O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
BOTOȘĂNENI ÎN „ROMÂNIA LITERARĂ” NR. 38 din 2025
Gabriel Chifu în „Misterul creativității” amintește, în treacăt, și de Eminescu: „Mie acest mod de a fi al autorului magnificei PIETA îmi amintește de un alt creator exceptional, de data aceasta din domeniul literaturii și roman, Eminescu. Să fie vocația suferinței, a neadaptării o poartă spre genialitate? Nu e cazul să ne hazardăm cu un răspuns”;
Paul Cernat, în articolul său dei storie literară, „Dintr-un șantier eminescian”, aduce în discuție ultima narațiune a marelui poet, „Moartea lui Ioan Vestimie”. Paul Cernat dorește prin eseul său să ne lămurească de faptul că interesul științific al lui Eminescu poentru „sterile modificate ale conștiinței” nu e de subestimat. Sistematizăm: 1) „reprezintă singura descriere medical/clinică a simtomatologiei unui personaj din proza eminesciană”; 2) „un funcționar banal moare ca urmare a unui accident vascular cerebral și se trezește la o viață postumă din care își contemplă cadavrul, urmărind apoi, dintr-o „irealitate imediată” mersul vieții celorlalți”; 3) „e de remarcat identitatea de funcționar a personajului (prezentă și la „sărmanul” Dionis), care-l plasează pe Eminescu în prozimitatea tipologică a „literaturii de funcționari” mic-burghezi în criză a Europei momentului (prezenți inclusiv la amicul Caragiale, în „Două loturi” sau „Inspecțiune”); 4) „idea central a acestei proze apropiate de formula lui Edgar Allan Poe e data de supraviețuirea și migrația conștiinței spre alte corpuri în condițiile în care „viața de apoi” rămâne tot „viața de aici”; 5) „ne aflăm într-un caz de conștiință dedublată a personalității, la fel ca în trecerea de la Dionis la Dan și viceversa – ori ca în cazul tranziției spre noua identitate postumă a „avatarilor faraonului Tla”, cu diferența că la Vestimie nu mai avem de-a face cu o explicație magico-spirituală, ci cu una fiziologică”.
Articolul lui Paul Cernat este susținut de puncte de vedere ce aparțin Ilinei Gregori și lui George Călinescu. Precizează autorul: 1) „Cercetătoarea Ilina Gregori a atras atenția asupra frecventării de către Eminescu a „filosofiei inconștientului”, prin lucrările lui Rudolf Haym, trecute prin concepția schopenhaueriană a visului ca nucleu misterios și subversive, dar sustra numai partial explicațiilor „positive”. Iar preocupările eminesciene pentru „sterile modificate de conștiință” pot fi urmărite inclusive pe calea experiențelor medicale”; 2) „George Călinescu face în acest sens, o distincție importantă: „Oniric… visul a început prin falsa impresiune de a fi treaz. Eroul se simte înstrăinat de eul fiziologic…”
Ioana Tătărușanu, în „Politica derizoriului”, comentează volumul „Dulce și ieftin” (Polirom, 2025) al botoșăneanului Dan Sociu. Reținem: 1) „Prima parte a volumului alătură într-o schema improbabilă personaje din folclorul pop al anilor 80-90, precum Sandra, de protagoniștii școlii romantice de la Jena. Împreună cu naivitățile programatice, virajele stilistice bruște, posturile ironice cu despletiri neașteptate, fac parte din harnașamentul postironiei antrenate de Sociu”; 2. „…partea a doua a cărții începe astfel: „În realul arbitrar/ zarul nu rămâne zar/ zero e orez invers/ numărul cel mai pervers”. Interesante sunt de urmărit, aici, și spațiile alese de Sociu pentru a puncta exasperarea omului de rând…”; 3) „A treia parte a cărții începe în tonul unui umor negru intensificându-și efectul prin redarea agale a întâmplării cotidiene, precum mersul la bibliotecă, și sfârșește în dialoguri absurd purtate cu naturalețe și degajare”.
Redăm concluzia Ioanei Tătărușanu care, paradoxal, nu e la sfârșitul articolului, ci chiar la început: „Mai pronunțat bășcălios decât în „Cum reușești, viața mea” (Polirom, 2024), tonul din „Dulce și ieftin”(Polirom, 2025) a lui Dan Sociu continua jocul degajat cu distincția amicului său Schiller, între poezia naivă și cea sentimentală”;
Dumitru Avakian scrie despre festivalul „George Enescu”, amintindu-ne că se împlinesc 70 de ani de la plecarea maestrului în eternitate: „Nu poți să nu realizezi, astăzi, la mai bine de o jumătate de secol ce a trecut de la plecarea dintre noi a maestrului, identitatea sa rămâne emblematică. Sunt aspecte cunoscute. Iar distanțarea în epocă clarifică și adâncește anume aspecte privind artistul, privind omul George Enescu. Am în vedere laturi esențiale, general apreciate, privind personalitatea maestrului drept artist al patrimoniului spiritual national, drept creator de aleasă semnificație al culturii europene din prima jumătate al secolului XX. Nu poți să nu observi, sunt aspect definitorii ale personalității maestrului, aspect care găsesc, la noi, în continuare, ecouri generoase în climatul artistic, muzical, actual”;