Connect with us

Actualitate

Dotări de ultimă generație la Secția Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Pediatrică din Botoșani

Publicat

Publicitate

Consiliul Județean Botoșani și Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” continuă dezvoltarea bazei materiale a sistemului sanitar public pentru a oferi botoșănenilor servicii medicale la cele mai înalte standarde și anunță noi investiții în dotarea sistemului sanitar botoșănean.

Într-un comunicat, Consiliul Județean Botoșani a explicat că în acest an s-au achiziționat pentru Secția Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Pediatrică din cadrul Spitalului Județean aparatură și echipamente medicale pentru fizioterapie și recuperare medicală de ultimă generație, în valoare de peste 300 de mii de lei, iar până la finalul anului achizițiile vor depăși jumătate de milion de lei. „Sistemul sanitar este unul prioritar pentru județul nostru. Modernizarea acestuia se impunea, pentru că de prea mulți ani cei care s-au ocupat de managementului spitalului nu au făcut mai nimic. Împreună cu noua echipă de conducere de la Spitalul Județean am conturat direcțiile principale de acțiune astfel încât unitățile sanitare să aibă dotările necesare acordării unui act medical de înaltă calitate. Căutăm toate soluțiile de finanțare pentru a moderniza spitalul și sperăm ca și personalul medical să ni se alăture eforturilor noastre pentru ca botoșănenii să fie tratați în cele mai bune condiții și să nu mai fie nevoiți să plece în alte centre medicale”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

De la începutul anului, a fost adusă pentru Secția Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Pediatrică: aparatură pentru elongații cervicale și lombare, pentru reabilitarea pasivă a membrului inferior, pentru terapie cu laser și pentru terapie cu ultrasunete.

De asemenea, au fost achiziționate un aparat de diatermie de contact și unul pentru parafină, precum și biciclete orizontale cu suport lombar și biciclete ergometrice. Secția a fost dotată și cu trei combine de electroterapie și o bandă de alergare nouă.

„Sunt investiții importante care fac Secția Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Pediatrică cea mai modernă din județ și una dintre cele mai moderne din țară. Aici, echipa domnului doctor Constantin Tudorache, unul dintre cei mai reputați specialiști din țară, oferă servicii medicale atât pacienților internați în spital, cât și în regim ambulatoriu. Cu sprijinul Consiliului Județean, vom continua investițiile în modernizarea Spitalului Județean”, a spus Doina Caba, managerul Spitalului „Mavromati”, conform aceleiași surse.

În ultimii doi ani, sumele atrase de către Consiliul Județean Botoșani din fonduri guvernamentale, europene și PNRR, prin proiecte care vizează modernizarea sistemului sanitar (construcții noi, reabilitare de clădiri și aparatură medicală) se apropie de pragul de 35 de milioane de euro.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incendiu la Ștefănești! O femeie de 95 de ani a suferit arsuri și fiul acesteia, de 75 de ani, s-a intoxicat cu fum

Publicat

Publicitate

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite. În momentul producerii incendiului, în interiorul casei se aflau o femeie în vârstă de 95 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 75 de ani. S-a întâmplat în această seară, în orașul Ștefănești.

La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ștefănești. La sosire, aceștia au constatat că ardeau bunurile din două camere ale locuinței.

Cele două persoane erau evacuate din încăperile cuprinse de flăcări. Bărbatul era intoxicat cu fum, iar femeia suferise arsuri la nivelul spatelui și al mâinilor. Ambii au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul, fiind salvată restul locuinței.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

▪ nu supraîncălziți soba;
▪ nu lăsați ușa sobei deschisă;
▪ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
▪️ montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
▪ nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
▪️ stingeți focul pe timpul nopții;
▪ nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
▪ nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Pedepse mai dure pentru crimele împotriva femeilor. Legea ce definește femicidul, aprobată de Senat

Publicat

Publicitate

Pedepse mai dure pentru crimele împotriva femeilor. Senatul a adoptat inițiativa legislativă care definește femicidul. Aceasta introduce mecanisme de prevenție și clasifică uciderea unei femei din motive de gen ca formă specifică de omor, scrie alba24.ro.

„Femicidul nu este doar o problemă a femeilor din România, ci una care privește întreaga societate. Cu toții am observat că numărul femeilor ucise a crescut alarmant. Discutăm despre prevenție, dar mai ales despre pedepse mult mai dure pentru cei care comit astfel de crime.

Femicidul va putea fi sancționat cu închisoare pe viață, având în vedere numeroasele cazuri în care agresori eliberați din detenție au recidivat, ucigând din nou după câțiva ani. Deși România dispune de instrumente legale – precum ordinele de protecție și incriminarea violenței domestice – aplicarea lor este adesea deficitară. Este nevoie de instruirea polițiștilor și magistraților, de adăposturi funcționale pentru victime și de campanii publice care să schimbe mentalități”, a declarat Simona Spătaru, vicepreședinta Comisiei juridice din Senat, potrivit Agerpres.

Definirea femicidului

Legislația oferă acum o definiție clară a femicidului și îl împarte în trei forme: intim, non-intim și indirect.

Potrivit proiectului, ”femicidul este uciderea cu intenție a unei femei, precum și moartea unei femei survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, ori a altor infracțiuni săvârșite cu violență, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o terță parte”, notează Agerpres.

Alte prevederi vizează întărirea răspunsului penal prin sancționarea severă a faptelor motivate de gen și a violențelor care preced omorul, precum și educația pentru prevenție, prin introducerea în școli a temelor privind egalitatea de gen, relațiile non-violente și combaterea violenței.

Publicitate

Legea introduce pedepse mai grele pentru omorul calificat comis asupra unui soț, partener sau sub controlul agresorului. De asemenea, instituțiile statului vor monitoriza cazurile la nivel național și vor publica rapoarte anuale despre victime și agresori pentru a putea interveni preventiv.

Anchete penale din oficiu

Legea prevede că anchetele penale pot începe din oficiu, fără plângerea victimei. Pedepsele cresc și pentru hărțuire, amenințări sau loviri. Documentul mai include măsuri de protecție pentru copiii victimelor și introducerea temelor despre respect și egalitate în programa școlară.

Proiectul merge acum pentru votul final la Camera Deputaților.

În prezent, potrivit Codului Penal, pentru omor calificat, pedeapsa este închisoare pe viață/ de la 15 la 25 de ani, atunci când a fost săvârșit:

  • cu premeditare
  • din interes material
  • pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse
  • pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni
  • de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor
  • asupra a două sau mai multor persoane
  • asupra unei femei gravide
  • prin cruzimi

Citeste mai mult

Cultura

Botoșani: „Lacrimi de Luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicat

Publicitate

Succesul de care s-a bucurat spectacolul „Lacrimi de Luceafăr” aduce o nouă reprezentație, programată luni, 9 februarie 2026, de la ora 18:30, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Spectacolul este realizat după scenariul și în regia Silviei Răileanu, cu participarea Orchestrei Filarmonicii Botoșani, în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Distribuție artistică:

  • Scenariu și regie: Răileanu Silvia

  • Dirijor cor: Laurențiu Palade

  • Concept muzical: Andreas Rădoi Mihăiță

  • Dirijor: Bogdan Vodă

    Publicitate
  • Manager Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani: Alexandru Vasilache

  • General Manager: Mirel Manea

  • Impresar artistic: Liviu Sorinel

Bilete și informații:

Biletele pot fi achiziționate:

  • de la casieria Filarmonicii Botoșani (în incinta Teatrului „Mihai Eminescu”, intrare zona stației de taxi),

  • zilnic între orele 09:00 – 16:00,

  • precum și în ziua spectacolului, la intrarea în sală, în limita locurilor disponibile.

Info & rezervări: 0371 333 350

Preț bilete:

  • 40 lei – preț întreg

  • 20 lei – pensionari

  • 10 lei – studenți și elevi

Citeste mai mult

Eveniment

AVERTISMENT: Mesaje false despre „rovinietă” circulă în numele CNAIR

Publicat

Publicitate

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași avertizează șoferii cu privire la apariția unor mesaje false care pretind că sunt transmise în numele „Rovinietei” sau al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit informațiilor oficiale, aceste mesaje solicită plata urgentă a unei presupuse „taxe de drum restante”, invocând amenințări precum amenzi sau chiar confiscarea vehiculului. Reprezentanții CNAIR subliniază că aceste notificări sunt frauduloase.

Ce trebuie să știe șoferii:

CNAIR NU trimite SMS-uri care conțin link-uri de plată
CNAIR NU solicită achitarea rovinietei prin mesaje text
CNAIR NU confiscă vehicule
Link-urile incluse în aceste mesaje conduc către site-uri false, create special pentru a fura date personale și informații bancare
Recomandările autorităților:
🔴 Nu accesați link-urile primite prin SMS
🔴 Nu introduceți datele cardului sau alte informații personale
🔴 Ștergeți mesajul și blocați sau raportați expeditorul

Pentru informații corecte și actualizate despre rovinietă, șoferii sunt îndemnați să consulte exclusiv canalele oficiale CNAIR și platformele autorizate, precum:
👉 https://www.erovinieta.ro/vignettes-portal-web/#/mobile

Reprezentanții DRDP Iași atrag atenția că distribuirea acestor avertismente poate preveni fraudele financiare și poate proteja alți participanți la trafic de posibile înșelăciuni.

Publicitate

Informați-vă din surse sigure și circulați în siguranță!

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending