Connect with us

Eveniment

Douăzeci de utilaje de deszăpezire și 180 de tone material antiderapant „au luptat” cu prima ninsoare la Botoșani

Publicat

Publicitate

Consiliul Județean Botoșani a întreprins toate demersurile astfel încât și în această iarnă, circulația pe drumurile județene pe care le administrează prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Astfel, ca urmare a apariției precipitațiilor sub formă de ninsoare în cantități semnificative, au fost mobilizate echipele de intervenție ale DJDP în vederea asigurării viabilității drumurilor județene și pentru prevenirea apariției blocajelor în trafic.

În acest context, în decursul nopții precedente, pe drumurile județene au acționat un număr de 20 de utilaje de deszăpezire, reprezentând lame și răspânditoare, fiind folosite aproximativ 180 de tone material antiderapant. La acest moment toate tronsoanele de drum județean sunt deschise circulației pe ambele sensuri de mers, iar starea de viabilitate a drumurilor județene este monitorizată în permanență.

„Am acționat încă de la apariția primelor manifestări ale fenomenelor specifice iernii, pe toate cele patru zone de deszăpezire, punând accent pe drumurile cu un trafic intens. În condițiile meteo date, situația de pe drumurile județene este bună, nu s-au înregistrat situații care să pună în dificultate intervențiile drumarilor. În continuare toți șefii bazelor de deszăpezire patrulează și verifică starea drumurilor, fiecare bază este dotată cu absolut tot ce este nevoie, ceea ce va determina intervenții rapide și eficiente. Cu toate acestea, participanții la trafic trebuie să ia în considerare circulația în condiții de iarnă, să-și echipeze corespunzător autoturismele și să adapteze viteza la condițiile de trafic, conform legii”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Reamintim faptul că, înainte de a porni în călătorie, șoferii pot afla starea drumurilor apelând la Dispeceratul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, telefon 0231/510.792.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

FOTO Omagiu poetului Mihai Eminescu, prin vocile Corului Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga”, la întâlnirea directorilor de școli din județ organizată de IȘJ Botoșani

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a organizat miercuri, 14 ianuarie 2026, o întâlnire de lucru cu directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar din județ. Evenimentul a fost dedicat marcării a 176 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, aniversare care va fi celebrată oficial la data de 15 ianuarie.

Potrivit reprezentanților instituției, întâlnirea a urmărit nu doar abordarea unor aspecte administrative, ci și integrarea unei dimensiuni culturale, prin evidențierea valorilor care fundamentează sistemul educațional românesc. În acest context, a fost subliniată importanța educației ca vector de transmitere a patrimoniului cultural și identitar.

Programul a inclus momente artistice susținute de elevele Corului Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani, coordonat de profesor dr. Laurențiu Palade. Intervențiile muzicale au fost dedicate operei și personalității lui Mihai Eminescu, originar din județul Botoșani, și au constituit un omagiu adus poetului național.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au evidențiat rolul școlii în cultivarea respectului față de valorile culturale naționale și în menținerea memoriei culturale în rândul elevilor. La finalul întâlnirii, conducerea IȘJ Botoșani a mulțumit cadrelor didactice și elevilor implicați, apreciind contribuția acestora la desfășurarea evenimentului și reafirmând angajamentul instituției pentru promovarea excelenței în educație.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Studiu îngrijorător: 45% dintre adolescenți petrec zilnic între două și patru ore din timpul liber în fața ecranelor

Publicat

Publicitate

Zilnic, 45% dintre adolescenți petrec între două și patru ore din timpul lor liber pe mai multe dispozitive (telefon, calculator, televizor), relevă studiul „Reziliența digitală a adolescenților”, realizat de către organizația Mind Education în rândul elevilor de 13-19 ani din școlile care fac parte din rețeaua Digitaliada.

Potrivit EduPedu, informațiile din studiu arată că cei mai mulți dintre adolescenții participanți la studiu, 23%, își verifică notificările sau accesează platformele de 6-10 ori/ zi, 17% o fac de 2-5 ori/ zi, iar 16%, de 11-40 de ori/ zi.

Petrecerea, în mod excesiv, a timpului în fața ecranelor are efecte negative la nivel cognitiv, precum scăderea capacității de concentrare și a performanței școlare.

În plan social, expunerea la conținut neconform cu realitatea le poate amplifica anxietatea, depresia și sentimentul de insuficiență.

Nu în ultimul rând, expunerea prelungită le afectează somnul, ceea ce duce la oboseală.

Răspunderea părinților

Publicitate

Studiul „Reziliența digitală a adolescenților” evidențiază un nivel scăzut de implicare a părinților în viața online a copiilor. 42% dintre adolescenți spun că părinții lor nu știu ce fac pe internet, iar 45% afirmă că aceștia nu sunt la curent cu ce postează sau ce mesaje trimit.

Potrivit autorilor studiului, această lipsă de conectare dintre părinți și copii crește riscul ca adolescenții să fie expuși la conținut nepotrivit, interacțiuni riscante și presiuni sociale.

Studiul arată, totodată, că relația dintre adolescenți și părinți are un impact direct asupra comportamentului online. Adolescenții care se simt apropiați de părinți și pot vorbi deschis cu ei sunt mai dispuși să împărtășească experiențele din mediul digital, să accepte îndrumarea adulților și să adopte un comportament mai echilibrat online.

În schimb, atunci când relația părinte–copil este rece sau conflictuală, adolescenții tind să își ascundă activitatea online, acționează mai impulsiv și devin mai vulnerabili la manipularea algoritmică sau la situații periculoase.

Citeste mai mult

Eveniment

Romfilatelia lansează o emisiune dedicată Zilei Culturii Naționale

Publicat

Publicitate

Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, joi, a unei emisiuni de mărci poștale dedicate Zilei Culturii Naționale.

‘Ca în fiecare an, pe 15 ianuarie, timbrul românesc aniversează Ziua Culturii Naționale, în emisiunea cu același titlu, prin care aduce un omagiu unor personalități de seamă ale culturii naționale: Nicolae Iorga (marcă poștală cu valoarea nominală de 5,50 Lei), Andrei Mureșanu (marcă poștală cu valoarea nominală de 10 lei) și Ștefan Luchian (marcă poștală cu valoarea nominală de 25 Lei)’, a transmis, miercuri, Romfilatelia.

Emisiunea mai are în componență, alături de cele trei mărci poștale, un plic ‘prima zi’, un set de trei cărți poștale maxime pentru pasionații de maximafilie și o mapă filatelică cu produs special în tiraj limitat.

Aceasta va fi disponibilă de joi în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și online. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr din Trușești, dispărut în Irlanda. Familia lui Gabriel Feraru nu mai are nicio veste de peste o lună

Publicat

Publicitate

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Botoșani, este dat dispărut după ce familia nu a mai reușit să ia legătura cu el de mai bine de o lună. Este vorba despre Gabriel Feraru, născut la data de 14 martie 2005, în Trușești, domiciliat în localitatea Măscăteni, județul Botoșani.

Potrivit informațiilor disponibile, Gabriel a plecat la muncă în Irlanda, în cursul lunii ianuarie 2025, stabilindu-se în zona Galway. Până în luna decembrie, acesta a ținut legătura periodic cu familia din țară, însă din data de 14 decembrie 2025, orice contact cu tânărul a fost întrerupt, fără nicio explicație.

Îngrijorați, apropiații au alertat autoritățile, iar cazul a fost încadrat ca dispariție, fiind demarate procedurile legale pentru identificarea acestuia.

Semnalmentele tânărului sunt următoarele: are o înălțime de aproximativ 1,60 metri, greutatea de circa 50 de kilograme, păr negru și ochi căprui.

Familia face un apel public către orice persoană care deține informații despre Gabriel Feraru sau care l-ar fi văzut pe teritoriul Irlandei, în special în zona Galway, să anunțe de urgență autoritățile sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Orice detaliu, oricât de mic, poate fi esențial pentru găsirea tânărului și pentru liniștirea familiei sale.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending