Connect with us

Eveniment

De săptămâna viitoare: Tinerii pot obține credite subvenționate de stat pentru nuntă, chirie, avans pentru mașină sau locuință

Publicat

Publicitate

Începând de săptămâna viitoare, tinerii vor putea lua credite cu dobândă subvenționată parțial sau total de stat prin două programe aprobate de guvern Family Start și Student Invest, relatează alba24.ro.

Banii vor putea fi folosiți pentru acoperirea cheltuielilor cu nunta, a celor cu spitalizarea în cazul nașterilor, pentru plata avansului în cazul achiziției unei mașini de familie sau a unei locuințe, dar și pentru plata taxelor de studii sau a cheltuielilor cu creșa, grădinița sau școala.

Prin programul de creditare „FamilyStart”, finanțat prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și 45 de ani neîmpliniți, care își întemeiază o familie și/sau tineri care formează o familie și care au, împreună, salarii nete lunare de până la maximum 7.500 de lei, vor putea solicita un credit în valoare de maximum 75.000 lei, garantat în proporție de 80%, de către stat.

Normele de aplicare ale programului au fost publicate în Monitorul Oficial.

Cele două programe, „Family Start” și „Student Invest”, oferă împrumuturi de până la 75.000 de lei familiilor și până la 50.000 studenților. Beneficiarii nu vor primi însă banii în cont, ci banca va efectua plățile în numele lor.

Programul Student Invest

Publicitate

În noul program, „Student Invest”, se vor încadra studenții de până la 31 de ani. Cei fără venituri vor avea nevoie de un codebitor, care să garanteze pentru ei.

Împrumutul maxim va fi de 50.000 de lei, bani din care tinerii își pot plăti taxele de școlarizare, căminul sau avansul pentru o locuință. Vor avea la dispoziție zece ani să restituie banii. În acest caz, rata lunară poat fi de 417 lei pe lună.

Dobânda, în cazul lor, va fi subvenționată în întregime de stat.

Programul „Family Start”

Împrumul maxim este de 75.000 de lei, iar cei interesați trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani și un venit lunar pe familie de până la 7.500 de lei.

În acest caz, dobânda va fi subvenționată de stat în proporție de 75%. Așa că pentru un împrumut maxim de 75.000 de lei, în care termenul de rambursare este de 10 ani, rata lunară va ajunge la 690 de lei.

Family start: La ce poate fi utilizat creditul

Împrumutații pot folosi banii pentru nuntă, pentru o mașină nouă sau o locuință, plata chiriei sau pentru diverse intervenții chirurgicale.

Cei care acceseaza aceste credite nu vor primi banii în cont, ci tranzacția va fi făcută direct de către bancă în baza actelor doveditoare. De exemplu, în cazul unei mașini, plata avansului se va face în baza unui document emis de vânzător.

Lista băncilor care oferă asftel de împrumuturi va fi publicată pe site-ul Ministerului Familiei.

Family Start: Creditul poate fi acordat o singură dată

Împrumutul se va acorda sub forma unui credit cu una sau mai multe tranşe, în funcţie de documentele justificative prezentate la decontare.

Creditul se acordă pentru o perioadă de maximum 10 ani, inclusiv perioada de grație.

Beneficiarul stabileşte de comun acord cu finanţatorul o perioadă de graţie, nu mai mare de 5 ani, începând de la data acordării creditului.

Destinaţia creditului este de a acoperi nevoile tinerilor privind obținerea statutului de familie, habitatul, sănătatea, educaţia și cultura.

Programul FamilyStart: Condiții pe care trebuie să le îndeplinească tinerii

Pentru a putea solicita credite de până la 75.000 de lei, garantate de stat, în cadrul programului „FamilyStart”, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • sunt persoane fizice cu domiciliul în România
  • sunt persoane fizice cu vârsta între 18 ani împliniți și până la 45 de ani neîmpliniți care își întemeiază o familie și/sau care formează deja o familie și care au împreună salarii nete lunare de până la maximum 7.500 de lei
  • completează o declarație pe propria răspundere prin care declară că nu au accesat și nu vor accesa un alt credit în cadrul programului de la un alt finanțator
  • au calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul
  • se încadrează în normele interne de creditare ale finanțatorului

Valoarea creditelor și condițiile de acordare

Destinația creditului este de a acoperi nevoile tinerilor privind obținerea statutului de familie, nașterea, habitatul, sănătatea, educația și cultura.

Creditul se va acorda pe o perioadă de maximum 10 ani, inclusiv cu o perioadă de grație de maxim de 5 ani începând de la data acordării creditului.

De asemenea, creditul se va acorda în una sau mai multe tranșe, în baza documentelor justificative prezentate de beneficiar – facturi emise în conformitate cu prevederile legislației naționale, bonuri fiscale, facturi proforme și contracte/antecontracte – în funcție de necesitățile de finanțare ale beneficiarului programului.

Facilitarea accesului la finanțare constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 75.000 lei, în proporție de 80%, de către stat, prin Fondul Român de Contragarantare.

Sunt exceptate dobânzile, comisioanele și spezele bancare, precum și în suportarea comisionului de analiză și de gestiune adiacente creditului/garanției, cât și 75% din dobânda totală (IRCC plus marja).

Dobânda aferentă programului este IRCC trimestrial plus o marjă de 4%, comisionul de analiză este de 0,2% la acordare calculat la valoarea creditului, iar comisionul de gestiune a garanției este de 0,4% anual calculat la valoarea garanției.

Cheltuielile privind comisioanele de analiză și de gestiune a garanțiilor, precum și 75% din dobânda totală (IRCC plus marja) vor fi suportate din bugetul de stat.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va aloca, prin ordin de ministru, un fond maximal anual pentru un număr de 6.250 de beneficiari în cadrul programului „FamilyStart”, în limita sumelor aprobate cu această destinație în buget.

Pentru ce vor putea fi utilizați banii

Potrivit OUG 95/2022, destinația creditului este de a acoperi nevoile tinerilor privind obținerea statutului de soț și soție, locuirea, sănătatea, educația și cultura.

Se consideră cheltuieli eligibile ale beneficiarului următoarele:

  • costurile ce decurg din evenimente care conduc la obținerea statutului de soț și soție, precum cununia religioasă, cununia civilă sau ceremonia cu prilejul căsătoriei, dar nu mai mult de 20.000 lei; solicitarea plății se face în termen de maximum 90 de zile de la data la care a avut loc evenimentul;
  • plata cheltuielilor cu spitalizarea în cazul nașterilor;
  • plata, pentru tinerii părinți căsătoriți, a cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele „Școala după școală“, precum și a taxelor pentru cursuri extrașcolare: cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotica și programare, artă;
  • avansul pentru achiziția de către tinerii căsătoriți a unor autoturisme familiale noi, numai pentru cele de 7 persoane/ locuri, precum și achiziția de autoturisme adaptate pentru persoanele cu dizabilități;
  • plata pentru tinerii căsătoriți a cheltuielilor aferente taxelor de studii, inclusiv licență, master, doctorat, precum și a celor aferente cărților de specialitate și rechizitelor; toate formele de studiu trebuie să fie autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate;
  • plata pentru tinerii căsătoriți a cheltuielilor aferente publicării cărților sau a studiilor de specialitate, inclusiv a celor editate în formate accesibile persoanelor cu dizabilități;
  • plata taxelor de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și a cheltuielilor de transport pentru deplasări;
  • achiziționarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, aplicații informatice de specialitate, inclusiv a celor având încorporate tehnologii de acces pentru persoanele cu dizabilități;
  • plata chiriei, în limita a maximum 300 euro/lună, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății;
    parte/avans din achiziția unei locuințe;
  • costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale;
  • investigații medicale complexe recomandate de medici în cazul studenților care se confruntă cu probleme de sănătate prin stabilirea unui plafon de plată/decontare până la 10.000 de lei.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. CNSLR Frăția, apel la Avocatul Poporului

Publicat

Publicitate

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. Măsura, adoptată de Guvern în ultima ședință din 2025, are în vedere descurajarea „concediilor fictive”, dar stârnește nemulțumirea sindicatelor, informează alba24.ro

CNSLR Frăţia îi cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei de urgenţă a guvernului prin care este introdusă ziua de concediu medical neplătită.

Sindicatele consideră că această măsură, care urmează să fie aplicată începând cu 1 februarie, încalcă drepturile fundamentale ale lucrătorilor şi va produce efecte ireversibile asupra sănătăţii acestora, transmite RADOR.

În sesizare se pune sub semnul întrebării caracterul de urgenţă al actului normativ, în condiţiile în care acesta a fost publicat în decembrie anul trecut şi va fi aplicat abia în februarie.

Astfel, sindicatele apreciază că putea fi urmată procedura legislativă obişnuită, cu dezbatere parlamentară şi consultarea partenerilor sociali.

Reamintim că Guvernul a aprobat la finalul lui 2025 o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită de la 1 februarie.

Măsura are caracter temporar, fiind aplicată în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, potrivit RFI.

Publicitate

Până acum, primele cinci zile de concediu medical erau suportate de angajator, iar indemnizația aferentă următoarelor zile era decontată din FNUASS (Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate).

Potrivit OUG, de luna viitoare, angajatul va suporta din propriul buzunar prima zi de concediu medical (prin diminuarea indemnizației), angajatorul suportă plata pentru zilele 2-6, iar din ziua a 7-a până la vindecare plata va fi făcută din bugetul FNUASS.

Guvernul a introdus și un mecanism temporar de control al concediilor medicale, prin care Casele de Asigurări de Sănătate pot verifica documentele medicale care au stat la baza concediului durata și corectitudinea completării certificatelor concordanța dintre diagnostic și recomandările medicale.

În situația în care se constată nereguli, pacientul poate pierde indemnizația de concediu medical.

Citeste mai mult

Eveniment

ANAF pune tunurile pe veniturile din platforma OnlyFans. Șeful Fiscului anunță noi controale la românii cu averi nejustificate

Publicat

Publicitate

Veniturile din platforma OnlyFans, urmărite de Fisc. Șeful ANAF anunță noi controale pentru sancționarea românilor cu averi nejustificate. El a amintit inclusiv de platforma pentru adulți, care aduce profituri uriașe, neimpozitate. 

Președintele Fiscului a anunțat că inspectorii ANAF vor merge în curând în controale țintite, la nivel național, nu stabilite la nivelul fiecărui județ.

Adrian Nicușor Nica, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a detaliat zonele pe care se concentrează verificările inspectorilor antifraudă.

„Evident că înainte de a demara orice control facem o analiză de risc pe baza datelor pe care le avem, profitând de partea asta de digitalizare pe care o punem la punct pas cu pas.

Nu e un proiect ușor și nu un proiect continuu digitalizarea, așa cum am comunicat public, o să prezentăm rezultatele după fiecare acțiune.

În ceea ce privește persoanele fizice cu averi justificat versus veniturile pe care le încasează, e un proces continuu de lucru.

Publicitate

Sunt vizați în principal cei cu autoturisme, partea de OnlyFans, unde sperăm ca, în cel mai scurt timp să venim cu noi declarații, să prezentăm ce s-a întâmplat”, a spus președintele Fiscului vineri, potrivit Mediafax.

Întrebat de reporterul Mediafax dacă inspectorii Fiscului vizează și zona proprietăților imobiliare, Adrian Nicușor Nica a confirmat că acest segment e în analiză.

Citeste mai mult

Educație

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut, locul II la ONSȘ fotbal U14, după o finală intensă cu echipa din Darabani

Publicat

Publicitate

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut au obținut un rezultat extraordinar la competiția ONSȘ – fotbal feminin U14, reușind să urce pe podium la faza pe cerc a întrecerii școlare. Echipa s-a clasat pe locul al doilea după o finală disputată cu multă intensitate cu formația din Darabani, într-un meci aprig dar echilibrat.

Pe parcursul competiției, sportivele au demonstrat ambiție, disciplină și un puternic spirit de echipă, reușind să treacă de adversari puternici și să ajungă în ultimul act al competiției. Finala a fost una spectaculoasă, în care ambele echipe au oferit un joc dinamic și determinat, spre aprecierea celor prezenți.

Rezultatul obținut confirmă munca depusă în pregătire și implicarea constantă a elevelor în activitățile sportive organizate în cadrul școlii. Cadrele didactice și profesorii coordonatori subliniază faptul că performanța este rezultatul efortului colectiv și al seriozității cu care elevele tratează fiecare competiție.

Participarea la astfel de întreceri contribuie nu doar la dezvoltarea fizică a elevilor, ci și la formarea spiritului de fair-play, a încrederii în sine și a capacității de lucru în echipă. Comunitatea școlară a felicitat echipa pentru rezultat, iar elevele sunt încurajate să continue pregătirea pentru competițiile viitoare.

„Performanța obținută de Școala Gimnazială Rădăuți-Prut confirmă încă o dată importanța sportului școlar și implicarea elevilor în activități care promovează un stil de viață sănătos și competitiv. Felicitări fetelor!”, a transmis și antrenorul echipei, profesorul Tudor Grădinaru.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

CNAIR: Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară fără blocaje cauzate de starea vremii

Publicat

Publicitate

Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, în această dimineață, fără blocaje cauzate de starea vremii sau a carosabilului, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe pagina de Facebook.

Ninsori slabe se mai înregistrează în jumătatea vestică a regiunii (județele Suceava, Neamț și Bacău), iar carosabilul este umed, cu porțiuni de zăpadă frământată în județul Botoșani, respectiv uscat cu porțiuni umede, în rest, la o temperatură a aerului cuprinsă între -5 și -2 grade C.

‘Pe timpul nopții trecute, pentru asigurarea circulației, echipele DRDP Iași au acționat cu 119 autoutilaje și 541 tone de material antiderapant. În această dimineață, pe drumurile naționale din zona Moldovei sunt în acțiune 91 autoutilaje’, se arată în postarea CNAIR.

De asemenea, drumarii acționează în permanență pe toate drumurile naționale și pe sectoarele de autostradă aflate în administrarea DRDP Buzău. Se intervine cu utilaje și material antiderapant pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță.

‘Le recomandăm conducătorilor auto să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se informeze înainte de plecare’, transmit reprezentanții Companiei de Drumuri.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o informare de vreme geroasă, polei și ninsoare viscolită, valabilă în toată țara până miercuri, la ora 10:00. Începând de sâmbătă, 31 ianuarie, ora 10:00, până miercuri, 4 februarie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice.

Publicitate

Dimineața și noaptea va fi ger la început în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul Transilvaniei, Muntenia și, izolat, în Oltenia și sudul Banatului, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -10 grade, iar în nordul Moldovei gerul va persista și pe parcursul zilelor, maximele urmând a se încadra între -16 și -8 grade.

Local și temporar vor fi precipitații slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, iar pe alocuri se va forma polei și ghețuș.

Vântul va prezenta intensificări local în regiunile estice și sudice, cu viteze în general de 40 – 45 km/h, amplificând senzația de frig, iar din seara zilei de duminică până luni dimineață în sud-estul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei și în Dobrogea, temporar, ninsoarea va fi viscolită. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending