Connect with us

Actualitate

Dialog cu Matei Vișniec la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

Vineri, 10 octombrie 2025, începând cu ora 11.10, la Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, va avea loc un dialog cu scriitorul Matei Vișniec, sub genericul „Literatură, jocuri și invenții lingvistice” Matei Vișniec, mărturii despre propriul său parcurs în universul cuvintelor.

Întâlnirea se organizează în cadrul Conferinței internaționale de studii românești, ediția a X-a, care se desfășoară la Memorialul Ipotești în perioada 9-11 octombrie 2025, tema ediției din acest an fiind: Limba română între patrimoniu cultural și punte de dialog internațional.

Dialogul va avea loc în Amfiteatru „Laurențiu Ulici” al Memorialului Ipotești și va fi moderat de Liviu Papadima. Intrarea este liberă.

 

MATEI VIȘNIEC (n. 29 ianuarie 1956, Rădăuţi, judeţul Suceava) este dramaturg, poet, prozator, eseist român. A debutat în revista „Luceafărul” în 1972, iar primul volum de poezie, La noapte va ninge, l-a publicat în 1980 la Editura Albatros. A studiat filozofia la Bucureşti, fiind membru fondator al Cenaclului de luni.

În 1987, s-a stabilit în Franța, unde a solicitat azil politic după ce reprezentarea scenică a piesei sale Caii la fereastră, la Teatrul Nottara din București, a fost interzisă cu numai o zi înainte de premieră. De atunci, numele său s-a aflat pe afişe în peste 40 de ţări. Din 1990, lucrează ca jurnalist la Paris, la Radio France Internationale.

Publicitate

Matei Vișniec este autorul volumelor de poezie: Orașul cu un singur locuitor (Albatros, 1982), Înțeleptul la ora de ceai (Cartea Românească, 1984), Poeme ulterioare (1987-1999) (Cartea Românească, 2000), La masă cu Marx (Cartea Românească, 2011), Securi decapitate (cu gravuri originale realizate de Matei Vișniec, Andra Bădulescu, Joèla Vișniec, Iuri Isar, May Oana Isar și Smaranda Isar; Tracus Arte, 2012), Vi se pare cumva nedreapta dispariția dumneavoastră? (Tracus Arte, 2019). A publicat romanele: Cafeneaua Pas-Parol (Editura Fundației Culturale Române, 1992), Sindromul de panică în Orașul Luminilor (Cartea Românească, 2009), Domnul K.eliberat (Cartea Românească, 2010) Dezordinea preventivă (Cartea Românească, 2011), Negustorul de începuturi de roman: roman caleidoscop (Polirom, 2014) Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă… (Polirom, 2016), Un secol de ceață (Polirom, 2021), Consulatul lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină (roman minuscul în două părți destinat copiilor de la 8 ani în sus și adulților de la 108 ani în jos, cu ilustrații de Joèla Visniec; Humanitas, 2025).

Până în prezent, a publicat mai multe volume de dramaturgie, printre care: Țara lui Gufy, (Ion Creangă, 1992), Angajare de clown (Unitext, 1993), Negustorul de timp și Frumoasa călătorie a urșilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt (Eminescu, 1998), Teatru descompus. Despre sexul femeii-câmp de luptă în războiul din Bosnia (Cartea Românească, 1998) Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal (Aula, 2001), Caii la fereastră (Aula, 2001), Mansardă la Paris cu vedere spre moarte (Paralela 45, 2005), Omul pubelă & Femeia ca un câmp de luptă (Cartea Românească, 2007), Mașinăria Cehov și Nina sau despre fragilitatea pescărușilor împăiați (Humanitas, 2008), Trilogia balcanică. Migraaaanți sau Prea suntem mulți în aceeași barcă (Humanitas, 2016), Ioana și focul. Șobolanul rege. Reverii pe eșafod. Cuvintele lui Iov (Tracus Arte, 2017), Caragiale e de vina. Despre tandrețe. Teatru vag (Humanitas, 2019) ș.a. În Franţa piesele sale sunt publicate de mai multe edituri (Actes-Sud Papiers, Lansman, L’Harmattan, Espace d’un Instant, Non-Lieu, L’oeil du Prince).

 

LIVIU PAPADIMA (n. 11 iunie 1957, București) este critic, eseist, istoric, teoretician literar și prozator. Profesor la Universitatea din București.

A debutat editorial cu volumul de proză În livada de cremene (Albatros, 1981). Este autorul volumelor de critică și istorie literară: Caragiale, firește (Editura Fundației Culturale Române, 1999), Literatură și comunicare. Relaţia autor-cititor în proza paşoptistă şi postpaşoptistă (Polirom, 1999). A publicat volumul Învățătura de minte. Eseuri despre educație (Art, 2021). Este coautor al volumului Calendarul după Caragiale (Curtea Veche, 2002); a coordonat volumele: Cercetarea literara azi. Studii in onoarea profesorului Paul Cornea (împreuna cu Mircea Vasilescu; Polirom, 2000), Care-i faza cu cititul? (Arthur, 2010), Ce poți face cu două cuvinte? (Arthur, 2012), Cui i-e frică de computer? (Arthur, 2013).

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

O școală din Botoșani, printre unitățile cu activitate suspendată din cauza vremii

Publicat

Publicitate

Alte 31 de unități de învățământ din nouă județe au desfășurat cursuri online sau au avut, vineri, activitatea suspendată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a informat Ministerul Educației și Cercetării.

Este vorba despre câte două unități de învățământ din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Arad, Iași și Maramureș, șase unități din Mehedinți, zece din Alba, trei din Dolj și una din Botoșani.

Ministerul Educației și Cercetării reamintește că, potrivit informațiilor primite joi, în județul Hunedoara activitatea didactică este afectată, vineri, în 103 unități de învățământ (40 cu activitatea didactică suspendată, 26 în sistem hibrid și 37 în format online), iar în toate școlile din municipiul Bistrița cursurile se desfășoară online, în baza deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării a precizat că joi aproximativ 62.000 de elevi și preșcolari au învățat online sau au avut cursurile suspendate din cauza vremii nefavorabile.

Potrivit unui centralizator făcut public joi de Ministerul Educației și Cercetării, în total, în cursul zilei de joi, activitatea didactică a fost suspendată sau s-a desfășurat online în 186 de unități de învățământ din țară. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Peste 35 milioane de lei plătiți de AJPIS Botoșani pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

Publicat

Publicitate

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii decembrie 2025, destinate unui număr de 81.790 de beneficiari, în valoare totală de 35.127.630 de lei.

Plățile pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție au fost efectuate din data de 8 ianuarie 2026 pentru beneficiarii care au optat pentru primirea sumelor în cont bancar.

De asemenea, aproximativ 10, 6 milioane de lei vor fi virați, începând cu 14 ianuarie 2026, de către AJPIS Botoșani, pentru plata drepturilor a 29.326 de persoane cu dizabilități.

Începând cu 21 ianuarie 2026, vor fi efectuate plățile și pentru celelalte beneficii de asistență socială, după cum urmează: alocație lunară de hrană pentru persoanele cu HIV/SIDA, alocație de plasament, indemnizație lunară de hrană pentru persoanele cu TBC și venit minim de incluziune.

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția de grafică „Ilustrații eminesciene”, eveniment dedicat Zilelor Eminescu, în spațiul Galeriei „Colecția de Artă” Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 9-30 ianuarie 2026, în spațiul Galeriei „Colecția de Artă” Botoșani, expoziția de grafică „Ilustrații eminesciene”, eveniment dedicat Zilelor Eminescu.

Pe simeze sunt expuse 36 de lucrări semnate de artista Ligia Macovei (1916-1998), cunoscută pictoriță și graficiană, aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani.

Ligia Macovei s-a afirmat pe scena graficii românești cu desenele realizate pentru ilustrarea liricii eminesciene, dar a avut o contribuție însemnată și la ilustrarea versurilor lui Tudor Arghezi, cele mai reprezentative creații de acest fel figurând în volumul „Poezii” (Editura Minerva, 1970).

Artista a expus la numeroase saloane naţionale, dar şi la Bienala de la Veneţia din 1956. De-a lungul carierei, a avut expoziții personale la: Roma – Galleria Penelope (1962); Teheran – Galeria de Artă Negar (1964), cu aproximativ 80 de lucrări de pictură în ulei, guașă și desene în tuș; Viena – Künstlerhaus (1965); Tunis – Galeria I Information (1975). A participat și la numeroase expoziţii de grup organizate în străinătate.

A fost conferenţiar la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, iar în 1958 a îndeplinit funcţia de delegat permanent al Republicii Populare România pe lângă UNESCO (Paris), fiind numită şi comisar al pavilionului românesc la cea de-a XXIX-a Bienală de la Veneţia. În 1964 a primit o menţiune specială la târgul de Carte de la Leipzig, pentru volumul ilustrat ,,Poeziiˮ, de Mihai Eminescu.

Program de vizitare: zilnic, orele 9.00-16.30.

Publicitate

Taxă de vizitare: 5 lei pentru copii și grupuri; 10 lei pentru adulți.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Expoziția „Tot ce ai văzut se va împlini” a artistului Andrei Gamarț, la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, găzduiește, în cadrul Zilelor Eminescu, expoziția Tot ce ai văzut se va împlini a artistului Andrei Gamarț. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 13 ianuarie 2026, ora 13:30, în Sala „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești.

 

Andrei Gamarț (n. 1980, Republica Moldova) a absolvit Academia de Arte din Chișinău, Departamentul de Pictură (2004). Operele sale se desfășoară pe mai multe paliere, inclusiv pictură, desen și gravură. A avut expoziții personale și de grup în București, Chișinău și la nivel internațional. Este, de asemenea, poet. Trăiește și lucrează în București.

 

„Fin observator al fenomenelor și realităților formulate la limita perceptibilului”, observă Roxana Dragu, Andrei Gamarț „explorează teme precum timpul, memoria, spațiul și, în special, lumina, ca materie primordială. În centrul preocupărilor sale artistice, se află relațiile care se formulează între aceste elemente și felul în care ele sunt sesizate sau, dimpotrivă, omise de către receptorul conștient”.

Expoziția cuprinde lucrări din diferite perioade de creație, realizate între 2013 și 2024. Astfel, privitorul poate parcurge cronologic itinerarul procesului de creație și al indexului tematic formulat de preocupările artistului din ultimii ani.

Publicitate

„Deși menită să aducă sens și claritate, imaginea capătă alte valențe în accepțiunea lui Andrei Gamarț, devenind mai degrabă un teritoriu al realităților posibile, al sensurilor posibile peste care însă se așterne constant vălul incertitudinii. Deși mereu aflat în fața noastră și concomitent în noi, adevărul, prin natura sa, ne este etern inaccesibil. Tot ce ne rămâne este senzația de curgere, de transformare, de la o etapă la alta a vârstelor înțelegerii, o transformare care ține de capacitatea noastră de a sonda înțelesurile realității pe care o țesem în jurul nostru.

Motivele oglinzii, al reflexiei și cel al luminii sunt toate motive care aduc în discuție experiența privirii și a modului în care vederea activă, imediată, ne situează în lume.” (Sursa: Mobius Gallery)

 

Imaginea este o ceață din care răzbat ecouri și umbre, e o metamorfoză ce cuprinde în sine toate stadiile schimbării, este curgere și împlinire reînnoită, unde vizibilul și invizibilul se succed într-o perpetuă interogare asupra obiectului.

Imaginea unui lucru este o neîntreruptă pâlpâire de înfățișări și reflexii, umbre ale gândului ce iau în stăpânire primul obstacol ce le iese în cale, un câmp material al însușirilor disputat între vedere și viziune.

Imaginea ce ni se arată, luminoasă și familiară, își are originea într-o lume a umbrelor și a oglinzilor, a planurilor ascunse vederii. Chiar și în lipsa obiectului, imaginea lui ni se arată la fel de vie, căci vederea nu e despre lucruri, e despre felul în care ele trec sau rezistă. – Andrei Gamarț

 

Expoziția Tot ce ai văzut se va împlini va putea fi vizitată la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” în perioada 13 ianuarie – 6 martie 2026.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending