Connect with us

Eveniment

Doi câini de talie mare au fost capturați de jandarmi cu un lasou, într-o intersecție din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Seara trecută, doi câini de talie mare, care prin prezența lor la intersecția străzii Primăverii cu Bulevardul George Enescu din municipiul Botoșani provocau temeri trecătorilor, au fost capturați de un echipaj de jandarmerie.

Jandarmii s-au deplasat în zonă în urma unui apel la numărul unic de urgență 112 și, cu ajutorul dispozitivului tip lasou din dotare, au prins câinii care se plimbau nestingheriți în proximitatea stației de taxi.
Proprietarul nu a fost identificat în apropiere, dar câinii erau bine întreținuți, posibilă dovadă a faptului că au scăpat din curtea unui botoșănean, astfel că jandarmii i-au predat la padocul amenajat pentru câinii fără stăpân din municipiul Botoșani, unde au rămas în îngrijirea personalului de serviciu.
Atragem atenția proprietarilor că abandonarea câinilor agresivi sau a celor din rasele periculoase, prevăzute de Ordonanța de Urgență nr.55 din 30 aprilie 2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, este interzisă și constituie contravenție sancționată cu amendă de la 1500 de lei la 3000 de lei.
De asemenea, neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, dacă atacul a avut loc, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la trei ani sau cu amendă.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Redacția Botoșani24.ro vă urează Paște Fericit! Hristos a înviat!

Publicat

Publicitate

Hristos a Înviat!

Cu ocazia celei mai însemnate sărbători a creștinătății, vă transmitem cele mai calde gânduri și urări de bine. Paștele este momentul renașterii, al speranței și al iubirii, o sărbătoare a luminii care ne amintește de puterea credinței și a sacrificiului făcut din dragoste pentru omenire.

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă liniște în suflet, pace în familie și clipe pline de armonie alături de cei dragi. Să întâmpinați Sfintele Paști cu inimile deschise, cu recunoștință și iubire!

Să aveți parte de sănătate, împliniri și Sărbători pline de lumină!
Paște Fericit alături de cei pe care îi iubiți!

Redacția Botoșani24.ro

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache: Sfintele Sărbători să vă facă viaţa frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache, vă transmite cele mai calde urări cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Cu ocazia Învierii Domnului vrem să vă urăm toate cele bune: lumina în suflet, dragoste și sănătate. 

Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări!

Sfintele Sărbători să vă facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată. Fie ca Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet.

Un Paste Fericit! Hristos a înviat!”, a transmis primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Primarul comunei Călărași, Claudiu Vrajotis: Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă clipe magice alături de cei dragi!

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Călărași, Claudiu Vrajotis, vă transmite cele mai calde urări cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Hristos a Înviat ! Paște Fericit !

Sărbătoarea Paștelui reprezintă cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.

Este un moment de pace sufletească, de interiorizare, de împăcare, de bucurie.

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!

Să aveți un Paște fericit! Sărbători fericite!”, a transmis primarul comunei Călărași, Claudiu Vrajotis.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Primarul comunei Gorbănești, Ionuț-Lucian Melinte: Lumina cea pururea vie a Învierii lui Hristos să vă lumineze sufletul cu pace

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Gorbănești, Ionuț-Lucian Melinte, vă transmite cele mai calde urări cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Lumina cea pururea vie a Învierii lui Hristos să vă lumineze sufletul cu pace, să vă umple inima de bucurie cerească și să vă călăuzească spre toată fapta cea bineplăcută Lui.

Fie ca Sfintele Sărbători să ne facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată. Fie ca Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet. Hristos a Înviat!”, a transmis primarul comunei Gorbănești, Ionuț-Lucian Melinte.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending