Connect with us

Eveniment

Cum călătorim în Italia, Spania, Franța, Germania, Austria, Marea Britanie, Grecia și Bulgaria

Publicat

Publicitate

Reguli de intrare în Italia, Spania, Franța, Germania, Austria, Marea Britanie, Grecia și Bulgaria, informează alba24.ro:

Condiții de călătorie în Italia

Persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile și care doresc să intre pe teritoriul italian, au obligația de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze verificări, următoarele documente:

  • formularul de localizare a pasagerilor (https://app.euplf.eu) în format digital (prin vizualizarea acestuia pe dispozitivul mobil) sau tipărit;
  • certificatul digital UE  COVID-19 care atestă UNA din situațiile următoare:
  • vaccinarea anti-SARS-CoV-2 cu schemă completă, (pentru vaccinuri cu administrare în doză unică sau două doze) efectuată cu mai puțin de 9 luni în urmă;
    vaccinarea anti-SARS-CoV-2 cu schemă completă și doză de rapel;
    vindecarea de COVID-19 care a avut loc în urmă cu 6 luni;
    efectuarea unui test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ, cu 72 de ore anterior intrării în Italia sau a unui test rapid (tip antigen), cu rezultat negativ, cu 48 de ore înainte.

Documentele menționate anterior trebuie să fie redactate într-o limbă de circulație internațională (italiană, engleză, franceză sau spaniolă).

ATENȚIE! Persoanele care nu prezintă Certificatul digital UE COVID-19 care să ateste UNA dintre cele 4 situații indicate la litera b. de mai sus, au obligația de a respecta măsura autoizolării pentru o perioadă de 5 zile la adresa indicată în formularul de localizare a pasagerilor (https://app.euplf.eu) și să efectueze un test molecular sau antigen pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 la finalul perioadei de autoizolare.

Minorii cu vârsta sub 6 ani pot intra în Italia fără alte formalități și sunt întotdeauna scutiți de obligația testelor moleculare sau antigenice.

ATENȚIE! Pentru a călători în Italia, certificatul digital UE COVID-19 care atestă vaccinarea cu schema completă trebuie să aibă o valabilitate de maxim 9 luni (270 zile) de la data administrării dozelor succesive primei doze sau de la data vindecării, însă, începând cu data de 1 februarie 2022, pentru desfășurarea de activități zilnice pe teritoriul acestui stat, autoritățile italiene au redus valabilitatea certificatului digital UE COVID-19 la 6 luni (180 de zile).

Publicitate

Se apropie sezonul concediilor și al călătoriilor și majoritatea țărilor europene și-au adoptat regulile și condițiile de călătorie în funcție de noul context epidemiologic și al scăderii numărului de cazuri COVID. 

Reguli de intrare în Italia, Spania, Franța, Germania, Austria, Marea Britanie, Grecia și Bulgaria:

Condiții de călătorie în Italia

Persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile și care doresc să intre pe teritoriul italian, au obligația de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze verificări, următoarele documente:

  • formularul de localizare a pasagerilor (https://app.euplf.eu) în format digital (prin vizualizarea acestuia pe dispozitivul mobil) sau tipărit;
  • certificatul digital UE  COVID-19 care atestă UNA din situațiile următoare:
  • vaccinarea anti-SARS-CoV-2 cu schemă completă, (pentru vaccinuri cu administrare în doză unică sau două doze) efectuată cu mai puțin de 9 luni în urmă;
    vaccinarea anti-SARS-CoV-2 cu schemă completă și doză de rapel;
    vindecarea de COVID-19 care a avut loc în urmă cu 6 luni;
    efectuarea unui test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ, cu 72 de ore anterior intrării în Italia sau a unui test rapid (tip antigen), cu rezultat negativ, cu 48 de ore înainte.

Documentele menționate anterior trebuie să fie redactate într-o limbă de circulație internațională (italiană, engleză, franceză sau spaniolă).

ATENȚIE! Persoanele care nu prezintă Certificatul digital UE COVID-19 care să ateste UNA dintre cele 4 situații indicate la litera b. de mai sus, au obligația de a respecta măsura autoizolării pentru o perioadă de 5 zile la adresa indicată în formularul de localizare a pasagerilor (https://app.euplf.eu) și să efectueze un test molecular sau antigen pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 la finalul perioadei de autoizolare.

Minorii cu vârsta sub 6 ani pot intra în Italia fără alte formalități și sunt întotdeauna scutiți de obligația testelor moleculare sau antigenice.

ATENȚIE! Pentru a călători în Italia, certificatul digital UE COVID-19 care atestă vaccinarea cu schema completă trebuie să aibă o valabilitate de maxim 9 luni (270 zile) de la data administrării dozelor succesive primei doze sau de la data vindecării, însă, începând cu data de 1 februarie 2022, pentru desfășurarea de activități zilnice pe teritoriul acestui stat, autoritățile italiene au redus valabilitatea certificatului digital UE COVID-19 la 6 luni (180 de zile).

 

În ceea ce privește persoanele care provin dintr-un stat străin și sunt în posesia unui certificat digital UE de vaccinare sau de vindecare, în cazul în care au trecut mai mult de 6 luni de la finalizarea ciclului de vaccinare sau de vindecare, li se permite accesul la serviciile și activitățile pentru care este necesar certificatul verde consolidat (obținut în urma vaccinării sau vindecării) dacă efectuează un test rapid antigen (valabil 48 de ore) sau molecular (valabil 72 de ore).

Pentru mai multe informații, inclusiv pentru călătoriile cetățenilor români care sosesc în Italia din alte state, se recomandă consultarea paginii de internet: COVID-19 SURVEY (viaggiaresicuri.it).

Următoarele categorii de persoane, cu condiția să nu prezinte simptome specifice COVID-19, sunt exceptate de la cerințele testării/certificării/autoizolării și testării ulterioare, fiind însă necesară completarea formularului de localizare a pasagerilor (PLF):

  • echipajele mijloacelor de transport;
  • personalul navigant;
  • lucrătorii transfrontalieri care intră și ies din Italia pentru a merge la muncă și pentru a se întoarce la domiciliul sau reședința acestora;
  • elevii și studenții care urmează cursuri într-un alt stat decât cel în care își au domiciliul, reședința sau locuința și în care se întorc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână;
  • persoanele care intră în Italia în scopul tranzitului pentru o durată de maximum 36 de ore cu un mijloc de transport privat, cu obligația de a părăsi teritoriul național la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare și supraveghere sanitară;
  • persoanele care se întorc în Italia după un sejur în străinătate mai mic de 48 de ore și la o distanță mai mică de 60 km de casă/domiciliu/reședința din Italia, cu condiția ca aceste călătorii să aibă loc prin mijloace de transport private, potrivit informațiilor alba24. În acest caz nu este necesară nici completarea formularului de localizare a pasagerilor (dPLF);
    persoanele care rămân pentru o perioadă care nu depășește patruzeci și opt (48) de ore în localitățile aflate pe teritoriul național situate la o distanță de cel mult 60 km de locul de reședință sau domiciliul din străinătate, cu condiția ca deplasarea să aibă loc prin mijloace private.

În acest caz nu este necesară nici completarea formularului de localizare a pasagerilor (dPLF).

EXCEPȚII ȘI PREVEDERI PRIVIND TRANZITUL:

Persoanele care efectuează tranzit aerian, maritim sau terestru sosind din străinătate și având ca destinație finală un alt stat (spre ex. România – Roma – Atena), nu sunt supuse obligației de a prezenta certificatul verde COVID-19.

Persoanele care efectuează tranzit aerian, maritim sau terestru au obligația de a prezenta la momentul îmbarcării în statul de reședință dovada efectuării unui test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ, efectuat cu 48 de ore anterior intrării în Italia sau a unui test rapid (tip antigen), cu rezultat negativ, efectuat cu 24 de ore înainte.

Persoanelor care intră pe teritoriul italian dintr-un stat învecinat cu un mijloc de transport privat pentru a se îmbarca într-un zbor aerian sau pe o navă/feribot într-un aeroport/port italian, având ca destinație un alt stat, și care rămân pe teritoriul italian pentru o perioadă de maximum 36 de ore, le sunt aplicabile măsurile adoptate de statul de destinație finală, fiind exceptați de la efectuarea testării și de la măsura carantinei, acolo unde este cazul.

Sunt exceptate de la obligația de completare a formularului digital de localizare (PLF):

persoanele aflate în tranzit și care nu părăsesc zona de tranzit a aeroportului, persoanele care tranzitează teritoriul italian cu un mijloc de transport privat pentru a ajunge în portul, aeroportul sau gara de plecare spre destinația finală.

Reglementările adoptate de autoritățile italiene în materie de transport care se aplică începând cu data de 10 ianuarie 2022, cu privire la caracterul obligatoriu al „certificatului verde consolidat”, nu se aplică serviciilor de transport internațional.

Măsuri pe plan intern în Italia

Italienii nu vor mai avea nevoie de permis sanitar şi vor putea renunţa la masca de protecţie în baruri, restaurante şi la birou, începând de la 1 mai. Vor fi obligați însă obligați să poarte masca în mijloacele de transport în comun şi la cinematograf încă o lună și jumătate.

Ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, a semnat joi seară (28 aprilie) un decret prin care se ridică obligativitatea purtării măştii sanitare în cluburi de noapte, baruri şi restaurante ori în supermarketuri, precum şi la majoritatea locurilor de muncă, unde purtarea acesteia rămâne însă „foarte recomandată”.

Masca de protecţie continuă să fie obligatorie până pe 15 iunie în transportul în comun, la toate tipurile de spectacole – cinema, teatru, muzică – precum şi cazul activităţilor sportive desfăşurate la interior.

Purtarea măştii rămâne obligatorie pentru angajaţii sau vizitatorii din unităţile sanitare sau centrele pentru persoane vârstnice şi în şcoli, până la vacanţa de vară, scrie Agerpres.

De asemenea, certificatul sanitar, fie în urma unui test negativ, fie a vaccinării, nu va mai fi obligatoriu de la 1 mai, în marea majoritate a cazurilor.

Obligaţia de vaccinare rămâne în vigoare doar pentru personalul sanitar, până pe 31 decembrie.

Condiții de călătorie în Spania

Pasagerii care intră în Spania pe cale aeriană (cu excepția minorilor de până la 12 ani și a pasagerilor aflați în tranzit internațional), indiferent de statul de origine a călătoriei, inclusiv cetățenii spanioli care revin la domiciliu, trebuie să prezinte, în mod obligatoriu, unul din următoarele documente:

1. Certificatul COVID Digital al UE sau echivalent UE care:

  • atestă vaccinarea completă împotriva COVID-19.

Autoritățile spaniole acceptă ca valabile certificatele de vaccinare emise începând cu cea de-a 14-a zi posterioară zilei în care s-a administrat ultima doză de vaccin din schema completă, dacă nu au trecut mai mult de 270 de zile de la data administrării ultimei doze de vaccinare.

În ipoteza depășirii perioadei de 270 de zile de la data administrării celei de-a doua doze, este necesară menționarea administrării unei doze booster pe certificatul european de vaccinare. Aceste certificate vor fi considerate valabile din aceeași zi în care s-a administrat doza booster.

Certificatul de vaccinare pentru minorii cu vârsta de sub 18 ani nu are termen de încetare a valabilității.

  • atestă rezultatul negativ al unui test diagnostic de infectare activă: test PCR realizat în ultimele 72 de ore anterioare intrării în Spania sau test antigen realizat în ultimele 24 de ore anterioare intrării în Spania.
    sau
  • atestă recuperarea post-COVID-19, de la care au trecut minim 11 zile, dar nu mai mult de 180 de zile.
    La sosirea pe aeroport, pasagerii vor urma indicațiile de culoare portocalie: vía naranja.

2. Formularul de control sanitar QR SpTH

Dacă nu dispun de Certificatul COVID Digital UE sau echivalentul UE, pasagerii vor trebui să completeze online formularul de control sanitar pe pagina https://spth.gob.es, introducând manual datele certificatului de vaccinare, recuperare sau diagnosticare.

După completarea formularului, sistemul va genera un cod QR care va trebui prezentat la îmbarcare și la sosirea în Spania.

Serviciile sanitare spaniole ar putea solicita pasagerilor prezentarea documentelor justificative de vaccinare, recuperare sau diagnosticare.

La sosirea pe aeroport, pasagerii vor urma indicațiile de culoare albastră: vía azul.

Pasagerii care intră în Spania pe cale maritimă trebuie să prezinte unul din certificatele sanitare menționate mai sus, respectiv de vaccinare, recuperare sau diagnosticare, fără a mai fi nevoie de completarea formularului de control sanitar.

Alte informații actualizate privind intrarea în Spania sunt disponibile la adresa: https://www.mscbs.gob.es/…/alertasActual/nCov/spth.htm.

Informații suplimentare legate de călătoria în Spania:

Pentru persoanele care s-au vaccinat/testat/recuperat din boală în România, certificatul poate fi descărcat aici: https://certificat-covid.gov.ro/login.

Pentru persoanele care s-au vaccinat/testat/recuperat din boală în Spania, certificatul poate fi descărcat în funcție de comunitatea autonomă de rezidență: https://www.mscbs.gob.es/…/alertasActual/nCov/ccd/ccaa.htm.

Acceptarea condițiilor comerciale la achiziționarea biletelor de avion obligă pasagerii la respectarea condițiilor de îmbarcare impuse și comunicate de companiile aeriene înaintea zborului.

Având în vedere că acestea pot varia de la o companie la alta, se recomandă ca anterior călătoriei să consultați condițiile de îmbarcare prezentate de compania aeriană și cu aeroportul de origine a călătoriei.

Potrivit deciziei din 19 aprilie 2022 a Consiliului spaniol de Miniștri, începând cu data de 20.04.2022, a fost eliminată obligativitatea purtării măștii de protecție în interior, cu excepția spitalelor și centrelor sanitare, farmaciilor, azilelor pentru persoane vârstnice și a mijloacelor de transport în comun (avion, barcă, tren, autobuz, metrou, taxi).

Purtarea măștii nu va fi obligatorie în mediul școlar și nici la locul de muncă dacă nu se decide altfel de către organizația/entitatea respectivă.

De asemenea, nu va fi obligatorie purtarea măștii la evenimente precum concursurile sportive sau concertele organizate în exterior sau în spații închise.

Reguli de călătorie în Germania

Începând cu data de 03.03.2022, ora 00.00, România nu mai este clasificată drept zonă cu incidență ridicată. Prin urmare, nu mai este necesară înregistrarea pe portalul www.einreiseanmeldung.de a persoanelor care intenționează să călătorească în Germania.

 

Persoanele care călătoresc în Germania au obligația de a prezenta la intrarea pe teritoriul federal documente care atestă fie vaccinarea anti-COVID-19, fie vindecarea de COVID-19, fie rezultatul negativ al unui test pentru COVID-19, indiferent de modalitatea de transport utilizată (aeriană – inclusiv tranzit aeroportuar -, terestră, navală) și de zona din care este începută călătoria.

Copiii cu vârsta sub 12 ani sunt exceptați de la această obligație.

Dovada vaccinării trebuie să corespundă criteriilor stabilite de Institutul Paul Ehrlich în colaborare cu Institutul Robert Koch privind tipul de vaccin, numărul de doze necesare pentru fiecare tip de vaccin, doze booster necesare pentru o protecție completă în funcție de tipul de vaccin administrat, precum și intervalul de timp între administrarea dozelor.

Pentru protecția completă a persoanelor, este necesar ca acestea să fie vaccinate cu două doze de vaccin. Acest lucru e valabil și pentru cazurile în care doza de imunizare a fost efectuată cu serul produs de compania Johnson&Johnson (Jannssen-Cilag).

Certificatul de vaccinare trebuie să ateste efectuarea a 3 vaccinări (din care ultima să fie la cel puțin 3 luni după a doua vaccinare).

Dovada infectării anterioare cu virusul SARS-CoV-2 și, implicit, a vindecării trebuie să corespundă criteriilor stabilite de Institutul Robert Koch privind tipul de testare de laborator pentru confirmarea bolii, intervalul de timp scurs de la data testării sau dovada privind ridicarea carantinei dispuse ca urmare a infectării și durata de timp maximă acceptată de la data testării până la data efectuării călătoriei.

Dovada testării negative se face prin prezentarea unui test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2. Sunt acceptate testele tip antigen sau RT-PCR, a căror valabilitate să nu depășească 48 ore.

Documentele menționate anterior pot fi prezentate în format tipărit sau electronic și trebuie să fie redactate într-una din limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă.

Pentru informații legate de autoizolare, verificați informațiile la zi puse la dispoziție de autoritățile germane.

Reguli de călătorie în Franța

Franța se află într-un regim de tranziție privind ieșirea din starea de urgență sanitară, până la data de 31 iulie 2022.

La intrarea pe teritoriul francez, se aplică următoarele măsuri pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani care sosesc din România, conform Strategiei de redeschidere a frontierelor:

  • nu este necesară prezentarea unui test negativ pentru COVID–19 pentru persoanele care sunt vaccinate complet cu un vaccin autorizat de UE. Schema de vaccinare este considerată completă la 28 de zile de la administrarea dozei unice pentru vaccinul Janssen (Johnson&Johnson), la 7 zile de la administrarea celei de-a doua doze  pentru celelalte vaccinuri recunoscute de Agenția Europeană a Medicamentului (Pfizer/Comirnaty, Moderna, AstraZeneca/Vaxzevria/Covishield) și, pentru persoanele care au efectuat toate dozele necesare dintr-un vaccin autorizat de OMS și nerecunoscut de Agenția Europeană a Medicamentului, la 7 zile de la administrarea unei doze complementare de vaccin cu ARN mesager care beneficiază de o astfel de recunoaștere.

ATENȚIE! Din 30 ianuarie 2022, pentru ca schema de vaccinare să fie considerată completă, persoanele cu vârsta de peste 18 ani care doresc să intre pe teritoriul francez trebuie să fi primit o doză complementară de vaccin cu ARN mesager, dacă au trecut 9 luni de la ultima doză administrată.

Persoanele care nu sunt vaccinate (cu schemă completă, conform detaliilor de mai sus) trebuie să prezinte la îmbarcare/la trecerea frontierei:

  • fie un test molecular tip PCR, efectuat cu cel mult 72 ore înainte de intrarea în Franța, fie un test antigen, efectuat cu maximum 48 ore înainte de intrarea în Franța; sunt exceptați pasagerii aflați în tranzit aeroportuar, pentru care statul de destinație finală nu solicită testul;
  • fie un certificat de recuperare de COVID-19, care atestă o infectare confirmată cu cel puțin 11 zile și maximum șase luni anterior.

Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptați de la această măsură.

Atenție! Se acceptă ca certificate doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală sau rezultatului negativ al unui test tip RT-PCR doar certificatele care conțin un cod QR și care sunt redactate în limba statului în care au fost emise și în limba engleză.

Această obligație nu se aplică transportatorilor rutieri în timpul desfășurării activității profesionale și următoarelor deplasări pe cale terestră: deplasări cu o durată mai mică de 24 de ore pe o rază de 30 km în jurul locului de reședință; deplasări profesionale ale căror urgență sau frecvență sunt incompatibile cu efectuarea unui test (https://www.diplomatie.gouv.fr/fr/conseils-aux-voyageurs/informations-pratiques/article/coronavirus-covid-19).

Transportatorii rutieri care sosesc în Franța trebuie să prezinte un certificat european pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaționale.

Formularul poate fi descărcat de pe pagina de internet a Ministerului de Interne francez:  https://www.interieur.gouv.fr/fr/Actualites/L-actu-du-Ministere/Deplacement-des-transporteurs-routiers-internationaux.

Pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani nu este necesar testul PCR/antigen sau dovada vaccinării.

Condiții de intrare și tranzit în Austria:

I. Persoanele care călătoresc în Austria pot intra pe teritoriul federal fără înregistrare prealabilă și fără să intre în carantină, cu prezentarea uneia din următoarele dovezi (3G):

1. Un certificat de vaccinare cu un ser autorizat. Atenție la măsurile interne, în special cele aplicabile la nivelul orașului Viena și la durata de valabilitate a vaccinurilor pe plan intern.

2. O confirmare a unei infectări cu SARS-CoV-2, care a avut loc în ultimele 180 de zile și pentru care poate fi prezentat un certificat medical de vindecare.

3. Rezultatul negativ al unui test biologic-molecular pentru SARS-CoV-2 (PCR), nu mai vechi de 72 de ore de la data prelevării probelor sau antigen (exclusiv de la un laborator autorizat), nu mai vechi de 24 de ore de la data prelevării probelor.

Persoanele care nu îndeplinesc niciuna din condițiile menționate mai sus trebuie să se înregistreze, cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei, prin intermediul platformei Pre Travel Clearance – PTC (https://entry.ptc.gv.at/en.html) și vor fi plasate în carantină pentru o perioadă de 10 zile.

Măsura carantinei poate fi încheiată dacă este prezentat rezultatul negativ al unui test pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

II. Excepții:

A. Minori cu vârsta de până la 12 ani, chiar dacă sunt neînsoțiți

În cazul în care părinților însoțitori li se aplică măsura carantinei, aceasta se aplică și minorilor și se încheie în momentul în care se încheie carantina părinților.

Minorilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani li se aplică regula 3G.

B. Persoanele aflate în tranzit

Este permis în regim permanent tranzitul, fără oprire (înnoptare), cu excepția opririlor absolut esențiale, al cetățenilor pe teritoriul Austriei spre destinații din alte state.

Este obligatorie prezentarea, la cererea autorităților, de către toate persoanele care tranzitează Austria, a dovezilor care să ateste ieșirea de pe teritoriul austriac și asigurarea intrării în statul de destinație (rezervări la hotel/tren/autobuz/avion, documente justificative privind domiciliul/rezidenţa/dreptul de şedere, proprii sau ale membrilor de familie, după caz: certificate de căsătorie etc., contracte de muncă, orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc.).

Excepție fac lucrătorii care operează transporturi comerciale și de marfă.

C. Persoanele care călătoresc în Austria din zone de conflict armat/război sunt exceptate de la aplicarea condițiilor de călătorie în context COVID-19.

III. Documentele justificative pot fi redactate în limba germană sau engleză.

Reguli de intrare în Grecia

Românii trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Republicii Elene unul dintre următoarele documente:

  • certificat de vaccinare european în termen de valabilitate de 9 luni de la finalizarea imunizării cu doza dublă, respectiv cu doza unică pentru serurile care se administrează astfel. Certificatul devine valabil după 14 zile de la administrarea dozei finale.

Pentru persoanele care au primit doza booster (a 3-a doză), certificatul de vaccinare nu are limită de valabilitate.
certificat care atestă trecerea prin boală.

Pentru a fi valabil, acesta trebuie emis la 14 zile de la obținerea primului test PCR sau antigen pozitiv. Începând de la această dată, certificatul are o valabilitate de 180 de zile.

  • rezultatul negativ al unui test PCR, efectuat cu maxim 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Republicii Elene, sau al unui test rapid, efectuat cu maxim 24 de ore anterior intrării pe teritoriul Republicii Elene.

ATENȚIE: Restricțiile menționate la punctele A, B și C NU se aplică în cazul copiilor cu vârsta sub 5 ani.

Autoritățile elene pot efectua teste rapide, algoritmic, la punctele de trecere a frontierei. Călătorul așteaptă rezultatul testului pe loc, la frontieră.

Persoanele diagnosticate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 ca urmare a acestei testări sau care se infectează în timpul șederii în Grecia vor fi supuse măsurii carantinei pentru o perioadă de 5 zile, la domiciliu sau într-un loc de reședință temporară, indicată de către autoritățile competente.

Accesul în Grecia, pe cale rutieră:

Funcționează non-stop (24/24) următoarele puncte de trecere a frontierei, pentru toate categoriile de persoane:

Kulata-Promachonas, Svilengrad-Ormenio, Makaza-Nimfaea, Evzones (frontiera cu Macedonia de Nord), Niki (frontiera cu Macedonia de Nord), Doirani (frontiera cu Macedonia de Nord), Kastanies (frontiera cu Turcia: limită de 1.500 de persoane săptămânal, cu excepția șoferilor de transport internațional de mărfuri), Kipi (frontiera cu Turcia, limită de 1.500 de persoane săptămânal, cu excepția șoferilor de transport internațional de mărfuri), Kakavia (frontiera cu Albania), Kristallopigi (frontiera cu Albania), Exohi (frontiera cu Bulgaria), Mavromati (frontiera cu Albania).

 

Funcționează în intervalul orar 8:00-20:00 punctul de trecere a frontierei Mertzianis, la frontiera cu Albania.

Legislația în vigoare nu face distincție între regulile aplicabile persoanelor care tranzitează teritoriul Republicii Elene și cele aplicabile persoanelor care rămân în acest stat.

Prin urmare, condițiile de intrare menționate anterior se aplică pentru toate persoanele care doresc să intre pe teritoriul Republicii Elene.

Accesul pe cale aeriană și maritimă se face prin toate aeroporturile internaționale, respectiv prin toate porturile, cu îndeplinirea formalităților enunțate mai sus.

ATENȚIE: Toate măsurile menționate cu privire la restricțiile de intrare pe teritoriul Greciei sunt valabile până la data de 01.05.2022.

După această dată, autoritățile vor anunța măsuri specifice sezonului estival.

Reguli de intrare în Bulgaria 2022

Începând cu data de 1 aprilie 2022, situația de urgență epidemiologică NU a mai fost prelungită.

 

Cetățenilor români care sosesc din România (inclusiv din Republica Macedonia de Nord, Turcia, Serbia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Israel și Egipt), li se permite intrarea DOAR în baza prezentării documentelor de călătorie (carte de identitate sau pașaport aflate în perioada de valabilitate) FĂRĂ a mai fi necesară prezentarea documentelor în legătură cu COVID-19. 

Reguli de intrare în Marea Britanie

Cetățenii români nerezidenți în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pot călători în Marea Britanie doar în baza unui pașaport, cartea de identitate fiind acceptată numai în cazul cetățenilor care au statut de rezident.

Autoritățile nu au prelungit starea de urgență.

Începând cu data de 18 martie a.c., persoanelor care ajung în Regatul Unit, indiferent de stadiul de vaccinare și țara de proveniență, nu li se mai aplică restricții de călătorie, fiind eliminate obligativitatea efectuării testelor, completarea formularului – Passenger locator form sau izolarea la domiciliu.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Noi reguli pentru motocicliști: Se vor putea strecura printre maşini. Modificări la Codul Rutier, aprobate de Senat

Publicat

Publicitate

Noi reguli pentru motocicliști. Motocicliștii ar putea circula și pe benzile de autobuz și s-ar putea strecura fără să fie sancționați printre mașinile blocate la semafor, potrivit unui proiect legislativ care a trecut recent de Senat. În prezent, manevra este interzisă și se pedepsește cu amendă de până la 800 de lei și reținerea permisului pentru 30 de zile, scrie alba24.ro.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, inițiată de mai mulți parlamentari de la PNL, PSD, USR și UDMR, a fost adoptată tacit de Senat pe 16 octombrie. Proiectul a ajuns în prezent la Camera Deputaților, unde urmează să fie dezbătut.

Noi reguli pentru motocicliști

Iniţiativa legislativă propune câteva măsuri pentru fluidizarea circulaţiei, cum ar fi utilizarea benzilor dedicate circulaţiei mijloacelor de transport în comun şi de către conducătorii de motociclete şi mopede, posibilitatea acestora de a înainta între sau pe lângă coloanele de autovehicule oprite la semafor sau la bariera de trecere la nivel cu calea ferată, cu respectarea
măsurilor de siguranţă.

Astfel, potrivit proiectului, banda destinată mijloacelor de transport în comun va putea fi utilizată și de motociclete şi mopede.

Pentru evitarea blocării intersecţiilor, se propune crearea unor marcaje de siguranţă între marcajul pentru traversare pietonală şi maşinile care staţionează la semafoare, respectiv înaintea barierelor de trecere la nivel cu calea ferată.

„Autoritățile administrației publice locale vor lua măsuri pentru amenajarea de trotuare şi drumuri laterale pentru circulaţia pietonilor, vehiculelor cu tracţiune animală, a tractoarelor, de locuri de parcare gratuite dedicate motocicletelor şi mopedelor în toate parcările publice care au minim 6 locuri de parcare auto, de spaţii de siguranţă pentru vehicule pe două roţi în zonele cu trafic intens, de piste pentru biciclete, precum şi de benzi destinate exclusiv transportului public de persoane pe drumurile pe care le administrează, conform standardelor şi reglementărilor tehnice în vigoare şi cu avizul poliţiei rutiere”, se prevede în proiect.

Publicitate

De asemenea, potrivit proiectului, nu se va considera depăşire dacă un moped sau o motocicletă trece înaintea unui alt autovehicul sau ocoleşte un obstacol în condiţiile în care nu încalcă marcajul de demarcare a benzii de circulaţie. Regula va fi valabilă pentru toţi participanţii la trafic, în sprijinul evitării formării de coloane de autovehicule în spatele unui vehicul lent.

Tot în sprijinul evitării congestiilor provocate de parcarea autovehiculelor, se prevede posibilitatea ca vehiculele pe două roţi să poată staţiona pe trotuar, paralel cu marginea carosabilului, cu obligaţia de a păstra o distanţă de 1 metru pe trotuar, pentru circulaţia pietonilor şi altor participanţi la trafic.

„Prin excepție (…) autovehiculele aflate în proprietatea persoanelor cu dizabilităţi sau a însoţitorilor, respectiv a asistenţilor personali ale acestora, autovehiculele destinate transportului bolnavilor, bicicletele, motocicletele fără ataş şi mopedele pot ocupa trotuarele, cu respectarea lăţimii minime de cel puţin un metru lăsate la dispoziţia pietonilor. În aceste cazuri, vehiculul va staţiona paralel cu axa drumului, cât mai aproape de marginea dinspre carosabil”, mai prevede inițiativa legislativă.

Propunerea legislativă nu se aplică în prezent. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie să fie adoptată de Camera Deputaților, promulgată de președintele Nicușor Dan și mai apoi publicată în Monitorul Oficial.

Citeste mai mult

Eveniment

Amenzi URIAȘE pentru comercianții care refuză să înlocuiască un produs neconform. Proiect adoptat în Camera Deputaților

Publicat

Publicitate

Amenzi uriașe pentru comercianții care refuză să înlocuiască un produs neconform, fie că este defect, expirat sau pur și simplu nu este conform promisiunii de vânzare. Și până acum vânzătorii erau obligați să înlocuiască produsele, dar elementul de noutate îl reprezintă amenzile, care acum pot ajunge până la 25.000 de lei, scrie alba24.ro

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia refuzul vânzătorului de a înlocui un produs în cazul în care acesta este neconform intră în categoria contravenţiilor şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.

Legea a fost introdusă pe circuit acum 7 luni.

Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari de la PNL, Ordonanţa de urgenţă nr. 140/2021 a fost adoptată pentru a stabili cadrul legal cu privire la contractele de vânzare încheiate între vânzător şi consumator.

Sunt vizate în special norme privind conformitatea bunurilor, măsurile corective în caz de neconformitate, modalităţile de punere în aplicare a respectivelor măsuri corective, precum şi garanţiile comerciale în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi a bunei funcţionări a pieţei interne.

Amenzi URIAȘE pentru comercianții care refuză să înlocuiască un produs: până la 25.000 de lei

Publicitate

„Din păcate, legiuitorul a instituit o nouă obligaţie în sarcina vânzătorului – înlocuirea bunului neconfom – însă nu a dispus şi sancţiunile aplicabile pentru abaterile de la prevederile art. 11 alin. (7), respectiv refuzul vânzătorului de a înlocui bunul neconform, în temenul stipulat de lege.

Absenţa sanţiunii detemină în practică multiple refuzuri nejustificate din partea comercianţilor, chiar dacă, în termenul de 30 de zile, consumatorul solicită înlocuirea bunurilor neconforme”, au explicat inițiatorii, în expunerea de motive.

Pentru a corecta omisiunea legiuitorului, propunem modificarea OUG 140/2021 şi includerea în categoria contravenţiilor sancţionate cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei a nerespectării acestor prevederi”, au explicat iniţiatorii proiectului, potrivit Agerpres.

Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Citeste mai mult

Eveniment

Oana Gheorghiu – numită vicepremier de președinte. Va depune jurământul joi, la Cotroceni

Publicat

Publicitate

Președintele Nicușor Dan a semnat miercuri decretul de numire în funcția de membru al Guvernului a Oanei Gheorghiu, în funcția de viceprim-ministru, anunță Administrația Prezidențială.

Decretul a fost trimis miercuri după-amiază la Monitorul Oficial și va fi publicat joi, 30 octombrie. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcție va avea loc joi dimineață. AGERPRES

Oana Gheorghiu are 56 de ani și este absolventă a Academiei de Studii Economice din București, promoția 1994, cu specializare în management economic. Din februarie 2025, ea este co-președintă a Asociației Dăruiește Viață, după ce anterior a fost vicepreședintă.

Timp de peste un deceniu, Gheorghiu s-a implicat în proiecte de infrastructură medicală și în campanii de advocacy dedicate îmbunătățirii sistemului de sănătate publică. Sub coordonarea sa, Asociația Dăruiește Viață a reușit să atragă peste 100 de milioane de euro din donații și sponsorizări private, contribuțiile venind din partea a peste 500.000 de persoane fizice și 10.000 de companii.

Cea mai notabilă realizare este Spitalul pentru Copii bolnavi de cancer construit de la zero în curtea Spitalului Marie Curie din București, o investiție de 12.000 de metri pătrați, cu nouă etaje și peste 140 de paturi. Este primul proiect de acest fel realizat integral din fonduri private în România.

Publicitate
Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (399)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

„LUCEAFĂRUL DE DIMINEAȚĂ”, O ALTĂ FAȚĂ

Citesc revista „Luceafărul de dimineață” de pe vremea când se numea „Luceafărul” și se declara revistă pentru scriitorii tineri. Și chiar era. Elev de liceu fiind (anii 70), o procuram de la o librărie din Vidra (Vrancea). Veneau două exemplare. Unul îl cumpăram eu, pe cel de-al doilea un coleg dintr-un an mai mare. Ca student îl citeam număr de număr la biblioteca Universității. Intrat în „câmpul muncii”, ca să folosesc o sintagmă specifică timpului de atunci, îmi făceam abonament annual. Abonament am și acum când deja am ieșit la pensie. După Revoluție, revista se numește „Luceafărul de dimineață”. Asta fiindcă domnul Ion Istrate a mers repede la OSIM și a înregistrat marca „Luceafărul” alături de editura „Agata”, revistă la care câțiva ani am fost și eu redactor-șef. Puș în fața faptului împlinit, fostul „Luceafărul” și-a luat denumirea pe care o are și azi, adică „Luceafărul de dimineață”. Calitatea articolelor nu a scăzut, doar că menirea, aceea de a fi o tribună a tinerilor scriitori s-a cam atenuat. Începând din acest an (2025), revista a redevenit una, cu preponderență, și a tinerilor. Apar cronici la cărțile tinerilor scriitori, paginile sunt deschise unor debuturi și unor puncte de vedere ale tinerilor, Horia Gârbea, Răzvan Voncu, Aurel Maria Baros, Dan Stanca, Angelo Mitchievici și alți colaboratori îmbrățișează cu un mare grad de condescendență tinerele talente. Putem spune că „Luceafărul de dimineață” are o altă față. Rețin debutul unei cronici făcută unuii tânăr poet de Andrea H. Hedeș: „Citind cărțile poeților care fac parte din ceea ce numim „generația tânără” am în minte metafora orezului care stă cu picioarele în apă și cu capul în soare. Acești poeți sunt ancorați în concretul, absurdul, dificultățile vieții, societății contemporane, în care se luptă să nu se scufunde tânjind, în același timp, spre lumină, sprepromisiunea unei realități suprafirești, a unui loc mai bun, în care idealurile, inocența pierdute pe rând, să poată fi regăsite. E o imensă căutare a sensului și o dureroasă dorință de a fi văzuți, auziți, înțeleși, parcă mai acut decât la la generațiile anterioare, mascate prin rebeliune, uneori exces și, după depășirea acestor etape firești, prin ironie și o luciditate greu de suportat”. Andrea H. Hedeș continuă să scruteze poezia tânără de unde sistematizez: 1) „cuțitul vieții, ajuns la os, nu mai permite efuziuni”; 2) „natura nu mai este cântată, este plânsă”; 3) dragostea nu este idealizată, ci disecată”; 4) „această generație de poeți și prozatori a resimțit presiuni ale plăcilor tectonice ale istoriei”; 5) „un tremolo dureros reverberează în opera acestei alte generații de sacrificiu”; 6) „această generație încearcă să-și găsească un sens prin creație”.

 

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending