Connect with us

Eveniment

Cum se recalculează pensiile românilor care au lucrat în străinătate. Ce trebuie să știe pensionarii

Publicat

Publicitate

În luna septembrie a acestui an va avea loc recalcularea pensiilor, moment în care veniturilor multor români ar trebui să crească. Mulți se întreabă cu se recalculează pensiile celor care au lucrat în străinătate, scrie playtech.ro.

Stagiul minim de cotizare în România este de 15 ani, dar există câteva excepții atunci când vorbim despre cei care au lucrat în străinătate sau sunt pensionați pe caz de boală.

Șeful Casei de Pensii spune că românii care au lucrat în Diaspora nu ar trebui să aibă motiv de îngrijorare și că pensiile lor vor fi recalculate în mod corect, atât timp cât au lucrat în afara României în condiții legale.

Daniel Baciu spune că stagiul de cotizare din România se cumulează cu cel din țara în care au lucrat.

„Cu siguranță perioada pe care a lucrat-o în altă țară se cumulează cu perioada lucrată în România. Este vorba despre principiul pensiei comunitare, rezultând o decizie de pensionare care cumulează cele două perioade contributive, din România și din țara respectivă.

Dar vreau să subliniez că fiecare țară are propriul sistem de pensii, iar pentru perioada contributivă respectivă el se supune legislației de acolo și va primi o pensie proporțională cu vechimea, cu formula de calcul din țară respectivă.

Publicitate

Noi vom achita pensia pentru anii contributivi din România. Vă dau un exemplu simplu. Dacă a realizat 15 ani în România și încă 10 ani în Italia, pe decizia de pensionare va scrie 25 de ani, dar fiecare țară va plăti pensia pe contributivitatea pentru anii lucrați în fiecare țară.

România va plăti pentru cei 15 ani pensie, iar Italia pentru cei 10 ani. Puncte de stabilitate va primi doar pentru perioada de stagiu de cotizare realizată în România”, a concluzionat președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.
Cât de mult contează perioadele de necontributivitate la modificarea pensiilor
Atunci când vorbim despre perioade de necontributivitate ne referim la studiile universitare, stagiul militar, concediul medical, șomajul și deportarea, detenția politică sau prizonieratul.

Simona Bucura Oprescu a explicat cât de mult contează acestea la modificarea pensiei, declarând că:

„Vor aduce punctaj suplimentar şi este important ca tinerii în special să cunoască acest lucru. Ai o educație bune, ai studii universitare la zi, masterat, vei primi un punctaj suplimentar de 0,25 puncte de pensie pe an.

De asemenea pentru șomajul şi deportarea, prizonieratul sau detenția politică, este foarte important să se ştie acest lucru.

Noua formulă de calcul al pensiilor este reprezentată de totalul punctelor acumulate înmulțite cu valoarea punctului de referință. Totalul punctelor acumulate este format din punctele contributive, punctele necontributive şi punctele de stabilitate.”

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Patru tineri, amendați pe strada Primăverii din Botoșani pentru scandal și consum de alcool în miez de noapte

Publicat

Publicitate

Polițiștii locali din Botoșani au avut parte de o nouă intervenție la orele târzii ale nopții, după ce au surprins un grup de tineri recalcitranți pe strada Primăverii nr. 15. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 7 septembrie 2025, în jurul orei 00:30, atunci când patrula de serviciu a observat patru persoane care consumau băuturi alcoolice pe domeniul public.

Tinerii se manifestau zgomotos, vorbind pe un ton ridicat și tulburând liniștea cartierului. Locatarii din zonă au fost deranjați de atitudinea lor, iar prezența polițiștilor a fost esențială pentru restabilirea ordinii.

Oamenii legii au procedat la legitimarea celor patru și au constatat că aceștia se aflau sub influența alcoolului. În baza Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor care perturbă ordinea și liniștea publică, fiecare dintre tineri a primit o amendă contravențională.

După aplicarea sancțiunilor, patrula le-a indicat să se deplaseze imediat la domiciliu, pentru a preveni alte incidente. Poliția Locală subliniază că astfel de acțiuni fac parte din activitatea permanentă de patrulare și că echipajele sunt pregătite să intervină oricând, zi și noapte, pentru siguranța comunității.

Reprezentanții instituției atrag atenția că tulburarea liniștii publice prin comportamente zgomotoase sau consum de alcool în spații neautorizate nu va fi tolerată. Astfel de situații afectează direct calitatea vieții locuitorilor și impun măsuri ferme.

Prin această intervenție, Poliția Locală Botoșani transmite că respectarea normelor de conviețuire socială este o obligație pentru toți cetățenii, iar cei care aleg să le încalce riscă sancțiuni serioase.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Ambrozia, „iarba pustiei” care amenință sănătatea publică. Garda de Mediu Botoșani atrage atenția asupra obligațiilor legale

Publicat

Publicitate

Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), cunoscută popular ca „iarba pârloagelor” sau „iarba pustiei”, este o plantă invazivă prezentă tot mai des în România, atât la sat, cât și la oraș. Originară din America de Nord, a fost adusă accidental în Europa și s-a extins rapid, fiind considerată astăzi una dintre cele mai periculoase buruieni pentru sănătatea publică.

Polenul de ambrozie este puternic alergen și provoacă reacții severe. Persoanele sensibile pot manifesta strănut repetat, nas înfundat, conjunctivită, tuse, dificultăți respiratorii sau chiar crize de astm. Medicii atrag atenția că sezonul alergiilor la ambrozie coincide cu perioada înfloririi, din iulie până în septembrie, și afectează mii de români în fiecare an.

Obligațiile legale și sancțiunile prevăzute de lege

Pentru a limita efectele nocive ale acestei plante, Legea nr. 62/2018 impune obligații clare proprietarilor și administratorilor de terenuri, dar și instituțiilor responsabile de drumuri, căi ferate, cursuri de apă, lacuri sau bazine piscicole. Aceștia trebuie să efectueze lucrări de întreținere încă din momentul răsăririi ambroziei și până cel târziu la 30 iunie, continuând apoi până la sfârșitul perioadei de vegetație.

Cei care nu respectă aceste obligații riscă sancțiuni usturătoare: între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice. Garda de Mediu Botoșani amintește că verificările sunt obligatorii și că amenzile nu sunt doar teoretice, ci se aplică în practică.

Procesul de control are mai multe etape. Mai întâi, autoritățile locale, prin agenții agricoli sau persoane desemnate de primar, identifică terenurile infestate. Ulterior, proprietarii sunt somați să ia măsuri, iar în caz de neconformare se fac noi verificări, de această dată împreună cu polițiști locali sau comisari ai Gărzii de Mediu.

Metodele recomandate de combatere

Combaterea ambroziei poate fi realizată prin mai multe metode, în funcție de tipul și întinderea terenului infestat. Pe suprafețele mici sau în focare izolate, planta poate fi smulsă manual, folosind mănuși de protecție, ori distrusă cu sapa și secera. În zonele cu infestări extinse, cele mai bune rezultate se obțin prin cosirea manuală sau mecanică, folosind echipamente de tuns iarba.

Publicitate

Pe terenurile agricole, unde ambrozia se instalează adesea în șanțuri, stufărișuri sau denivelări, se recomandă lucrări de discuit sau grăpat, dar și folosirea cositorilor mecanice. Pentru suprafețe mari, se pot aplica erbicide, însă doar la recomandarea specialiștilor de la direcțiile județene pentru agricultură sau din cadrul primăriilor. Tratamentul trebuie realizat primăvara devreme, când planta are între 10 și 15 cm, iar dozele de substanță se stabilesc în funcție de specificul zonei.

Specialiștii atrag atenția că simpla tăiere a tulpinii principale nu este suficientă. Dacă ramificațiile nu sunt distruse până la bază, acestea continuă să se dezvolte, să înflorească și să producă polen și semințe. De aceea, cosirea trebuie făcută cât mai aproape de sol și repetată de două-trei ori pe an, înainte ca planta să ajungă la fructificare.

O responsabilitate comună pentru comunitate

Ambrozia nu este doar o problemă de mediu, ci și o amenințare directă la sănătatea publică. Garda de Mediu Botoșani subliniază că implicarea comunității este esențială. Fiecare proprietar de teren are un rol important în stoparea răspândirii plantei. În absența unor acțiuni ferme și continue, rezerva de semințe din sol se îmbogățește an de an, iar planta devine tot mai greu de eradicat.

Autoritățile fac apel la responsabilitate civică și transmit că doar prin respectarea legii și prin colaborarea între instituții și cetățeni se poate reduce impactul acestei buruieni invazive. În final, prevenirea și combaterea ambroziei înseamnă nu doar protejarea terenurilor, ci și protejarea sănătății oamenilor.

Citeste mai mult

Eveniment

O noua meserie a devenit legală în România: Îngrijitor de animale de companie

Publicat

Publicitate

România recunoaște oficial ocupația de îngrijitor de câini, transformând o activitate până acum informală într-o meserie reglementată. Pentru a profesa legal, cei interesați vor trebui să urmeze un curs de calificare acreditat de Ministerul Muncii.

Cursul, al cărui cadru metodologic și structură urmează să fie stabilite, va aborda subiecte esențiale precum tehnici de socializare, modul de abordare a unui câine dificil, acordarea primului ajutor veterinar, igienizarea spațiilor de îngrijire și mânuirea animalelor cu anxietate sau agresivitate.

Până în prezent, nu exista o evidență oficială a persoanelor care prestau aceste servicii în mod informal. Reglementarea meseriei oferă acum o oportunitate importantă de fiscalizare și legalizare a activității. Cei care lucrează în domeniu își pot desfășura activitatea fie prin contract de muncă, fie prin tichete de activități casnice.

Tarifele practicate pe piață variază: pentru găzduire pe zi, sumele sunt cuprinse între 40 și 100 de lei, în funcție de talia câinelui, iar pentru îngrijire la domiciliu în jur de 90 lei/zi, cu reduceri pentru perioade mai lungi.

Citeste mai mult

Eveniment

Nouă tineri au fost sancționați la Botoșani după ce au consumat alcool chiar în parcul de joacă de pe Aleea Primăverii

Publicat

Publicitate

Polițiștii locali din Botoșani au avut de intervenit duminică, 7 septembrie 2025, la un incident petrecut chiar într-un spațiu destinat copiilor. În jurul orei 16:45, o patrulă aflată în zona Aleea Primăverii nr. 2 a surprins un grup format din nouă tineri care consumau băuturi alcoolice în parcul de joacă.

Tinerii se manifestau zgomotos, vorbind pe un ton ridicat și deranjând liniștea celor prezenți. Într-un loc unde ar fi trebuit să domnească bucuria copiilor, scena a fost umbrită de comportamentul nepotrivit al acestora.

Polițiștii locali au intervenit imediat, i-au legitimat pe toți cei nouă și au constatat că se aflau în stare de ebrietate. Conform prevederilor Legii nr. 61/1991, fiecare dintre ei a fost sancționat contravențional pentru consum de alcool și tulburarea ordinii publice.

După aplicarea amenzilor, agenții i-au obligat să părăsească zona, restabilind ordinea în parcul de joacă. Autoritățile subliniază că astfel de comportamente nu doar că afectează liniștea comunității, ci și creează un exemplu negativ pentru copii.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending