Solstițiul de iarnă marchează începutul oficial al iernii astronomice și aduce, totodată, cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte din an. Dacă iarna meteorologică debutează la 1 decembrie, solstițiul reprezintă momentul precis în care poziția Pământului față de Soare indică intrarea în sezonul rece, influențând direct cantitatea de lumină solară care ajunge în emisfera nordică, relatează alba24.ro.

Când este solstițiul de iarnă în 2025

În 2025, fenomenul are loc duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României). Din acest moment, zilele vor începe să se lungească treptat, iar nopțile se vor scurta, până la solstițiul de vară din 21 iunie 2026.

Ce este solstițiul de iarnă și ce se întâmplă în această zi

Fenomenul se produce atunci când Soarele atinge cea mai sudică declinație față de ecuatorul ceresc, ajungând la aproximativ 23°27′ sud, deasupra Tropicului Capricornului.

Rezultatul:

• cea mai scurtă zi a anului,
• cea mai lungă noapte,
• un Soare care urcă foarte puțin pe cer la amiază.

Adrian Șonka, cercetător în astronomie la Observatorul Amiral Vasile Urseanu explică fenomenul astfel: „Solstițiul de iarnă marchează începutul iernii astronomice, momentul în care Soarele atinge cea mai sudică poziție pe sfera cerească. În această zi, răsăritul și apusul se deplasează simetric spre sud, determinând astfel cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului.”

De ce sunt nopțile mai lungi în perioada solstițiului

În jurul datei de 21 decembrie, poziția Soarelui la amiază variază foarte puțin de la o zi la alta, ceea ce face ca lumina zilei să pară „înghețată” la minimum. Abia după solstițiu, Soarele începe să urce treptat mai sus pe cer, prelungind durata zilei.

Nopțile ating lungimea maximă deoarece:

• emisfera nordică este înclinată cel mai mult departe de Soare,
• lumina soarelui ajunge oblic și în cantitate redusă,
• traiectoria solară este cea mai scurtă din întregul an.

Originea termenului „solstițiu”

Cuvântul provine din latinescul „solstitium”:

• sol = „soare”,
• stitium / stiti = „a se opri”.

Denumirea sugerează ideea de „soare nemișcat”, pentru că în această perioadă poziția Soarelui pare să stagneze înainte de a începe ascensiunea lentă pe cer.

Cel mai scurt anotimp al anului

Intervalul dintre solstițiul de iarnă (21 decembrie 2025) și echinocțiul de primăvară (20 martie 2026) este, din punct de vedere astronomic, cel mai scurt anotimp al anului. Durata sa este influențată de mișcarea eliptică a Pământului și de poziția acestuia față de Soare.

De ce este important solstițiul de iarnă

Solstițiul nu are doar o semnificație astronomică. De-a lungul istoriei, momentul a inspirat tradiții, ritualuri și sărbători asociate luminii, renașterii și speranței. În multe culturi, solstițiul marca trecerea către o perioadă în care lumina zilei câștigă teren asupra nopții, simbol al unui nou început.

Când începe efectiv să se lungească ziua

Deși solstițiul marchează momentul minim al luminii, diferența în durata zilei devine vizibilă abia după câteva zile, în special după Crăciun. În mod paradoxal, în unele zone apusul începe să se producă mai târziu chiar înainte de solstițiu, însă durata totală a zilei rămâne cea mai mică pe 21 decembrie.

Sfânta Filofteia a trăit în sec. al XIII-lea, în sudul Dunării, din neam de români. Una din îndatoririle Filofteiei era aceea de a-i duce mâncare tatălui ei, care muncea la câmp. Însa, Filofteia întâlnea în drum mulţime de săraci şi, fiind milostivă împărţea din ea săracilor, atrăgând nemulţumirea şi reproşul părintelui.

Într-una din zile, tatăl descoperă fapta ei şi orbit de furie scoate o bardă pe care o avea la el şi loveşte pe fată la picior. Tânăra Filofteia a fost grav rănită la un picior. În urma acestei răni şi-a încredinţat sufletul Domnului, la vârsta de doar 12 ani. Moaştele Sfintei Filofteia au fost duse mai întâi la Târnovo, unde au rămas până în anul 1393. În acel an, Ţaratul bulgar a fost ocupat de turci, care au şi ars oraşul. Pentru a le feri de profanare, moaştele au fost duse la Vidin, unde au stat puţin timp, până în anul 1396.

După înfrângerea armatelor creştine la Nicopole, crescând ameninţarea turcă, moaştele au fost oferite domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta le-a aşezat în vechea ctitorie domnească, cu hramul „Sf. Nicolae”, de la Curtea de Argeş, pe atunci catedrala mitropolitană. După construirea noii biserici de către Neagoe Basarab, sfinţită la 15 august 1517, moaştele au fost aşezate aici. Moaştele au rămas la Curtea de Argeş până în anul 1893, când, datorită stării avansate de degradare a bisericii, au fost mutate în bisericile „Sf. Gheorghe” şi „Adormirea Maicii Domnului”. În timpul primului război mondial, datorită mutării frontului în apropierea acestei localităţi, moaştele au fost duse în paraclisul Mănăstirii Antim din Bucureşti.

După terminarea războiului, au fost readuse la Curtea de Argeş, iar din 1949 se află în paraclisul acestei mănăstiri. Sfânta Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor şi a tinerilor, şi în special a fetelor, pe care le ajută să se căsătorească şi să aibă o viaţă liniştită. Istoria consemnează mai multe procesiuni cu moaştele Sfintei pe timp de secetă, iar tradiţia spune că prin mijlocirea ei în faţa lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate. Sărbătoarea Sfintei Filofteia se ţine şi pentru a fi feriţi de diferite boli şi necazuri atât noi, cât şi animalele noastre. În anul 1955 s-a generalizat cultul unor sfinţi ale căror moaşte se află în Romania, printre care şi Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş.

Sâmbătă după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Slujba Stâlpilor la căpătâiul prezbiterei Maria Macuc, soția părintelui protopop Constantin Macuc. Momentul de rugăciune a adunat în jurul familiei îndurerate numeroși preoți, membri ai comunității și apropiați ai familiei, veniți să ofere sprijin, reculegere și un ultim omagiu.

La popasul duhovnicesc dedicat celei adormite întru Domnul au participat slujitori ai altarului din întreg protopopiatul, colegi și prieteni ai părintelui protopop. Aceștia au adus lumânări, flori și mai ales rugăciune, exprimând atât durerea pierderii, cât și respectul față de cea care a fost considerată o preoteasă iubită și discretă, implicată în viața bisericii și a comunității.

În cuvântul său, ÎnaltPreasfințitul Teofan a subliniat demnitatea, modestia și credința puternică ce au caracterizat-o pe preoteasa Maria Macuc, evocând imaginea unei femei „distinse, frumoase la chip și la suflet, prezente și discrete deopotrivă”, așa cum au cunoscut-o enoriașii și clericii.

Ierarhul a vorbit despre rolul preotesei în comunitate, dar și despre responsabilitățile pe care le-a purtat ca mamă și soție de protopop. „A fost o doamnă atașată Cerului, fără să se desprindă de datoria ei aici, pe pământ”, a spus Înaltpreasfințitul, amintind de răbdarea și tăria de caracter cu care aceasta a parcurs și perioada de suferință.

În mesajul său, Mitropolitul i-a încurajat pe cei apropiați să îmbine firescul întristării cu nădejdea creștină, amintind că „orice despărțire este dureroasă, dar devine mai ușoară atunci când este însoțită de credința revederii”. Totodată, i-a îndemnat pe credincioși să pomenească numele prezbiterei în rugăciune și să arate milostenie în memoria ei.

Preasfințitul Nichifor este așteptat să participe duminică la slujba înmormântării, care va avea loc după Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți.

„Un model al femeii creștine autentice”

Cei care au cunoscut-o pe prezbitera Maria Macuc o descriu drept un model de discreție, hărnicie și credință neclintită. Nu a urmărit să fie remarcată, nu a revendicat merite, spun apropiații. A fost un sprijin constant al familiei și un punct de echilibru în comunitate.

Apropiații mărturisesc că a purtat boala cu tăcere și smerenie, fără revoltă sau reproșuri, asumând suferința cu demnitate și încredere în voia lui Dumnezeu. „A trecut prin viața noastră ca o lumină, fără ca noi să o fi văzut cu adevărat”, spun cei rămași să o plângă.

Prezbitera Maria Macuc lasă în urmă o familie numeroasă, dar și o comunitate întreagă pentru care a fost un reper de modestie și credință.

„Putem spune că Dumnezeu ia dintre oameni în mod special pe cei care sunt foarte bine plăcuți Lui. Nu acceptăm aceasta, că noi spunem întotdeauna că avem nevoie de cel drag pe lângă noi și așa este. Avem o imensă nevoie ca cel care ne ajută, care ne cunoaște, care ne înțelege, care ne iubește, să viețuiască în continuare lângă noi, pentru că avem nevoie de acea prezență. Dumnezeu are un gând al Lui pentru fiecare și gândul acesta s-a arătat și în doamna Maria.

Poate o fi fost prea prezentă în cer, ca să mai zăbovească pe pământ, poate prin viața ei, prin nașterile de prunci, prin credința ei, prin răbdarea pe care trebuie s-o aibă o mamă cu mulți copii și cu responsabilități, s-a apropiat mai mult de cer decât noi, oamenii obișnuiți și apropiindu-se de cer, a făcut doar un pas pentru a fi chiar acolo.

Inima părintelui, a copiilor, sigur că este și întristată, dar știe părintele și cred că și copiii sunt educați de doamna de părintele, știu că întru cele ale credinței există întotdeauna și ziua de mâine, chiar dacă vi se pare că aceasta este ultima zi. Există și ziua de a doua zi, adică veșnicia. Că nu există moarte, spune slujba înmormântării la înmormântarea preotului. Nu există moarte pentru cei care cred în  Tine, Doamne. Și nu există. E greu să duci acest gând, dar dacă suntem în conformitate cu tot ceea ce a crezut Maria, cu tot ceea ce a crezut și crede părintele și familia și noi cei de față, noi știm că nu există despărțire de primitivă.

Orice despărțire este grea și dureroasă. Dar dacă știi că cel care pleacă se întoarce, dacă știi că cel care și-a luat rămas bun de la tine pentru o vreme, te vei întâlni cu el ulterior, atunci despărțirea capătă pe lângă durerea respectivă și nădejdea revederii. Maria, n am nicio îndoială. a fost pătrunsă până în ultima fibră a ființei sale de credință în Domnul Hristos, cel mort și înviat. Și această credință i-a dat putere să ducă și ultima parte a vieții cu multă suferință, cu gândul că se va face bine, dar fără deznădejdea celui fără de nădejde, că ea aparține neamului celor care au nădejde după cuvântul Sfântului apostol. Acum sufletul doamnei Maria e acolo sus, unde sufletul nostru tinde să ajungă într-o bună zi”, a spus ÎPS Teofan. 

Ierarhul a îndemnat la rugăciune și milostenie în numele preotesei Maria.

„Acum, plecând doamna, noi rămânând pe pământ. Doamna, ca orice om fi săvârșit și ea păcatele pe care le săvârșește orice ființă umană și avem încredințarea că Dumnezeu a iertat-o pe tot ceea ce a greșit și a văzut faptele ei cele bune, cele bune, în mod special inima ei curată, mintea ei frumoasă, viața ei de creștină și a primit-o în taina Împărăției cerului. Dar are încă nevoie de rugăciunea și milostenia noastră. Că dacă acum vă întrebați fiecare și eu ce să fac ca să particip la durerea familiei, aceste dureri. Rugăciune pentru Maria și milostenie acolo unde știți dumneavoastră că e cineva care poate nu are un braț de lemne, că afară sunt aproape zero grade, un braț de lemne aruncat în ogradă în numele Mariei sau alte acte de milostenie pe care noi le putem săvârși însoțesc drumul Mariei prin taina Împărăției cerurilor și se bucură acolo sus de rugăciunea și de milostenia săvârșite aici pe pământ. Dumnezeu să vă odihnească. Dumnezeu să vă întărească pe voi, să aibă de grijă de voi, să fiți alături de familie ca să treacă mai ușor prin această taină a morții Mariei. Și acum cu toții după rânduiră să-i cântați în duh de rugăciune veșnica pomenire”, a adăugat ierarhul.

La finalul slujbei, zeci de preoți și peste două sute de credincioși au intonat, cu putere și emoție, cântarea „Hristos a înviat”, troparul specific slujbelor de prohodire ale preoților și slujitorilor bisericii. Răsunetul acestei cântări pascale, înălțat din inimile tuturor celor prezenți, a umplut biserica și a adus un strop de lumină și nădejde în mijlocul durerii, ca mărturie a credinței că moartea nu este sfârșit, ci trecere către viața cea veșnică.

Hramul Sfântului Nicolae – o sărbătoare a luminii și a comuniunii, sub îndrumarea părintelui Constantin Alexandru Hurdubai de la Parohia „Sfântul Nicolae” din Mășcăteni.

În cadrul proiectului CPEEJ „Păstrarea identității naționale prin credință și tradiții!”, derulat în parteneriat cu Liceul „Demostene Botez” Trușești, parohia și-a deschis larg porțile și inimile în ziua hramului, când emoția, rugăciunea și bucuria s-au împletit într-o atmosferă cu adevărat binecuvântată.

Sub îndrumarea părintelui, Sfânta Liturghie a adunat credincioși de toate vârstele, uniți într-un moment de profundă trăire spirituală. Clipa cea mai așteptată a fost apropierea copiilor de Sfântul Potir. Cu sfială și cu obrajii îmbujorați de emoție, cei mici s-au împărtășit, aducând în biserică o lumină aparte, ca un ecou al inocenței lor. După slujbă, vocile lor s-au transformat în colinde calde, care au răsunat ca o binevestire a sărbătorilor ce se apropie. Fiecare cântec a fost un dar, o mărturisire de credință și de bucurie împărtășită cu întreaga comunitate.

Părintele a adresat credincioșilor un cuvânt de încurajare și recunoștință, subliniind importanța dărniciei și a iubirii aproapelui – virtuți care l-au consacrat pe Sfântul Nicolae drept ocrotitor al celor aflați în nevoie. Hramul din acest an a fost mai mult decât o sărbătoare: a fost o întâlnire de suflete, un început luminos al perioadei premergătoare Nașterii Domnului și un prilej de a redescoperi frumusețea comunității unite în credință.

Sub același acoperământ binecuvântat, toți participanții au simțit din plin spiritul dărniciei și al iubirii pe care îl inspiră Sfântul Ierarh Nicolae. Ziua s-a încheiat cu suflete ridicate și cu promisiunea tăcută de a păstra aprinsă lumina acestei sărbători în toată perioada ce urmează și de continuare a parteneriatului Școală-Biserică. Mulțumim preoților slujitori și tuturor celor prezenți pentru rugăciunea comună!

Sursa: preot Constantin Alexandru Hurdubai

(comunicat de presă)