Connect with us

Eveniment

DOCUMENT: Cresc taxele pentru toată lumea. Forma finală a proiectului de măsuri fiscale și reducere a cheltuielilor bugetare

Publicat

Publicitate

Guvernul vrea să își asume răspunderea pe acest proiect de lege. Forma finală a proiectului de lege privind măsurile fiscale și cele de reducere a cheltuielilor bugetare a fost publicată de Ministerul Finanțelor, în transparență, relatează alba24.ro.

Cele mai importante prevederi ale legii privind măsurile fiscale:

Microîntreprinderile plătesc impozit de 1% pe cifra de afaceri până la venituri de până la 60.000 euro pe an și de 3% dacă veniturile depășesc această sumă. Guvernul a renunțat la impozitarea pe profit dacă rata de rentabilitate trece de 30%.

Companiile cu afaceri de peste 50 de milioane de euro vor plăti un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri. Aici intră și băncile.

Scutirea de impozit în IT, construcții, agricultură și industria alimentară se menține doar pentru venituri sub 10.000 lei.

Impozitarea microîntreprinderilor

Microîntreprinderile care realizează venituri de până la 60.000 de euro pe an vor fi impozitate cu 1% din cifra de afaceri iar acest impozit crește la 3% dacă veniturile depășesc 60.000 de euro. Guvernul a renunțat să treacă la impozit pe profit microîntreprinderile cu afaceri peste 60.000 de euro care au o rată de rentabilitate de minimum 30%.

Publicitate

Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

a) 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depășesc 60.000 euro inclusiv și care nu desfășoară activitățile prevăzute la lit. b) pct. 2;

b) 3%, pentru microîntreprinderile care:

  • 1. realizează venituri peste 60.000 euro; sau
  • 2. desfășoară activități, principale sau secundare, corespunzătoare codurilor CAEN: 5821 – Activități de editare a jocurilor de calculator, 5829 – Activități de editare a altor produse software, 6201 – Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client), 6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației, 5510 – Hoteluri şi alte facilități de cazare similare, 5520 – Facilități de cazare pentru vacanțe şi perioade de scurtă durată, 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 – Restaurante, 5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 – Alte servicii de alimentaţie n.c.a., 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, 6910 – Activități juridice – numai pentru societățile profesionale cu personalitate juridică, constituite de avocați potrivit legii, 8621 – Activități de asistență medicală generală, 8622 – Activități de asistență medicală specializată, 8623 – Activități de asistență stomatologică, 8690 – Alte activități referitoare la sănătatea umană.”

Alte precizări:

În cazul în care, în cursul anului fiscal, veniturile realizate de o microîntreprindere, depășesc nivelul de 60.000 euro, sau microîntreprinderea începe să desfășoare activitățile prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2, începând cu trimestrul în care se înregistrează astfel de situații, este aplicabilă cota de impozitare prevăzută la alin. (1) lit. b).

(42) În situația în care, în cursul anului fiscal, o microîntreprindere nu mai desfășoară activitățile prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2 și veniturile nu depășesc nivelul de 60.000 euro, începând cu trimestrul în care se înregistrează astfel de situații, este aplicabilă cota de impozitare prevăzută la alin. (1) lit. a).

(43) În situaţia în care persoanele juridice române care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2 obţin venituri şi din alte activităţi în afara celor corespunzătoare acestor coduri CAEN, cota de impozitare de 3% se aplică și pentru veniturile din aceste alte activităţi.”

Cum se calculează impozitul pe cifra de afaceri

Impozitul minim pe cifra de afaceri se determină astfel:

IMCA = 1% x (VT – Vs – I – A), unde indicatorii au următoarea semnificație:
IMCA = impozit minim pe cifra de afaceri, determinat cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul.
VT = venituri totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, după caz;
Vs = venituri care se scad din veniturile totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, după caz, reprezentând:
(i) veniturile neimpozabile prevăzute la art. 23 și 24;
(ii) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
(iii) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
(iv) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale, care nu sunt cuprinse în indicatorul I;
(v) veniturile din subvenţii;
(vi) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;
I = valoarea achiziției/producției de active efectuată în trimestru/anul de calcul, începând cu anul fiscal 2024, respectiv cu anul fiscal modificat care începe în anul 2024; în cazul în care activele se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi, valoarea luată în calcul pentru determinarea acestui indicator este cea înregistrată în evidența contabilă aferentă trimestrului/anului de calcul, după caz;
A = amortizarea contabilă a activelor achiziționate/produse înainte de 1 ianuarie 2024/prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2024.

„Scutirea se aplică la un singur angajator/plătitor, pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei inclusiv, obținute din salarii şi asimilate salariilor realizate de persoana fizică în baza unui singur contract individual de muncă, raport de serviciu, act de delegare sau detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, pe baza opțiunii exprimate, în scris, prin declarație pe propria răspundere depusă la angajator/plătitor, după caz. Partea din venitul brut lunar ce depășește 10.000 lei nu beneficiază de facilități fiscale.”

Crește TVA la unele servicii și se pune impozit pe tranzacțiile imobiliare

Se elimină scutirea la plata contribuţiilor sociale de sănătate pentru angajaţii din construcţii şi scutirea la plata contribuţiilor sociale de sănătate pentru angajaţii din sectorul agricol şi din industria alimentară;

–  Creşte TVA de la 5% la 9% pentru serviciile constând în permiterea accesului la parcuri de distracţii şi parcuri recreative, livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale (maximum 120 mp.), inclusiv a terenului pe care sunt construite, livrarea de energie termică, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute; livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare scutite de taxă.

– Impozit de 5% pe tranzacţiile imobiliare cu clădiri rezidenţiale. Se calculează, la prima vânzare, prin aplicarea unei cote de 5% asupra preţului de vânzare al fiecărei clădiri rezidenţiale vândute, din care se scade valoarea de 600.000 lei, fără a lua în considerare taxa pe valoarea adăugată aferentă.

Măsuri pentru reducerea cheltuielilor

– Numărul total al posturilor de demnitate publică efectiv ocupate aferente funcţiilor de secretari de stat, consilieri de stat, subsecretari de stat, vicepreşedinţi şi a funcţiilor asimilate acestora se reduce până cel târziu la data de 1 ianuarie 2024 cu minimum 25%;

– Numărul de posturi de consilieri din cadrul cabinetului cancelariei precum şi numărul de posturi din cadrul autorităţilor publice de interes local se reduc cu 50% din totalul numărului de posturi aprobate până cel târziu la data de 1 noiembrie 2023;

– Numărul de posturi vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcţii aprobate potrivit legii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se desfiinţează;

– Personalul cu funcţii de conducere eliberat din funcţia de conducere deţinută ca urmare a reorganizării activităţii beneficiază de drepturile prevăzute de lege. Acesta are dreptul de a ocupa o funcţie publică de conducere vacantă de acelaşi nivel sau o funcţie publică de conducere de nivel ierarhic inferior vacantă, pentru care îndeplineşte condiţiile de ocupare; instituţiile publice publice acordă, anual, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.600 lei, în perioada 1 ianuarie 2024 -31 decembrie 2026, personalului ale căror salarii lunare de încadrare sunt de pană la 14.000 lei.

– Pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul nu poate fi mai mare de 15% din salariul de bază şi nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;

– Cheltuielile lunare cu abonamentul de telefonie mobilă decontat din fonduri publice sunt de maximum 25 lei/lună/aparat de telefonie mobilă;

– Până la data de 1 ianuarie 2024 direcţiile de sănătate publică (DSP), sanitar-veterinare, judeţene şcolare etc. se reorganizează la nivel de direcţii regionale în cadrul fiecărei regiuni şi cu structuri teritoriale fără personalitate juridică la nivel judeţean. Numărul consilierilor din cabinetele preşedinţilor consiliilor de administraţie, preşedinţilor, vicepreşedinţilor, directorilor generali, directorilor generali adjuncţi precum şi din alte cabinete ale conducătorilor de la nivelul operatorilor economici se reduce cu 50% din numărul de posturi aprobate.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: O femeie de 78 de ani din municipiul Botoșani este de negăsit. Dacă aveți informații, sunați la 112

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 78 de ani, din municipiul Botoșani, care la data 10 decembrie a.c., în jurul orei 14:00, a părăsit domiciliul iar până în prezent nu a revenit.

 

Semnalmente: 1,54 m înălțime, aproximativ 80 de kg, ochi verzi, păr grizonat, tuns scurt.

 

La momentul plecării purta un pulover din lână de culoare maro, pantaloni de trening de culoare verde , pe cap purta un batic de culoare închisă.

 

Publicitate

Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!

 

Citeste mai mult

Educație

Mândrie fără margini pentru Școala Avrămeni: O zi de aur la TYMBARK U12 și CUPA ING U14!

Publicat

Publicitate

Zi de excepție pentru sportul școlar din comuna Avrămeni, unde echipele de fotbal ale Școlii Gimnaziale au reușit rezultate notabile la competițiile TYMBARK U12 – fete și băieți, respectiv Cupa ING U14 – fete. Copiii au intrat pe teren cu determinare și au demonstrat, încă o dată, că această comunitate mică are ambiții mari atunci când vine vorba de performanță sportivă.

Echipa de fete U12 a reușit să câștige competiția, obținând locul I după un parcurs solid, construit pe disciplină și coeziune în joc. De asemenea, echipa de băieți U12 a încheiat competiția pe locul III, un rezultat meritoriu, obținut în urma unor meciuri dificile, în care elevii au arătat caracter și rezistență până la final.

La categoria U14 fete, sportivele pregătite în cadrul școlii au urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând Cupa ING. Rezultatul confirmă progresul constant al echipei și anii de muncă investiți în pregătirea acestor generații.

Reușitele copiilor sunt cu atât mai importante cu cât pun în valoare tradiția sportivă a Avrămeniului, o comunitate care investește constant în educația prin sport și în formarea tinerilor. Profesorii și părinții au urmărit meciurile de pe margine, susținându-i pe elevi la fiecare fază, iar la final bucuria a fost comună.

„Felicitări tuturor! Continuați să străluciți, să luptați și să duceți numele Avrămeniului tot mai sus”, a transmis profesorul de educație fizică Emanoil Sorin Ignătescu, cel care coordonează programul sportiv al școlii și îi pregătește pe elevi pentru competiții la nivel județean și național.

Prin aceste rezultate, Școala Avrămeni demonstrează că performanța poate apărea oriunde există pasiune, muncă și perseverență. Elevii au arătat că pot concura cu succes și că pot reprezenta cu cinste comunitatea din care provin.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Cobza românească a cucerit UNESCO: Un nou triumf pentru patrimoniul național viu

Publicat

Publicitate

România marchează o nouă reuşită culturală la cea de-a 20-a sesiune a Comitetului Interguvernamental pentru Patrimoniul Cultural Imaterial (UNESCO), desfăşurată la New Delhi, în perioada 8 – 13 decembrie 2025.

 

Dosarul „Cobza – cunoştinţe tradiţionale, tehnici şi muzici tradiţionale”, depus de România împreună cu Republica Moldova, a fost oficial înscris pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.Prin această decizie, cobza devine cel de-al 11-lea element românesc de patrimoniu imaterial recunoscut de UNESCO, consolidând parcursul constant al României în protejarea şi promovarea patrimoniului viu — un patrimoniu ancorat în practici transmise din generaţie în generaţie, în continuitate culturală şi responsabilitate faţă de tradiţia care ne defineşte.Înscrierea recunoaşte nu doar sonoritatea cobzei, ci şi meşteşugul confecţionării instrumentului, tehnicile de interpretare şi rolul comunităţilor care au păstrat acest instrument ca simbol identitar şi expresie a unei profunde semnificaţii sociale.

Cu această ocazie, Preşedintele Comisiei pentru relaţia cu UNESCO, doamna deputat Dumitriţa Gliga, a transmis următorul mesaj:„Astăzi celebrăm un nou succes, rezultat al unei munci temeinice, promovat cu perseverenţă şi construit împreună cu oamenii care duc mai departe aceste practici tradiţionale şi dau continuitate unei expresii culturale vii. Ca politician, susţin necesitatea unor politici publice culturale coerente, responsabile şi gândite pe termen lung. Protejarea patrimoniului şi a oamenilor care îl slujesc este un demers de sustenabilitate culturală şi o datorie faţă de generaţiile viitoare.În calitate de for legislativ responsabil cu protejarea identităţii naţionale, Comisia UNESCO îşi reafirmă angajamentul de a susţine politicile şi iniţiativele dedicate meşterilor, transmiterii tehnicilor tradiţionale, precum şi promovării cobzei în programele educaţionale şi în circuitele culturale internaţionale.Ca româncă, am din nou un motiv profund de mândrie şi recunoştinţă.
Această reuşită, care, asemenea sunetului cobzei, ne reconectează la rădăcinile noastre, confirmă forţa culturii româneşti şi responsabilitatea pe care o avem în a-i asigura continuitatea. Lumea întreagă vede astăzi această valoare, iar noi avem datoria să o protejăm, să o cultivăm şi să o transmitem mai departe.În urmă cu trei ani, tot în luna decembrie, România primea un dar simbolic de Ziua Naţională: înscrierea cămăşii cu altiţă în patrimoniul UNESCO, alături de tradiţia creşterii cailor lipiţani. Un an mai târziu, transhumanţa era recunoscută ca element de patrimoniu imaterial.Cobza vine astăzi să întregească firesc această suită de frumuseţi. Ele sunt doar de câţiva ani în UNESCO, dar de mii de ani în cultura, memoria şi ADN-ul românesc. Instrumentul care a însoţit, de secole, horele, ritualurile, nunţile şi cântecele românilor primeşte astăzi recunoaşterea internaţională pe care o merită. Este o realizare importantă, dar şi un angajament pentru viitor: să protejăm instrumentul, să susţinem meşteşugul confecţionării sale, să promovăm arta interpretării şi să transmitem mai departe ceea ce ne defineşte ca naţiune.
Înscrierea cobzei în UNESCO reflectă munca valoroasă a comunităţilor de practicieni, a meşterilor lutieri, a şcolilor tradiţionale, a specialiştilor şi colaborarea instituţională dintre România şi Republica Moldova. România îşi reafirmă angajamentul de a susţine patrimoniul viu ca motor de identitate culturală, educaţie şi dezvoltare durabilă.Mulţumesc Ministerului Culturii, doamnei ambasador Simona-Mirela Miculescu, precum şi doamnei Ioanei Baskerville, punct focal UNESCO, pentru eforturile susţinute — şi tuturor celor ştiuţi şi neştiuţi care au avut curajul de a porni la acest drum şi de a revitaliza un instrument care ne-a însoţit de veacuri”.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție în trafic! COD GALBEN de ceață pentru județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de ceață pentru județul Botoșani, valabilă până la ora 23:00. Din această cauză, vizibilitatea pe drumurile din județ scade sub 200 de metri, iar pe alocuri poate coborî chiar sub 50 de metri, ceea ce îngreunează considerabil deplasarea.

În aceste condiții, ISU Botoșani îi îndeamnă pe șoferi să circule cu prudență sporită, să reducă viteza și să respecte cu strictețe regulile de circulație, pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic. Totodată, pietonii sunt sfătuiți să traverseze numai pe trecerile marcate și să se asigure temeinic înainte de a păși pe carosabil.

Pompierii militari rămân mobilizați permanent, 24 de ore din 24, pentru a interveni rapid în cazul situațiilor de urgență și pentru acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate. Toate evenimentele apărute la nivel județean sunt monitorizate de Centrul Operațional, care dispune imediat măsurile necesare pentru gestionarea eficientă a intervențiilor.

Informații suplimentare despre comportamentul adecvat în situații de urgență pot fi consultate pe platforma națională fiipregatit.ro, precum și în aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending