Connect with us

Economie

Dezastru pentru cei cu credite. BNR: ROBOR va crește în fiecare zi, fără excepție, până la finalul anului

Publicat

Publicitate

Dobânzile la credite vor continua să crească, spune Adrian Vasilescu (BNR). Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, va continua să crească zilnic, până la finalul anului, spune Adrian Vasilescu, consilier de strategie la Banca Națională a României (BNR), citat de alba24.ro.

„Sigur că vor crește, pentru că dacă ne uităm numai la când a început războiul, din 24 februarie și până vineri, când avem ultima rată calculată, nu a fost zi de la Dumnezeu în care ROBOR să nu crească.

Zi de zi, fără nicio excepție.

Va crește în continuare tot așa”, a declarat Adrian Vasilescu, potrivit Antena 3.

Care este soluția pentru a ține ratele sub control

ROBOR la 3 luni a ajuns vineri la 5,71% , faţă de 1,54% anul trecut pe 20 mai 2021.

Românii care au credite ale căror rate depind de ROBOR  pot trece de la indicele ROBOR la Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC).

Publicitate

Cei aproape 490.000 de debitori cu credite legate de ROBOR pot să ceară băncilor înlocuirea indicelui cu IRCC.

Băncile pot să aprobe sau nu, spun cei din sectorul bancar, dar avocații spun însă că este ilegal ca băncile să refuze acest lucru.

Adrian Vasilescu afirmă că această mutare nu este o soluție și explică de ce au crescut ratele atât de mult și de ce soluția IRCC nu e una perfectă.

„Trebuie să te gândești foarte bine când faci un asemenea gest dacă îl faci numai pentru că poți să îl faci sau îl faci pentru că ești strâns cu ușa.

Riscurile sunt foarte mari – în primul rând, dacă ne uităm pe tabelul de vineri al creșterii ROBOR-ului vom vedea că de la ratele peste noapte care sunt de 3,84, mergem în continuare la rata pe 3 luni cu creștere la 5,71 și la rata pe 12 luni cu 6,11 – asta arată că dobânzile sunt în creștere.

Și în România, și în China.

În momentul de față îmi convine să schimb un credit în care dobânda o compun din ROBOR de 5,95% plus marja băncii și un IRCC care este de numai 86%, dar dacă ne uităm în urmă, acum 3 luni IRCC era 1,17%.

Și dacă ne uităm în urmă era și mai mic.

Dar a fost o vreme în care dobânzile au urcat și IRCC a fost mai mare decât ROBOR”, a subliniat Vasilescu.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

sursa: Antena 3

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Lecție de viață pentru elevii botoșăneni, de Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

Publicat

Publicitate

Când suni la 112? Ce spui când suni la 112? Și, mai ales, când este cu adevărat o urgență? La aceste întrebări, dar și la altele asemănătoare, au aflat răspunsul, astăzi, peste 100 de copii de la Școlile Gimnaziale nr. 11 și nr. 17 din municipiul Botoșani, care s-au întâlnit cu pompierii pentru o lecție interactivă despre folosirea corectă a numărului unic de urgență 112.

Activitatea a fost organizată cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112 de către pompierii din cadrul Dispeceratului Integrat ISU-SAJ. La întâlnire au participat elevii claselor pregătitoare C și D de la Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani și elevii claselor I A și a III-a A de la Școala Gimnazială nr. 17 Botoșani.

Prin jocuri de rol, cei mici au simulat apeluri reale, au răspuns la întrebările adresate de „operatorul 112” și au învățat cât de important este să vorbească clar, să rămână calmi și să ofere date corecte. Salvatorii le-au explicat și care sunt situațiile care NU reprezintă urgențe și de ce apelurile false pot pune vieți în pericol.

Întâlnirea a fost plină de curiozități și descoperiri.
Cei mici au aflat că pot suna la 112 chiar și atunci când se află într-o altă țară din Uniunea Europeană, că apelul este gratuit și poate fi efectuat chiar și fără credit sau fără cartelă SIM, precum și faptul că nu trebuie să închidă telefonul până când operatorul nu le spune acest lucru, că hainele cuprinse de flăcări se sting prin rostogolire, iar în caz de fum trebuie să își protejeze nasul și gura și să părăsească imediat încăperea.

Totodată, copiii au descoperit că pompierii, polițiștii, jandarmii și ambulanțierii lucrează împreună în dispeceratul integrat și că un pompier poate salva vieți nu doar de la locul intervenției, ci și de la telefon, prin gestionarea rapidă și eficientă a apelurilor de urgență.

Activitățile desfășurate astăzi au demonstrat, încă o dată, că educația preventivă începe cu pași mici, dar esențiali, iar informarea corectă a copiilor poate face diferența în situații limită. Entuziasmul, curiozitatea și implicarea elevilor au confirmat importanța unor astfel de întâlniri, care contribuie la formarea unor comportamente responsabile și la înțelegerea rolului vital al numărului unic de urgență 112.

Publicitate

Citeste mai mult

Economie

În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare. Precizări OFICIALE de la ANAF

Publicat

Publicitate

În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare: Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale, precizează ANAF, într-un comunicat transmis Alba24

Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate inactive fiscal de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în situația în care nu depun situațiile financiare anuale într-un termen de maximum 5 luni după termenul legal de depunere.

Măsura rezultă din modificările aduse Codului de procedură fiscală prin legislația privind eficientizarea resurselor publice*, care au intrat în vigoare la începutul acestul an.

Această măsură a fost adoptată în vederea creșterii disciplinei fiscale și a transparenței financiare, precum și pentru reducerea fenomenului firmelor inactive sau utilizate în scopuri frauduloase, care nu mai desfășoară activitate reală, dar rămân în evidențele fiscale (firme inactive, care erau folosite pentru evaziune, fraude sau tranzacții fictive).

Astfel, verificarea acestei noi situații de declarare în inactivitate fiscală se realizează de către ANAF pentru situațiile financiare al căror termen legal de depunere este ulterior datei de intrare în vigoare a legii.

Deci, în acest an, verificarea se va realiza pentru situațiile financiare cu termenul legal de depunere în anul 2026.

Publicitate

Termenele legale de depunere a situațiilor financiare sunt reglementate de art.36 din Legea contabilității nr.82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

  • a) până la data de 31 mai inclusiv a exerciţiului financiar următor celui de raportare – pentru societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare;
  • b) până la data de 30 aprilie inclusiv a exerciţiului financiar următor celui de raportare – pentru celelalte persoane juridice;
  • c) în termen de 150 de zile calendaristice de la încheierea exerciţiului financiar ales – pentru persoanele juridice care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, din categoria celor de la lit.a)
  • d) în termen de 120 de zile calendaristice de la încheierea exerciţiului financiar ales – pentru persoanele juridice care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, din categoria celor de la lit.b).

Persoanele juridice care, de la constituire, nu au desfăşurat activitate, pot depune o declaraţie în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Ca urmare, verificarea noii situații de inactivitate fiscală se va realiza atât pentru persoanele juridice care au obligația depunerii situațiilor financiare, cât și pentru persoanele juridice care nu au desfășurat activitate.

În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce consecințe apar

Declararea unei firme ca inactivă fiscal are consecințe importante

Dacă respectivul contribuabil este înregistrat în scopuri de TVA, se anulează codul de înregistrare în scopuri de TVA, cu data comunicării Deciziei de declarare în inactivitate fiscală.

Ca urmare, în perioada în care persoana juridică are codul de înregistrare în scopuri de TVA anulat, dacă desfășoară activitate, are obligația să colecteze TVA, dar nu are drept de deducere a taxei.

TVA colectată în această perioadă trebuie declarată și plătită până la data 25 inclusiv a lunii urmatoare celei în care taxa a devenit exigibilă.

De asemenea, inactivitatea fiscală se înscrie în cazierul fiscal, atât în cel al persoanei juridice declarată inctivă, cât și în cel al reprezentanților legali ai persoanei juridice, existenţi în perioada în care a intervenit situaţia de declarare a inactivităţii fiscale.

Oficiul Național al Registrului Comerțului nu autorizează operațiuni de înregistrare/mențiuni în cazul persoanelor care au înscrisă inactivitatea fiscală în cazierul fiscal.

Astfel, un contribuabil care este declarat inactiv fiscal are toate obligațiile de declarare și plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale datorate, potrivit legii.

De asemenea, contribuabilului declarat inactiv i se aplică toate procedurile de administrare fiscală prevăzute de lege (colectare, control fiscal), cu excepția notificării și a impunerii din oficiu în cazul nedepunerii declarațiilor fiscale.

Noile reglementări urmăresc îmbunătățirea colectării taxelor și alinierea la practicile europene privind raportarea financiară la timp.

Prin clarificarea statutului companiilor care nu își îndeplinesc obligațiile de raportare, măsura contribuie la o imagine realistă a economiei și la un mediu de afaceri mai transparent și mai predictibil.

Conform prevederilor legislative anterioare, o firmă poate fi declarată inactivă fiscal și în situații cum ar fi:

  • nu își îndeplinește, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege;
  • organul fiscal central constatată că nu funcționează la domiciliul fiscal declarat;
  • are inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerțului sau durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social este expirată.

ANAF reafirmă importanța respectării prevederilor fiscale și subliniază determinarea instituției în combaterea evaziunii fiscale și în asigurarea echității fiscale pentru toți contribuabilii.

* Legea nr.239/2015 privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare au fost completate reglementările referitoare la inactivitatea fiscală, din Codul de procedură fiscală.

Citeste mai mult

Eveniment

Percheziție la Botoșani! Tânăr cercetat pentru pornografie infantilă și acte sexuale cu un minor

Publicat

Publicitate
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 20 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor și viol săvârșit asupra unui minor.
Din probatoriul administrat, până în prezent, a reieșit că, în intervalul cuprins între vara anului 2024 și vara anului 2025, bărbatul ar fi determinat o victimă, de 12 ani, membră a familiei sale, să producă și să îi transmită fotografii și videoclipuri în ipostaze sexuale explicite.
De asemenea, în acest context, cel în cauză ar fi trimis către victima minoră mai multe imagini cu conținut sexual explicit și, profitând de vulnerabilitatea ei, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta.
Pe parcursul percheziției informatice realizate asupra unui dispozitiv de stocare a datelor aparținând bărbatului cercetat, au fost descoperite mai multe materiale pornografice cu minori.
La data de 9 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani au dispus reținerea celui în cauză.
La data de 10 februarie 2026, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoșani a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Copiii din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani au litografiat icoane în cadrul catehezei „Chipurile femeilor creștine”

Publicat

Publicitate

În cadrul catehezei „Chipurile femeilor creștine”, în contextul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul ”din Botoșani, copiii au participat, marți, la un atelier de litografiere a icoanelor, experiență care a îmbinat formarea artistică cu aprofundarea valorilor credinței ortodoxe.

Activitatea a fost dedicată realizării icoanelor sfintelor nou-canonizate ale Bisericii Ortodoxe Române, modele de credință, jertfă și mărturisire creștină. Prin această inițiativă, cei mici au fost îndrumați să înțeleagă faptul că icoana nu reprezintă doar o expresie artistică, ci o mărturisire vizuală a credinței, o „fereastră” spre Împărăția lui Dumnezeu.

Atelierul s-a desfășurat sub coordonarea atentă a profesoarelor Ana și Felicia Misoagă, care i-au însoțit pe copii atât în parcurgerea etapelor tehnice ale lucrării, cât și în înțelegerea sensului duhovnicesc al acesteia. În prima etapă au fost pregătite foile imprimate, au fost șlefuite și curățate blaturile, iar apoi pictate cu culori acrilice. Lucrările urmează să fie finisate și lăcuite în perioada următoare.

Prin răbdare, concentrare și implicare, copiii au descoperit că frumusețea icoanei se naște din îmbinarea meșteșugului cu rugăciunea. Fiecare lucrare realizată reflectă nu doar efortul artistic, ci și dorința de apropiere de valorile credinței.

Organizatorii își exprimă nădejdea ca, în Duminica Ortodoxiei, icoanele realizate să fie sfințite și așezate spre închinare, devenind mărturie a implicării tinerei generații în viața Bisericii și în păstrarea tradiției iconografice.

FOTO&VIDEO: pagina de facebook a Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending