Connect with us

Eveniment

De astăzi: Persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu pot candida în funcţii publice

Publicat

Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legile care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea, relatează Agerpres.

Actele normative modifică Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

„Nu au dreptul de a depune candidaturi şi nu pot fi alese (…) persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la articolul 37 din Constituţia României pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia post condamnatorie sau dezincriminarea”, prevăd legile, mai relatează sursa citată.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

COD GALBEN de ploi, grindină la Dorohoi și mai multe comune din zonă

Publicat

Publicitate

Mai multe localități din județul Botoșani se vor afla sub o atenționare meteorologică nowcasting tip cod galben de averse ce vor cumula 15 …20l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni, astăzi, până la ora 16:00.

Sunt vizate municipiul Dorohoi și comunele Ungureni, Hudești, Mihai Eminescu, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Avrămeni, Dersca, George Enescu, Manoleasa, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Broscăuți, Mileanca, Pomârla, Roma, Știubieni, Darabani, Mihăileni, Drăgușeni, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Brăești, Săveni, Concești, Văculești, Lozna, Mitoc, Dimăcheni, Adășeni și Bucecea.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

✔️fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
✔️ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt;

✔️ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
✔️ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
✔️ nu atingeți firele căzute la pământ;

✔️ curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
✔️ nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

Publicitate

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Copiii din Dorohoi s-au întâlnit cu jandarmii. Exercițiile demonstrative de autoapărare și de disciplină cu câinii de serviciu, preferate de micuți

Publicat

Publicitate

După activitățile pentru cei mici desfășurate în ziua de duminică, 1 iunie, în orașele Darabani, Ștefănești și comuna Lunca, astăzi a venit rândul copiilor din municipiul Dorohoi să se întâlnească cu jandarmii, în cadrul activităților organizate de municipalitate cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului.

Exercițiile demonstrative de autoapărare și cele de disciplină și intervenție cu câinii de serviciu au adus zâmbete și au atras exclamații de bucurie din partea copiilor, dar și a părinților care îi însoțeau.

De asemenea, copiii au avut ocazia să se fotografieze cu câinii de serviciu și au putut vedea mijloacele de intervenție, precum și autospecialele pe care jandarmii le folosesc pe timpul misiunilor, iar elevii de liceu au primit pliante cu informații despre cariera militară în Jandarmeria Română.

Vremea frumoasă și cerul senin au contribuit la reușita activității, creând decorul ideal pentru desfășurarea acestui frumos eveniment dedicat copiilor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

O stradă din municipiul Botoșani a rămas fără apă. Anunțul Nova Apaserv

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează că, începând de astăzi, 02 iunie 2025, până mâine, 03 iunie 2025, ora 17:00, va fi sistată temporar alimentarea cu apă potabilă pe strada I.C. Brătianu, în zona cuprinsă între stația peco Cristal și restaurantul Rediu.

Măsura este necesară din cauza unei defecțiuni tehnice apărute la stația de pompare, care afectează capacitatea de distribuție a apei în zona menționată.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis reprezentanții operatorului de apă.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Concursul Național de Protecția Mediului „Și gestul tău contează!” 2025, ajuns la a XVII-a ediție, s-a încheiat

Publicat

Publicitate

Concursul Național de Protecția Mediului „Și gestul tău contează!” 2025, ajuns la a XVII-a ediție, s-a încheiat duminică, 1 iunie 2025. Acesta face parte din C.P.E.E.N.I., cofinanțate de MEC, poziția 34 și s-a desfășurat sub egida IȘJ Botoșani. Aplicanți: Palatul Copiilor Botoșani și Asociația „Papucul Doamnei”.

Partenerii, colaboratorii și sponsorii acestui concurs: Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate Botoșani, Direcția Silvică Botoșani, Asociația Rotary Club Botoșani, Asociația Act for Tomorrow și GhipoConcept SRL Iași.

Deschiderea a fost oficiată de primarul comunei Vorona, Dascălu Sergiu Marian și directorul Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt”, prof. MARICA Ligia, gazdele acestui concurs, și de reprezentanții organizatorilor, partenerilor, colaboratorilor și sponsorilor: inspector educativ, prof. Gina-Florentina ZALĂ, director prof. Mihaela EPURE, dr. ing. Gabriel CARDAȘ, ing. Iolanda SINCU și Magdalena OBADĂ, ing. dr. Paul VIERU și Ana Maria LUPU, director prof. Bogdan CIOBANU.

Cu această ocazie a fost lansat și nr. 10 al revistei cu ISSN „Și gestul tău contează! Pentru mediu, pentru sănătate!”.

Au concurat 30 de echipaje din țară, care au avut prilejul să-și demonstreze cunoștințele, priceperea, creativitatea și îndemânarea prin participarea la activități diverse:

  • „Bateriile de ieri, Energia de mâine!” – „The power of recycling” – Concurs, între echipaje, de colectare și reciclare a bateriilor uzate cu premii simbolice de la Decathlon și Provocarea colaborativă: „Turnul Energiei” cu mesajul „Fii ECO NU EGO”;
  • atelierele de lucru cu tema „Atelierul schimbării durabile”; obiectele rezultate au fost valorificate la Tombola elevilor.

Sub îndrumarea prof. Renga Ioan Alexandru, de la Palatul Național al Copiilor, au trecut prin diferite probe de recunoaștere floră, îndemânare, perspicacitate și cultură general specifică concursului.

Publicitate

Excursia organizată în Sit-ul NATURA 2000 ROSCI 0399 Suharău–Darabani și în RONPA 0250 Rezervația Naturală Făgetul Secular Stuhoasa a urmărit activități de documentare, informare și igienizare în cadrul proiectului „O Românie Curată începe de Acasă!”, finanțat de P&G România, iar activitatea „Activism pentru o Viziune Verde: Pași spre un Viitor Sustenabil”( SolaRobo – Energie Curată la Îndemână), formarea participanților.

Echipajele au vizitat cu profund respect Casa-muzeu academician Leon Dănăilă – mărturie vie a unui destin excepțional. Acolo, geniul, modestia și iubirea de oameni se împletesc în tăcerea cărților și amintirilor. A fost o întâlnire cu unul dintre cei mai mari neurochirurgi ai lumii.

De acolo, pașii i-au purtat spre Casa memorială și Schitul Sf. Ioan Iacob Hozevitul din Crăiniceni, locul unde s-a născut sfântul român al pustiului Hozeva. În liniștea locului și a rugăciunii, fiecare a simțit atingerea unei alte dimensiuni – a smereniei, a rădăcinilor și a harului.

Implicarea, dăruirea și responsabilitatea pentru natură a fost răsplătită cu diplome, premii și trofee de către coordonatorul concursului, prof. Cecilia VICOVEANU.

 

„Adresez sincere felicitări tuturor elevilor, profesorilor și partenerilor implicați, care prin dedicare și creativitate au demonstrat că fiecare gest contează pentru protejarea mediului înconjurător. Organizarea acestui concurs demonstrează încă o dată că educația ecologică este o prioritate esențială în formarea tinerilor și că, prin acțiuni concrete, putem modela un viitor sustenabil pentru comunitatea noastră.

Mulțumirile mele sincere se îndreaptă către organizatorii, partenerii și sponsorii care au sprijinit evenimentul, contribuind astfel la succesul acestei inițiative. Prin eforturile comune, procesul de învățare se transformă într-o experiență practică, demonstrând că educația și implicarea civică pot schimba viitorul.” a declarat Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending