Connect with us

Actualitate

Drepturile chiriașului. Ce poate face, dacă proprietarul intră în locuință fără să-l anunțe

Publicat

Publicitate

Drepturile chiriașului. Persoanele care locuiesc în chirie au unele drepturi prevăzute în Codul Civil. Unul dintre acestea limitează accesul proprietarului în locuința respectivă, scrie alba24.ro. Codul civil român utilizează termenul de „contract de locațiune”, adică un contract de închiriere. Locatorul este proprietarul, iar locatarul este chiriașul.

Prin contract, proprietarul oferă folosinţa unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie.

Una dintre obligațiile proprietarului este de a asigura „liniştita şi utila folosinţă a bunului pe tot timpul locaţiunii”, scrie Legal Badger.

Potrivit sursei citate, în momentul încheierii contractului de închiriere, proprietarul, de bună voie, acceptă limitarea propriului său drept de proprietate asupra imobilului.

Chiriașul dobândește temporar un drept de folosință asupra proprietății.

Prin urmare, proprietarul nu mai poate intra după bunul plac în locuința pe care a dat-o în chirie. Acesta trebuie să notifice în prealabil chiriașul și să obțină permisiunea acestuia. Dacă nu respectă aceste reguli, chiriașul poate rezilia unilateral contractul de locațiune.

Publicitate

Drepturile chiriașului. Ce poate risca proprietarul care intră în locuință fără să anunțe

Din perspectiva juridică, accesul proprietarului în locuința închiriată, în absența unui motiv întemeiat sau a unei urgențe, fără acordul prealabil al chiriașului, poate fi constitui infracțiune.

Mai exact, o astfel de acțiune poate fi încadrată în sfera infracțiunii de violare de domiciliu.

Codul Penal, în articolul 224, definește infracțiunea de violare de domiciliu: „Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia […]”.

Așadar, în lipsa consimțământului chiriașului, proprietarul care pătrunde în locuință, fără acordul prealabil al celui dintâi, riscă să răspundă penal pentru infracțiunea de violare de domiciliu.

Sancțiunile prevăzute pentru această infracțiune variază de la aplicarea unei amenzi penale și până la închisoarea între 3 luni și 2 ani.

În terminologia utilizată de legislația penală, conceptul de domiciliu include nu doar spațiul propriu-zis de locuit, ci și anexele și perimetrele aferente acestuia.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Iluminat public modern la Gorbănești: Investiție de aproape un milion de lei pentru eficiență și siguranță

Publicat

Publicitate

Comuna Gorbănești face un pas important spre modernizare și eficiență energetică. Primarul Ionuț Melinte a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în Comuna Gorbănești, Județul Botoșani”.

Contractul a fost semnat în prezența președintelui Administrația Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, iar valoarea totală a investiției se ridică la 996.238 de lei.

Prin acest proiect, administrația locală își propune să schimbe radical aspectul nocturn al localităților din comună și să reducă semnificativ costurile de întreținere ale rețelei de iluminat public.

Investiția presupune instalarea de corpuri de iluminat LED de ultimă generație, care vor duce la o reducere a consumului de energie cu peste 50%. În același timp, modernizarea va contribui la creșterea siguranței rutiere și pietonale, printr-o vizibilitate mai bună pe drumurile publice.

Un alt element important al proiectului este implementarea unui sistem de telegestiune, care va permite monitorizarea și controlul de la distanță a întregii rețele de iluminat, facilitând intervențiile rapide în cazul apariției unor defecțiuni.

Economiile realizate la factura de energie electrică vor putea fi redirecționate către alte proiecte de infrastructură necesare comunității, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a comunei Gorbănești.

Publicitate

„Continuăm să atragem fonduri pentru Gorbănești”, a transmis primarul Ionuț Melinte, mulțumind locuitorilor pentru sprijin și încredere.

Citeste mai mult

Eveniment

Veste bună pentru primari: Zonele protejate, stabilite doar cu acordul primarilor și al comunităților locale

Publicat

Publicitate

Zonele prioritare pentru biodiversitate vor putea fi desemnate doar după consultarea autorităților locale și cu acordul comunităților afectate, a anunțat Ministerul Mediului. Proiectul privind noile zone protejate a fost transmis spre avizare interministerială și introduce reguli clare privind utilizarea terenurilor de către locuitori, relatează alba24.ro.

Actul normativ reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

Potrivit ministerului, proiectul de Ordonanță:

  • stabilește cadrul legal pentru delimitarea zonelor prioritare pentru biodiversitate, în conformitate cu angajamentele asumate de România prin PNRR
  • permite o abordare flexibilă, adaptată realităților din teren, prin definirea unor zone strict protejate și a unor zone cu management activ
  • consacră un model de implementare bazat pe acord instituțional și susținere locală.

Cum vor putea utiliza locuitorii terenurile

„Schimbăm paradigma complet față de cum au fost făcute lucrurile până acum. Da, avem un jalon de îndeplinit prin PNRR și da, ne dorim să protejăm comorile noastre naționale, dar nu împotriva comunităților locale, ci alături de ele.

Am promis că vom alege consensul și asta e ce am pus și în proiectul de Ordonanță pe care l-am transmis în Guvern. Am ales deliberat o abordare bazată pe consens, nu pe impunere, așadar.

Vom avea dezbateri, iar zonele prioritare pentru biodiversitate vor fi declarate, acolo unde există acord și unde comunitățile locale sunt parte a soluției. De asemenea, este introdus explicit conceptul de management activ, pentru ca oamenii să își poată continua activitățile tradiționale: cosit, pășunat, utilizări locale ale terenurilor.

Publicitate

Protejarea biodiversității nu înseamnă blocarea dezvoltării locale. Vom îndeplini acest jalon alături de primari, alături de comunități, cu respect pentru natură și pentru oameni, deopotrivă”, a declarat ministra mediului, Diana Buzoianu.

Consultări cu primari și comunități locale

În ultimele luni, au fost primite numeroase observații de la primari, precizează ministerul. O parte dintre ele sunt incluse în limitele care vor fi propuse.

”În mod concret, pentru că ne-am angajat să fie adoptate limitele zonelor prioritare pentru biodiversitate cu acordul comunităților, vom avea adoptate limitele abia după ce se găsește o soluție acceptată de toți actorii implicați. Ne dorim, așadar, să respectăm și natura, dar să nu blocăm proiecte de dezvoltare de la nivel local.

În această perioadă, au loc consultări reale și structurate cu autoritățile locale, cu implicarea prefecților, a primăriilor și a consiliilor județene, iar limitele propuse au fost ajustate pe baza observațiilor primite din teritoriu”, a mai transmis ministerul.

Citeste mai mult

Educație

Start pentru extinderea unității de învățământ din Ștefănești: Investiție de peste 6,5 milioane de lei

Publicat

Publicitate

Un nou proiect important pentru educație prinde contur în orașul Ștefănești. Primarul Florin Butura a anunțat semnarea contractului de lucrări pentru investiția „Extindere unitate de învățământ în orașul Ștefănești”, un proiect finanțat din fonduri europene.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 6.557.130,40 lei, iar termenul de execuție este de 24 de luni. Investiția vizează modernizarea și extinderea infrastructurii educaționale, în vederea îmbunătățirii condițiilor de studiu pentru elevi și a spațiilor destinate procesului educațional.

Proiectul marchează un pas concret în direcția dezvoltării sistemului de învățământ local și vine în contextul nevoii tot mai mari de spații moderne, adaptate cerințelor actuale din educație.

Autoritățile locale subliniază că această investiție va contribui nu doar la creșterea confortului elevilor și cadrelor didactice, ci și la atractivitatea orașului Ștefănești pentru tineri și familii, educația fiind una dintre prioritățile administrației publice locale.

„Să fie într-un ceas bun!”, a transmis primarul Florin Butura, exprimându-și speranța că lucrările se vor desfășura conform graficului stabilit și vor aduce beneficii pe termen lung comunității.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 29 ianuarie 2026

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 29 ianuarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 29 ianuarie 2026:

Loto 6/49: 14, 46, 12, 43, 41, 3

Loto 5/40: 37, 15, 36, 9, 34, 10

Joker: 4, 9, 16, 5, 21 + 18

Noroc: 1 9 7 9 9 4 6

Publicitate

Noroc Plus: 5 4 0 3 3 7

Super Noroc: 6 2 6 6 3 2

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending