Connect with us

Actualitate

Data exactă de la care românii nu vor mai arăta buletinul la graniţele aeriene şi maritime

Publicat

Publicitate

Intrarea României în spațiul Schengen este unul dintre cele mai așteptate evenimente ale momentului. În acest sens, Comisia Europeană a făcut un anunț extrem de important, comunicând data la care românii nu vor mai arăta buletinul la graniţele aeriene şi maritime

Începând cu intrarea noastră oficială în Spațiul Schengen, frontierele aeriene și maritime interne ale României nu vor mai fi sub controlul Uniunii Europene. Alternativ, verificările vor continua la granițele terestre, informează playtech.ro.

Oficialii Executivului comunitar au declarat, într-o conversație cu jurnaliștii din România și Bulgaria, că timpul de așteptare la coadă, care este implicit rezultatul procesării fluxurilor de pasageri, devine mai scurt.

Chiar dacă pasagerul va avea mai puțin timp până ajunge efectiv la poarta de îmbarcare, regulile privind prezentarea la aeroport sau port – de obicei cu două ore înainte de plecare – rămân în responsabilitatea autorităților naționale.

Cu toate acestea, atunci când un cetățean român sau bulgar călătorește într-un stat terț din afara UE, trebuie să prezinte actele de identitate ofițerilor la frontiera din afara UE.

Când vor trece românii granițele liber

Publicitate

Începând de duminica viitoare, 31 martie, cetățenii celor două noi state membre ale Spațiului Schengen nu vor mai fi obligați să prezinte documentele de identitate la punctele de control de pe terminalele de pasageri, au confirmat oficialii Comisiei Europene.

Ridicarea controlului este valabilă pentru toți rezidenții, indiferent dacă sunt adulți sau minorii care îi însoțesc. La începutul lunii martie, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a propus ca verificările pentru minori să continue.

Proiectul prevede că pentru a obține o autorizație de călătorie pentru copii, „părinții, reprezentanții legali sau persoanele care îi însoțesc pe cetățenii români minori” trebuie să călătorească „în anumite spații special amenajate și semnalizate ca atare, în incinta aeroporturilor și porturilor”.

În plus, reprezentantul CE a declarat că România și Bulgaria sunt pregătite „complet” pentru a deveni membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen, inclusiv cu granițele lor terestre.

În conformitate cu decizia UE publicată pe 5 ianuarie, începând cu 31 martie 2024, controalele asupra oamenilor la frontierele interne cu Bulgaria și România și la frontierele lor cu celelalte țări membre ale spațiului de liberă circulație vor fi eliminate.

Reprezentanții Comisiei au declarat miercuri că sunt în comunicare continuă cu autoritățile române și bulgare. Ei au declarat că sunt complet pregătiți să pună în aplicare noile reguli care vor intra în vigoare din 31 martie. De asemenea, Austria continuă să se opună.

Care sunt șansele intrării în Schengen

Acest lucru nu este acceptat de Austria. Pe 9 martie, premierul Karl Nehammer a declarat că, în ciuda faptului că România este un partener important al Austriei, poziția României în ceea ce privește Schengen rămâne neschimbată.

Dacă celebrul cancelar austriac Karl Nehammer nu reușește să câștige alegerile din Austria, șansele României de a intra în Schengen și cu frontierele terestre ar crește, a declarat miercuri europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan.

”Sincer, cea mai bună cale pentru România, care deja îndeplineşte toate criteriile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, este ca Karl Nehammer să piardă următoarele alegeri din Austria. Vă spun sincer, cred că o spun public în spaţiul public din România, dar aceasta este calea pentru noi cea mai bună”, a spus europarlamentarul Siegfried Mureşan în emisiunea România Politică de la Prima News.
Oficialul a subliniat și că la Congresul PPE, PNL a avut un obiectiv și a cerut ca angajamentul PPE de a susține aderarea rapidă a României și Bulgariei la spațiul schengen să fie inclus în programul electoral al PPE.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

COD GALBEN de ceață și polei pentru mai multe localități din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Cod galben de ceață și polei pentru o parte din județul Botoșani

 

 

 

Conduceți prudent! Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață pentru o parte din judeţul Botoșani, valabil până la ora 11:00.

 

Publicitate

Din această cauză, pe drumurile din Hudești, Ștefănești, Coțușca, Havârna, Rădăuți-Prut, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Vlăsinești, Mileanca, Dângeni, Știubieni, Darabani, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Concești, Românești, Mitoc și Adășeni se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

 

În funcție de condițiile locale, se poate forma ghețuș.

 

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

 

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Educație

Aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice de bază. Raport UNICEF

Publicat

Publicitate

Aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice de bază, arată un raport UNICEF, făcut public miercuri, relatează alba24.ro

Raportul precizează că aproximativ jumătate dintre elevii români (43%) ating un nivel funcţional al literaţiei ştiinţifice, în timp ce 24% au competenţe tranzitorii, care pot fi consolidate rapid prin sprijin adecvat, arată rapoartele naţionale elaborate de UNICEF.

Dar aproximativ 32% dintre elevi sunt la risc de a nu fi capabili să înţeleagă şi să utilizeze în mod corespunzător conceptele ştiinţifice de bază în contexte practice, transmite Agerpres.

„Concepte științifice de bază” nu înseamnă formule complicate, ci idei fundamentale fără de care elevii nu pot înțelege lumea din jur și nu pot progresa ulterior în educație.

Aceste concepte permit elevului să înțeleagă explicații simple despre lume și sunt necesare pentru a interpreta informații din viața de zi cu zi (sănătate, mediu, tehnologie).

Ele stau la baza gândirii critice și a deciziilor informate.

Publicitate

Când un elev nu le înțelege, problema nu e doar școlară, ci socială și economică, pentru că afectează capacitatea de adaptare într-o societate modernă.

Rapoarte UNICEF pentru România

Miercuri au fost lansate rapoartele naţionale independente privind nivelul de literaţie ştiinţifică şi digitală al elevilor din România.

Documentele au fost elaborate de UNICEF şi se bazează pe două evaluări standardizate, realizate cu sprijinul BRIO şi cu suportul instituţional al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare.

În domeniul literaţiei digitale, mai mult de jumătate dintre elevi (aproximativ 55%) se află în zona de tranziţie, având competenţe parţiale care pot fi consolidate prin programe adecvate.

8% dintre elevi ating nivelul „funcţionalitate bună”, în timp ce segmentul celor care ating cel mai înalt nivel de competenţă este de doar 0,2%. Aproape 37% dintre elevi sunt la risc în ceea ce priveşte dezvoltarea competenţelor digitale funcţionale.

„Constatările rapoartelor indică provocări sistemice şi oferă o bază solidă pentru schimbare, iar reformele iniţiate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în zona curriculumului şi a evaluării reprezintă un pas important înainte”, a declarat Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România, citată într-un comunicat remis presei.

Rapoartele reprezintă un diagnostic de sistem menit să arate cât de bine pot aplica elevii competenţele (dobândite atât în şcoală, cât şi în afara ei) în situaţii reale, şi nu doar să reproducă informaţii. Demersul este esenţial pentru fundamentarea unor politici educaţionale şi direcţii de acţiune bazate pe dovezi.

Conform aceleiaşi surse, studiile nu evaluează performanţa academică sau parcurgerea programei şcolare în sens tradiţional, ci furnizează informaţii obiective despre competenţe funcţionale, astfel încât intervenţia să se facă acolo unde este nevoie.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfânta Muceniță Agata

Publicat

Publicitate

Sfânta Muceniță Agata (sau Agatia) s-a născut în anul 235 în cetatea Panormos (astăzi Palermo din Sicilia). Ea era o femeie foarte frumoasa și foarte bogată. Era creștină și trăi o viață curată și cu făgăduința de aș dărui viața în totalitate lui Hristos, într-o perioadă foarte periculoasă pentru creștin datorită tuturor persecuțiilor care au avut loc în secolul al-III-lea în care a trăit.

În acea vreme, pe când împărat era Deciu (249-251) și Cvintilian era dregător al Siciliei, a fost dată poruncă de la împărat pentru a fi prigoniți și uciși toți creștinii. În acele vremuri tulburi Sfânta Agata a fost ceruta în căsătorie de dregătorul Cvintian, însă, ea a refuzat deoarece dorea să fie „mireasă a lui Hristos”. Cvintilian fiind cuprins de gânduri necurate, a poruncit să fie adusă la judecata lui, în cetatea Catania,orașul legendar de la poalele vulcanului Etna.

Atunci, Sfânta Muceniță Agata a fost arestată și adusă în fața dregătorului. Iar ea, pe drum, între ostași, nu înceta a-L ruga pe Hristos să o întărească să-și mărturisească fără temere credința. Văzând credința ei dregătorul, a poruncit să o ducă în casa unei femei necredincioase, anume Afrodisia, că să o despartă de credința în Hristos și să o întoarcă spre dragostea lumească. Dar Sfânta Muceniță Agata, ținându-se tare în credință, dorea mai mult să moară, decât să se lepede de Hristos.

Cu toate amenințările din partea consulului și cu toate pedepsele aplicate de matroană, Sfânta Agata nu a renunțat la dragostea pentru Dumnezeul ei, și toate le-a suferit pentru a nu-l face de râs înaintea oamenilor. Căci Sfânta Muceniță Agata gândea că ceea ce vine de la Hristos e mult mai de folos decât ceea ce vine de la oameni. Văzând hotărârea ei, consulul hotărăște să o dea pe mâna călăilor spre a o chinui „până o avea să renunțe sau să moară”.

Sfânta Muceniță Agata a fost supusă la tot felul de torturi groaznice, suferind cu trupul și veselindu-se cu sufletul, știind că este în brațele mirelui Hristos, căruia i-a dăruit viața sa. A ordonat Cvintilian că sânii tinerei fecioare să fie torturați, iar sfânta i-a răspuns torturii prin cuvintele: „Tiran nemilos, nu te rușinezi să torturezi la o femeie acel sân de la care ai supt viața, atunci când erai copil?”.

Nereușind în nici un chip să schimbe decizia ei, consulul a poruncit să fie aruncată pe cărbuni încinși până se va săvârși. Și astfel, Sfânta Muceniță Agata și-a dat sufletul în brațele Mântuitorului în anul 251, la doar 16 ani, având că zi de pomenire data de 5 februarie.

Publicitate

Creștinii au îngropat trupul ei cu mare cinste, iar la înmormântarea ei un înger în chip de tânăr a pus în racla sfintei o tăbliță de piatră, apoi s-a făcut nevăzut. Pe tăbliță scria: „Minte cuvioasă, cinste de la Dumnezeu și izbăvire patriei”. Multe minuni s-au făcut apoi prin cinstitele ei moaște.

Citeste mai mult

Eveniment

Meteorologii au emis un nou COD GALBEN de precipitații mixte care, local, vor favoriza depunerea poleiului

Publicat

Publicitate

Acesta este valabil până la ora 20:00 în localitățile Dorohoi, Ungureni, Hudești, Mihai Eminescu, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vlădeni, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești,
Avrămeni, Dersca, George Enescu, Manoleasa,
Hilișeu-Horia, Păltiniș, Vlăsinești, Broscăuți,
Mileanca, Dângeni, Pomârla, Roma, Unțeni,
Știubieni, Darabani, Mihăileni, Drăgușeni, Durnești,
Nicșeni, Dobârceni, Corlăteni, Leorda, Mihălășeni,
Cândești, Cordăreni, Viișoara, Hănești, Brăești,
Săveni, Ripiceni, Concești, Văculești, Lozna, Mitoc,
Dimăcheni, Adășeni și Bucecea.

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

* evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare
* reducă mult viteza
* păstreze o distanță mare față de alte vehicule
* nu frâneze și să nu vireze brusc
* evite depășirile

Pe pietoni îi sfătuim:

* să meargă cu grijă;
* să folosească încălțăminte antiderapantă.

Se recomandă deplasarea lentă, cu pași mici, folosirea balustradelor și evitarea suprafețelor lucioase sau înclinate.

Publicitate

Curățarea gheții, a țurturilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente acestora, revine proprietarilor și administratorilor de imobile.

În situația în care îndepărtarea gheții și a țurturilor nu este posibilă imediat, zona trebuie obligatoriu semnalizată și delimitată corespunzător, astfel încât să nu fie pusă în pericol siguranța pietonilor.

Facem apel la responsabilitate și implicare pentru prevenirea accidentelor și pentru siguranța tuturor cetățenilor.

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending