Connect with us

Eveniment

Cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade în această seară în România

Publicat

Publicitate

Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs miercuri în județul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Seismul s-a produs la ora 18.46 în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la adâncimea de 140 km.

Cutremurul s-a produs la 57 km E de Brașov, 76 km N de Ploiești, 116 km S de Bacău, 130 km N de București, 133 km V de Brăila, 134 km V de Galați, 142 km NE de Pitești, 172 km E de Sibiu, 195km N de Ruse și 199 km SV de Iași.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Sursa: Mediafax

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Județul Botoșani se află sub COD GALBEN de vânt

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis un cod galben de intensificări ale vântului, valabil astăzi, până la ora 18:00, în județul Botoșani. În acest interval, vântul va sufla cu viteze de 50-60 km/h.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

✔ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

✔ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

✔ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

Publicitate

✔ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

✔ nu atingeți firele căzute la pământ.

Reamintim faptul că, în condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind interzisă. Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la locuințe, anexe gospodărești, păduri, rețele de electricitate etc.

Pentru a preveni incendiile, nu trebuie aruncate resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile și nici pe terenuri cu vegetație uscată.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

Legea prin care 2026 este instituit ca „Anul Nadia Comăneci”, promulgată

Publicat

Publicitate

Președintele Nicușor Dan a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca ‘Anul Nadia Comăneci’, a informat Administrația Prezidențială.

Potrivit legii, se desemnează Comitetul Olimpic și Sportiv Român ca instituție coordonatoare a întregii activități derulate pe perioada anului 2026. Acesta va elabora un calendar cu activități sportive și educative care va fi transmis autorităților naționale și misiunilor diplomatice și reprezentanțelor României care funcționează pe teritoriul altor state.

‘Cu prilejul marcării Anului ‘Nadia Comăneci’, legendă a sportului național și mondial, autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile sportive din țară, precum și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale pot organiza acțiuni și evenimente cu caracter sportiv, educativ și artistic’, prevede actul normativ.

Totodată, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic și/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaționale sau programele de promovare organizate în limita bugetelor aprobate.

‘Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conținut editorial care promovează acțiunile și activitățile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate Anului ‘Nadia Comăneci’, mai stipulează legea. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Compania Blue Air a intrat în faliment

Publicat

Publicitate

Infinexa a deschis procedura de faliment pentru compania Blue Air Aviation, ca urmare a imposibilității de a atrage un investitor, în ciuda eforturilor depuse de conducerea operatorului aerian, potrivit unui comunicat al lichidatorului judiciar, remis joi AGERPRES.

‘Decizia de a iniția procedura falimentului a fost luată ca urmare a imposibilității de a atrage un investitor, în ciuda eforturilor semnificative pe care le-a depus în acest sens conducerea companiei Blue Air, dar și acționarul său majoritar. S-au acumulat o serie de incertitudini care generau pierderi continue și era necesar să acționăm pentru a le limita. Falimentul este cea mai echitabilă soluție pentru protejarea interesului creditorilor, în actualul context, fiind menită să maximizeze șansele de recuperare a datoriilor’, a declarat Radu Tudor, senior partner Infinexa, lichidator judiciar Blue Air, citat în comunicat.

Potrivit sursei citate, în timp ce Blue Air se afla în perioada de observație, reprezentanții companiei, împreună cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) – care deține 75% din acțiunile Blue Air – au purtat discuții cu potențiali investitori strategici, însă nu a fost identificat niciun aport de capital care să permită implementarea planului de reorganizare.

În aceste condiții, în data de 2 iunie 2025, Adunarea Generală a Creditorilor Blue Air a aprobat propunerea administratorului judiciar de a se declara falimentul companiei, considerând că aceasta reprezintă cea mai optimă soluție pentru protejarea intereselor tuturor părților implicate.

Falimentul oferă cadrul legal adecvat pentru valorificarea activelor companiei și pentru acoperirea creanțelor salariale și bugetare (Ministerul Finanțelor și ANAF), permițând distribuirea corectă a fondurilor obținute către toți creditorii îndreptățiți, conform legii.

‘Prin adoptarea acestei măsuri, se asigură tratarea echitabilă a creditorilor și maximizarea gradului de recuperare a creanțelor acestora, în condiții de legalitate și transparență. Toate activele companiei vor fi valorificate, inclusiv cele două avioane nefuncționale și alte cinci carcase de avion’, se arată în comunicat.

Publicitate

Blue Air a intrat în insolvență în 22 martie 2023. Compania este deținută de stat, după ce a fost executată garanția pentru ajutorul de stat primit în timpul pandemiei.

Infinexa este o companie antreprenorială românească specializată în restructurarea și finanțarea firmelor aflate în dificultate. Înființată în 2022, gestionează active în valoare de peste 200 de milioane de euro și administrează judiciar societăți precum Blue Air, Vivre Deco, Hidroconstrucția, Angst. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Orașul Săveni și comunele din jur rămân în continuare fără apă

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează că, sistarea temporară a furnizării apei potabile, inițial programată până la data de astăzi, 10 iulie 2025, va fi prelungită cu încă  24 de ore, din cauza condițiilor din teren și a complexității lucrărilor necesare pentru remedierea avariei majore survenite pe conducta din material OL, cu diametrul de 500 mm, situată în zona Stației de pompare apă brută din localitatea Stânca-Costeşti.

Astfel, perioada estimată pentru reluarea furnizării apei potabile către consumatorii din oraşul Ştefăneşti, oraşul Săveni, respectiv din comunele: Adăşeni, Albeşti, Avrămeni, Călărași, Coțușca, Dângeni, Dobârceni, Durnești, Drăguşeni, Hăneşti, Hlipiceni, Manoleasa, Mihălășeni, Românești, Răuseni, Santa Mare, Ştiubieni, Todireni, Truşești, Ungureni și Vlăsineşti, este mâine, 11 iulie 2025, ora 16:00.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending