Connect with us

Economie

Decizie DEFINITIVĂ în instanță: Raiffeisen Bank trebuie să RESTITUIE clienților diferențe de dobânzi de 19 milioane de euro

Publicat

Publicitate

Printr-o decizie definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), instanța a confirmat practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, a anunțat recent ANPC, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, ÎCCJ a confirmat Ordinul nr.837/20.10.2017, emis de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

„Având în vedere pronunţarea sentinţei definitive şi motivarea acesteia, în Dosar 8763/2/2017, operatorul economic Raiffeisen Bank SA urmează să restituie sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, celor care au contractat credite în RON, EUR şi CHF (franc elveţian), în perioada 2006-2009”, se arată în comunicatului Autorităţii pentru protecţia consumatorilor, potrivit Agerpres.

Caracteristicile creditelor vizate sunt:

  • ”o dobândă iniţială care a fost menţinută fixă timp de 1 an şi care, începând cu al doilea an de creditare, a fost majorată de către bancă, având în vedere că, în contract, era stipulat că dobânda este/devine revizuibilă „în funcţie de evoluţia pieţei financiare”
  • credite active la data emiterii ordinului; credite în raport cu care nu există o hotărâre judecătorească individuală prin care instanţa s-a pronunţat deja cu privire la dobândă”.

Diferențe de dobânzi de circa 19 milioane de euro

În aceste condiţii, indiferent de situaţia actuală a raportului dintre creditor şi debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc.), consumatorii persoane fizice şi/sau moştenitorul/moştenitorii titularului/titularilor, acolo unde este cazul, au dreptul să primească sume de bani care vor fi calculate, de la caz la caz, în funcţie de tipul de credit, suma şi perioada de creditare.

Publicitate

Potrivit ANPC, pentru a primi aceste sume, consumatorii trebuie să se adreseze operatorului economic, SC Raiffeisen Bank SA.

„Diferenţele de dobânzi care urmează să fie restituite consumatorilor se ridică la un cuantum de aproximativ 19 milioane de euro, fără dobânzile aferente încasării acestor sume pentru perioada mai sus menţionată, ceea ce va face subiectul unor discuţii separate, la nivel individual, caz cu caz”, se menţionează în comunicatul ANPC.

Potrivit sursei citate, în situaţia descrisă, se încadrează 9.155 de credite deschise la Raiffensen Bank.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Mai sunt două zile până la termenul limită pentru depunerea CERERILOR de sprijin financiar al bisericilor

Publicat

Publicitate

Primăriile din județul Botoșani care au hotărâri locale în acest sens, respectiv Primăria Orașului Bucecea, au reamintit la finele acestei săptămâni instituțiilor de cult recunoscute oficial că mai sunt doar două zile până la termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare.

Data limită este 15 august 2025, iar sprijinul financiar acordat are scopul de a susține activitățile religioase și sociale desfășurate în comunitate.

Acțiunea vine în sprijinul promisiunii asumate de administrațiile locale de a sprijini viața spirituală și implicarea socială a cultelor. Cererile trebuie depuse de către preoți sau reprezentanții legali ai unităților de cult și trebuie să respecte condițiile și criteriile prevăzute în Regulamentul aprobat pe baza cadrului legal național.

Autoritățile locale subliniază că fondurile vor putea fi alocate doar dacă solicitările sunt conforme cu regulamentul și dacă sumele primite vor fi ulterior justificate conform normelor în vigoare. Instituțiile de cult care nu dețin încă o copie a regulamentului pot solicita documentul de la administrațiile locale.

De asemenea, în unele localități a avut loc deja o consultare cu reprezentanții cultelor, în cadrul căreia a fost prezentat regulamentul și au fost explicate modificările legislative recente.

Administrațiile fac apel la respectarea termenului limită și a cerințelor impuse pentru a putea beneficia de sprijinul financiar alocat pentru anul 2025.

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

Prăpastie bugetară între Botoșani și sudul țării: Orașele din județ primesc de zece ori mai puțini bani decât cele din jurul capitalei

Publicat

Publicitate

Un clasament național realizat pe baza datelor Ministerului Dezvoltării și publicat de Turnul Sfatului.ro scoate la iveală diferențe mari între orașele din România în funcție de bugetele locale pe care le administrează, iar măsurile luate de liberali în aceste zile vor duce la o adâncire și mai mare a diferențelor între regiuni.

În timp ce localitățile de lângă București domină clar topul național, orașele din județul Botoșani se plasează în zona mediană sau chiar sub media națională.

Cel mai bine clasat este Săveni, cu un buget de peste 54 de milioane de lei, care îl plasează pe locul 53 la nivel național – o poziție decentă, peste media generală de aproximativ 45,8 milioane lei pe oraș. Însă celelalte orașe din județ – Flămânzi, Ștefănești, Bucecea și Darabani – au bugete estimate între 35 și 45 de milioane de lei, semnificativ mai mici decât marile câștigătoare ale clasamentului.

Contrastul este evident când ne uităm spre sudul țării și, mai ales, spre Ilfov, unde se află orașele cu cele mai mari bugete. Voluntari, în fruntea clasamentului, are un buget de 343 de milioane lei, mai mult decât toate orașele din județul Sibiu la un loc. Alte exemple sunt Otopeni cu 205 milioane lei sau Popești-Leordeni, Buftea și Pantelimon, fiecare cu peste 120–150 de milioane lei, toate în top 10 național.

Și în alte județe din sud, discrepanța e vizibilă: Mioveni (Argeș) are un buget de 190 de milioane lei, Cernavodă și Năvodari depășesc 150 de milioane lei. Aceste orașe dispun de resurse mult mai mari pentru investiții în infrastructură, servicii publice și dezvoltare locală.

Prin comparație, orașele din județul Botoșani au bugete modeste, care limitează ritmul dezvoltării. Investițiile în drumuri, utilități, școli sau sănătate sunt direct dependente de aceste resurse. Autoritățile locale trebuie să facă eforturi susținute pentru atragerea de fonduri europene și guvernamentale, astfel încât să reducă diferențele tot mai evidente față de sudul țării și mai ales față de zona Capitalei.

Publicitate

Chiar dacă Săveni reușește să depășească media națională, restul orașelor botoșănene rămân în jumătatea inferioară a clasamentului, confirmând provocările cu care se confruntă nordul Moldovei în lupta pentru dezvoltare echilibrată și reducerea decalajelor regionale.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 13 iulie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 13 iulie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 13 iulie 2025:

Loto 6/49: 15, 19, 28, 7, 24, 9

Loto 5/40: 3, 12, 14, 17, 8, 19

Joker:  18, 17, 24, 42, 39 +9

Noroc: 9, 0, 9, 4, 3, 5, 2

Publicitate

Noroc Plus: 5, 0, 6, 7, 4, 1

Super Noroc: 9, 8, 0, 9, 1, 1

Citeste mai mult

Eveniment

Intervenție de urgență la Puțureni: Adolescent de 17 ani salvat din apele râului Volovăț

Publicat

Publicitate

Pompierii au fost chemați, în această seară, să intervină în localitatea Puțureni, comuna Coțușca, după ce un adolescent de 17 ani a intrat în râul Volovăț și nu a mai reușit să ajungă la mal.

La fața locului au fost mobilizate trei echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Detașamentului Botoșani, dotate cu o barcă de salvare și două ambulanțe SMURD – inclusiv cea de terapie intensivă mobilă – precum și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

După aproximativ cinci minute de căutări, pompierii au găsit tânărul în apă, la circa doi metri de mal, unde adâncimea depășea cinci metri.

Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, care au avut efect: adolescentului i-a revenit pulsul, însă acesta se află în stare de inconștiență. El a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

ISU Botoșani recomandă cetăţenilor să respecte măsurile de siguranță atunci când merg la scăldat, astfel:

Publicitate

▪️frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
▪️evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
▪️evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare;
▪️nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
▪️nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
▪️nu intrați în apa rece după expunerea la soare;
▪️nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
▪️echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Dacă observați o persoană care se află în pericol de înec și puteți să o ajutați, interveniți, fără a vă pune viața în pericol. În cel mai scurt timp, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending