Fermierii primesc vești bune din partea Guvernului, care a decis, în ședința de joi, suplimentarea bugetului destinat subvenționării motorinei utilizate în agricultură. Fondurile alocate cresc cu 103 milioane de lei, ceea ce ridică plafonul total pentru anul 2025 de la 500 de milioane la 603 milioane de lei.

Măsura vine ca un sprijin direct pentru agricultorii afectați de creșterea costurilor de producție și are ca scop susținerea lucrărilor agricole în sezonul următor.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, această suplimentare este necesară deoarece, din suma inițială de 500 milioane lei alocată pentru 2025, au fost utilizate 435.631.425 lei (din care 297.054.729 lei pentru restul trimestrelor II și III 2024, și, respectiv 138.576.696 lei pentru trimestrul IV 2024 parțial).

Astfel, suma disponibilă pentru plăți ulterioare era de 64.368.575 lei.

Necesarul total de resurse financiare, conform solicitărilor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), este de 167.278.447 lei, incluzând 51.153.038 lei pentru plata integrală a sumelor aferente trimestrului IV din 2024 și 116.125.408 lei pentru plata trimestrului I din 2025.

Suma suplimentată de 103 milioane lei reprezintă diferența dintre acest necesar de 167.278.447 lei și disponibilul existent de 64.368.575 lei.

Subvenția actuală pentru motorină – 2,213 lei/litru

Pentru anul 2025, subvenția actuală pentru motorină este de 2,213 lei/litru și se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare, reprezentând diferența dintre nivelul actual al accizelor la motorină (2.317,59 lei/1.000 litri) și rata accizei reduse (104,49 lei/1.000 litri).

Potrivit reprezentanților Ministerului Agriculturii, suma de 103 milioane lei, cu care se suplimentează bugetul pentru anul 2025, se constituie prin redistribuirea sumelor aprobate prin Legea nr.9/2025 a bugetului de stat pe anul 2025 și alocarea corespunzătoare a sumei neutilizate din  Hotărârea Guvernului nr. 69/2025 privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile, care a avut ca termen final de plată data de 30 iunie 2025.

Scoaterea Sfintei Cruci – 1 august

Sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci a apărut la dorința grecilor si a rușilor de origine ortodoxă. Semnificația acestei sărbători este prăznuirea biruinței pe care rușii au înregistrat-o asupra bulgarilor, dar și grecii asupra sarazinilor (musulmanilor). Pe data de 1 august, la Constantinopol se scotea în procesiune lemnul Sfintei Cruci din Palatul Imperial. Procesiunea pornea din Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, zidită de împăratul bizantin Iustinian cel Mare. Atunci, din paraclisul palatului împărătesc, Sfânta Cruce, care avea în ea părticică din Lemnul Crucii lui Iisus Hristos, era scoasă cu slujbă şi sobor. Era aşezată în Sfântul altar în raclă de argint şi ţinută după procesiune pentru închinare, până la 14 august, când se săvârșeau o serie de slujbe, menite să-i ferească pe credincioși de boli și suferințe. Iar din Miercurea Patimilor până în Vinerea Mare stătea pe un altar mic din aur în mijlocul Bisericii, fiind cinstită de împărat şi cei din suita împărătească, Patriarh, cler şi poporul binecredincios. Acest moment liturgic mai amintește și de arătarea pe cer a Sfintei Cruci Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Eliberarea grecilor de sub sarazini a avut loc în timpul împăratului Manuel Comnenul (1143-1180), iar acest lucru a putut fi realizat doar cu ajutorul Sfintei Cruci. În unele biserici rusești se obișnuiește ca în această zi să se săvârșească sfințirea mică a apei (aghiazma). Ortodoxia înalţă Sfânta Cruce în văzul credincioşilor în Duminica a treia din Postul Mare, precum odinioară se petrecea la Biserica Maicii Domnului de lângă Fanar şi la 14 septembrie în amintirea istorică din anii 335 şi 630. Arheologia şi istoria creştină ne arată că lângă Golgota, împărăteasa Elena a descoperit la anul 326 sub templul lui Venus, ridicat de împăratul Adrian în anul 111, Lemnul Crucii Sfinte (care a înviat un mort). Scriitorul bisericesc Eusebiu de Cezarea (260-341) scria în cartea sa „Vita Constantini” că în anul 327 i-a scris Sfântului Macarie, patriarhul Ierusalimului, să construiască acolo o Biserică, pe cheltuiala lui. Sfânta Cruce a fost pusă la loc de cinste in Biserica Sfânta Cruce, ridicată de împărăteasa Elena. Tot Sfânta Elena a trimis la Roma, Lemn din Sf. Cruce, pe care o aşează in Capela din Palatul ei, azi numită Bazilica „Sfânta Cruce din Ierusalim” şi 2 piroane, unul fiind încastrat în coroana împărătească. După perioada iconoclastă şi cucerirea locurilor Sfinte de către păgâni, bucăţi din Sfânta Cruce au fost împărţite Patriarhiilor existente. Crucea Domnului este cinstită şi venerată aşa cum a statornicit Sinodul ecumenic de la Niceea (787). Lumea Crucii lui Hristos este creştinătatea: O taină a Crucii care pecetluieşte pe cel botezat. Crucea făcută în numele Sfintei Treimii confirmă unirea cu Dumnezeu pe orizontal şi vertical în cele 4 puncte cardinale. Crucea este deasupra simbolurilor geometrice, este „Axis mundi”: uneşte cerul cu pământul şi se amestecă timpul cu spaţiul. Crucea sfinţeşte totul şi explică taina Hristocentrismului, adică Hristos în mijlocul nostru, „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).

+) Părticele din lemnul Sântei Cruci se afla la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria (Grecia), Veneția, Franţa (Saint Sernin din Toulouse; Capela ,La Vraie-Croix” din Anjou), Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul „Sfânta Cruce” din Liege), Spania (Santo Toribio de Liebana) la Mănăstirea Xiropotamou, din Munte Athos, la mănăstirile Soumela și Ikosifinissa din Grecia. În România, părticele din Sfânta Cruce se află la mănăstirile Căldăruşani şi Ţigăneşti din judeţul Alba şi la Biserica Sfântul Vasile din București.

+) „Biserica îşi are rădăcina în lemnul Crucii, creştinii devenind ramurile ei. Hristos a fost răstignit pentru noi, cu trupul, sub Ponţiu Pilat şi Irod Tetrarhul, şi datorită ro Crucii şi Patimii Sale noi existăm” (Sfântul Ignatie Teoforul).

O femeie, în vârstă de 57 de ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în urmă cu puțin timp, pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SMURD.

Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. O femeie a avut nevoie de ajutor medical, fiind transportată la spital.

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Comunitatea din Vorona, județul Botoșani, și-a luat rămas-bun, joi, de la cel care a fost Ioan Moroșanu, cunoscut de toți drept „Moș Jenică”, ultimul veteran de război al comunei. Într-o atmosferă încărcată de lacrimi, rugăciune și respect, bătrânul a fost înmormântat cu onoruri militare, plecând spre veșnicie în sunetul salvelor de armă, al rugăciunilor și al cântecelor ostășești, atât de dragi sufletului său.

Moș Jenică nu a fost doar un ostaș al țării, ci și un ostaș al credinței și al tradiției românești. O viață întreagă a străjuit valorile străbune, cu aceeași rigoare cu care își păzea gospodăria de fiecare fir de praf. Curtea sa, deși modestă, era o pildă de curățenie și rânduială, o icoană a ordinii sufletești ce-l caracteriza.

Pe lângă evlavia sa pilduitoare, Moș Jenică a fost un om al culturii și al colindelor, dăruind mereu celor din jur dragostea sa pentru neam și țară. Îi plăcea să le povestească celor tineri despre vremurile grele, cu speranța că vor învăța să prețuiască libertatea și pacea, daruri scumpe pe care le-a trăit ca pe o binecuvântare de după război.

Slujba de înmormântare a fost impresionantă. Sute de oameni au venit să-l petreacă pe ultimul drum: vecini, cunoscuți, preoți și militari, toți adunați cu sufletul strâns în jurul unei povești de viață ce nu trebuie uitată. Ostașii Armatei Române, în ținută de gală, au prezentat onorul acasă, la biserică și la cimitir. Într-un gest de suprem respect, au tras trei salve de armă, pentru ca sufletul Moșului să pornească spre ceruri în sunetul demnității militare.

Moș Jenică a fost un om simplu, dar demn, un fiu al Bisericii și al patriei, care a știut să-și trăiască bătrânețile cu aceeași dârzenie cu care și-a purtat tinerii ani de război. A lăsat în urmă o lecție vie de credință, de iubire față de țară și de rânduială sufletească, o moștenire pe care cei din Vorona o vor duce mai departe.

Astăzi, Vorona a fost mai tăcută, dar parcă mai unită. Oamenii au plecat de la înmormântare nu doar cu lacrimi în ochi, ci și cu inimile pline de gândul că au fost martorii unui sfârșit de epocă, dar și ai unei datorii: aceea de a nu lăsa uitarea să-l cuprindă pe Moș Jenică, omul care a știut să transforme fiecare clipă a vieții în pildă.