Connect with us

Eveniment

Dacă ieșiți din județ. Sâmbătă și duminică: Restricții pentru mașinile de peste 7,5 tone pe drumurile din mai multe județe

Publicat

Publicitate

CNAIR a anunțat că sâmbătă și duminică vor fi impuse restricții, din cauza caniculei, pe drumuri din mai multe județe din țară pentru mașinile cu masa totală mai mare de 7,5 tone.

Sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10.00-20.00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t în județele: Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Sălaj și Satu Mare.

Aceste restricții vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie.

„Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă”, anunță CNAIR.

Ce vehicule sunt exceptate de la restricții

Sunt exceptate transporturile de persoane, transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală, vehiculele care participă la intervenții în caz de forță majoră, transporturile funerare, cele poștale, transporturile de echipamente de prim ajutor, transporturile pentru distribuire de carburanți, transporturile de mărfuri sub temperatură controlată, transporturi pentru tractări vehicule avariate, transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate, transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării, transporturi apă îmbuteliată, transporturi produse provenite din exploatări agricole și transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

Publicitate

CNAIR precizează că restricțiile se aplică doar pe sectoarele de drumuri naționale. Pe sectoarele de drumuri expres și autostrăzi din administrarea CNAIR, traficul se va desfășura în condiții normale.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Lângă noi: 21 de percheziții într-un dosar privind introducerea ilegală în țară a unor arme de vânătoare, la Suceava

Publicat

Publicitate

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava efectuează, miercuri, 21 de percheziții domiciliare la persoane din mai multe localități din mediul rural cercetate pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Potrivit IPJ, perchezițiile se desfășoară într-un dosar complex, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, privind arme de vânătoare introduse ilegal în țară și utilizate pentru acte de braconaj, în perioada 2024 – 2025.

 

Foto: IPJ Suceava


 

Publicitate

Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Ordine Publică, Serviciului Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Suceava, precum și de sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor arme, explozivi și substanțe periculoase Iași, Bacău, Neamț, Bistrița, Maramureș și Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

La acțiunea de amploare participă polițiști suceveni și din județele limitrofe, sprijiniți de grupe cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Constructor desemnat pentru Linia Electrică Aeriană de 400 KV care va traversa sudul județului

Publicat

Publicitate

Proiectul construirii Liniei Electrice Aeriene (LEA) de 400 kV Suceava – Bălți, care va traversa sudul județului nostru, a intrat în linie dreaptă. După trei luni de la stabilirea ofertei câștigătoare, comisia de achiziție din cadrul CNTEE „Transelectrica” a semnat contractul pentru proiectarea și execuția acestei linii de interconectare a sistemului energetic național cu cel din Republica Moldova.

„Realizarea LEA 400 kV Suceava – Bălți, care va traversa sudul județului, este un proiect foarte important pentru Botoșani. La începutul lunii trecute am solicitat Secretarului General al Guvernului și ministrului Energiei detalii despre acest proiect major care poate contribui la dezvoltarea județului, iar vestea bună vine de la Transelectrica și, anume, semnarea contractului pentru proiectarea și execuția acestei linii de interconectare”, a declarat senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

Oferta declarată câștigătoare aparține asocierii conduse de firma Electromontaj și se ridică la aproximativ 35 de milioane de euro, fără TVA.

Durata de realizare a contractului este de 52 luni de la data de emitere a ordinului administrativ de începere a activităţii de proiectare. 16 luni sunt alocate proiectării și obținerii autorizațiilor necesare, iar 36 de luni pentru execuția lucrărilor.

Proiectul LEA 400 kV Suceava – Bălți, care va fi realizat din bugetul CNTEE „Transelectrica”, constă în construirea liniei propriu-zise, cu o lungime totală de 142 km, între cele două localități, dintre care 93 km pe teritoriul României (302 stâlpi metalici în România, 157 în Republica Moldova), a unei celule de linie de 400 kV în stația de la Suceava și unei stații de sistem de 400/330kV Bălţi, în Republica Moldova, lângă stația existentă Bălți.

În Planul de Dezvoltare a Rețelelor Electrice de Transport pentru perioada 2024–2033, CNTEE „Transelectrica” a prevăzut o analiză pentru „realizarea unei stații în zona Botoșani pentru racordarea centralelor electrice din surse regenerabile”.

Publicitate

Comunicat de presă

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Elevii Liceului Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni s-au întâlnit cu jandarmii

Publicat

Publicitate

Activităţile în spațiul public prilejuite de aniversarea, în ziua de 3 aprilie, a celor 175 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, au debutat ieri dimineață la Liceul Teoretic ,,Dr. Mihai Ciucă” Săveni.

Jandarmii le-au prezentat elevilor autospecialele din dotare, mijloacele de intervenție și, nu în ultimul rând, câinii de serviciu, care au executat, împreună cu conductorii lor, exerciții de disciplină și intervenție.
De asemenea, elevii au primit informații despre cariera de militar jandarm și pliante cu aspecte de interes privind admiterea la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București și Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și Drăgășani, dar și flyere preventive în cadrul campaniei ,,Școli în siguranță”.

Doritorii au avut ocazia să relaționeze direct și cu doi elevi jandarmi, aceștia fiind cei mai în măsură să le povestească cum au decurs probele de concurs în cadrul admiterii sau cum se desfășoară o zi de studiu în Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni.

Citeste mai mult

Educație

Botoșani: Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică, ediția a LXXV-a, dedicată elevilor din clasele IX-XII

Publicat

Publicitate

În data de 1 aprilie 2025, municipiul Botoșani a fost gazda festivității de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică, ediția a LXXV-a, dedicată elevilor din clasele IX-XII.

Evenimentul a fost marcat de o atmosferă de înaltă ținută academică, aducând împreună tineri pasionați de matematică din întreaga țară, profesori dedicați și oficialități locale care sprijină excelența educațională.

În cadrul festivității, au transmis mesaje de susținere și încurajare pentru participanți reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, domnul secretar de stat Sorin ION și doamna consilier Elisabeta Ana NAGHI, președintele Consiliului Județean Botoșani, domnul Valeriu IFTIME, primarul Municipiului Botoșani, domnul Cosmin Ionuț ANDREI, prefectul județului Botoșani, domnul Dan NECHIFOR, dar și sponsorul principal al olimpiadei, doamna Anca BOLDEA.

Elevii și întreaga audiență au fost inspirați de discursurile motivate despre importanța matematicii în dezvoltarea intelectuală și profesională a tinerilor, rostite de domnului prof. univ. dr. Viorel Barbu, membru al Academiei Române și ale președintelui comisiei centrale a olimpiadei, domnul conferențiar universitar dr. Cătălin Liviu Gherghe.

„Tuturor elevilor participanți le urez mult succes, concentrare maximă și inspirație în zilele ce urmează! De asemenea, le mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea acestui prestigios eveniment, de la profesori și voluntari, până la autoritățile locale și sponsori. Fiecare contribuție a fost esențială în asigurarea unei desfășurări impecabile a competiției.” a declarat prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending