Connect with us

Eveniment

Două milioane de euro pentru aparatură medicală performantă, a Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”

Publicat

Publicitate

Demersurile făcute de către Consiliul Județean Botoșani s-au materializat în alocarea de către Ministerul Sănătății a uneia dintre cele mai mari sume la nivel național pentru achiziționarea de aparatură medicală performantă la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”.

În ședința de plen de astăzi, Consiliul Județean Botoșani și-a rectificat bugetul pentru a asigura cofinanțarea de 10% necesară derulării programului de achiziție de aparatură medicală prin intermediul Ministerului Sănătății. „Demersurile pe care noi, ca autoritate județeană, le-am făcut la Ministerul Sănătății au dat roade. Astfel, au fost alocați Spitalului Județean de Urgență «Mavromati» aproximativ 2 milioane de euro, una dintre cele mai mari sume la nivel național, pentru achiziționarea de echipamente medicale moderne până la finalul acestui an.     Consiliul Județean Botoșani asigură o cofinanțare de 10%, adică aproximativ 200 de mii de euro. Mulțumesc echipei de conducere a Ministerului Sănătății, coordonată de domnul ministru Alexandru Rafila, pentru deschiderea pe care o arată față de nevoile sistemului sanitar botoșănean”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, adăugând că eforturile administrative sunt în van, dacă ele nu sunt susținute și de cadrele medicale, care trebuie să fie doar în slujba pacienților.

     „Facem tot ceea ce ține de noi pentru a asigura condițiile necesare realizării actului medical și sperăm ca eforturile noastre să fie dublate și de cele ale personalului medical, care trebuie să manifeste empatie față de pacienți, să fie receptivi la nevoile acestora și să micșoreze timpii de intervenție. Doar așa botoșănenii vor simți că sunt bine tratați și la ei acasă și nu vor mai pleca să se trateze în alte județe”, a mai spus Doina Federovici.

În ultimii doi ani, sumele atrase de către Consiliul Județean Botoșani din fonduri guvernamentale, europene și PNRR, prin proiecte care vizează modernizarea sistemului sanitar (construcții noi, reabilitare de clădiri și aparatură medicală) se apropie de pragul de 35 de milioane de euro.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

150 de zile fără permis! O șoferiță vitezomană de 19 ani a rămas câteva luni pieton și a primit și o amendă usturătoare

Publicat

Publicitate

Acțiune a polițiștilor pentru reducerea accidentelor rutiere

În zilele de  8 și 9 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu polițișiii Serviciului Rutier au acționat, în intervalul orar 18:00-21:00 pe drumul județean D.J. 208H,  în comuna Prăjeni, DE 58 Flămânzi, DE 58 Copălău și DJ 208 H Cerbu/Coșula pentru prevenirea accidentelor rutiere și impunerea unui climat de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic.

 

Astfel, au fost legitimate 78 de persoane și au fost controlate 70 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 37 sancțiuni contravenționale, în valoare de  peste 36.000 de lei.

 

Exemplu:

Publicitate

Amendă și 150 de zile fără permis

La data de 9 februarie 2025, pe drumul european DE 58, în localitatea Copălău, a fost depistat un autoturism, al cărui conducător auto a depășit limata legală de viteză și a efectuat depășirea mai multor autoturisme în zona de acțiune a indicatorului ”depășirea interzisă”.

 

Conducătorul auto, o tânără de 19 ani, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de peste 3.200 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce autoturisme pentru 150 de zile.

Citeste mai mult

Eveniment

Razie a polițișilor din Botoșani în Piața Centrală. Amenzi uriașe pentru comercializarea țigaretelor fără timbru de acciză

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiștii de investigații criminale și cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani.

 

Activitățile au fost desfășurate în intervalul orar 09:00-13:00, prilej cu care au fost legitimate 128 de persoane, dintre care 6 au fost conduse la sediul poliției unde, față de acestea a fost dispusă măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, cu amendă în valoare totală de 700 de lei.

 

În același context au fost depistate trei persoane care ofereau spere vânzare țigarete de proveniență Republica Moldova, asupra lor fiind identificat aproximativ 200 de pachete cu țigarete. Acestea au fost confiscate, iar cele două persoane au fost sancționate contarvențional cu amendă în valoare totală de 60.000 de lei, pentru nerespectarea Codului fiscal.

De asemenena, au fost vizate arterele rutiere din proximitatea Pieței Centrale, fiind aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier.

Publicitate

FOTO cu caracter ilustrativ

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr din Știubieni, arestat preventiv pentru infracțiuni la regimul rutier

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din comuna Știubieni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducere sub influența alcoolului.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 7 februarie a.c., în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul comunal din localitatea Știubieni,  ar fi surprins și accidentat un tânăr, de 22 de ani, care se deplasa pe marginea părții carosabile, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. În urma producerii accidentului, conducătorul și-a continuat deplasarea.

 

Polițiștii l-au identificat în scurt timp de la producerea accidentului. Acesta a parcat autoturismul în curtea locuinței, încecând să se sustragă cercetărilor. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, iar valoarea alcoolemiei a fost de 2,45 mg/l.

 

Publicitate

La data de 8 februarie, la propunerea organelor judiciare, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, fiind introudus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

 

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO: Empatie! Bătrânel din satul Vatra din comuna Hudești, ajutat de jandarmi să ajungă acasă

Publicat

Publicitate

Un bătrânel care se încălzea cu un ceai și privea dezorientat în jur a atras în această dimineață atenția unui echipaj de jandarmerie, în zona centrală a orașului Darabani.

Jandarmii au discutat cu persoana respectivă, care le-a relatat că a venit cu treabă la primăria din localitate și vrea să se întoarcă cu un mijloc de transport în comun la domiciliu, în satul Vatra din comuna Hudești.

Două ore mai târziu, jandarmii l-au întâlnit din nou, de această dată în exteriorul orașului, iar bătrânelul le-a spus că nu a găsit cu ce să se ducă acasă și a luat hotărârea să meargă pe jos.

Deoarece era evident faptul că nu are cum să parcurgă cei aproximativ 14 km pe jos, având în vedere o afecțiune medicală ce îi îngreuna mersul și vremea geroasă, cu temperaturi sub pragul înghețului, jandarmii au luat hotărârea de a-l transporta cu autospeciala de serviciu până acasă, pentru a fi evitat riscul unor eventuale urgențe medicale cu urmări grave.

În această perioadă cu temperaturi negative, jandarmii au în vedere pe timpul misiunilor de ordine publică și identificarea persoanelor fără adăpost sau aflate în situații de risc hipotermic, pentru adăpostirea lor în special pe timpul nopții, cu sprijinul autoritatilor locale competente

 

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending