Connect with us

Eveniment

„Daruri din suflet pentru zâmbete de Crăciun” pentru copiii internați în Secția de Pediatrie Botoșani, oferite de enoriașii Parohiei „Sfinții Arhangheli” Teișoara-Roma

Publicat

Publicitate
Joi, prin rpoiectul „Daruri din suflet pentru zâmbete de Crăciun”, organizat de Parohia „Sfinții Arhangheli” Teișoara-Roma, prin părintele paroh Irinel Constantin Puiu , mai mulți copii internați în SPitalul de Pediatrie Botoșani au avut parte de momente emoționante.
Micuții au primit daruri, dar și sprijin emoțional de la carismaticul părinte Irinel Puiu și în același timp au avut prilejul să simtă fiorul sărbătorilor de iarnă ascultând frumoase colinde interpretate de mai mulți tineri de la Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” din Botoșani, colaboratori în acest proiect.
„Am împlinit o inițiativă menită să reflecte dragostea lui Hristos pentru cei aflați în suferință și să aducem bucuria Nașterii Domnului în viața copiilor internați în spital, oferindu-le cadouri, sprijin emoțional și o atmosferă de sărbătoare. Prin implicarea câtorva colaboratori și prin bunăvoința domnului doctor Constantin Tudorache, medicul-șef al Secției de Balneofizioterapie din cadrul Spitalului Județean Mavromati din Botoșani, am dorit să aducem un mesaj de speranță, o rază de lumină și bucurie acestor copii și familiilor lor, Nașterea Domnului învațându-ne să fim recunoscători, solidari și generoși, acest proiect fiind o expresie concretă a acestor valori.
Mulțumim de asemenea, colaboratorilor și tinerilor de la Seminarul Teologic Sf. Gheorghe din Botoșani, cu care am colindat”, a spus părintele Irinel Puiu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

54 de șoferi, amendați pentru viteză în doar câteva ore la Botoșani

Publicat

Publicitate

Polițiștii Serviciului Rutier, sprijiniți de subunitățile din teritoriu, au desfășurat pe 14 noiembrie 2025 o amplă acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză. Verificările s-au desfășurat pe principalele artere din județ, în zone cunoscute pentru accidente cauzate de viteza excesivă.

În cadrul controalelor, echipajele au monitorizat traficul atât cu aparatele radar din dotare, cât și prin patrule mobile, intervenind punctual în sectoarele de drum unde au fost constatate depășiri semnificative ale vitezei legale.

În urma neregulilor depistate, polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, dintre care 54 pentru viteză. Valoarea totală a amenzilor se ridică la aproximativ 60.000 de lei, semn că indisciplina în trafic continuă să fie o problemă majoră.

Totodată, pentru abateri grave, oamenii legii au reținut opt permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce. Dintre acestea, șapte au fost retrase conducătorilor auto care au depășit cu mult limita legală de viteză, punând în pericol atât propria siguranță, cât și pe a celorlalți participanți la trafic.

În același context, polițiștii au retras două certificate de înmatriculare, măsura fiind dispusă în urma unor deficiențe tehnice constatate la vehiculele verificate.

Reprezentanții Serviciului Rutier transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, cu scopul reducerii numărului de accidente provocate de viteza excesivă și al încurajării unui comportament responsabil în trafic. Autoritățile fac apel la șoferi să respecte limita legală de viteză și să circule cu prudență, mai ales în condițiile meteo tot mai schimbătoare din această perioadă a anului.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Razie rutieră în Botoșani: 170 de persoane verificate, 35 de amenzi și un permis reținut

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni au derulat, pe 15 noiembrie 2025, o acțiune amplă pe principalele drumuri din județ, cu scopul de a preveni accidentele rutiere grave și de a depista conducătorii auto care circulă sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Verificările au fost efectuate de echipaje ale Biroului Rutier Botoșani, Biroului de Ordine Publică și Secției de Poliție Rurală nr. 1, sprijinite de jandarmi.

În doar câteva ore, forțele de ordine au legitimat aproximativ 170 de persoane și au controlat 117 autovehicule, acțiunea vizând atât zona urbană, cât și arterele rutiere din mediul rural, acolo unde se înregistrează frecvent evenimente rutiere grave.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, însumând aproximativ 9.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea – 12 sancțiuni – au vizat depășirea limitei legale de viteză, una dintre principalele cauze generatoare de accidente.

De asemenea, în cadrul raziei, a fost reținut un permis de conducere, iar pentru abateri tehnice a fost retras un certificat de înmatriculare, conducătorul auto fiind depistat cu vehiculul în neregulă.

Poliția Botoșani anunță că astfel de acțiuni vor continua, scopul lor fiind reducerea numărului de accidente și creșterea gradului de siguranță pe șosele.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Tractorul răsturnat la Suharău: Tânărul nu avea permis și era băut la volan. Cei trei răniți au ajuns la spital

Publicat

Publicitate

Polițiștii au făcut publice mai multe amănunte după ce un accident rutier s-a produs duminică, 16 noiembrie 2025, în comuna Suharău, unde un tânăr a pierdut controlul asupra unui utilaj agricol și s-a răsturnat într-un șanț. Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au fost sesizați prin 112, iar la fața locului au găsit tractorul avariat și trei persoane rănite.

Din verificările preliminare, s-a stabilit că tânărul de 26 de ani, din Suharău, conducea utilajul agricol pe drumul comunal DC82B când, pe fondul consumului de alcool și al lipsei de experiență, ar fi pierdut controlul direcției, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se într-un șanț.

Polițiștii au constatat imediat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce depășește cu mult limita legală.

În urma accidentului, cei trei tineri aflați în tractor au suferit vătămări corporale ușoare, fiind transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Cazul a fost preluat de polițiști, care au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis, conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor și pentru luarea măsurilor legale împotriva șoferului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Material lemnos transportat ilegal, confiscat de polițiștii din Flămânzi. Șofer de 75 de ani, amendat

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au confiscat, pe 14 noiembrie 2025, o cantitate de material lemnos transportată ilegal pe drumul european DE 58. Intervenția a avut loc după ce oamenii legii au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 75 de ani, din județul Suceava.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul transporta 3,5 metri cubi de material lemnos fără să dețină documentele de proveniență și transport prevăzute de legislația în vigoare. Lipsa avizelor a atras aplicarea unor măsuri ferme.

Conducătorul autoutilitarei a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată, întreaga cantitate de lemn a fost confiscată și predată în custodia organelor silvice.

Acțiunile de acest tip continuă în județ, polițiștii anunțând că vor intensifica controalele pentru a combate tăierile și transporturile ilegale de material lemnos, un fenomen care aduce prejudicii atât mediului, cât și comunităților locale.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending