Connect with us

Eveniment

De ce a fost în Vârfu Câmpului cea mai mică prezența la vot din România: Mii de ucraineni au domicilii fictive în comună

Publicat

Publicitate

Comuna Vârfu Câmpului din județul Botoșani, în care și-au stabilit domiciliile în mod fictiv aproximativ 10.000 de cetățeni ucraineni, din Republica Moldova ori Federația Rusă, a avut cea mai scăzută prezență la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, relatează agerpres.ro.

Potrivit datelor centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă, în comuna Vârfu Câmpului au votat doar 14,57% din totalul celor 9.874 de alegători înscriși pe listele electorale permanente. Mai exact, la cele șapte secții de votare din această comună și-au exprimat dreptul de vot doar 1.439 alegători, dintre care 1.208 se aflau pe listele permanente, iar 229 au votat pe listele suplimentare.

La două dintre secții, fiecare cu peste 1.900 de alegători pe listele permanente, prezența la urne a fost de doar 2,56% și respectiv, 2,54%.

În luna noiembrie a anului trecut, la Vârfu Câmpului au fost efectuate zeci de percheziții în cazul cetățenilor ucraineni stabiliți fictiv în această comună. Ancheta a vizat destructurarea unei rețele care, prin intermediul unor funcționari publici din două servicii de evidență a populației din cadrul unor primării, a obținut documente de identitate românești neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă.

În mod concret, beneficiarii au obținut cărți de identitate, cu stabilirea domiciliului la imobile care aparțineau unor cetățeni români care au decedat, iar partajul succesoral nu a fost efectuat, care sunt netransportabili sau plecați în străinătate, fără acordul lor, prin întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu și implicit fără prezența lor în fața funcționarului de la Serviciul de evidență al persoanelor din cadrul primăriilor.

Astfel, în comuna Vârfu Câmpului din județul Botoșani figurează aproximativ 10.000 de cetățeni originari din Ucraina, Republica Moldova și Federația Rusă, majoritatea având domiciliul la diferite adrese, fără acordul prealabil al proprietarilor, sau în baza unor declarații de luare în spațiu neconforme cu realitatea, prin contrafacerea semnăturii proprietarilor sau a unor adeverințe emise de reprezentanți ai primăriei, în care a fost consemnat în mod nereal dreptul de proprietate.

Publicitate

Sumele de bani plătite pentru obținerea unei cărți de identitate românești ar fi fost cuprinse între 350-400 de euro și variau în funcție de serviciile oferite de către intermediar.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Numărul tichetelor de vacanță, în scădere cu aproape 85%, în septembrie

Publicat

Publicitate

Numărul tichetelor de vacanță emise în luna septembrie a acestui an a fost mai mic cu aproape 85% față de aceeași perioadă din 2024, iar cel al tichetelor decontate a înregistrat o reducere cu 39%, arată datele centralizate de un tur-operator pe baza informațiilor furnizate de Ministerul Finanțelor.

Această diminuare a valorii și volumului voucherelor de vacanță afectează unul dintre puținele instrumente directe de sprijin pentru turismul intern, atrage atenția tur-operatorul, într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

‘Deși voucherele de vacanță continuă să fie utilizate și în septembrie, datele arată o scădere semnificativă față de anul precedent. Comparativ cu aceeași lună din 2024, numărul tichetelor de vacanță emise a fost mai mic cu aproape 85%, iar cel al tichetelor decontate a înregistrat o reducere de 39% (…) Consecințele se resimt în întreaga industrie a ospitalității, care se confruntă cu presiuni suplimentare și cu o scădere a atractivității pieței locale, încurajând astfel migrarea turiștilor către destinații externe sau forme de turism nefiscalizate din România’, se menționează în comunicatul Bibi Touroperator.

Informațiile furnizate de Ministerul Finanțelor relevă că, în primele nouă luni ale anului 2025, s-au emis cu aproape 70% mai puține vouchere decât în perioada similară din 2024, iar numărul celor decontate a scăzut cu 31%.

‘Diferența dintre ritmul de scădere al voucherelor emise și al celor decontate se explică prin faptul că, în circulație, mai există încă vouchere emise în 2024, în valoare de 1.600 lei. Acestea contribuie temporar la menținerea unui nivel mai ridicat al decontărilor. Odată cu epuizarea acestor tichete, vor rămâne în circulație doar cele emise în acest an, în valoare de 800 lei, al căror volum este, de asemenea, în scădere. Avertismentele formulate anterior de către specialiștii în turism s-au confirmat: deciziile guvernamentale au avut un impact negativ asupra turismului intern, vizibil încă din prima lună de vară’, spune tur-operatorul.

Potrivit sursei citate, reducerea valorii voucherelor de vacanță, creșterea TVA și scăderea puterii de cumpărare au contribuit la deteriorarea progresivă a situației, cu efecte accentuate pentru 2026.

Publicitate

‘Este esențial ca Guvernul să intervină rapid și să stimuleze mecanismele economice. Măsurile de austeritate în sectorul public nu trebuie confundate cu o frânare generală a economiei. În lipsa unor acțiuni corective, riscul declanșării unei spirale recesioniste crește, cu consecințe directe: creșterea șomajului și închiderea unui număr tot mai mare de afaceri. Așteptăm decizia fermă ca TVA nu va crește și mai mult de la 1 ianuarie, ceea ce ar pune definitiv pe butuci turismul. Și mai așteptăm o indexare a valorii voucherelor de vacanță, așa cum s-a anunțat pentru indexarea tichetelor de masă de la 40 la 50 lei/zi’, a declarat Adrian Voican, vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT) și președinte al Bibi Group4travel.

Bibi Touroperator, membru Bibi Group4Travel, este unul dintre cei mai importanți tur-operatori pe piața locală de turism, specializat pentru România, cu o cifră de afaceri a grupului de peste 13 milioane euro. Compania a implementat, în premieră, în România, conceptul ‘Înscrieri Timpurii’. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Beat criță, așa a condus un bărbat de 61 de ani pe drumurile din Șendriceni, până l-au scos polițiștii din trafic

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din  Pomârla au oprit pentru control, în comuna Șendriceni , un autoturism, condus de către un bărbat, de 61 de ani, din aceeași localitate.

 Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Citeste mai mult

Eveniment

O tânără de 35 de ani, din Neamț, condamnată pentru rele tratamente aplicate minorului, depistată pe străzile din Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi au depistat, joi,  în municipiul Dorohoi, o tânără, de 35 de ani, din județul Neamț, pe numele căreia autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare.

 Tânăra a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.

 Aceasta a fost preluată de polițiști și prezentată instanței de judecată, care a dispus prin ordonanță reținerea acesteia pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

 

Persoana în cauză va fi prezentată Curții de Apel Suceava, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune de amploare a polițiștilor din Dorohoi. Au fost legitimate 230 de persoane și oprite pentru control, 200 de mașini

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu alte subunități de profil au organizat, joi, o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere, pe raza municipiului Dorohoi și a localităților limitrofe.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 230 de persoane și oprite pentru control, 200 de autovehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 37 de șoferi.

 

În urma neregulilor constatate de către polițiști au fost aplicate 173 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 80.000 lei. Dintre acestea, 165 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier.

 

Publicitate

Totodată, au fost verificați trei deținători de arme și trei locații unde figurează adăposturi de câini, fiind aplicate trei sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

                            

În același context, au fost reținute șase permise de conducere, au fost retrase șase certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending