Connect with us

Eveniment

Cutremur, luni dimineața, în România. Activitate seismică intensă. Anunțul INFP

Publicat

Publicitate

Un cutremur s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, în România. Institutul Național pentru Fizica Pământului anunță activitate seismică intensă în țara noastră.

Cutremur, duminică spre luni, în țara noastră. Un seism de 2,2 grade s-a produs la ora 00:57, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea.

Potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului, cutremurul s-a produs la o adâncime de 135 de km, în apropierea următoarelor oraşe: 44 km V de Focșani, 65 km E de Sfântu-Gheorghe, 69 km N de Buzău, 79 km E de Brașov, 92 km S de Bacău, 97 km SV de Bârlad.

Reguli esențiale de comportament în caz de cutremur. Ce NU trebuie să faci ca să eviți o tragedie

Indiferent de pregătirea pe care o avem, un cutremur ne va lua mereu prin surprindere și pe cei mai mulți dintre noi ne va panica. Cum să acționăm în caz de cutremur?

1. Păstrați-vă calmul, NU INTRAȚI ÎN PANICĂ, liniștiți-i și pe ceilalți, protejați copiii, bătrânii și femeile. Nu vă speriați de zgomotele din jur.

Publicitate

2. Preveniți tendințele de a părăsi camera sau locuința, deoarece faza seismică inițială are o durată redusă, astfel încât, tocmai faza puternică a mișcării seismice vă poate surprinde pe scări, holuri, paliere, în aglomerație și panică, conducând la accidente grave, nedorite.

3. Atenție! Scările sunt elemente de construcții foarte sensibile la deplasările diferențiate ale etajelor și, chiar dacă ar rezista, deplasarea persoanelor pe scări, sub efectul oscilației seismice, este extrem de periculoasă. Chiar dacă ieșirea de la etajele inferioare sau dintr-o locuință parter ar fi în principiu posibilă și fezabilă în scurt timp, în special pentru persoane tinere, afară sunt multe alte riscuri: calcane și coșuri de fum, parapete, ornamente, vitraje etc.

4. Rămâneți în încăpere sau locuință, departe de ferestre care se pot sparge și vă pot accidenta, protejați-vă sub o grindă, toc de ușa solid, sub un birou sau masă care sunt suficient de rezistente spre a vă feri de căderea unor obiecte mobile suprapuse, lămpi, tencuieli ornamentale etc. În lipsa unor astfel de posibilități vă puteți proteja stând la podea lângă un perete solid, pe genunchi și coate, cu fața în jos, iar cu palmele împreunate vă veți proteja capul, ceafa, iar cu antebrațele pe lateral, capul. Această recomandare implică o cunoaștere prealabilă a acelor elemente de construcție rezistente, prin consultarea unui specialist atestat.

5. Dacă este posibil, închideți sursele de foc cât puteți mai repede, iar dacă a luat foc ceva interveniți imediat după ce a trecut șocul puternic.

6. Nu fugiți pe ușă, nu săriți pe fereastră, nu alergați pe scări, nu utilizați liftul, evitați aglomerația, îmbulzeala, iar dacă este posibil deschideți ușa locuinței spre exterior, pentru a preveni blocarea acesteia în vederea evacuării după terminarea mișcării seismice.

7. Nu alergați în stradă.

8. dacă vă aflați în afara unei clădiri, deplasați-vă cât mai departe de clădire, feriți-vă de tencuieli, căramizi, coșuri, parapete, cornișe, geamuri, ornamente care de obicei se pot prăbuși în stradă. Nu fugiți pe stradă, deplasați-vă calm spre un loc deschis și sigur.

9. Acordați primul ajutor persoanelor rănite.

10. În cazul în care sunteți surprinși de căderea unor tencuieli sau obiecte de mobilier răsturnate, cautați să vă protejați capul și membrele sau să vă asigurați supraviețuirea; ulterior veți caută să alarmați, prin diferite metode, vecinii cât și echipele de salvare-intervenție de prezența dumneavoastră.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Numărul pensionarilor din România a scăzut ușor în octombrie. Pensia medie a fost de 2.775 de lei

Publicat

Publicitate

Numărul total al pensionarilor din România a ajuns, în luna octombrie 2025, la 4.692.612 persoane, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Față de luna precedentă, se înregistrează o scădere ușoară, cu 198 de persoane mai puțin.

Valoarea totală a drepturilor de pensie plătite în octombrie s-a ridicat la 13,021 miliarde de lei, în timp ce pensia medie la nivel național a fost de 2.775 de lei.

Cea mai numeroasă categorie rămâne cea a pensionarilor ieșiți la limita de vârstă, care însumează 3.775.635 de persoane, dintre care 2.156.560 sunt femei. Pensia medie pentru această categorie a fost de 3.104 lei.

În ceea ce privește pensiile anticipate, acestea au fost acordate unui număr de 2.552 de persoane, cu o pensie medie de 3.656 de lei, iar pensiile anticipate parțiale au revenit la 69.543 de beneficiari, care au primit, în medie, 2.620 de lei.

De asemenea, 399.873 de persoane au beneficiat de pensii de invaliditate, cu o pensie medie de 1.102 lei. Dintre acestea, 45.934 de persoane au fost încadrate în gradul I de invaliditate, unde pensia medie s-a situat la 964 de lei.

În octombrie, pensiile de urmaș au fost acordate unui număr de 443.911 persoane, valoarea medie fiind de 1.501 lei. Totodată, 98 de pensionari au primit ajutor social, în sumă medie de 540 de lei.

Publicitate

O categorie aparte este cea a pensionarilor proveniți din agricultură, în număr de 540.718 persoane, care au încasat o pensie medie de doar 720 de lei – de aproape patru ori mai mică decât media națională.

Citeste mai mult

Eveniment

Aproape 1,5 milioane de români sărbătoriți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Publicat

Publicitate

Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc sâmbătă onomastica, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Potrivit datelor comunicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, este vorba despre 833.749 de bărbați și 636.687 de femei.

Dintre bărbații sărbătoriți cei mai mulți poartă numele de Mihai – 366.626 și Gabriel – 335.611.

Alături de aceștia se sărbătoresc sâmbătă cei care poartă numele de Mihail – 61.110 de persoane, Mihaita/Mihăiță/Mihaiță – 29.133, Gavril – 16.123 și Mihnea – 11.854.

Se mai întâlnesc următoarele prenume: Gabi – 4.070, Gabita/Găbiță/Gabiță – 101, Gavriil – 290, Gavrila/Gavrilă – 5.643, Michi – 89, Mihaila/Mihăilă – 599, Mihalache – 1.258, Mihalcea – 61, Mihu – 64, Misa/Mișa – 52, Misu/Mișu – 1.065.

În ceea ce privește sărbătoritele zilei, cele mai multe poartă numele Mihaela – 367.561 și Gabriela – 257.782.

Publicitate

De asemenea, își serbează onomastica și cele care se numesc Gabi – 3.396 de persoane, Gabita/Găbița/Gabița – 184, Gavrila – 9, Michi – 12, Mihaiela – 6.435, Mihaila – 752, Mihaita/Mihaița/Mihăița – 536, Misa/Mișa – 19 și Misu/Mișu – 1.

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri este sărbătorit în ziua de 8 noiembrie. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor la DOROHOI. Amenzi pe capete

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Dorohoi au organizat o acțiune cu efective mărite, pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, fiind vizate locurile in care se formează aglomerări de persoane, precum și zona localurilor publice.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost controlate 44 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale in valoare de 2.600 de lei.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșănean reținut pentru furturi repetate din magazine

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt din magazine.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, in perioada august – prezent, ar fi sustras în repetate rânduri produse din diferite categorii de pe rafturile mai multor magazine din municipiul Botoșani.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

FOTO: arhivă, rol ilustrativ

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending