Connect with us

Eveniment

Curs GRATUIT de calificare pentru ocupația de AGENT DE SECURITATE în județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Camera de Comerț și Industrie Suceava în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Botoșani, anunță organizarea unui curs gratuit de calificare pentru ocupația de AGENT DE SECURITATE, în cadrul proiectului „Evo Train – Evoluție și formare pentru competențe vizionare”.

Proiectul sprijină dezvoltarea competențelor pentru minimum 607 angajați din regiunea Nord-Est, prin organizarea de cursuri relevante și actuale pentru piața muncii.

 

Persoanele interesate să obțină o calificare în domeniul securității private au acum oportunitatea de a participa gratuit la cursul de AGENT DE SECURITATE.

Conform legislației române în vigoare, angajarea în acest sector este posibilă chiar și fără o calificare prealabilă, cu condiția obținerii acesteia în termen de maximum 3 luni de la data angajării. Prin urmare, cei care își doresc să înceapă o carieră în domeniu pot accesa rapid un loc de muncă, iar în paralel, pot obține calificarea necesară prin participarea la acest curs oferit fără costuri.

 

Publicitate

Participanții la curs trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii, respectiv să aibă domiciliul sau reședința legală în regiunea Nord-Est, să fie angajați cu contract individual de muncă în cadrul unei întreprinderi publice sau private, să aibă 18 și 65 ani (neîmpliniți), și minim studii medii.

 

Dosarul de înscriere trebuie să conțină un aviz medical, adeverință medicina muncii/medic de familie, cu specificația “apt medical pentru ocupația agent de securitate”, cazier judiciar din care să reiasă faptul că persoana nu are antecedente penale și copii după cartea de identitate, certificatul de naștere și certificatul de căsătorie (după caz), și diploma de studii (de exemplu: absolvent de învățământ obligatoriu de 10 clase, școală profesională cu durata de 1,6 luni sau 2 ani, calificare nivel 2, învățământ complementar/ucenici, liceu, bacalaureat, școală postliceală sau studii superioare de licență/master).

Durata cursului va fi de 360 de ore, din care 120 de ore pentru pregătirea teoretică și 240 de ore pentru pregătirea practică.

Printre competențele însușite pe durata cursului se numără: utilizarea dispozitivelor digitale pentru desfășurarea activității, aplicarea tehnicilor de comunicare interpersonală și a normelor de protecție a mediului, dezvoltarea relațiilor profesionale și activitatea în echipă, aplicarea prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă şi reglementările în domeniul situațiilor de urgență, asigurarea funcționării sistemelor de securitate, utilizarea mijloacelor și a echipamentelor de securitate, identificarea pericolelor și raportarea incidentelor majore și efectuarea controalelor periodice de securitate și a controlului accesului.

 

Locurile sunt limitate!

Profită de această oportunitate și investește în viitorul tău, alături de ”EVO-TRAIN – Evoluție și formare pentru competențe vizionare”!

 

Persoanele interesate, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate și doresc să se înscrie la curs, pot suna la numărul de telefon 0749.145.569 sau pot solicita informații suplimentare la adresa de e-mail: office@ccisuceava.ro.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Tehnologie coreană pe drumurile României: CNAIR cumpără parapete care „împing” mașinile înapoi pe carosabil în caz de accident

Publicat

Publicitate

Trei companii românești s-au înscris în cursa pentru un contract uriaș lansat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care vizează montarea pe drumurile naționale și autostrăzile din România a unor parapete inovatoare pe rulouri, concepute să reducă gravitatea accidentelor și să redirecționeze vehiculele înapoi pe carosabil, în cazul unui impact, relatează alba24.ro.

Potrivit portalului Economedia, ofertele au fost depuse de Delta Bloc, MBS Group și Central Board of Smart Consultants. Valoarea totală a contractului se ridică la 350 de milioane de lei, iar acordul-cadru va fi valabil patru ani (48 de luni).

Parapete care absorb șocul și redirecționează vehiculul

Investiția vizează achiziția, transportul și montarea parapetelor pe rulouri pe o distanță de aproximativ 70 de kilometri de drumuri naționale și autostrăzi, inclusiv pe bretelele acestora.

Sistemul, originar din Coreea de Sud, a fost testat în numeroase țări și a obținut rezultate remarcabile la testele de impact, datorită designului său tehnic inovator.
Spre deosebire de parapetele metalice clasice, care doar absorb o parte din șoc, cele pe rulouri dispersează energia de impact și, datorită rolelor, redirecționează vehiculul înapoi pe carosabil, prevenind ieșirea în afara drumului și reducând riscul de accidente fatale.

CNAIR: „Un sistem inovativ care salvează vieți”

„Parapetele pe rulouri este un sistem de protecție inovativ conceput pentru a evita evenimentele rutiere soldate cu leziuni mortale, datorită capacității acestuia de dispersare a energiilor în lungul parapetului, cu ajutorul rolelor. Vehiculele care intră în contact cu acest sistem sunt redirecționate înapoi pe calea de rulare, fiind astfel evitată părăsirea carosabilului”, precizează CNAIR.

Reprezentanții instituției susțin că performanțele superioare ale acestor sisteme se datorează elementelor avansate de design și siguranță, iar implementarea lor la nivel național ar putea duce la scăderea semnificativă a numărului de accidente grave pe drumurile României.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Hram de toamnă la Parohia Manolești Vale, în cinstea Maicii Domnului „Pantanassa” și a Sfântului Evanghelist Luca

Publicat

Publicitate

Credincioșii din Manolești Vale se pregătesc de o sărbătoare cu totul specială. În zilele de 17 și 18 octombrie 2025, Parohia Manolești Vale își va serba hramul de toamnă, închinat Icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” – Izbăvitoarea de cancer, precum și Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, primul iconar al lumii creștine, cel care, potrivit tradiției, a zugrăvit prima icoană a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe.

Programul liturgic va începe vineri, 17 octombrie, la ora 17:00, cu Slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată în sobor de preoți și diaconi. Sărbătoarea va continua sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 09:00, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, prilej de rugăciune și binecuvântare pentru toți cei care vor trece pragul bisericii.

În centrul acestei sărbători se află Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, adusă din Sfântul Munte Athos, cunoscută în întreaga lume pentru vindecările minunate și ajutorul oferit celor care suferă de boli grave. Este o icoană cinstită de mii de credincioși, simbol al nădejdii, credinței și iubirii pe care Maica Domnului o revarsă asupra tuturor celor ce o cheamă în rugăciune.

Părintele paroh Ionuț Cașcaval a transmis un mesaj de încurajare pentru întreaga comunitate.

„Maica Domnului este izvor de binecuvântare și nădejde pentru toți cei care o cheamă cu credință. Prin rugăciunea noastră comună, ne unim inimile în iubire și mulțumire, aducând cinstire și Sfântului Evanghelist Luca, cel care, potrivit tradiției, a dăruit lumii chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, a spus Părintele paroh Ionuț Cașcaval

Evenimentul este așteptat cu emoție de credincioșii din Manolești Vale, dar și din împrejurimi, care vor avea prilejul de a se bucura de un moment de har, rugăciune și comuniune în preajma Maicii Domnului „Pantanassa”.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Poveste plină de farmec la Teatrul „Vasilache” din Botoșani: „Elefănțelul curios”, un spectacol pentru cei mici și nu numai

Publicat

Publicitate

Copiii botoșăneni sunt așteptați să se bucure de o nouă aventură pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache”, care va prezenta în această săptămână spectacolul muzical și interactiv „Elefănțelul curios”, de Valentin Dobrescu, inspirat dintr-o idee de Rudyard Kipling.

Reprezentațiile vor avea loc joi, 16 octombrie 2025, de la ora 18:00, și duminică, 19 octombrie 2025, de la orele 11:00 și 12:30.

Regia artistică este semnată de Valentin Dobrescu, muzica aparține compozitorului Constantin Panaite, iar scenografia este realizată de Mihai Pastramagiu. Pe scenă vor urca îndrăgiții actori Anamaria Chelaru, Ioana Buta, Oana Asofiei și Andrei Bordianu, care vor da viață personajelor din această poveste plină de culoare și voie bună.

„Vă invităm să urmăriţi povestea unui pui de elefant, pe nume Dodo, care e foarte curios şi vrea să ştie tot ce se întâmplă în jurul său. O întrebare aparent banală – ce mănâncă crocodilul la cină? – ajunge să îi pună viaţa în pericol. Totuși, concluzia e că e frumos și important să fii curios”, a transmis regizorul artistic Valentin Dobrescu.

Spectacolul promite să aducă zâmbete nu doar celor mici, ci și părinților care îi vor însoți, fiind o producție plină de ritm, culoare și învățăminte simple, dar esențiale despre curaj și descoperire.

Prețul unui bilet este de 20 de lei. Biletele pot fi cumpărate online, de pe www.entertix.ro sau accesând www.teatrulvasilache.ro, secțiunea Cumpără bilet. De asemenea, pot fi achiziționate de la sediul instituției, de marți până vineri, între orele 10:30 și 12:30, dar și înainte de începerea spectacolelor, în limita locurilor disponibile.

Publicitate

Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începere.

Teatrul „Vasilache” îi așteaptă pe toți cei care iubesc poveștile să redescopere bucuria copilăriei, în compania unui elefănțel curios care dovedește că întrebările pot fi începutul celor mai frumoase aventuri.

Citeste mai mult

Economie

Inflația a urcat din nou: 9,88% în septembrie. Deciziile Guvernului Bolojan au aruncat în aer scumpirile la energie și alimente

Publicat

Publicitate

Rata anuală a inflației a urcat în luna septembrie 2025 la 9,88%, de la 9,85% în august, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Creșterea vine pe fondul măsurilor economice adoptate de Guvernul Bolojan, între care se numără eliminarea plafonării prețurilor la energie electrică și majorările fiscale aplicate în vară, care au avut efect direct asupra costurilor de producție și transport.

Efectele se văd acum în toate sectoarele: energia, alimentele și serviciile au devenit mai scumpe, iar presiunea asupra bugetelor populației continuă să crească. Potrivit INS, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,09%, serviciile cu 10,36%, iar alimentele cu 7,86% în ultimul an.

„Indicele prețurilor de consum în luna septembrie 2025 comparativ cu luna august 2025 a fost 100,36%. Rata inflației de la începutul anului (septembrie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 8,5%, iar rata medie a modificării prețurilor de consum din ultimele 12 luni a fost de 6,1%”, se arată în comunicatul INS.

Energia electrică, principalul motor al inflației

Cea mai mare creștere de preț s-a înregistrat la energia electrică, care s-a scumpit cu 69,16% în ultimul an, după eliminarea schemei de plafonare prin OUG 6/2025, o măsură controversată luată de Guvernul Bolojan în numele „liberalizării pieței energetice”.

Alte scumpiri importante s-au consemnat la energia termică (+13,63%), detergenți (+8,83%), tricotaje (+8,46%), tutun și țigări (+7,05%) și medicamente (+5,56%).

Publicitate

Alimentele de bază, tot mai greu de suportat

Românii simt creșterea prețurilor la raft, în special la produsele de bază. Fructele proaspete s-au scumpit cu 32,42%, conservele din fructe cu 19,26%, iar cafeaua și cacao cu 19,23%.

Zahărul și produsele zaharoase au crescut cu 12,6%, uleiul comestibil cu 10,63%, margarina cu 10,13%, pâinea cu 9,40%, iar laptele de vacă cu 11,02%. Ouăle sunt mai scumpe cu 9,01%, iar o ceașcă de cafea costă acum cu 17,08% mai mult decât anul trecut.

La băuturi, berea s-a scumpit cu 7,45%, vinul cu 6,63%, iar carnea de vită cu 9,41% față de septembrie 2024. Totuși, unele produse au înregistrat scăderi: cartofii (-10,43%), zahărul (-2,44%) și mălaiul (-0,93%).

Serviciile, o nouă sursă de presiune pe buget

Și sectorul serviciilor resimte efectele deciziilor fiscale recente. Cele mai mari creșteri de tarife s-au înregistrat la serviciile de igienă și cosmetică (+19,52%), călătoriile cu trenul (+18,59%), reparațiile auto (+15,76%), asistența medicală (+13,75%) și transportul urban (+11,74%).

Chiriile au urcat cu 10,11%, în timp ce transportul aerian s-a ieftinit cu 14,91%, iar serviciile telefonice și de telecomunicații au scăzut ușor, cu până la 1,3%.

Inflația rămâne una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, iar analiștii economici avertizează că eliminarea subvențiilor și creșterile de taxe ar putea menține prețurile ridicate până la începutul anului viitor. În lipsa unor măsuri de compensare, impactul asupra puterii de cumpărare va fi tot mai dureros.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending