Medicul aflat de gardă la Maternitatea Botoșani în noaptea în care a murit Alexandra Ivanov, tânăra mămică în vârstă de 25 de ani, a cerut ieri, 31.08.2023, Tribunalului Botoșani să îi fie anulată decizia de suspendare, care a fost emisă de Spitalul Județean Mavromati de la Botoșani.
Practic, doctorul vrea să se întoarcă la muncă și să își practice pe mai departe meseria între pacientele care vin la Maternitatea Botoșani chiar și după moartea Alexandrei.
În acest context, mămicile de la Botoșani și din toată țara trebuie șă stie că dacă nu vor să fie tratate de un anumit medic dintr-un spital sau dacă nu vor să li se aplice un anumit tratament medical, au dreptul individual de a refuza un medic, un tratament sau o manoperă medicală.
Conform legii drepturilor pacientului nr. 46 din 21 ianuarie 2003, fiecare pacient are dreptul să solicite alt medic și să se transfere la un alt spital cât timp acest lucru este fezabil și potrivit din punct de vedere medical, și chiar să își exprime îngrijorarea sau nemulțumirea cu privire la calitatea îngrijirii și/sau a serviciilor primite.
Un articol semnat de Veronica Dobozi, partener în firma de avocatură STOICA & Asociaţii în 2021, și publicat de Hotnews.ro, poate fi un bun sfat pentru dreptul individual al pacientului de a refuza un tratament sau o manoperă medicală. Veronica Dobozi vorbea încă de pe atunci despre faptul că acest subiect este mai actual ca oricând.
Drepturile pacientului au apărut după al doilea război mondial, în contextul abuzurilor medicale desfăşurate de către regimul nazist şi au fost pentru prima oară explicate ca atare, deşi într-o formă mai degrabă simbolică, de declaraţiile Tribunalului de la Nürnberg.
Referinţele sunt strict legate de existenţa unui consimţământ informat, în situaţia supunerii unei persoane unui experiment ştiinţific sau medical.
Ulterior însă, aceste drepturi ale pacienţilor, grefate pe principiile majore de etică dezvoltate de organizaţii internaţionale, au fost preluate în tratate internaţionale şi regionale, precum şi în norme cu caracter de recomandare.
În acest fel, obligaţiile medicilor au fost dublate și de drepturile corelative ale pacienţilor, punându-se capăt unui partenalism medical absolut, specific profesiei încă din Evul Mediu.
“Dreptul la auto-determinare, chiar dacă nu este prevăzut ca atare în legislaţia internaţională sau europeană, derivă dintr-o multitudine de drepturi fundamentale, având aspecte diferite, în funcţie de interferenţa cu fiecare dintre acestea. (…) În contextul dreptului la integritate fizică şi psihică, dreptul la auto-determinare oferă posibilitatea refuzului unui tratament, chiar dacă acest refuz poate fi fatal individului sau poate justifica auto-aplicarea unor tratamente periculoase sau degradante. În contextul dreptului la viaţa privată, auto-determinarea este echivalentă cu dreptul fiecăruia de a alege ce să facă cu propriul corp şi ce alegeri să facă referitor la modul de desfăşurare a vieţii sale” explica Veronica Dobozi.
Faţă de toate aceste aspecte ale libertăţii individuale, este evident că orice tratament, examinare, manoperă medicală sau experiment poate constitui o încălcare a autonomiei individului şi a dreptului său la auto-determinare. În absenţa unor restricții prevăzute de lege şi proporţionale cu scopul legitim urmărit, orice tratament, manoperă medicală sau experiment, poate fi efectuat numai după obţinerea consimţământului informat şi liber al pacientului, mai explica aceasta.
Dreptul de a refuza un tratament sau o manoperă medicală apare expres doar în art. 7 din Pactul international privind drepturile civile si politice, cu referire la experimente medicale (adică efectuate în scop de identificare sau prevenire a unei boli) sau ştiinţifice, când se urmăreşte obţinerea unor date ştiinţifice.
De exemplu, un experiment medical poate fi administrarea unui tratament medicamentos experimental menit să amelioreze sau să vindece o anumită boală, în timp ce experimentele efectuate de medicii nazişti cu privire la temperatura de îngheţ a sângelui uman, sunt experimente ştiinţifice (lipsite de etică, dar științifice), iar nu medicale. Acest drept se regăseşte şi sub umbrela art. 8 CEDO, cel puţin în dimensiunea sa jurisprudenţială.
Cine este beneficiarul acestui drept?
Mămicile din Botoșani sau din toată România trebuie să știe că ORICE persoană este beneficiara acestui drept, cât timp poate exprima un consimţământ valabil (adică nu este minor sau incapabil) ori nu se află într-o stare de deteriorare sau pierdere a cunoştiinţei care-l lipseşte de posibilitatea de a comunica, în orice fel, cu personalul medical. Pentru persoanele lipsite de capacitate, regulile generale existente la nivel naţional sunt aplicabile şi în aceste cazuri.
Probleme juridice pot exista în situaţiile în care o persoană este în stare de inconştienţă şi nu-și mai poate comunica alegerile. În aceste situaţii, dacă nu este posibilă stabilirea unei căi de comunicare, chiar şi non-verbale, coerente (de exemplu, prin clipit sau orice altă manifestare exterioară), se va apela la decizia membrilor familiei, a reprezentantului legal dacă există, a medicului curant sau a unui comitet de etică local sau naţional, după caz.
În toate cazurile, trebuie respectat dreptul pacientului de a decide asupra propriului corp, dacă şi-a exprimat anterior voinţa printr-un act expres, de preferinţă autorizat sub o formă acceptabilă în statul respectiv, atât cu privire la eventuala obstinență terapeutică, cât şi cu privire la refuzul reanimării, mai spunea Veronica Dobozi, partener în firma de avocatură STOICA & Asociaţii.
Pe de altă parte, dreptul la libera alegere a medicului (şi implicit a casei de asigurări, a furnizorului de servicii medicale) este stipulat prin lege în mai multe ţări europene, printre care şi România. „Libera alegere“ este unul din drepturile fundamentale ale pacienţilor, alături de dreptul la îngrijiri medicale de calitate, dreptul la decizie, informare, confidenţialitate, educaţie sanitară, demnitate, asistenţă religioasă etc.