Connect with us

Eveniment

Decizie CCR: Refuzul audierii ca martor a persoanelor care CONVIEȚUIESC cu inculpatul este neconstituțional

Publicat

Publicitate

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit că este neconstituțional articolul din Codul de procedură penală care exclude de la dreptul de a refuza audierea în calitate de martor pentru persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc cu suspectul sau inculpatul.

Potrivit unui comunicat al CCR preluat de Agerpres, judecătorii constituţionali au admis excepţia de neconstituţionalitate în cazul  art.117 alin.(1) lit.a).

Obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiul liber, declarată neconstituțională. Toate amenzile ar putea fi anulate

Dispoziţiile art.117 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură penală au următorul cuprins: „(1) Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: a) soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului”.

Astfel, pe scurt CCR a decis că este neconstituțional a se refuza audierea ca martor pentru cei care conviețuiesc cu inculpatul.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Amenzi de peste 30.000 de lei și un permis reținut după o razie a polițiștilor la Darabani

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, alături de cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7, au desfășurat sâmbătă, 20 septembrie 2025, o amplă acțiune pentru menținerea ordinii și a siguranței publice, dar și pentru creșterea siguranței rutiere în orașul Darabani și în localitățile din apropiere.

În timpul controalelor au fost legitimate aproximativ 50 de persoane și verificate 33 de autovehicule. Bilanțul a fost unul semnificativ: polițiștii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei.

De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare – reținerea unui permis de conducere și retragera unui certificat de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, oamenii legii urmărind să asigure un climat de ordine și siguranță în comunitate.

Citeste mai mult

Eveniment

În plin sezon al lucrărilor de toamnă: Tânăr din Știubieni, prins la volanul unui utilaj agricol fără permis

Publicat

Publicitate

Lucrările agricole au început în forță în județul Botoșani, dar nu toți respectă regulile de circulație. Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mitoc au depistat, sâmbătă, 20 septembrie 2025, un tânăr de 19 ani din localitatea Știubeni care conducea un utilaj agricol fără a avea permis de conducere.

Autovehiculul a fost tras pe dreapta pentru control, iar în urma verificărilor s-a constatat că șoferul nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal, fiind cercetat pentru infracțiunea de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Polițiștii atrag atenția că, indiferent de perioada lucrărilor agricole, utilajele trebuie conduse doar de persoane autorizate, în caz contrar riscul de accidente și consecințele penale pot fi grave.

Citeste mai mult

Eveniment

Tot mai mulți TROTINETIȘTI amendați. Permise reținute în urma controalelor poliției de la Botoșani

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au desfășurat sâmbătă, 20 septembrie 2025, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor produse din cauza nerespectării regulilor de circulație.

Vizate au fost în special abaterile comise de pietoni, bicicliști, trotinetiști și șoferii aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În cadrul controalelor, oamenii legii au legitimat aproximativ 80 de persoane și au verificat 56 de autovehicule. Bilanțul acțiunii a fost unul consistent: 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 30.000 de lei.

Printre cei sancționați s-au aflat și 6 trotinetiști care au ignorat regulile de circulație și au pus în pericol siguranța traficului. De asemenea, polițiștii au dispus reținerea a 2 permise de conducere și retragera a 3 certificate de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor continua, autoritățile urmărind reducerea riscului de accidente și promovarea unui trafic rutier sigur pentru toți participanții.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune în forță și la Hlipiceni: Peste 200 de persoane legitimate și amenzi de 50.000 de lei. 3 permise reținute

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au desfășurat sâmbătă, 20 septembrie 2025, o amplă acțiune menită să crească gradul de siguranță rutieră și să prevină faptele antisociale în zona de competență.

Pe parcursul raziilor, forțele de ordine au legitimat 210 persoane și au verificat 64 de autovehicule. În urma neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 50.000 de lei.

Totodată, acțiunea s-a soldat cu măsuri complementare importante: au fost reținute 3 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare. Cele mai multe sancțiuni au vizat încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Astfel de acțiuni vor continua, polițiștii botoșăneni urmărind consolidarea siguranței rutiere și menținerea unui climat de ordine publică în mediul rural.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending