Connect with us

Administratie

Doina Federovici după întâlnirea de la Racovăț: Am propus ca drumul Dorohoi-Racovăț să fie preluat de Ministerul Transporturilor

Publicat

Publicitate

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a anunțat astăzi că propus ca drumul județean Dorohoi – Racovăț să fie preluat de Ministerul Transporturilor.

Autoritățile județene din Botoşani și Suceava, autorități locale din regiunea ucraineană Cernăuți, reprezentanți ai guvernelor de la București și Kiev și ai structurilor vamale din cele două state au vizitat în cursul zilei de astăzi punctele de trecerea frontierei de la Siret, Racovăț (auto) și Dornești-Vicșani (feroviar) în vederea găsirii celor mai bune soluții pentru efectuarea exporturilor ucrainene.

„Punctul Vamal Racovăț are o importanță strategică pentru județul Botoșani. Atât din postura de președinte al Consiliului Județean, cât și din cea de senator, am cerut, în repetate rânduri, Ministerului Afacerilor Externe de la București, am făcut demersurile necesare să fie redeschis cât mai repede. În actualul context geopolitic, Vama Racovăț poate contribui la conturarea unui coridor pan-european umanitar și economic, în special pentru comerțul exterior al Ucrainei și României”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, într-un comunicat.

Sura citată a explicat că prin poziția sa geografică și elementele de infrastructură pe care le deține în municipiile Botoșani și Dorohoi, județul Botoșani poate deveni o placă turnată atât în exportul de cereale al Ucrainei, cât și în procesul de reconstrucție după război, care va dura ani de zile.

În acest context, președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a propus ca drumul județean Dorohoi – Racovăț, modernizat parțial în cadrul unui proiect pe trilaterala România – Moldova – Ucraina, să fie preluat de Ministerul Transporturilor pentru a fi transformat în sector de drum național.

„Redeschiderea Vămii Racovăt face ca drumul Racovăț – Dorohoi să devină de o importanță strategică. Este necesar ca el să devină drum național. De asemenea, este necesară urgentarea modernizării, din fonduri europene sau guvernamentale, a sectoarelor de drum național Dorohoi – Botoșani și Dorohoi – Suceava, pentru a se putea asigura condiții decente traficului de mărfuri, care va crește exponențial. Echipa de proiect a drumului de mare viteză Botoșani – Suceava va accelera toate procedurile pentru ca această investiție să se realizeze cât mai repede. Este un motiv în plus să milităm pentru a transforma acest sector într-unul de autostradă”, a explicat Doina Federovici.

Publicitate

Președintele Consiliului Județean Botoșani a mai subliniat necesitatea unor investiții urgente în infrastructura feroviară.

„Cel mai eficient din punct de vedere economic este transportul feroviar. Modernizarea tronsoanelor de cale ferată Iași – Dorohoi – Leorda și Botoșani – Leorda – Verești ar trebui să fie o prioritate pentru SNCFR”, a mai arătat Doina Federovici.

Vama Racovăț a fost închisă în 2010, fiindcă nu respecta normele Schengen de securitate cu statele extra-comunitare. Partea românească a vămii a fost reabilitată cu 3,5 milioane de euro, dar, din păcate, nu și cea ucraineană, motiv pentru care nu a putut fi redeschisă.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Controale în trafic la Botoșani: Peste 40 de amenzi și permise reținute

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani împreună cu polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică și Poliției Locale Botoșani au organizat o acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind oprirea și staționarea autovehiculelor pe drumurile publice din municipiul Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 60 de persoane și verificate 48 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate de către polițiști au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 lei.

 

În același context, au fost efectuate 22 de testări privind consumul de băuturi alcoolice.

 

Publicitate

Totodată, au fost reținute trei permise de conducere și retrase trei certificate de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

O șoferiță de 20 de ani, din municipiul Botoșani, a încredințat mașina unui prieten care nu avea permis. Ambii s-au ales cu dosar penal

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit, marți, pentru control, pe strada Cișmea din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 22 ani, din județul Vrancea.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule iar auto pe care îl conducea i-a fost încredințat de către o tânără, de 20 de ani, din municipiul Botoșani.

 

Mai mult decât atât, proprietarul autoturismului a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (lipsă polița de asigurare).

 

Publicitate

Polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare și setul de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autoturism, unei persoane care nu deține permis de conducere.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 20 ani, din municipiul Botoșani, prins drogat la volan. Polițiștii i-au făcut dosar penal

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 20 ani, din municipiul Botoșani.

 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism.

 

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Ulterior, în urma probelor recoltate de Institutul de Medicină Legală, rezultatul a fost pozitiv, reieșind prezența substanțelor interzise în sânge.

 

Publicitate

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Citeste mai mult

Eveniment

Facilități la transport pentru pensionari, veterani și văduve de război, în 2026. Proiect publicat de Ministerul Transporturilor

Publicat

Publicitate

Pensionarii, veteranii de război și văduvele de război ar putea beneficia de tichete de călătorie gratuite sau taloane speciale de călătorie cu reducere de 50% și în 2026, scrie alba24.ro.

Un proiect de ordonanță în acest sens a fost publicat recent în dezbatere de Ministerul Transporturilor. Astfel, facilitățile la transport pentru pensionari, veterani și văduve de război se vor prelungi până la finalul anului 2026.

Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităților la transport pentru anumite categorii de persoane a fost publicat în dezbatere marți, 28 octombrie, pe site-ul Ministerului Transporturilor.

În prezent, asigurarea facilităților acordate la transportul intern a veteranilor de război, văduvelor de război și pensionarilor se poate face pe baza tichetelor de călătorie gratuite sau a taloanelor special de călătorie numai până la data de 31 decembrie 2025, potrivit legii.

Conform prevederilor în vigoare, pentru a beneficia de facilitățile acordate prin lege, veteranilor de război, văduvelor de război și pensionarilor li se eliberează tichete de călătorie gratuite sau taloane speciale de călătorie cu reducere de 50% din costul călătoriei, după caz.

Prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2011 s-a stabilit că pentru a putea beneficia de facilitățile prevăzute, persoanelor respective li se vor elibera legitimații de transport tip card, personalizate cu numele și codul numeric personal ale fiecărui beneficiar.

Cardul utilizat fiind cel emis persoanelor respective de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care va stoca în memorie numărul de călătorii la care are dreptul beneficiarul, numărul de călătorii efectuate și contravaloarea acestora.

Publicitate

Până în prezent, în cardul național de sănătate nu a fost cuprinsă partiția pentru transport care să asigure utilizarea facilităților la călătoria pe calea ferată a beneficiarilor legilor speciale. Totodată, nu toți beneficiarii facilităților la transport dețin un card de sănătate.

Facilitățile la transport prelungite până la finalul anului 2026

Astfel, prin proiectul de act normativ se propune asigurarea facilităților la transport pentru persoanele îndreptățite conform prevederilor legii, până la data de 31 decembrie 2026.

Neadoptarea în regim de urgență a prezentului proiect de act normativ, va conduce la imposibilitatea asigurării facilităților la transport a beneficiarilor.

De asemenea, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a demarat colaborarea cu instituțiile implicate în vederea identificării unei modalități de verificare electronică a călătoriilor efectuate de beneficiarii de facilități de călătoriei cuprinși în proiectul de ordonanță de urgență descris de prezentul instrument de motivare.

În funcție de rezultatul întâlnirilor, în cursul anului 2026 se va propune modificarea corespunzătoare a legislației.

Cum se acordă facilitățile în prezent

Conform legislației în vigoare:

  • pensionarii primesc taloane speciale de călătorie cu reducere de 50%;
  • veteranii și văduvele de război beneficiază de tichete gratuite pentru transportul intern;
  • aceste documente sunt eliberate de instituțiile de pensii și pot fi utilizate la operatorii de transport feroviar și rutier autorizați.

Deocamdată, nu se va trece la sistemul electronic bazat pe cardul național de sănătate, întrucât nu există infrastructura tehnică necesară.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending