Connect with us

Actualitate

Deși a fost eliminat la intrarea în țară, formularul PLF ar putea fi cerut la ieșire, în funcție de destinație

Publicat

Publicitate

România a eliminat formularul digital de localizare a pasagerilor, la intrarea în țară. Formularul PLF ar putea fi, însă, cerut la ieșire, în funcție de destinație.

În condițiile în care starea de alertă s-a terminat în România, a fost eliminat complet și formularul digital de intrare în România, a spus, vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

„Trebuie să facem mențiunea că sunt încă state care au menținut această măsură. Așadar, cetățenii care călătoresc din România către alte state vor trebui să verifice, așa cum s-a întâmplat și până acum, dacă statele în care călătoresc sau prin care tranzitează solicită completarea în continuare a unui astfel de formular. Nu este necesar pentru intrarea în România, dar este foarte posibil în perioada următoare să existe țări care să solicite în continuare completarea acestui formular”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunțase că formularul a fost eliminat din 9 martie, după care purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a revenit, spunând că trebuie totuși completat până la abrogarea OUG 129/2021.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Sursa: MEDIAFAX

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Femeie din Botoșani, dată dispărută după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors

Publicat

Publicitate

Maria Feraru, o femeie în vârstă de 44 de ani, domiciliată în satul Orășeni-Deal, comuna Curtești, județul Botoșani, a fost dată dispărută după ce a părăsit locuința în dimineața zilei de 2 iulie 2025, în jurul orei 10:00. De atunci, familia nu mai știe nimic despre ea.

Originară din Vatra Dornei, județul Suceava, Maria Feraru are cetățenie română și este cunoscută ca o persoană activă și comunicativă. Semnalmentele acesteia sunt: înălțime de 165 cm, greutate de aproximativ 70 kg, constituție atletică.

Autoritățile au deschis un dosar de dispariție, cazul fiind încadrat la categoria „alte fapte”. Poliția face apel la populație pentru sprijin în găsirea femeii și roagă orice persoană care deține informații relevante să contacteze de urgență cea mai apropiată secție de poliție sau să sune la 112.

Orice detaliu poate face diferența în găsirea Mariei Feraru.

Citeste mai mult

Eveniment

Copiii din Todireni au transformat vacanța în sărbătoare la prima ediție a Școlii de vară „Din inima satului”

Publicat

Publicitate

În primele zile ale lunii iulie, curtea Școlii Gimnaziale din Todireni a devenit un adevărat atelier de culoare și descoperire. Lansată cu emoție de profesorii coordonatori Elena Liliana Brașoveanu și Marineta Ciobanu, Școala de vară „Din inima satului” a reunit zeci de copii dornici să îmbine joaca, tradiția și experimentul într‑o experiență educativă cât o vacanță întreagă.

Aventură, tradiție și știință – în aceeași grădină

Sprijinite de Asociația „Nectarie & Prietenii”, de Florentina Doroftei și Alexandra Gîtman, gazdele i‑au provocat pe cei mici la activități care au trecut, cu ușurință, de la artă la știință:

  • Pictură pe asfalt și pe pânză – curtea s‑a transformat într‑un covor multicolor, decorat cu inimi, flori și mesaje pentru comunitate.
  • Ateliere de lucru manual cu spice de grâu – copiii au împletit simboluri ale recunoștinței față de natură, readucând la viață tradiții locale.
  • Flori din sârmă plușată și colaje din materiale reciclate – exerciții de dexteritate și de imaginație care au scos la iveală mici artiști.
  • Experimentele „Bubble Snake” – momentul preferat al „micilor savanți”, în care spuma colorată și exclamațiile de uimire au umplut curtea de veselie.
  • Personaje din baloane și carton – moștruleți și vulpițe poznașe care au îmblânzit timiditatea și au stârnit râsete în cor.

Voluntariat cu model pedagogic

Întreaga desfășurare a fost sprijinită de voluntara Maria Brașoveanu, elevă la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, profil „Învățători/Educatori”. Cu răbdare și entuziasm, Maria a devenit nu doar ajutor de nădejde pentru profesori, ci și exemplu de implicare pentru copiii care își descoperă, la rândul lor, spiritul comunitar.

„Am văzut cum timiditatea se topește după primul penson înmuiat în culoare”, a remarcat profesoara Elena Liliana Brașoveanu, impresionată de curajul cu care participanții au îmbrățișat fiecare provocare.

Publicitate

O vacanță care continuă să crească
Prima săptămână a dovedit că satul poate fi un laborator viu de idei și prietenie. Urmează încă multe zile în care copiii din Todireni vor învăța să bată toaca, să coasă motive tradiționale sau să construiască mici roboți din materiale refolosite.

Organizatorii le mulțumesc partenerilor și sponsorilor „pentru generozitatea cu care au înțeles că bucuria copilăriei merită investită”. Iar promisiunea lor este clară: până la finalul verii, fiecare participant va pleca acasă cu un set nou de abilități, cu prieteni de nădejde și cu amintirea unui sat care a bătut, pentru câteva săptămâni, în ritmul inimii copiilor.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava deschide o extensie universitară la Botoșani

Publicat

Publicitate

Botoșani, 3 iulie 2025 – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) va deschide, începând cu anul universitar 2026–2027, o extensie universitară la Botoșani, marcând un moment semnificativ pentru dezvoltarea educației superioare în regiune.

Evenimentul a fost precedat de o întâlnire de lucru desfășurată joi, 3 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, la care a participat rectorul USV, prof. univ. dr. Mihai Dimian, alături de reprezentanți ai învățământului preuniversitar și ai autorităților locale. Scopul întâlnirii a fost consolidarea parteneriatului educațional dintre Suceava și Botoșani, precum și stabilirea etapelor pentru lansarea noii extensii universitare.

Noua structură educațională va găzdui atât programe de studii deja consacrate în oferta USV, cât și specializări noi, adaptate nevoilor pieței muncii locale și regionale. Inițiativa face parte dintr-un proiect amplu ce urmărește nu doar furnizarea de educație universitară în Botoșani, ci și dezvoltarea unui campus universitar integrat, în colaborare cu autoritățile locale.

Noua extensie universitară, aprobată de Senatul USV în luna martie a acestui an, se înscrie într-o strategie mai amplă de susținere a învățământului dual și de atragere a cadrelor didactice universitare calificate în județul Botoșani.

Această inițiativă va crea oportunități semnificative pentru tinerii botoșăneni, oferindu-le acces la studii universitare de calitate, aproape de casă, și contribuind totodată la dezvoltarea durabilă a comunității prin formarea de specialiști în domenii de interes strategic pentru regiune.

Conducerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este felicitată pentru viziunea și deschiderea de care a dat dovadă, această colaborare promițând să devină un pilon solid în formarea profesională a noilor generații de botoșăneni.

Publicitate

„felicit conducerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru deschiderea și viziunea de a extinde oferta educațională în județul nostru și îmi exprim încrederea că acest parteneriat va continua să crească și să aducă roade în beneficiul elevilor, părinților, profesorilor și al întregii comunități botoșănene”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Botoșani, Bogdan Suruciuc.

Citeste mai mult

Educație

Grădinița „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi a adus vara în culori pentru preșcolari prin proiectul educațional „Grădi 9 în culori”

Publicat

Publicitate

În debutul vacanței de vară, Grădinița cu Program Prelungit „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Dorohoi a desfășurat proiectul educațional „Grădi 9 în culori” – un program special dedicat copiilor de vârstă preșcolară, realizat în colaborare cu mai multe instituții locale.

Derulat într-un mediu sigur și primitor, proiectul a urmărit stimularea creativității, dezvoltarea personală a celor mici și menținerea unei conexiuni active și plăcute cu grădinița, chiar și în afara anului școlar. Copiii au participat cu bucurie la ateliere tematice, jocuri educative și activități de explorare adaptate vârstei lor.

„Grădi 9 în culori” s-a dovedit a fi o inițiativă valoroasă de învățare nonformală, care a contribuit la consolidarea legăturilor dintre instituția de învățământ, comunitate și partenerii locali.

„Felicităm cadrele didactice pentru implicarea și dedicarea de care au dat dovadă în organizarea acestui proiect. Prin eforturile lor, experiența de învățare a copiilor a fost îmbogățită, aducând un plus de valoare și culoare vacanței de vară”, a transmis șeful Inspectoratului Școlar Botoșani, Bogdan Suruciuc.

 

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending