Connect with us
Publicitate

Eveniment

Dramă pentru o mamă cu trei copii la Brăiești. Un incendiu i-a mistuit noaptea trecută acoperișul de deasupra capului

Publicat

Publicitate

O mamă și trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului după ce bunurile din camera unde locuiau cu chirie s-au aprins, cel mai probabil, de la jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

S-a întâmplat seara trecută, în localitatea Brăești. Cele patru persoane au reușit să iasă din clădire înainte de sosirea forțelor de intervenție, au anunțat responsabilii ISU Botoșani.

Chemați în ajutor, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au ajuns la fața locului, în cel  mai scurt timp, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat că ard bunurile din interiorul camerei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga clădire.

Publicitate

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au acționat aproape o oră.

Nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

Publicitate

▪ nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;

▪ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

▪ nu lăsați ușa sobei deschisă;

Publicitate

▪ nu supraîncălziți soba:

✔ montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;

▪ nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;

✔stingeți focul pe timpul nopții;

▪ nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

O casă din Podriga a fost în pericol, în această dimineață, după ce funinginea din coșul de fum s-a aprins.

Publicat

Publicitate

Pompierii din cadrul Stației Săveni au intervenit prompt și au stins flăcările înainte ca acestea să producă pagube materiale însemnate.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind coș de fum necurățat de funingine.

Vă reamintim faptul că în sezonul rece multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.

Publicitate

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).

Publicitate

Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

„Dăruind vei dobândi!”: Elevii Școlii Gimnaziale Cătămăresti Deal au dus daruri bătrânilor din azil și mamelor din Centrul Maternal „Micul Prinț”

Publicat

Publicitate
Perioada postului Crăciunului aduce cu sine o avalanșă de fapte bune, care împletite cu rugăciunea aduc tuturor binecuvântarea lui Dumnezeu, dar și bucuria semenilor mai puțin avantajați în această viață.
Încep să prindă contur și mai vioi misiunile de binefacere în care sunt implicați în mod frecvent reprezentanții bisericilor, dar și cadrele didactice, elevii și părinții. Parohia „ Pacea”, prin preoteasa Ana Maria Macuc, profesor de religie, împreuna cu elevii din clasele primare, de la Școala Gimnazială Cătămăresti Deal ( Structura a Sc. Gimn. ” Mihai Eminescu” Ipotesti), au distribuit, miercuri, în jur de 150 de pachete, copiilor cu dizabilitati ( abandonati de familie) de la Complexul de case de tip familial ” Sf. Mina”, mamelor singure cu copii de la Centrul Maternal ” Micul Print”, copiilor de la C.P.R.U. Botosani, batranilor de la Azilul de batrani ” Sf. Mihail” si câtorva familii in care mamele suferă de cancer sau de alte boli grave.
Bucuria a fost reciproca.
Beneficiarii s-au bucurat de prezenta copiilor, de colinde si de darurile oferite, iar copiii s-au bucurat de dragostea si caldura cu care au fost primiți
Elevii au învățat sa daruiasca si sa pretuiasca si mai mult familia și tot ce le-a dăruit Dumnezeu.

„Biserica Pacea împreună cu Școala Gimnazială ” Mihai Eminescu” Ipotești isi doresc, în saptamana S.N.A.C., sa ofere PESTE 1.200 DE ZÂMBETE in CENTRELE SOCIALE, AZILELE DE BATRANI și SPITALELE din judetul Botosani.

„DAR DIN DAR SE FACE RAI!”
Astăzi, impreuna cu elevii din clasele primare, de la Școala Gimnazială Cătămăresti Deal ( Structura a Sc. Gimn. ” Mihai Eminescu” Ipotesti), am distribuit în jur de 150 de pachete, copiilor cu dizabilitati ( abandonati de familie) de la Complexul de case de tip familial ” Sf. Mina”, mamelor singure cu copii de la Centrul Maternal ” Micul Print”, copiilor de la C.P.R.U. Botosani, batranilor de la Azilul de batrani ” Sf. Mihail” si câtorva familii in care mamele suferă de cancer sau de alte boli grave.
Bucuria a fost reciproca.
Ei s-au bucurat de prezenta noastra, de colinde si de darurile oferite, iar noi ne-am bucurat de dragostea si caldura cu care ne-au primit.
Elevii au învățat sa daruiasca si sa pretuiasca si mai mult familia și tot ceea ce au.
Multumim mult dl-ui director prof. Eugen Vasiliu , d-nei coordonator de structura prof. Teofilia Atanasoae, tuturor profesorilor, parintilor și elevilor implicați, precum și sponsorilor și tuturor celor ce au donat si vor mai dona!
Multumim d-lui sofer Culiniuc Titi și d-nei prof. Claudia Aprotosoaie care ne-au insotit!
Cu cât vom avea mai multe produse, cu atât vom putea bucura mai multi oameni.
Pana marți, ne dorim sa ajungem la majoritatea centrelor sociale din judetul Botosani.
Fiecare pachet oferit contine:
– 7 clementine
– 1 banana
– 1 portocala/1 mar
– 1 pachet de biscuiti
– 1 eugenie
– 5 bomboane moi ( tip jeleu)
– 1 punga pufarini
– 1 punga pufuleti
Cei care doriti sa ne ajutati cu produse din lista de mai sus, le puteti lasa la Biserica Pacea, vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 8:00-13:00, luni si marti 9:00-16:30 sau puteti suna la nr de telefon +40722179366 pentru a va sincroniza la o alta ora.
Vom face pachete pana cand vom termina ultimele produse primite pana marți.
DUMNEZEU POARTĂ DE GRIJĂ!
IMPREUNA, oamenii, pot face o lume mai frumoasa, mai buna și mai fericita!”, a scris preoteasa ANa MAria MAcuc pe pagina de socializare.

Citeste mai mult

Eveniment

COD GALBEN de ceață și polei pentru judeţul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis un Cod galben de ceață și polei pentru judeţul Botoșani. Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Avertizarea este valabilă până la ora 09:00

În funcție și de condițiile locale, fenomenul va favoriza formarea ghețușului.

Publicitate

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, vă recomandăm:
▪️conduceți prudent;
▪️reduceți viteza;
▪️măriți distanța dintre autovehicule;
▪️evitați orice manevră riscantă;
▪️dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 112!

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Publicitate

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

(P) Cătălin Silegeanu, Candidat AUR la Senatul României: „Reconstrucția României, prioritatea noastră”

Publicat

Publicitate

Într-o declarație recentă, Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte al AUR Botoșani și candidat la Senatul României, a subliniat importanța unei formule de guvernare care să includă partidul AUR. El a accentuat faptul că valorile și prioritățile partidului nu sunt negociabile, acestea fiind esențiale pentru reconstrucția țării.

„În perspectiva unei formule de guvernare din care va face parte și AUR, este necesar să amintesc că noi avem valori de la care nu ne abatem și un număr de priorități pentru România, așa cum reies din programul nostru de guvernare, care nu sunt negociabile, pentru că ele dau posibilitatea reconstrucției țării,” a declarat Silegeanu.

Printre prioritățile programului de guvernare, el a menționat investițiile masive în sănătate, infrastructură și educație, subliniind necesitatea ca județele României să acceseze programele guvernamentale și fondurile europene disponibile. Silegeanu a subliniat că dezvoltarea reală necesită sprijin autentic pentru investitori și tinerii antreprenori, precum și simplificarea birocrației prin crearea de ghiduri online pentru a economisi timp și resurse.

Publicitate

„Trebuie să susținem, promovăm și protejăm produsele românești pe plan național și internațional,” a adăugat el, subliniind importanța unui mediu profesional și prietenos pentru tinerii antreprenori.

Silegeanu a criticat dur politicienii care, de-a lungul a 35 de ani, au făcut promisiuni fără acoperire, acuzându-i că au dus țara într-o situație dificilă. „Cetățenii le-au arătat politicienilor că de fapt, Sistemul sunt chiar ei, politicienii,” a spus el, adăugând că este timpul ca aceștia să conștientizeze răul făcut și să se retragă.

„Suntem o echipă tânără care a ales să facă politică mânați de convingerea că lucrurile se pot schimba în bine, doar dacă rămânem uniți în crezul nostru,” a continuat Silegeanu, evidențiind valorile fundamentale ale partidului AUR: Familia, Națiunea, Credința și Libertatea.

Publicitate

Printre principalele priorități ale partidului AUR se numără recuperarea resurselor naturale, refacerea sistemului energetic și bancar național, dar și investiții în cercetare și educație. De asemenea, Silegeanu a pus accent pe necesitatea repatrierii forței de muncă, subliniind că România are nevoie de toți cetățenii săi pentru a construi o nouă Românie. CMF: 11240014

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending