Connect with us

Actualitate

Delincvența juvenilă, sub lupa profesorilor de socio-umane și magistraților: Botoșaniul caută soluții într-o problemă tot mai vizibilă

Publicat

Publicitate

La sfârșitul săptămânii trecute, Școala Gimnazială „Tiberiu Crudu” din Tudora a găzduit reuniunea Cercului profesorilor de științe socio-umane din județul Botoșani. Tema discutată – „Metode și practici de prevenire a delicvenței juvenile în unitățile de învățământ și adiacente acestora” – a fost prezentată de prof. Anca Colescu și a generat dezbateri consistente.

Printre invitați s-au numărat inspectorul școlar general prof. Bogdan Surugiuc, inspectorul de specialitate Ana Gabriela Tănasă și judecătorul Lucian Brînzac, președintele Tribunalului Botoșani. Sala a fost plină, iar prezența numeroasă a cadrelor didactice a arătat clar că tema este de maxim interes în școlile botoșănene.

Au fost discutate cauzele principale ale comportamentelor deviante în rândul elevilor: lipsa supravegherii parentale, anturajul negativ, consumul de alcool sau droguri, abandonul școlar, expunerea la violență în online și lipsa unor intervenții educaționale timpurii.

Datele locale prezentate sunt îngrijorătoare: în anul 2024, în județul Botoșani s-au înregistrat 102 infracțiuni în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ. Dintre acestea, 94 au avut loc în interiorul școlilor, iar 8 în apropierea acestora. 59 de cazuri au fost înregistrate în mediul rural, ceea ce indică o creștere alarmantă a infracționalității în zonele defavorizate. Cele mai frecvente fapte: loviri, violențe fizice și agresiuni în timpul pauzelor, în lipsa supravegherii.

În paralel, au fost aduse în discuție și acțiunile concrete deja derulate în județ. Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat peste 440 de activități educative, în care au fost implicați peste 20.000 de elevi. Temele abordate: bullying, consum de substanțe, răspunderea penală și soluționarea non-violentă a conflictelor.

Tot la nivelul județului Botoșani, în perioada ianuarie–septembrie 2023 au avut loc 22 de acțiuni polițienești, inclusiv 4 de amploare, în parteneriat cu Jandarmeria și Poliția de Frontieră. Acestea au vizat depistarea elevilor care absentau nejustificat, verificarea locațiilor frecventate de minori și prevenirea consumului de droguri în jurul școlilor.

Publicitate

În completare, profesorul Anca Colescu a prezentat și programul național „Împreună prindem curaj”, finanțat cu peste 1,4 milioane de lei, a implicat mii de elevi și părinți în activități de prevenire a comportamentelor agresive.

Evenimentul de la Tudora a subliniat faptul că soluțiile există și trebuie aplicate coerent: educație juridică, colaborare între școală, poliție și familie, consiliere psihopedagogică, proiecte comunitare și intervenții rapide în cazurile de risc.

Concluzia unanimă: delincvența juvenilă nu mai este un semnal izolat, ci o realitate care impune intervenție fermă și solidaritate între toți actorii educaționali.

Finalul acțiunii a fost și locul în care mai mulți elevi din această unitate școlară au prezentat o mică scenetă în care au simulat un proces între elevi pe baza unor fapte care au avut loc într-o sală de clasă.

Iată mai multe imagini, declarații ale celor implicați în acțiune, și chiar o scenetă jucată de elevii Școlii Gimnaziale„Tiberiu Crudu” din Tudora, care au fost surprinse cu această ocazie:

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

SUA: Loteria vizelor este suspendată, întrucât suspectul de atacul armat de la Brown a fost un beneficiar al programului

Publicat

Publicitate

Ministrul american pentru securitate internă, Kristi Noem, a ordonat vineri ‘suspendarea’ imediată a eliberării de ‘Diversity Imigrant Visa’ (DVI) prin tragere la sorți, așa-numita loterie a vizelor, un program de care suspectul de atacul armat la universitatea Brown a beneficiat, relatează AFP.

‘Claudio Manuel Neves Valente, autor al atacului armat de la universitatea Brown, a intrat în SUA în 2017 datorită programului DVI și a obținut o carte verde. Acest individ nu ar fi trebuit niciodată să primească permisiunea de a intra în țara noastră’, a postat ministrul american pe X.

‘Am ordonat imediat USCIS (serviciile americane pentru cetățenie și imigrație) să suspende programul DVI pentru a evita ca alți americani să fie victime ale acestui program dezastruos’, a precizat Kristi Noem.

Bărbatul suspectat că a ucis doi studenți la universitatea americană Brown și un profesor de la MIT, Claudio Neves Valente, un cetățean portughez de 48 de ani, a fost găsit mort, a anunțat joi seară poliția din Providence, orașul din nord-estul SUA unde se află prestigioasa instituție.

Sistemul de loterie a vizelor a fost instituit în 1990 și permite eliberarea de cărți de rezidenți în SUA pentru circa 50.000 de persoane în fiecare an, cu condiția ca ele să îndeplinească criteriile de eligibilitate cerute, în special ca ele să dețină o diplomă de studii secundare și să aibă experiență profesională. Pentru eliberarea vizei se susțin un examen și de interviu.

În fiecare an, zeci de milioane de persoane își încearcă norocul în această loterie specială, notează AFP.AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Activități preventiv-educative ale jandarmilor botoșăneni în unități de învățământ, înainte de vacanța de iarnă

Publicat

Publicitate

În ziua de joi, 18 decembrie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a desfășurat activități preventiv-educative, înaintea începerii vacanței de iarnă, la Liceul ,,Dimitrie Cantemir” Darabani, Liceul Tehnologic Coțușca și Școala Primară nr. 3 Pârâu Negru din comuna Mihăileni.

Siguranța mediului școlar, prevenirea faptelor antisociale care i-ar putea afecta pe elevi în contextul sărbătoririi Crăciunului și Anului Nou, la manifestările tradiționale organizate cu aceste ocazii și riscurile asociate utilizării ilegale a materialelor pirotehnice atât din punct de vedere legal, cât și asupra sănătății au fost principalele subiectele prezentate de jandarmi în cadrul discuțiilor interactive avute.

De la întâlnirea jandarmilor cu elevii Școlii Primare nr. 3 Pârâu Negru, din comuna Mihăileni nu a lipsit nici câinele de serviciu Pih, care i-a încântat pe copii prin prezența sa și demonstrația de disciplină canină desfășurată împreună cu conductorul său.

Activitățile preventive s-au încheiat, bineînțeles, cu recomandări pentru cei mici, pentru o vacanță fără incidente și cu tradiționalele urări specifice momentului de final de an.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 48 de ani, din Dorohoi, care s-a urcat beat la volan, depistat de polițiști în trafic

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, în localitatea Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Control la brazii de Crăciun în Piața Centrală din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu subunități de profil din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au organizat, joi, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, în Piața Centrală și Piața Viilor, din municipiul Botoșani.

 

În urma activităților desfășurate, polițiștii au legitimat peste 100 de persoane și au verificat 32 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 45.000 lei.

 

Dintre sancțiuni, 4 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, în valoare de 40.000 lei.

 

Publicitate

În cadrul acțiunii a fost verificat un agent economic care comercializa pomi de Crăciun, pe raza comunei Răchiți, la care au fost constatate neconcordanțe între documentele de însoțire a mărfii și situația faptică, fiind sesizată autoritatea competentă în vederea verificării aspectelor și dispunerea măsurilor legale.

 

Totodată, polițiștii au identificat și ridicat 10 kg de articole pirotehnice, diferite categorii și 15 pachete de țigarete de proveniență Grecis și duty-free.

 

La acțiune, polițiștii au beneficiat și de sprijinul jandarmilor.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending