Botoșani
Din 12 decembrie intră în vigoare NOUL mers al trenurilor. Principalele modificări CFR pentru 2021-2022
Din data de 12 decembrie intră în vigoare noul mers al trenurilor pentru anul 2022. CFR anunță că în noul Mers al Trenurilor 2021-2022 vor circula zilnic în medie 1.200 trenuri operate de CFR Călători, în funcție de perioada din an.
Noutățile din Mersul Trenurilor 2021-2022
– CFR Călători și MAV Start au convenit asupra îmbunătățirii ofertei de transport România – Ungaria prin frontiera Curtici asigurându-se pe timpul zilei trenuri în cadență la interval de 2 ore.
Au fost introduse în plus 4 perechi de trenuri, 1 pereche („BEGA” – IR 378 și IR 377) în relația Timișoara – Budapesta și retur, 2 perechi („MUREȘ” și „CRIȘ” – IR 374, IR 375, IR 376 și IR 379) în relația Arad – Budapesta și retur, 1 pereche („ZARAND” – IR 370 și IR 371) în relația Arad – Szolnok și retur.
– Craiova – Timișoara – Arad și retur (IR 349 și IR 348) cu atașare/detașare în Arad și ramură de la/pentru Cluj Napoca („CORVIN” – IR 404 și IR 405), cu atașare/detașare în Szolnok prin frontiera Episcopia Bihor.
– Trenul „PRIETENIA” (IR 401 și IR 402) va circula de două ori pe săptămână în luna decembrie 2021 (IR 401 Chișinău – București în zilele de joi/vineri și duminică/luni, IR 402 București – Chișinău în zilele de luni/marți și vineri/sâmbătă) și de trei ori pe /săptămână în anul 2022 (IR 401 Chișinău – București în zilele de marți/miercuri, joi/vineri și duminică/luni, IR 402 București – Chișinău în zilele de luni/marți, miercuri/joi și vineri/sâmbătă).
– Pe relația București – Constanța și retur au fost planificate trenuri IR și Regio Expres în cadență la interval de o oră. În planul de mers tren 2021/2022 vor circula 24 de trenuri în rang IR și Regio Expres pe relația București – Constanța și retur, față de 13 trenuri IR în planul de mers tren 2020/2021.
– În relația Constanța – București Nord – Brașov și retur vor circula 3 perechi de trenuri, fața de 2 perechi în prezent.
– A fost introdus un tren nou de la Craiova la București Nord (RE 9018), cu plecare din Craiova la ora 15:52.
– În relația Pitești – Craiova și retur va circula o pereche de trenuri (RE 9013 și RE 9014) la legătură cu trenurile IR 72 și IR 73 (Bucureşti Nord – Budapesta şi retur).
– Relația București Nord – Tulcea și retur va fi asigurată în sezon cu grupă de vagoane directe la/de la trenurile 1981/8653 și 8656/1684, iar în extrasezon sunt asigurate legături în stația Medgidia.
– În relația Galați – Constanța și retur legătura directă în extrasezon va fi realizată cu trenurile 1732/8201 și 8204/1730.
– Pe ruta București – Constanța, trenurile IR au fost trasate cu viteza maximă de 160 km/h, trenurile Regio Expres au fost trasate cu viteza maximă de 150 km/h, iar trenurile Regio au fost trasate cu viteza maximă de 120 km/h.
– Trenurile IR 1741 și IR 1742 (Bucureşti Nord – Satu Mare) vor avea în compunere grupă de vagoane pentru/de la Târgu Mureș cu atașare/detașare în Războieni.
– Trenurile IR 1653 și IR 1654 vor circula pe trase modificate astfel încât să preia traficul de călători în relația București Nord – Suceava și retur asigurând, în Buzău, legătură la/ de la trenurile de Constanţa.
– Trenurile IR 1861 și IR 1862 Iași – Constanța și retur vor circula pe distanța Iași – Buzău și retur ca ramuri la/de la trenurile IR 1668 şi IR 1667 (Iaşi – Bucureşti Nord şi retur).
– Pentru preluarea traficului de călători pe relația Galați – Buzău – București Nord s-a introdus un tren nou (IR 1570), cu plecare din stația Galați la ora 05:21.
Trenurile spre Aeroportul Henri Coandă
– Ca urmare a deciziei CFR SA de specializare a traficului pe magistrala feroviară 700, trenurile spre Aeroportul Henri Coandă vor circula pe ruta București Nord – Pajura – Mogoșoaia fără modificarea duratei de parcurs, iar celelalte trenuri vor circula pe ruta București Nord – Chitila – Mogoșoaia cu o durată de parcurs mai mare cu aproximativ 10 minute.
Reduceri tarifare și modalități de cumpărare bilete
- CFR Călători oferă o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, dus-întors, anticipație, etc). Detalii pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic intern.
- Acceptarea călătoriei posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la o serie de trenuri InterRegio în perioada 12 decembrie 2021 – 11 iunie 2022.
Pentru asigurarea accesului la un număr mai mare de trenuri a persoanelor care se deplasează pentru navetă se acceptă călătoria posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la trenuri InterRegio pe distanțe de până la 30 km. - Trenurile de pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă și retur au la dispoziție terminale BCR contactless (Mastercard sau Visa), pentru plata biletului de călătorie prin orice tip de dispozitiv de plată: card, telefon sau ceas inteligent. Întregul proces de cumpărare este simplu, intuitiv și rapid: se selectează tipul de călător adult / copil, iar plata se face prin poziționarea dispozitivului de plată contactless în fața terminalului BCR.
- CFR Călători facilitează achiziționarea ușoară și rapidă a biletelor de tren prin aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”. Instalarea acestei aplicații mobile se poate face prin căutare în Magazin Play (Ex: „bilete CFR online”).
- Distribuția de bilete se asigură prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii CFR, automate de vânzare în gări și distribuitori autorizați cu care există parteneriate de vânzare bilete.
- Bilete de călătorie internaționale se pot procura online AICI și pot fi ridicate din agenții. Lista agențiilor de unde se pot ridica biletele internaționale de călătorie AICI
Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2021-2022” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 19 lei. Deoarece conţinutul poate suferi modificări, rugăm călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro.
Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei.
Cum se pot procura bilete de călătorie CFR
Termenul limită până la care se pot procura legitimaţii de călătorie, faţă de ora de plecare a trenului, se stabileste funcţie de locaţia de unde se achiziţionează acestea, astfel:
- cu 3 – 5 minute înainte de plecarea trenului din staţie pentru vagoanele clasă şi până la închiderea la vânzare în sistem pentru vagoanele de dormit/cuşetă, în cazul procurării legitimaţiilor din staţiile de cale ferată de plecare;
- cu un anumit interval de timp stabilit (care nu poate fi mai mic decat cel prevăzut la paragraful anterior), funcţie de amplasarea agentiei de voiaj CFR faţă de staţia de cale ferată de plecare, în cazul procurării legitimaţiilor de călătorie din agenţiile de voiaj CFR;
- cu 24 de ore înainte de plecarea trenului din staţia de cele ferată de îmbarcare, în cazul procurării legitimaţiilor de călătorie prin automate de vânzare ale distribuitorilor autorizaţi;
- cu 6 ore înainte de plecarea trenului din staţia de cele ferată de îmbarcare, în cazul procurării legitimaţiilor de călătorie online;
Termenele maxime de vânzare cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie se pot modifica oricând dacă în condiţiile din exploatare se impune acest fapt. Modificarea se poate face pentru toate trenurile de călători sau punctual numai pentru anumite trenuri.
Modificarea termenelor maxime de vânzare cu anticipaţie va fi adusă la cunoştiinţa publicului călător înainte ca modificarea să-şi producă efectul, atât prin mesaj afişat pe site-ul oficial al „ CFR Călători”, cât şi prin afişe la toate punctele de emitere a legitimaţiilor de călătorie.
În caz de forţă majoră modificarea termenelor maxime de vânzare cu anticipaţie se poate face fără preaviz cu notificarea pe site-ul oficial al „ CFR Călători”.
Cum se emit biletele pentru călătorii cu trenuri succesive
În cazul legitimaţiilor de călătorie emise electronic, dacă se solicită călătoria cu trenuri succesive (maxim 4 trenuri), se emite o singură legitimaţie de călătorie cu bilete anexă (pentru toate trenurile din parcurs) cu condiţia ca ora de plecare a ultimului tren de legătură ales să fie într-un interval de maxim 48 de ore faţă de ora de plecare din staţia de cale ferată de îndrumare (staţia iniţială de îmbarcare a călătorului).
Intervalul minim între ora de sosire a unui tren şi ora de plecare a următorului tren de legătură poate fi cuprins între minim 5 min şi maxim 23 de ore si 59 de minute. Dacă se solicită călătoria cu trenuri care nu se încadrează în condițiile de mai sus, respectiv se solicită:
- călătoria cu mai mult de 4 trenuri, sau
- ultimul tren din traseul ales are ora de plecare într-un interval mai mare de 48 de ore faţă de ora de îmbarcare din staţia de cale ferată de îndrumare, sau
- intervalul dintre 2 trenuri succesive este mai mare de 23 de ore si 59 minute, sau
- în cadrul traseului solicitat există trenuri care sosesc în stații diferite fată de stația de plecare a următorului tren, chiar dacă aceste stații deservesc aceeaşi localitate,
- parcursul format din aceste trenuri nu va fi considerat o singură călătorie, şi se vor emite legitimaţii de călătorie diferite.
Urmăriți Botosani24.ro și pe
Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Eveniment
Paradă planetară: Aliniere rară a planetelor în februarie. Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan, informează alba24.ro. În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în luna februarie a anului trecut, pe 27 februarie 2025, când șapte planete, inclusiv Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun s-au aliniat într-un spectacol rar care nu va mai putea fi observat până în 2040, scrie The Guardian.
„Grupuri de trei, patru sau chiar cinci planete vizibile nu sunt neobișnuite, apărând regulat în fiecare an… Dar cu cât sunt implicate mai multe planete, cu atât mai multe condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a fi vizibile simultan.
Acest lucru face ca paradele complete cu șapte planete să fie destul de rare”, a declarat Greg Brown, astronom la Royal Observatory Greenwich, pentru PA Media.
Ce planete pot fi observate?
Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor putea fi văzute cu ochiul liber. Pentru Uranus și Neptun va fi nevoie de binoclu sau telescop, fiind situate în zonele îndepărtate ale sistemului solar.
Mercur ar putea fi mai greu de observat, deoarece se află jos, aproape de orizont.
Potrivit NASA, astfel de alinieri pot fi observate timp de câteva săptămâni sau chiar peste o lună, deoarece planetele se mișcă lent pe cer.
Totuși, fenomenul poate fi văzut de unii încă din acest weekend, însă 28 februarie este momentul în care planetele vor apărea cel mai apropiate una de alta și vor putea fi observate împreună pe cerul de seară.
Eveniment
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Condiții și acte necesare
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Producătorii agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de înghețul târziu din primăvara anului 2025 pot beneficia de un sprijin financiar de la stat de până la 2.000 de euro pe hectar, în funcție de gradul de afectare, informează alba24.ro.
Guvernul a aprobat la începutul lunii februarie o hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025.
Actul normativ prevede instituirea unei scheme de sprijin financiar de urgență destinată producătorilor agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de fenomene climatice nefavorabile – înghețul târziu de primăvară, manifestat în perioada aprilie–mai 2025.
Sprijin financiar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu
Sprijinul financiar se acordă sub formă de grant, având ca scop compensarea pierderilor de producție pentru plantațiile pomicole pe rod, cu grad de afectare între 30% și 100%.
Cuantumul sprijinului financiar este de maximum 10.180,6 lei/ha (echivalentul a 2.000 euro/ha), acordat proporțional cu gradul de afectare.
„După ce am solicitat oficial acest sprijin în Consiliul AgriFish încă din luna iunie a anului trecut, Comisia Europeană a confirmat importanța demersului României, alocându-ne 11,5 milioane de euro — a doua cea mai mare sumă din pachetul de urgență destinat celor șase state afectate. Prin Hotărârea de Guvern adoptată astăzi, transformăm acest demers în sprijin direct pentru pomicultori, oferind granturi de până la 2.000 euro/ha. Este datoria noastră să asigurăm fermierii că nu sunt singuri în fața capriciilor climatice și că au resursele necesare pentru a continua să producă pentru România”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu.
Schema beneficiază de un buget total de 58.538.450 lei (echivalentul a 11.500.000 euro), asigurat din Fondul European de Garantare Agricolă, sub formă de finanțare externă nerambursabilă.
Cine sunt beneficiarii sprijinului financiar
Beneficiarii sprijinului financiar de urgență sunt producătorii agricoli care exploatează plantații pomicole pe rod, afectate de înghețul târziu de primăvară manifestat în perioada aprilie 2025 – mai 2025 și care dețin documente care certifică suprafețe afectate, în proporție de minimum 30% inclusiv și maximum 100% inclusiv, respectiv:
- producători agricoli persoane fizice;
- producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite;
- producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, societățile agricole, grupurile de producători recunoscute, organizațiile de producători din sectorul legume-fructe, cooperativele agricole, precum și universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare.
Sprijin financiar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Criterii de eligibilitate
Beneficiarii sunt eligibili dacă:
- dețin documente care certifică afectarea suprafețelor cu plantații pomicole pe rod de înghețul târziu de primăvară manifestat în perioada aprilie 2025 – mai 2025;
- gradul de afectare a suprafețelor reprezintă un procent de minimum 30% inclusiv și maximum 100% inclusiv;
- sunt înregistrați în evidențele APIA cu cererea de plată pentru anul 2025.
În vederea verificării respectării condițiilor prevăzute, APIA stabilește eligibilitatea beneficiarilor ținând cont de suprafața cu plantații pomicole pe rod determinată conform cererii de plată pentru anul 2025.
Cum se calculează sprijinul financiar
Sprijinul financiar de urgență sub formă de grant este în cuantum de maximum 10.180,6 lei/ha și reprezintă echivalentul sumei de maximum 2.000 euro/ha, care se acordă pentru suprafețele cu plantații pomicole pe rod afectate de înghețul târziu de primăvară manifestat în perioada aprilie 2025 – mai 2025, pentru suprafața cu grad de afectare de minimum 30% inclusiv și maximum 100% inclusiv, prevăzută în documente, după cum urmează:
- pentru un grad de afectare mai mare de 90% inclusiv până la 100% inclusiv, se acordă grantul în cuantum de maximum 10.180,6 lei/ha;
- pentru un grad de afectare menționat ca valoare procentuală unică, de minimum 30% inclusiv și maximum 90%, grantul care se poate acorda se diminuează corespunzător și se obține prin înmulțirea cuantumului de 10.180,6 lei/ha cu gradul de afectare în valoare fixă prevăzut în documente, iar rezultatul obținut se împarte la o sută sau, în cazul în care în documente este menționat un interval de afectare, și nu o valoare fixă, valoarea grantului care se poate acorda se obține prin înmulțirea cuantumului de 10.180,6 lei/ha cu valoarea obținută ca medie aritmetică a intervalului de afectare menționat, iar rezultatul obținut se împarte la o sută.
Sumele totale care se pot acorda unui beneficiar se determină prin înmulțirea cuantumului grantului calculat cu suprafața afectată de plantații pomicole pe rod, care nu poate fi mai mare decât cea determinată de APIA potrivit cererii de plată pentru anul 2025.
Speciile pomicole pentru care se acordă ajutorul financiar
Speciile pomicole eligibile pentru acordarea sprijinului financiar sunt:
- măr
- păr
- prun
- cais și zarzăr
- piersic
- cireș și vișin
- nectarin
- nuc și alun
- migdal
Cererea de acordare a sprijinului financiar
Beneficiarii care îndeplinesc condițiile trebuie să depună la APIA la care au depus cererile de plată pentru anul 2025 o cerere de acordare a sprijinului financiar de urgență. Cererea va fi însoțită de copia documentului de coordonate bancare, numai în situația în care acesta a suferit modificări față de cel înscris în cererea de plată pentru anul 2025.
Copiile documentelor de identificare existente la dosarul cererii de plată pentru anul 2025, în cazul în care nu sunt modificări, rămân valabile și pentru acordarea sprijinului financiar de urgență.
Cererea de acordare a sprijinului se depune la centrele județene sau locale ale APIA, până la data de 9 martie 2026 inclusiv.
Documentele depuse în copie de către beneficiar poartă sintagma „conform cu originalul”, sunt datate și certificate prin semnătură de către beneficiar.
După finalizarea perioadei de depunere a cererilor de acordare a sprijinului de urgență, APIA verifică respectarea/ îndeplinirea prevederilor referitoare la eligibilitatea solicitanților, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut. Nerespectarea acestora de către solicitanți atrage neeligibilitatea acestora la acordarea sprijinului financiar de urgență.
Plățile către beneficiari se vor efectua până la data de 30 aprilie 2026.
Eveniment
VIDEO: „Măștile poetice”, activitate cultural-educativă la Liceul „Regina Maria” Dorohoi
La Liceul „Regina Maria” Dorohoi s-a desfășurat activitatea din cadrul proiectului „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”, demers educațional care a îmbinat lectura expresivă cu acompaniamentul muzical.
Sub coordonarea profesoarei Paraschiva-Cezarica Șmocot, elevii au explorat creația poetului Constantin Abăluță, punând în valoare valențele tematice și expresive ale volumului „Măștile poetice”. Activitatea a urmărit stimularea interesului pentru lectură, dezvoltarea sensibilității artistice și cultivarea capacității de interpretare a textului liric.
Momentele de lectură au fost completate de intervenții muzicale, care au contribuit la crearea unui cadru adecvat receptării mesajului poetic. Elevii implicați au demonstrat seriozitate și implicare, abordând actul lecturii ca formă de exprimare și reflecție.
Prin astfel de inițiative, proiectul „Sfert de oră de lectură” își propune să consolideze relația elevilor cu literatura și să susțină educația culturală în mediul școlar.
Eveniment
Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR
Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează alba24.ro.
„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând 24 de ore din 24 acolo unde frontul de lucru permite.
Au început operațiunile premergătoare pentru Tunelul Boița 1. Acesta este format din două galerii: 264 metri (galeria dreaptă) și 247 metri (galeria stângă).
Este al doilea punct critic de pe această secțiune unde atacăm muntele”, a scris Cristian Pistol, pe pagina de Facebook.
Progresul la zi pe Secțiunea 2 (31,33 km)
Lucrările la tunelul Robești avansează constant, spune directorul CNAIR. Potrivit acestuia, s-au excavat deja 332 metri din galeria stângă și 351 metri din galeria dreaptă.
Lucrările au început acum și pe sensul dinspre Sibiu. Pentru a mări ritmul de lucru, se fac cinci detonări în fiecare zi.
De asemenea, structurile majore prind contur:
- Viaductul V01: 63%
- Viaductul V03: 62,82%
- Viaductul V02: 57,28%
- Viaductele V04 și V05: 49,68%
Constructorul a mobilizat în teren 311 muncitori și 111 utilaje specializate.
Stadiul fizic întregii secțiuni a ajuns la 8,2%.
„Ritmul va crește exponențial pe măsură ce vom elibera autorizațiile de construire pentru restul sectoarelor, odată cu emiterea Acordului de Mediu Revizuit. Secțiunile 2 și 3 reprezintă primul tronson de autostradă care va străpunge efectiv Carpații.
La final, România va beneficia de o conexiune neîntreruptă pe Coridorul 4 Pan-european: aproximativ 850 km de drum de mare viteză de la Constanța până la Nădlac. Investim 4,25 miliarde lei (fără TVA) prin Programul Transport (PT) pentru a transforma acest vis în realitate. Este o lucrare de o complexitate tehnică fără precedent, dar esențială pentru viitorul economic al țării”, a mai precizat directorul CNAIR.
-
Economie3 ani agoManagerul celei mai puternice companii de la Botoșani s-a sinucis
-
Eveniment3 ani agoCe se poate construi fără autorizație. Noi reguli pentru avizarea documentelor
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Biserica Ortodoxă este în DOLIU. Un preot îndrăgit, profesor universitar, și-a pierdut viața într-un accident cumplit
-
Eveniment4 ani agoFOTO: „Doamne, îndură-te de bătrâni, de tineri, de pruncii de la sân!”. Sute de oameni s-au rugat în genunchi la Buzeni
-
Actualitate3 ani agoDe la 1 august sau 1 septembrie 2023 salariul minim ar putea crește din nou
-
Actualitate3 ani agoFiica unor profesori de excepție din Botoșani a luat 10 la TITULARIZARE, una dintre cele șase note maxime la nivel național
-
Eveniment4 ani agoPlânge dealul, plânge valea: „Mor animalele de sete”. Aproape un sfert din judeţul Botoşani în pragul disperării din cauza apei
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Un autobuz cu pasageri a luat foc în mers



