Connect with us

Actualitate

De la 1 octombrie: Monitorizare cu brățări electronice pentru inculpații aflați sub control judiciar

Publicat

Publicitate

Începând cu 1 octombrie, inculpații aflați sub control judiciar vor putea fi supravegheați cu ajutorul brățărilor electronice. Guvernul a adoptat joi o ordonanță de urgență care permite utilizarea brățărilor electronice pentru monitorizarea persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, precum și a celor eliberate condiționat și care au anumite restricții, relatează agerpres.ro.

„Început ca proiect pilot în anul 2022, pentru protejarea victimelor violenţei domestice, sistemul informatic de monitorizare electronică, cunoscut ca <brăţară electronică>, va fi utilizat începând cu 1 octombrie 2024 în sistem pilot şi pentru măsura controlului judiciar, a controlului judiciar pe cauţiune şi a arestului la domiciliu.

Totodată, ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern prevede extinderea utilizării sistemului informatic de monitorizare electronică şi în cazul în care instanţa a impus condamnatului pe durata eliberării condiţionate să nu se afle în anumite locuri sau anumite manifestări sportive, culturale sau adunări publice stabilite de instanţă, respectiv de a nu comunica cu victima sau membrii de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane.

De asemenea, este introdusă o nouă categorie de alertă de apropiere de frontieră”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la finalul şedinţei de Guvern.

Prezent la conferinţă, secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu, a explicat că de la începutul acestui an au fost montate 472 de brăţări electronice de supraveghere, în prezent fiind active 208. De asemenea, 25 de persoane şi-au îndepărtat brăţara, iar 24 de persoane au fost reţinute.

Publicitate

Despescu a mai spus că Poliţia are în supraveghere 9.168 de persoane aflate sub control judiciar, din care 24 de persoane sub control judiciar pe cauţiune, la care se adaugă 1.288 de persoane plasate în arest la domiciliu.

De la 1 octombrie, inculpaţii aflați sub control judiciar vor putea fi monitorizați cu brățări electronice

Practic, de la 1 octombrie, aceste persoane vor putea să fie monitorizate prin brăţările electronice.

Bogdan Despescu a menţionat că Poliţia Română în dotare 5.266 de asemenea brăţări de supraveghere, urmând ca până la data de 1 octombrie să fie achiziţionate alte 6.000 de brăţări.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis, într-un comunicat de presă, că această modificare legislativă este un „pas important pentru combaterea fenomenului fugarilor”.

„Pas important pentru combaterea fenomenului fugarilor, adoptat, astăzi, în şedinţa de Guvern. Azi s-a mai pus o piedică în calea persoanelor care înţeleg să se sustragă de la răspunderea penală pentru faptele lor. Legea 146 din 2021, iniţiativă liberală, a creat acest cadru legal care este aplicabil, în prezent, în cazurile de violenţă domestică, în situaţia ordinelor de protecţie emise pentru a proteja victimele.

Dar, de la 1 octombrie, vor putea fi monitorizaţi electronic şi inculpaţii faţă de care magistraţii dispun măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune. Şi aceeaşi măsură se va putea aplica şi pentru inculpaţii faţă de care instanţa de judecată a luat măsura arestului la domiciliu.

Pentru toţi aceştia va fi posibilă monitorizarea electronică prin purtarea brăţărilor electronice – <bijuterii judiciare> – cu ajutorul cărora inculpaţii se vor conforma obligaţiilor stabilite de magistraţi.

Dacă vor încerca să plece din ţară, în ciuda obligaţiilor de a nu o face, se va emite o alertă care va fi urmată de o intervenţie rapidă a organelor abilitate. Este un mijloc modern de care va beneficia întreg sistemul judiciar şi prin el, noi, societatea”, a transmis Gorghiu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Patriarhul Daniel, la începutul anului universitar: Educația intelectuală și profesională se împlinește prin viață spirituală

Publicat

Publicitate

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis joi un mesaj cu prilejul debutului anului universitar 2025-2026. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române evidențiază că educație intelectuală și profesională se împlinește în viața spirituală. 

Preafericirea Sa a atenționat că viața umană deplină nu se poate reduce la simpla existență biologică și socială, ci ea se definește esențial prin spiritualitate ca iubire față de Dumnezeu și de oameni.

„Programele Patriarhiei Române, adresate tinerilor, sunt deschise sau orientate spre valori spirituale, morale și culturale perene, nu doar spre succesul materialist și pragmatic imediat”.

„Cu prilejul începutului noului an universitar 2025-2026, ne rugăm Milostivului Dumnezeu, Izvorul Iubirii și al Înțelepciunii, să-i binecuvânteze pe toți studenții, profesorii și părinții, întru mulți și binecuvântați ani!”.

Mesajul integral:


Educația intelectuală și profesională se împlinește prin viață spirituală

Publicitate

La începutul noului an universitar 2025-2026, adresăm un mesaj de binecuvântare tuturor studenților și profesorilor din învățământul universitar și postuniversitar, rugându-ne lui Dumnezeu să le lumineze mințile și să le dăruiască mult spor în activitatea de studiere, cercetare și aprofundare a valorilor ştiințifice şi spirituale.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2025 drept An omagial al Centenarului Patriarhiei Române și An comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea, pentru a afirma darul sfânt al credinței ca lumină pentru viață.

Viața umană deplină nu se poate reduce la simpla existență biologică și socială, ci ea se definește esențial prin spiritualitate ca iubire față de Dumnezeu și de oameni. De aceea, programele Patriarhiei Române, adresate tinerilor, sunt deschise sau orientate spre valori spirituale, morale și culturale perene, nu doar spre succesul materialist și pragmatic imediat.

Facilitarea accesului tinerilor la educație, formare culturală și duhovnicească, încurajarea participării lor în viața comunității locale și naționale, precum și experiența relațiilor internaționale și interculturale îi ajută să-și formeze un orizont de speranță și bucurie.

Învierea Domnului Iisus Hristos și Înălțarea Sa la cer evidențiază valoarea eternă a persoanei umane în iubirea, pacea și bucuria Sfintei Treimi. Din acest motiv, Iisus Hristos este izvor de viață, lumină și speranță pentru toți oamenii, dar, mai ales, pentru tineri.

Începutul fiecărui an universitar, pe lângă momentul festiv și al bucuriei că o nouă generație pășește pentru prima dată pragul Universității, ne reamintește că educația este un drept și un bun fundamental al societății contemporane, care trebuie însă protejat și promovat, pentru a oferi tinerilor frumusețea și folosul învățământului universitar românesc, profesorilor prestigiul și demnitatea socială a profesiei de pedagog, iar părinților încrederea că nu există investiție mai mare pentru viitorul tinerilor, decât educația integrală: științifică, profesională și spirituală, în armonie cu credința, cultura și speranța poporului român.

Cu prilejul începutului noului an universitar 2025-2026, ne rugăm Milostivului Dumnezeu, Izvorul Iubirii și al Înțelepciunii, să-i binecuvânteze pe toți studenții, profesorii și părinții, întru mulți și binecuvântați ani!

Cu prețuire și părintești binecuvântări,
† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Citeste mai mult

Economie

Ratele la credite, un pic mai ușoare: ROBOR la 3 luni a scăzut la 6,52%

Publicat

Publicitate

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a coborât, vineri, la 6,52% pe an, scrie alba24.ro.

Anterior era de 6,54% pe an, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele era de 5,92% pe an.

Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 6,67% pe an, de la 6,68%, iar ROBOR la 12 luni a stagnat la 6,85%.

În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,55% pe an.

Este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul I 2025, nivel similar cu cel din trimestrul precedent, potrivit Agerpres.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

Metodologia pentru cele două ore de învățare remedială obligatorii în clasele primare, din anul școlar 2025-2026, a fost aprobat

Publicat

Publicitate

Metodologia de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar, obligatorii din anul școlar 2025-2026, a fost aprobată prin ordin de ministru, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării, joi, 25 septembrie, scrie alba24.ro.

De asemenea, ordinul de ministru care aprobă metodologia urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit unui comunicat al Ministerul Educației și Cercetării, metodologia, recent aprobată, reglementează flexibil, dar riguros, utilizarea celor două ore pe săptămână pentru:

  • consolidarea-fixarea competențelor dobândite,
  • pentru recuperarea competențelor planificate, dar nedobândite adecvat,
  • pentru utilizarea competențelor în viața cotidiană,
  • pentru dezvoltarea competențelor dobândite în condiții de performanță.

Pregătire remediată. Ce spune ministrul Daniel David

În acest context, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, declară:

„Analfabetismul funcțional și abandonul școlar reprezintă tare majore ale sistemului nostru de educație, cu risc asupra securității naționale, prin expunerea țării la manipulare și destabilizare prin pseudoștiință (inclusiv promovată prin fake news).

Am căutat ca măsurile dificile de criză fiscal-bugetară, dacă tot trebuie luate pentru salvarea salariilor și burselor până la sfârșitul anului, să aibă și beneficii educaționale, astfel că s-a născut acest program remedial, care va ajuta copiii să asimileze mai bine (și chiar performant) cele 8 competențe-cheie, să fie mai bine pregătiți pentru intrarea la gimnaziu și pentru a vedea rostul școlii în viața cotidiană.

Împreună cu deciziile luate recent privind reglementarea activităților remediale la nivel de gimnaziu și liceu și alături de adaptarea evaluărilor în clasele a II-a, a IV-a și a VI-a (cu scopul de a fi mai relevante sub aspectul diversității competențelor și al modului de testare: competențe plus utilizarea acestora în viața cotidiană) se asigură astfel un mecanism pentru reducerea analfabetismului funcțional, creșterea gradului de atractivitate a școlii (cu impact pozitiv asupra scăderii abandonului școlar) și pentru pregătirea mai bună a copiilor pentru școală și viață”, se arată în comunicatul transmis.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Străini verificați la Botoșani: Controale ample la două firme locale

Publicat

Publicitate

Străini verificați la Botoșani: controale ample la două firme localePentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, în cooperare cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, o amplă acțiune de control la două societăți comerciale din județ.

Activitatea s-a derulat la data de 25 septembrie a.c., în intervalul 10:00-14:00, vizând firme cu obiect principal de activitate în domeniul intermedierii comerțului cu produse alimentare, băuturi și tutun, dar și activități desfășurate la ferme private.

Pe timpul verificărilor, polițiștii au legitimat 9 persoane, dintre care 5 cetățeni români, 3 din Nepal și unul din India. La una dintre societăți au fost verificate inclusiv spațiile de cazare destinate lucrătorilor străini.

În urma acțiunii nu au fost depistate persoane aflate în ședere ilegală pe teritoriul României și nu au fost constatate alte fapte de natură contravențională sau penală.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending