O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
„România literară” nr. 50 din 2024. Reţin din articolele publicate: Savu Popa: „Sunt oameni care au în buzunarul de la piept, fără să ştie, o fereastră”; Savu Popa: „Ca pe un animal rănit,mama învelea soarele într-o pătură”; Ovidiu Baron: „Zumzăind ca o molie prinsă-n perdea”; Ovidiu Baron: „Timpul trece pe drum ca o fată desculţă cu sânii goi”; Marcel Vişa: „Câinii de pază ai întâmplării”; Marcel Vişa: „Uitarea roade-n bârnele casei”; Liviu Rebreanu în 1935: „Poporul român e în momentul e faţă în ipostaza lui Parsifal care se deşteaptă la lumină. Acum, după ce timp de o mie de ani o mare mulţime de români au trăit sub pământ, abia acum au ieşit la lumină”; Savu Popa: „Timpul aleargă ca un şobolan otrăvit”;
“România literară” nr. 50 din 2024. Vasile Spiridon, la rubric sa “Istorie literară”, sub titlul “Un om al sfârşiturilor” scrie despre Anton Pann (1796 – 1854). Reluăm pasajul în care este prezentat un aspect de la înmormântarea celui “cu fesul căzut în mit” (cum a zis Nichita Stănescu): “Conducerea lui pe ultimul drum , într-o zi de noiembrie a anului în care se năştea autorul “Nopţii de noiembrie”, nu a putut înşela aparenţele. La cap îl plângeau cele două foste soţii legitime, Zamfira şi catinca, iar la picioare se tânguiau oriental Anica şi fiică-sa, alături de văduva de drept Tinca, împreună cu băiatul din întâia căsnicie, preotul Lazăr. Acest fiu, asupra căruia Pann avea mari îndoieli în privinţa paternităţii, se bucura, probabil, în sine, că defunctul data anulase cu puţin timp înainte hotărârea de dezmoştenire consemnată în primul testament, redactat cu cinci ani în urmă.”;
“România literară” nr. 50 din 2024. La “Poemul săptămânii, Gellu Dorian dedică “O elegie” lui Rilke: “Sunt zile când porţi ochelarii în spatele ochilor / iar lumea e un puhoi de rouă / în dimineţile când trandafirii sunt / asasinii poeţilor / acele zile trec repede şi devin veşnice ca uitarea / iar tu priveşti prin lacrimi / picătura de sânge / în petalele trandafirului dintr-o vază de cristal / în care n-a mai turnat nimeni apă / de acum o sută de ani // Sub cer e linişte / deasupra pământului zgomotul / este ultimul cuvânt însângerat / al grădinarului condamnat / pentru libertatea data unui trandafir de-a ucide // Sunt zile când ochelarii rămân singuri pe masă / iar tu înfloreşti într-o vază de cristal / sau într-o tufa de maces / într-o toamnă când cine va fi singur / singur va rămâne…”;
“România literară” nr. 50 din 2024. Horia Gârbea scrie o cronică având titlul “Muzeul portretelor” la cartea botoşăneanului Alexa Visarion (“Zborul înalt al amintirii”, Editura “Junimea”, Iaşi, 2024). Reţin din cronică: Într-o discuţie pe care am avut-o cândva cu regretatul Dinu Cernescu, din fericire autor şi el al unor preţioase amintiri, acest îmi spunea, pronunţând numele unor mari actori, că ei sunt chiar nişte fiare, şi să nu mi-I închipui cumva ca pe “nişte fluturi”. În amintirile lui Alexa Visarion, “personajelor” par să le fi crescut totuşi aripi de himenopteră care le ajută să plutească în “zbor înalt” deasupra scenei. Reţin dintr-un articol al lui Ion Cocora că Alexa Visarion este un regizor care îşi supune actorii la „chinuri” privind înţelegerea şi interpretarea rolurilor, obligându-i la asumare, fără să le ofere nicio variantă de a se strecura pe lângă pătrunderea sensului. Amintirile regizorului îl arată însă într-o relaâie de mare empatie cu actorii şi de mare admiraţie pentru virtuţile lor”;
“România literară” nr. 50 din 2024. Savu Popa, în volumul său “De-a v-aţi ascunselea cu poezia” (“Şcoala Ardeleană”, 2023), defineşte poezia ca fiind “un drum al Damascului”: „Mie, poezia / mi-a arătat drumul Damascului /traversat încontinuu / de caravane de praf / şi cenuşă…”;
“România literară” nr. 50 din 2024. Găsesc forte importantă rubrica “Ochiul magisc”. De aici aflăm multe puncte de vedere ale celor din redacţie sau de la conducerea Uniunii Scriitorilor. Este importantă atitudinea semnată G. C. (probabil Gabriel Chifu) faţă de critica de întâmpinare: „După marile pierderi suferite anul acesta, cea a lui Nicolae Manolescu, a lui Dan Cristea şi a lui Alex Ştefănescu, după ce aceşti critici au ieşit din câmpul criticii active, după ce generaţiile noi de critici s-au îndreptat cu precădere spre o critică de tip universitar, critica de întâmpinare e în suferinţă. Sunt tot mai puţine instanţe de validare critică viabile, credibile. Se practică la scară largă un exerciţiu critic de tip tranzacţionist, îţi dau ca să-mi dai…”;