Connect with us

Cultura

Două spectacole în acest sfârșit de săptămână, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

Publicat

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită botoșănenii în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Bani din cer” de Ray Cooney și „Watch dogs” de Lucian Băleanu.

Iubitorii de teatru sunt așteptați, sâmbătă, 17 mai, de la ora 1900, la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul „Bani din cer” de Ray Cooney, în regia lui Alexandru Vasilachi.

Regia artistică şi coloana sonoră: Alexandru Vasilachi

Scenografia: Mihai Pastramagiu

Distribuția:

Jean Perkins – Dana Bucătaru

Publicitate

Henry Perkins – Sorin Ciofu

Bill – Ioan Crețescu

Davenport – Gheorghe Frunză

Betty Johnson – Lorena-Petronela Chiribuță

Vic Johnson – Răzvan Amitroaei

Slater – Vali Popa

Un trecător – Petruț Butuman

„Orice situaţie de acest fel te învaţă ceva, te reface!”

Ray Cooney, autorul textului este, în primul rând, actor. El ştie ce înseamnă pentru un actor o situaţie foarte incitantă, explozivă. El ştie ce înseamnă replica. A scris un şir de piese ştiind toate cele spuse şi „Bani din cer” nu face excepţie de la „regulă”. Este o piesă scrisă pentru actori. Textul aduce la rampă, în primul rând, actorii. Situaţiile se schimbă din trei în trei minute, dacă nu şi mai repede. Şi actorul şi personajul sunt puşi în situaţii limită. Este vorba de limita comediei, să ne înţelegem, nu de limita umanului! Iar echipa de actori de la Botoşani a probat reacţii deosebite, evident, în situaţii cu totul şi cu totul deosebite!

Orice situaţie de acest fel – când capeţi, surprinzător – o sumă mare de bani – te învaţă ceva, te reface! Chiar dacă, până la urmă, nu vei avea parte de acei bani!

Duminică, 18 mai de la ora 1900, va fi pus în scenă spectacolul „Watch Dogs” de Lucian Băleanu, în regia lui Alexandru Vasilachi, scenografia Mihai Pastramagiu. Din distribuție fac parte actorii: Gheorghe Frunză, Răzvan Amitroaei, Sorin Ciofu și Gina Patrașcu-Zamfirache.

Incinta unui aeroport. Un culoar lăuntric, interzis călătorilor. Nimic ieșit din comun. Un cotidian aproape dureros de banal și plictisitor. Și totuși… În acest spațiu al întâlnirilor și al despărțirilor se intersectează destine. Sunt niște întâlniri aparent ocazionale, nevinovate. Așa cum ni se întâmplă cu miile pe parcursul unei vieți și cărora nu le acordăm nici cea mai minimă atenție. Aceste atingeri ale sorții, însă, nu sunt deloc accidentale. Ele ne marchează existența. A noastră , a celor din preajma noastră, a tuturor celor cu care intrăm ulterior în contact. O întâlnire, o întâmplare, o vorbă spusă de cineva sau o privire aruncată anume spre noi, ne pot determina și modela viața, ne pot direcționa parcursul drumului, numit destin. Nimic întâmplător, cum spun bătrânii înțelepți, dar, în același timp, și o uriașă doză de responsabilitate.

Biletele se găsesc la Agenția teatrală din Teatrul „Mihai Eminescu”, intrarea din strada Cuza Vodă.

Preț bilet – 𝟰𝟬 𝗹𝗲𝗶 – balcon; 𝟱𝟬 𝗹𝗲𝗶 – stal; 𝟲𝟬 𝗹𝗲𝗶 – lojă

Preț bilet elevi – 2𝟬 𝗹𝗲𝗶 ; pensionari – 25 lei

Tel. 0735.779.821 ▪marți-vineri: 10°°-18°° ▪ sâmbătă, duminică: 13°°-19°°
𝒃𝙞𝒍𝙚𝒕𝙚 𝙤𝒏𝙡𝒊𝙣𝒆 https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FC Botoșani se va pregăti la Mogoșoaia

Publicat

Publicitate

Echipa de fotbal FC Botoșani se va pregăti la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, a anunțat clubul, luni, pe pagina sa de Facebook.

Reunirea ‘roș-alb-albaștrilor’ va avea loc pe 5 ianuarie, chiar la Mogoșoaia, unde elevii lui Leo Grozavu se vor antrena până pe 16 ianuarie.

În cadrul stagiului de pregătire centralizat, botoşănenii vor susţine un test în compania formaţiei Farul Constanţa, pe 12 ianuarie.

”Este posibil ca pe lângă acest joc amical, ‘roş-alb-albaştrii’ să mai susţină un test, fiind discuţii avansate în acest sens”, a precizat sursa amintită.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfânta Muceniţă Anisia fecioara

Publicat

Publicitate

Sfânta Anisia s-a născut la Tesalonic, din părinţi nobili şi bogaţi, cetăţeni de frunte ai cetăţii. Ea a fost crescută cu mare evlavie întru toată curăţia credinţei creştine. Rămânând orfană de la o fragedă vârstă, ea s-a închinat pe sine cu totul rugăciunii şi cugetărilor dumnezeieşti în propria ei casă.

Arzând de dragoste pentru Hristos, ea îşi zicea adesea întru sine: „O, cât de mincinoasă este viaţa tinereţii, întru care te sminteşti, fie sminteşti pe alţii! Cu cât mai bună este bătrâneţea! Iar sufletul meu se umple de tinereţe văzând cât trebuie să aştept până ce voi urca la Domnul.” Ea şi-a vândut averile, a împărţit venitul săracilor, şi a vieţuit după aceea numai din munca mâinilor ei. Ea postea cu stricteţe, dormea foarte puţin, şi se ruga neîncetat cu lacrimi. Când se biruia de somn, îşi zicea: „Groaznic este să mă las biruită de somn, câtă vreme duşmanul meu pururi veghează!” .

În acea vreme răul împărat Maximian a decretat că oricine poate să ucidă în voie creştini oriunde îi va afla, fără nici o judecată şi nici o sentinţă. Sfânta Fecioară Anisia a ieşit din casa ei odată ca să meargă la Sfânta Slujbă a Bisericii. Aceea a fost ziua unui necurat festival păgânesc închinat soarelui. Un soldat imperial, văzându-o foarte frumoasă, s-a apropiat de ea cu obrăznicia desfrânării, şi a întrebat-o cum o cheamă. Ea şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi a zis: „Sunt roaba lui Hristos şi grăbesc la Biserică”.

Apropiindu-se necuratul acela şi începând a-i grăi necurate graiuri, fecioara l-a îmbrâncit şi l-a scuipat în faţă. Atunci soldatul a înjunghiat-o cu sabia în coastă şi a ucis-o pe loc. Această Sfântă fecioară muceniţă s-a încununat cu cununa veşnicei slave la anul 298.

Ea a fost luată de creştini şi îngropată cu cinste, iar sufletul ei petrece fericit în Ceruri. Deasupra sfintelor ei moaşte s-a înălţat o slăvită biserică. Moaştele Sfintei Anisia se află în prezent în Tesalonic, în aceeaşi biserică unde se găsesc şi moaştele Sfântului Dimitrie.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Zile libere mai puține în anul 2026. Calendarul sărbătorilor legale: Weekenduri prelungite și minivacanțe de 3 și 4 zile

Publicat

Publicitate

Zile libere legale în 2026: Anul 2026 aduce 16 zile libere legale pentru angajații din România cu una mai puțin decât în 2025. Diferența apare deoarece, în 2026, Ziua Copilului (1 iunie) se suprapune cu Lunea de Rusalii, rezultând astfel o singură zi liberă, relatează alba24.ro.

Totuși anul 2026 prezintă numeroase oportunități de mini-vacanțe prin combinarea sărbătorilor legale cu weekendurile. Paștele, Anul Nou, 1 Mai sau Rusaliile oferă perioade avantajoase pentru concedii scurte, în timp ce alte sărbători pică în weekend și nu generează zile libere suplimentare.

Calendarul actualizat arată în ce zi a săptămânii pică fiecare sărbătoare și unde apar cele mai bune combinații cu weekendul, de la Paște și 1 Mai până la Crăciun.

Zile libere fără ”punte” între Anul Nou și Bobotează

Guvernul scurtează minivacanța bugetarilor de la începutul lui ianuarie 2026. Ziua de luni, 5 ianuarie, va fi lucrătoare pentru angajații din sectorul public. Angajații din instituțiile publice vor începe anul 2026 fără tradiționala „punte” dintre zilele libere de Revelion și sărbătorile de Bobotează și Sfântul Ioan.

5 ianuarie 2026, va fi zi lucrătoare, iar bugetarii se vor întoarce la serviciu după primele două zile libere ale anului. Decizia întrerupe o minivacanță de 7 zile care începea din JOI- 1 ianuarie și se încheia MIERCURI-7 ianuarie.

Publicitate

Zile libere în Ianuarie

1 ianuarie (joi) – Anul Nou
2 ianuarie (vineri) – Anul Nou
Minivacanță de 4 zile: 1–4 ianuarie (4 zile libere cu weekend)

6 ianuarie (marți) – Boboteaza

7 ianuarie (miercuri) – Sfântul Ioan Botezătorul
24 ianuarie (sâmbătă) – Ziua Unirii Principatelor Române
Zile libere în Aprilie – Paștele ortodox 2026
10 aprilie (vineri) – Vinerea Mare
12 aprilie (duminică) – Paștele
13 aprilie (luni) – A doua zi de Paște
Mini-vacanță de 4 zile: 10–13 aprilie

Zile libere în Mai

1 mai (vineri) – Ziua Muncii
Mini-vacanță de 3 zile: 1–3 mai

Zile libere în Iunie

1 iunie (luni) – Ziua Copilului
31 mai (duminică) – Rusalii
1 iunie (luni) – A doua zi de Rusalii
Mini-vacanță de 3 zile: 30 mai – 1 iunie
Ziua Copilului și a doua zi de Rusalii coincid în 2026

Zile libere în August

15 august (sâmbătă) – Adormirea Maicii Domnului

Zile libere în Noiembrie
30 noiembrie (luni) – Sfântul Andrei

Zile libere în Decembrie
1 decembrie (marți) – Ziua Națională a României

Minivacanță de 4 zile: 28 noiembrie- 1 decembrie

25 decembrie (vineri) – Crăciunul
26 decembrie (sâmbătă) – A doua zi de Crăciun
Mini-vacanță de 3 zile: 25–27 decembrie

Minivacanțe în 2026
Anul Nou: 4 zile consecutive (1–4 ianuarie)
Paște: 4 zile consecutive (10–13 aprilie)
1 Mai: 3 zile (1–3 mai)
Rusalii + 1 Iunie: 3 zile (30 mai – 1 iunie)
Sf. Andrei + 1 Decembrie: 4 zile (28 noiembrie–1 decembrie)
Crăciun: 3 zile (25–27 decembrie)

Potrivit legislației în vigoare, angajații care sunt nevoiți să lucreze în zilele de sărbătoare legală beneficiază de:

  • compensare cu timp liber, sau plata dublă a zilei lucrate, dacă nu se pot acorda zile libere ulterior.

Citeste mai mult

Cultura

Prin modificările propuse la Legea dreptului de autor, artiștii pot câștiga mai mult

Publicat

Publicitate

Ministrul Culturii, Andras Demeter, afirmă, într-o declarație acordată AGERPRES, că prin modificările propuse de Ministerul Culturii (MC) la Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, autorii și artiștii nu vor avea nimic de pierdut și chiar pot câștiga mai mult.

Precizările ministrului Culturii survin unor opinii pro și contra modificărilor propuse de MC la Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, exprimate în spațiul public.

‘Tema este una destul de tehnică și poate nu atât de interesantă pentru toată lumea, dar foarte importantă pentru autori și pentru utilizatorii care folosesc operele muzicale în scop ambiental (‘comunicare publică’ este termenul exact). Mai intervin aici și organismele de gestiune colectivă și, evident, fiecare parte implicată are observațiile ei. Noi am ținut cont de toate propunerile în măsura în care se subscriu legislației și practicii europene. Modificările din OUG, despre care discutăm, au fost solicitate de Comisia Europeană de 8 ani, în 2017, apoi în 2021, apoi în iunie 2025. Deci România amână punerea în acord cu legislația europeană și continuă să o încalce de ani de zile, drept pentru care riscă penalități uriașe, de zeci de mii de euro pe zi pentru fiecare zi de întârziere. Acești bani vor fi plătiți de noi toți, prin bugetul de stat’, a declarat ministrul.

Ministrul Culturii a afirmat că amânările, sesizările și comentariile apărute online sunt cauzate, pe de o parte, de o informare deficitară și, pe de altă parte, de anumite interese, dar a asigurat că autorii și artiștii nu vor avea nimic de pierdut, ci, dimpotrivă, vor putea câștiga mai mult.

‘Iar beneficiarii muzicii, adică utilizatorii, vor plăti rezonabil, nimeni nu are interesul să provoace pagube sau complicații. Pe scurt, fiecare autor își poate gestiona propriile compoziții în mai multe moduri: a) direct sau prin impresar, mandatar etc.; b) prin intermediul OGC (organisme de gestiune colectivă); c) prin intermediul entităților de gestiune independentă; d) mixt – adică o parte a repertoriului este autorizat direct, iar altă parte, prin OGC sau EGI. Este o situație similară economiilor care nu sunt depuse în același cont, la aceeași bancă, ci în conturi diferite, la bănci diferite, în funcție de cele mai avantajoase condiții contractuale, maximizând, pe cât posibil, profitul și evitând riscurile’, a spus Andras Demeter.

El a subliniat că, prin modificările propuse în OUG, ministerul dorește ‘libertatea autorului și interpretului, respect pentru beneficiar, adică utilizatorul muzicii în spații publice, și un business corect pentru OGC’.

Publicitate

‘Da, de aceea sunt păreri diferite, pentru că în cazul altor creații se practică această tehnică și actorii care au semnat zilele trecute scrisoarea de susținere asta spun că toți trebuie tratați la fel, nu facem legi diferite în funcție de interese financiare sau frici nemotivate. Îmi doresc să înțeleagă colegii din executiv complexitatea și particularitățile situației; știm că nu e simplu nici chiar pentru mulți profesioniști din domeniu, dar este important să facem toți un efort pentru a nu ne trezi cu costuri pe care tot noi le vom plăti, și atunci chiar nu va conta dacă opozanții au fost juriști, ingineri, actori sau muzicieni’, a mai spus ministrul Culturii, Andras Demeter.

***

Potrivit Ministerului Culturii, ordonanța care urmează să alinieze legislația națională privind drepturile de autor și drepturile conexe la normele și practicile europene prevede eliminarea gestiunii colective extinse (LCEE) pentru comunicarea publică a operelor muzicale, măsură care pune pe primul loc voința autorului și titularilor de drepturi, ca principiu fundamental al exercitării drepturilor exclusive, și deschide piața către un mediu concurențial modern, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și cu practicile statelor membre.

‘În industria muzicală europeană, licențierea individuală este o practică obișnuită, iar autorii trebuie să poată alege în mod liber între gestiunea individuală (direct sau prin impresari), organismele de gestiune colectivă (OGC) și entitățile de gestiune independentă (EGI). Eliminarea LCEE încurajează concurența loială și eficiența pe piață. Apariția și funcționarea EGI-urilor, precum Soundreef (Irlanda) sau Jamendo S.A. (Luxemburg), oferă alternative reale de licențiere, stimulând în același timp creșterea calității serviciilor furnizate de OGC-uri’, precizează sursa citată.

Autorii care apreciază că soluțiile individuale sau cele oferite de EGI nu răspund nevoilor lor pot mandata oricând un OGC, fapt ce conduce la creșterea numărului membrilor asociației.

Scăderea nivelului remunerațiilor colectate, invocată de OGC în spațiul public, are în vedere comisionul (propriu) de administrare, nu veniturile efective ale autorilor, care continuă să încaseze remunerațiile conform opțiunii liber exprimate (gestiune individuală sau EGI), drepturile autorilor străini rămânând protejate prin acordurile de reprezentare reciprocă dintre organismele din România și cele din străinătate, inclusiv atunci când anumite drepturi sunt gestionate colectiv în regim facultativ.

Pentru a simplifica procedura de autorizare și pentru a crește transparența activității de colectare și repartizare a OGC-urilor, Ministerul Culturii susține instituirea unei metodologii unice și înființarea unui organism comun de colectare, în cazul comunicării publice a operelor în scop ambiental.

În prezent, există mai mulți colectori comuni și patru metodologii cu conținut similar, dar cu proceduri diferite de licențiere și cu categorii/subcategorii distincte, ceea ce a generat de-a lungul timpului birocrație, incoerențe și o bază de plătitori sub potențial, mai informează Ministerul Culturii. AGERPRES

foto: avocat.net

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending