Connect with us

Eveniment

Dan Șlincu: „Autostrada A7, care leagă Moldova de București începe să prindă contur de la un capăt la celălalt”

Publicat

Publicitate

La guvernare, PSD a promovat o politică susținută de investiții în domeniul infrastructurii: A7 și A8 proiecte strategice. Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 450 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina.

Autostrada Moldovei A7, începe să se contureze. Toate loturile, de la Ploiești și până la Pașcani sunt contractate, unele sunt decopertate în întregime și sunt porțiuni unde s-au turnat primii kilometri de asfalt, cum sunt loturile Buzău-Focșani. Tot pe această porțiune, de la Buzău la Pașcani unde lucrează o companie românescă pe 10 loturi din 13 câte sunt în total, pe o distanță de 250 de km, sunt șanse mari de a se finaliza unele tronsoane chiar înainte de termen. Este important ca această investiție să fie gata cât mai repede, astfel încât județul Botoșani și regiunea de Nord-Est a țării să beneficieze de o dezvoltare a conexiunilor rutiere cu restul regiunilor din țară, dar în special cu București. Totodată, construirea autostrăzii A7 alături de autostrada A8 va duce la  fluidizarea traficului, optimizarea fluxului de transport, eliminarea blocajelor rutiere și reducerea accidentelor. Lucrurile au început să se miște și în domeniul infrastucturii rutiere din zona de Nord-Est”, a declarat deputatul PSD Dan Șlincu.

Investițiile rămân singurul motor de mare tracțiune care să susțină și să propulseze economia. De aceea PSD este absolut determinat să atragă și să utilizeze toate fondurile europene accesibile și să susțină în continuare investițiile.

Infrastructura rutieră este cel mai important obiectiv de dezvoltare a județului Botoșani și a întregii regiuni de Nord-Est, iar parlamentarii PSD Botoșani împreună cu administrația locală, președintele Consiliului Județean și primarul municipiului Botoșani oferă sprijinul și întreaga deschidere pentru finalizarea proiectelor strategice regionale și de legătură cu celelalte regiuni ale țării.

 

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Portret de bursier: Nectarie sau cum să deschizi uși cu răbdare și credință

Publicat

Publicitate

La 14 ani, Nectarie pare deja să știe ceva ce mulți adulți încă mai caută: că succesul nu vine din grabă, ci din răbdare, perseverență și credință. Elev în clasa a VIII-a și beneficiar al burselor Pro Vita din 2021, acesta face parte dintr-o familie binecuvântată cu mulți copii din Iași. În ciuda vârstei fragede, are o claritate rară asupra lucrurilor care contează cu adevărat în viață.

Familia și valorile personale

Nectarie crește frumos într-o familie cu nouă copii, dar caracterul său este unul puternic și este încurajat de părinți să se dezvolte în ritmul propriu. Pentru el, familia înseamnă bucurii împărtășite și sprijin. A învățat că munca este esențială, o lecție care îl pregătește să se descurce singur în viață.

Principiile deprinse acasă acționează pentru el ca un sistem de ghidaj. Citește mult și își alege modelele cu grijă, potrivite pe grila de valori personală. Vede în dorința lui de învățare continuă o modalitate de a-și cultiva smerenia.

De la generația sa, ar vrea ca lumea să înțeleagă că nu toți copiii sunt la fel. „Aș vrea ca oamenii să înțeleagă mai bine despre generația mea faptul că nu toți copiii sunt la fel. Mi-ar plăcea să vadă cât de buni pot fi copiii, nu să-i judece după glumele pe care nu le înțeleg.

Privind spre viitor, cu responsabilitate

Publicitate

Pentru mine, a reuși înseamnă a împlini un ideal sau un scop la care am muncit mult… Succesul l-aș defini ca fiind o ușă deschisă ce te așteaptă după ce ai găsit cheia.

Această cheie, spune el, nu este altceva decât credința că nimic nu este imposibil, iar atunci când întâlnește greutăți, nu se lasă pradă descurajării, ci se oprește, se uită cu sinceritate la ce a greșit, îndreaptă și merge mai departe. Modelul de gândire pe care Nectarie îl aplică este important pentru timpurile în care trăim și care ne cer o adaptare rapidă la orice provocare întâlnită.

În ultimul an, bursierul a învățat o lecție esențială: să nu se apuce de prea multe lucruri deodată. Altfel, nu vom reuși să ducem niciunul la capăt. Răbdarea a devenit valoarea care îi călăuzește deja viața, o virtute tot mai rară, dar pe care el o privește ca pe o comoară. Este greu de dobândit și nu toată lumea o are.

Chiar dacă visurile le păstrează pentru el (cu siguranță sunt pe măsura imaginației lui!), ne-a împărtășit care sunt constantele pe care le va păstra în viața lui și peste zece ani. Nectarie se vede un bun creștin și un adult responsabil, care contribuie la bunul mers al lucrurilor într-o comunitate, fie ea un oraș sau o localitate mai mică.

Credința, punct de reper în fiecare zi

Credința are un rol aparte în viața lui. „Este punctul meu de reper atunci când sunt dezorientat.” Nu este o metaforă, ci un adevăr trăit. În zilele mai grele sau în alegerile importante, se întoarce spre Dumnezeu, cu încrederea copilului care știe că nu e niciodată singur.

Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita nu sprijină doar educația copiilor, ci și formarea unor oameni întregi, echilibrați, conștienți, atenți la cei din jur, iar Nectarie este un exemplu viu al felului în care o astfel de susținere poate prinde rădăcini și poate înflori.

Fiecare vis crește pe mâini bune. Donează și susține un bursier să devină adultul excepțional de mâine!

Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune și cu sprijinul platformei www.fiideajutor.ro, desfășoară în perioada 1–30 iunie 2025 campania de strângere de fonduri destinată Proiectului de susținere la studii a 100 de elevi și studenți, parte a Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”.

Cum poți fi de ajutor?

Îți punem la dispoziție instrumente prin care poți dona online, rapid: de la donații online direct prin site-urile www.fiideajutor.ro sau www.provitaiasi.ro cu mențiunea „BURSE”, donorbox, PayPal (@fiideajutor) sau prin transfer bancar:

LEI: RO27BACX0000003010578064, UniCredit Iași

EUR: RO70BACX0000003010578066, UniCredit Iași

USD: RO43BACX0000003010578067, UniCredit Iași

Titular cont: Arhiepiscopia Iașilor

Mențiune: BURSE

Sursa: DOXOLOGIA

Citeste mai mult

Eveniment

Verificări la angajatorii cu personal străin: Polițiștii de imigrări din Botoșani continuă controalele

Publicat

Publicitate

Prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate rămâne o prioritate pentru polițiștii de imigrări din Botoșani, care derulează acțiuni periodice pentru verificarea legalității șederii și desfășurării activității pe teritoriul României de către străini.

Zilele trecute, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani au desfășurat o acțiune de control, în scop preventiv, la două societăți comerciale care au și angajați străini.

Verificările au vizat legalitatea șederii și muncii pentru cetățenii din afara țării, în domenii precum comerțul cu ridicata al îmbrăcămintei și încălțămintei, respectiv comerțul cu amănuntul al ceasurilor și bijuteriilor.

În urma controlului, nu au fost identificați străini sau cetățeni ai Uniunii Europene, Spațiului Economic European ori Confederației Elvețiene. La punctele de lucru verificate se aflau doar șase cetățeni români.

Polițiștii de imigrări vor continua acțiunile de verificare, atât pentru respectarea legislației în domeniul migrației, cât și pentru asigurarea unui climat de ordine și legalitate în muncă.

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Încep probele scrise din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a

Publicat

Publicitate

Probele scrise din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024-2025 încep luni.

Potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene, au fost înscriși pentru susținerea acestui examen, organizat în 3.190 de unități de învățământ/centre de examen, peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a.

Accesul elevilor în unitățile de învățământ sau în centre de examen este permis în intervalul 8:00 – 8:30. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid, precizează reprezentanții ministerului într-un comunicat transmis AGERPRES.

Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi broșura cu subiectele.

Pentru fiecare probă scrisă sunt alocate două ore pentru rezolvarea subiectelor (120 de minute), calculate după completarea casetei de identificare.

Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea evaluării naționale.

Publicitate

Numărul va fi disponibil în zilele în care au loc probele scrise, între orele 8:00 – 16:30 (luni și miercuri), respectiv 8:00 – 14:00 (vineri).

Calendarul tuturor probelor este: 23 iunie – limba și literatura română; 25 iunie – matematică; 27 iunie – limba și literatura maternă

Primele rezultate vor fi afișate (online și în școli/centre de examen) în data de 3 iulie, până la ora 12:00. Ulterior, în intervalul orar 14:00 – 18:00, pot fi vizualizate lucrările scrise și pot fi depuse contestațiile. Acest proces continuă și în zilele de 4 și 5 iulie.

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestație.

Elevii care depun/transmit contestații completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.

Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Codurile individuale sunt distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Un cutremur de magnitudine 4 s-a produs luni dimineața în țară

Publicat

Publicitate

Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 125,3 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 51 km vest de Focșani, 51 km nord-vest de Buzău, 68 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 74 km est de Brașov și 81 km nord-est de Ploiești.

În luna iunie, în România s-au produs 11 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,2 și 4.

Cele mai mari cutremure din acest an, ambele de 4,4 pe Richter, au avut loc pe data de 13 februarie, în județul Buzău, respectiv pe 11 mai în județul Vrancea.

Anul trecut, cel mai important seism a avut magnitudinea 5,4 și s-a produs în județul Buzău, în data de 16 septembrie. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending