Connect with us

Eveniment

Dosar penal pentru un bărbat din comuna George Enescu, prins beat la volan

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Broscăuți, un autoturism condus de un bărbat, de 43 de ani, din comuna George Enescu.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de probe biologice.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Câți bani au cheltuit candidații și partidele, la alegerile prezidențiale anulate de CCR. Sumele anunțate de AEP

Publicat

Publicitate

Câți bani au cheltuit candidații la alegerile prezidențiale, anulate de CCR. Autoritatea Electorală Permanentă va deconta partidelor politice și candidaților independenți cheltuielile efectuate în timpul campaniei, scrie alba24.ro.

Este vorba despre o sumă de 109.589.040, adică aproximativ 22 de milioane de euro.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, în data de 9 decembrie 2024, s-a împlinit termenul limită de depunere a rapoartelor detaliate de venituri și cheltuieli electorale ale competitorilor electorali participanți la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

De asemenea, AEP informează că, până la data limită de 9 decembrie 2024, toți cei 14 competitori electorali au depus la Autoritatea Electorală Permanentă, prin mandatarii financiari coordonatori, rapoartele și declarațiile menționate.

Situația cheltuielilor declarate la AEP este următoarea:

  • Partidul Social Democrat (candidat Marcel Ciolacu) – 56.576.410,56 de lei
  • Partidul Național Liberal (candidat Nicolae Ciucă) – 17.650.605,51 de lei
  • Uniunea Salvați România (candidată Elena Lasconi) – 16.537.835,89 de lei
  • Alianța pentru Unirea Românilor (candidat George Simion) – 6.714.821,32 de lei
  • Uniunea Democrată Maghiară din România (candidat Kelemen Hunor) – 1.632.019,24 de lei
  • Candidat independent Georgescu Călin – 0,00 lei
  • Candidat independent Geoană Mircea-Dan – 9.059.830,44 de lei
  • Candidat independent Diaconescu Cristian – 418.244,14 de lei
  • Partidul Forța Dreptei – 486.357,66 de lei
  • Partidul Național Conservator Român – de 218.139,19 lei
  • Partidul Liga Acțiunii Naționale – 88.990,00 de lei
  • Partidul Noua Românie 0,00 lei
  • Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională – 16.668,05 de lei
  • Candidat independent Birchall Ana – 189.122,43 de lei

”Autoritatea Electorală Permanentă este abilitată să controleze respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile partidelor politice, ale alianţelor politice sau electorale, ale candidaţilor independenţi, precum şi legalitatea finanţării campaniilor electorale.

Publicitate

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor legale, controlul finanțării campaniei electorale începe la 30 de zile de la data desfășurării alegerilor și se efectuează în baza documentelor depuse de mandatarii financiari, AEP informează că, după finalizarea controlului finanțării campaniei electorale, rezultatele fiecărui control efectuat vor fi publicate pe pagina de web a Autorității – www.finantarepartide.ro” au mai transmis reprezentanții AEP.

Citeste mai mult

Eveniment

Casă în flăcări, la Ștefănești! Pompierii au stabilit cauza incendiului

Publicat

Publicitate

Atenție la jarul căzut din sobă: locuință din Ștefănești cuprinsă de flăcări

 

 

Un incendiu s-a produs, în urmă cu puțin timp, într-o casă din orașul Ștefănești. Bunurile aflate într-o încăpere au luat foc de la jarul căzut din sobă pe materiale combustibile

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Publicitate

 

Pompierii au constatat faptul că ardeau bunurile din interiorul unei camere și au acționat rapid pentru ca flăcările să nu se extindă la întregul imobil.

 

Pentru a preveni astfel de incendii, trebuie respectate următoarele măsuri:

 

▪ amplasaţi, în faţa sobelor o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;

 

▪ în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei sau a plitei deschisă;

 

▪ nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;

 

▪ nu puneți materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;

 

▪ nu așezați patul lângă sobă;

 

▪ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

 

▪ focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor și trebuie stins înainte de a părăsi locuinţa;

 

▪ nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;

 

▪ depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.

 

În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 112!

 

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situațiiincendiu casa

de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025. Care vor fi sumele majorate

Publicat

Publicitate

Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), scrie alba24.ro.

Potrivit sursei citate, majorarea alocațiilor va fi de 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Drept urmare, alocațiile vor fi majorate astfel:

  • de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități
  • de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani.

„Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Alocațiile de stat pentru copii au crescut și în ianuarie 2024 cu 13,8%, potrivit ANPIS.

În țară, peste 3,4 milioane de persoane primesc acest ajutor de la stat.

Publicitate

Potrivit legii, beneficiază de această alocație de stat toți copiii în vârstă de până la 18 ani.

Alocația de stat pentru copii se acordă și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora, precum și tinerilor cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Citeste mai mult

Educație

Erasmus+VET, oportunitate de formare profesională pentru elevii Liceului ,,Demostene Botez” Trușești

Publicat

Publicitate

Formarea profesională în context european a adus un plus valoare pentru  28 de elevi din clasele a X-a și a XI-a profesională, domeniul Turism și Alimentație, specializarea  Ospătar (chelner), vânzător în unități de alimentație, de la Liceul ,,Demostene Botez” Trușești.

Prin proiectul Erasmus+KA121 de formare profesională-VET, nr. 2024-1-RO01-KA121-VET-000201770, ce face parte din  anul doi de Acreditare Erasmus+ 2022-1-RO01-KA120-VET-000111124, din domeniul: Educație și Formare Profesională, elevii  au participat în mobilitate în localitatea Torremolinos-Malaga, Spania.

Stagiul de practică s-a desfășurat pe perioada 27 octombrie – 9 noiembrie 2024, la agenții economici din localitate, oportunitate ce le-a permis elevilor să își îmbunătățească competențele profesionale și lingvistice, pregătindu-i pe aceștia pentru o carieră de succes în industria ospitalității. Prin această experiență au efectuat practic toate etapele servirii, comunicarea cu clienții, gestionarea timpului liber și munca într-o echipă internațională, finalizând prin obținerea de certificate profesionale recunoscute în spațiul european.

Pe lângă dezvoltarea profesională, elevii au beneficiat și de momente de dezvoltare personală și culturală, participând la vizite culturale în orașele Sevilla și Malaga, de unde au aflat informații interesante despre istorie, cultură și tradițiile Spaniei.

Erasmus+VET oferă îmbunătățirea mecanismelor pentru facilitarea accesului la educația antreprenorială și ocuparea unui loc de muncă după finalizarea cursurilor sau pentru o afacere pe cont propriu.

Elevii au fost însoțiți în mobilitate de prof. Verniceanu Ionica, prof. Fecioru-Cantemir Daniela și prof. Ariciuc Lenuța.

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending