Connect with us

Actualitate

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni demarează programul de tabere „ARC” pentru 6.500 de copii şi tineri, ediția a XV-a

Publicat

Publicitate

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) demarează, marţi, cea de-a XV-a ediţie a programului de tabere „ARC”, la care sunt aşteptaţi aproximativ 6.500 de participanţi, copii şi tineri din diaspora şi comunităţile istorice, alături de însoţitori, profesori şi voluntari din România şi străinătate.

Potrivit unui comunicat al DRP transmis, marţi, AGERPRES, taberele din acest an se vor desfăşura simultan, în serii consecutive de câte şapte zile, de marţi până marţi, în perioada iulie – septembrie, în următoarele locaţii: Centrul de Agrement Sângeorz – Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, Centrul de Agrement Codrii de Aramă – Agafton, judeţul Botoşani, Centrul de Agrement Poiana Pinului, judeţul Buzău, Centrul de Agrement Căprioara, judeţul Hunedoara, Mănăstirea Caraiman, judeţul Prahova, Centrul de Agrement Oglinzi, judeţul Neamţ, Centrul de Agrement Gălăciuc, judeţul Vrancea.

Timp de o săptămână, copiii şi tinerii din afara graniţelor ţării vor participa la o serie de activităţi culturale, educative şi sportive organizate în cadrul taberelor, iar alături de facilitatori şi voluntari implicaţi în program vor avea posibilitatea să descopere o parte a României şi să îşi îmbunătăţească abilităţile de comunicare în limba română.

Cea de-a XV-a ediţie a programului de tabere „ARC” este organizată în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi cu sprijinul Direcţiilor Judeţene de Tineret şi Sport şi al Patriarhiei Române. Programul este dedicat promovării în rândul tinerilor români din afara graniţelor a conştiinţei naţionale româneşti şi dezvoltării unei relaţii apropiate cu statul român. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat

Publicat

Publicitate
Acest Sfânt Cuvios s-a născut în Antiohia Siriei în anul 521. Încă de la şase ani, după ce tatăl său, Ioan, a murit în timpul unui cutremur, cu binecuvântarea mamei sale, Sfânta Marta (pomenită la 4 iulie), a mers în Seleucia, pustnicind în muntele Pilasa. Descoperind pe vârful muntelui o mănăstire al cărei egumen era stâlpnic, cu numele Ioan, a deprins de la el pravila vieţii de stâlpnic.
Şi, nădăjduind tânărul Simeon să urmeze părintelui său, se trudea în priveghere necontenită, în rugăciune stăruitoare şi în post neîntrerupt. Şi se arăta atât de blând încât şi fiarele cele sălbatice veneau la el, fără teamă, şi îl urmau, ca nişte mieluşei. Acolo a început a se deprinde cu viaţa călugărească cea grea şi cu răbdarea. Deseori, avea dumnezeieşti arătări, care-l îndemnau să facă faptele cele bune şi de cele rele să fugă. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea tămăduirii bolilor. Fiindu-i tulburată liniştea, de vreme ce mult popor venea la el, a primit poruncă să meargă la Muntele Minunat, într-un loc înalt şi stâncos, unde a zidit o mănăstire, cu ajutorul celor tămăduiţi, şi acolo vieţuia în linişte.
Şi, fiind sfinţit preot, în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, primea de la înger pâine cerească, din care gustând de trei ori, nu mai avea nevoie de nici o altă hrană pământească. La Muntele Minunat a continuat să ducă o viaţă aspră, urcându-se în vârful unui stâlp. Şi stătea în picioare, sau rezemat de îngrăditura ce şi-o făcuse în jurul său, sub cerul liber, şi iarna, şi vara. Şi a trăit în această luptă şi răbdare, peste firea omenească, vreme de 66 de ani, neputând să doarmă, ci doar aţipind puţin şi rugându-se fără odihnă.
Pentru viaţa lui plină de sfinţenie, a fost cinstit de toţi creştinii ortodocşi. El a trecut la cele veşnice, în vârstă de 71 de ani, în 24 mai 592. El trebuie deosebit de celălalt Sfânt Simeon, tot stâlpnic, pomenit la 1 septembrie, care a trăit mai înainte, între anii 388-459, şi a cărui mănăstire se afla aproape de Alep (astăzi în Siria).
Sfântul Cuvios Simeon a alcătuit mai multe scrieri: scrisori şi cuvinte duhovniceşti, tropare şi rugăciuni, din care o parte s-au păstrat până astăzi. Mănăstirea sa, aflată nu departe de Antiohia (astăzi în Turcia), locuită mai ales de călugări georgieni, şi-a continuat existenţa, în ciuda deselor năvăliri ale păgânilor, până în veacul al XIII-lea. Moaştele sale au fost aduse mai târziu în Imperiul bizantin, iar cinstitul său cap a ajuns în Moldova, fiind aşezat în Mănăstirea Neamţ de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504).
Pentru rugăciunile Cuviosului Simeon, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Citeste mai mult

Eveniment

STIREA TA: „A apărut mesajul RO ALERT după ce ploaia a înecat puisorii! De ce te anunță după ce trece potopul?”

Publicat

Publicitate

Un botoșănean din comuna Suharău își exprimă indignarea după ce, în urma unei furtuni violente, a primit mesajul de alertă RO-ALERT după ce fenomenul meteo extrem se încheiase. Potrivit relatării acestuia, vijelia a făcut ravagii în localitate, iar sistemul de avertizare nu ar fi funcționat la timp.

„De ce RO ALERT , te anunță după ce trece potopul ??? Asa am pățit astăzi după ce a trecut vijelia peste Suharău,a apărut mesajul RO ALERT după ce ploaia a înecat puisori ??? Pentru ce luați bani,desființați acest sistem???? Când ANM spune pe posturile de televiziune cum va fi vremea în orele următoare,unde stau adormiții care trebuie să anunțe populația ??”, a scris localnicul, vizibil afectat.

Mesajul său, postat pe rețelele sociale, a stârnit reacții din partea altor cetățeni care susțin că au experimentat situații similare în trecut.

Bărbatul face apel la responsabilitate din partea autorităților și pune sub semnul întrebării eficiența sistemului RO-ALERT, în condițiile în care, spune el, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) oferă informații în timp real la televizor, în timp ce „cei care trebuie să ne anunțe oficial par adormiți”.

Cum funcționează sistemul RO-ALERT

Sistemul RO-ALERT este gestionat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și are scopul de a avertiza populația în legătură cu situații de urgență iminente, cum ar fi fenomene meteorologice periculoase, incendii majore, inundații sau alte dezastre.

Publicitate

Alerta este emisă la solicitarea autorităților competente, cum ar fi ANM sau ISU, însă există cazuri în care între momentul înregistrării fenomenului și transmiterea mesajului pot apărea timpi de întârziere, fie din cauza procesului decizional, fie din lipsa confirmărilor oficiale.

Totodată, RO-ALERT nu este un sistem de prognoză, ci unul de avertizare rapidă, care se activează atunci când pericolul este confirmat ca fiind iminent sau deja în desfășurare. În unele cazuri, acest lucru poate însemna că mesajul ajunge la cetățeni în timpul sau chiar imediat după producerea fenomenului.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Gospodării și grădini inundate, copaci căzuți pe carosabil: Bilanțul unei furtuni care a măturat o parte din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

În ultimele ore, pompierii botoșăneni au acționat pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase, astfel:

– în localitatea Roma, unde un copac a căzut pe partea carosabilă. Până la sosirea forțelor de intervenție, un localnic a taiat o bucată din copac. Pericolul a fost înlăturat, în totalitate, de pompierii Detașamentului Botoşani;

– în localitatea Chișcăreni, unde șase gospodării și grădini au fost inundate. Pompierii din cadrul Stației Săveni intervin cu două motopompe pentru evacuarea apei. Acționează și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Săveni, cu un utilaj.

Reamintim faptul că până mâine dimineață, la ora 06:00, județul Botoșani se află sub incidența unui cod galben de averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vâtului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30 – 35 l/mp. Vântul va avea la rafală 50 …70 km/h.

Tot până mâine, la ora 12:00, hidrologii anunță că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia.
De asemenea, mai bine de o oră, municipiul Dorohoi, orașul Darabani și 23 de comune au fost sub incidența unui Cod portocaliu de averse torențiale, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină de medii dimensiuni.

Evoluţia fenomenelor hidro-meteorologice este permanent monitorizată, atât prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor.

Publicitate

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Respect pentru o viață în doi: 32 de cupluri longevive din municipiul Botoșani au fost premiate

Publicat

Publicitate

Într-o lume în care valorile se schimbă rapid, 32 de cupluri botoșănene rămân repere vii ale afecțiunii, respectului, sprijinului și loialității. Pentru o viață trăită împreună, cu demnitate și iubire, aceștia au fost astăzi celebrați de primarul Cosmin Andrei, în cadrul unei ceremonii încărcate de emoție.

Opt cupluri au fost omagiate pentru 60 de ani de căsnicie, aniversând Nunta de Diamant, un simbol rar și prețios al longevității în doi. Alte 24 de cupluri au sărbătorit Nunta de Aur, marcând o jumătate de secol de viață comună, cu bune și cu grele, dar mereu alături.

Este o onoare să fim astăzi martori ai acestor povești adevărate de viață. Într-o lume în continuă schimbare, dumneavoastră sunteți dovada vie că iubirea, respectul și încrederea pot trece testul timpului. Vă mulțumim că ne arătați, prin exemplul dumneavoastră, ce înseamnă cu adevărat cuvântul ‘împreună’”, a declarat primarul Cosmin Andrei în cadrul festivității.

Evenimentul a fost încărcat de emoție. Priviri care încă se caută după decenii, mâini care încă se țin strâns, zâmbete care spun mai mult decât cuvintele. Fiecare cuplu a primit o diplomă de recunoștință și un mic simbol al admirației comunității, dar, mai presus de toate, au primit aplauzele și respectul celor prezenți.

Într-o societate în care timpul pare să se scurgă tot mai repede, aceste cupluri ne amintesc că iubirea adevărată este construită cu răbdare, iertare și alegerea de a rămâne aproape, zi după zi. Ele devin astfel repere morale și sufletești pentru generațiile care vin.

În spatele fiecărui „la mulți ani împreună” rostit azi, se află o poveste. Și, poate, chiar rețeta unei fericiri simple, dar trainice.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending