În spaţiul carpato-ponto-danubian se cunosc sau au fost depistate, până în prezent, trei începuturi de an: 1 ianuarie (Anul Nou civil), 1 martie (Anul Nou agrar) şi 1 septembrie (Anul Nou bisericesc).

”Calendarul popular cuprindea însă şi alte începuturi de an. Pentru a descoperi datele calendaristice vechi de celebrare a anului nou, se va elabora un important instrument de lucru, scenariul morţii şi renaşterii timpului după 365 sau 366 de zile, la care se vor raporta apoi sărbătorile şi obiceiurile calendaristice.”, indică prof. univ. dr. Ion Ghinoiu, secretar ştiinţific al Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, în volumul „Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura ELION, 2003.

Scenariul amintit putea presupune, printre altele, conform lucrării citate: existenţa unei perioade în care să se desfăşoare ritualul complex de înnoire a timpului; sacrificiul ritual al unui animal, substitut al divinităţii care moare şi renaşte anual; pregătirea unor mâncăruri rituale; stingerea şi aprinderea rituală a focurilor; jocuri cu măşti; sărbători nocturne; egalitatea supuşilor cu stăpânii; strigatul peste sat; prevestiri şi pronosticuri, jocuri de încercarea norocului; credinţa deschiderii cerului la miezul nopţii de An Nou; întocmirea calendarelor meteorologice; practici pentru alungarea spiritelor malefice şi a morţilor la lăcaşurile lor.

Colindători cu Pluguşorul la periferia Bucureştiului. (placa fotografica), 1940.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

În ajunul Anului Nou, în zonele rurale din România, se poate vorbi de trei feluri de colindători: cei ce merg cu „Pluguşorul”, în cete de trei-cinci-şapte copii sub 15 ani, de dimineaţă până spre seară; tot cu „Pluguşorul, cete de cinci-zece flăcăi, începând cam după amiază până noaptea târziu”; în această categorie sunt cel mult două cete de câte 10-15 persoane, tineri, bărbaţi căsătoriţi, care îşi împart din timp tot satul; mascaţi cu măşti de urs, cal, cerb, capră etc., măşti fantastice, însoţiţi de un cântăreţ cu fluierul, o pereche de „mire-mireasă”, sau alt cuplu, denumirea lor fiind de jieni, uncheşi, haiduci, urâţi, indică lucrarea ”Dicţionar de Simboluri şi Credinţe Tradiţionale Româneşti”, de Romulus Antonescu (2009), ediţia digitală 2016 publicată pe http://cimec.ro.

În seara de 31 decembrie, după asfinţitul soarelui, cete de flăcăi colindă cu „Plugul mare”, tras de boi sau de cai, împodobiţi cu colaci, aşezaţi în coarne, şi ştergare, tinerii fiind îmbrăcaţi de sărbătoare (cămăşi brodate, pantaloni albi, cingători roşii, chimire, pieptare, cizme şi căciuli negre, cei cu rang având căciuli din astrahan), care intră în fiecare gospodărie, pentru a ura sănătate, belşug, fericire în anul ce vine (Transilvania). Lumea iliro-tracă a învestit plugul cu atribute deosebite, notează aceeaşi lucrare. Un cercetător albanez, în 1982, semnalează confecţionarea plugului în luna decembrie, din material tăiat pe lună nouă, când, în timpul primelor trei lovituri de topor date trunchiului, se rosteşte formula „Tare ca piatra sau fierul, aşa să fie lemnul”, cu rezonanţe în textul românesc al „Sorcovei”. Şi românii au moştenit credinţe străvechi, atribuind plugului însuşiri miraculoase. În Romanaţi, la 1 ianuarie, se strâng câte 20 de băieţi, iau un plug, trag cu el trei brazde, apoi pun o mămăligă fierbinte între coarnele lui şi îl duc înapoi de unde l-au luat. Mămăliga aceasta este considerată de leac şi se ţine uscată până în anul următor, legată într-o cârpă. Descrierea etapelor muncii agrare care se depune pentru facerea pâinii este similară la toate popoarele, iar elemente care pledează pentru sacralitatea plugului există în folclorul întregii lumi, dar paralelismele respective nu pot servi în nici un fel la identificarea originii „Pluguşorului”, a cărui structură complexă nu-şi află nicăieri replică, evidenţiază sursa citată anterior.

Textul „Pluguşorului” are ca subiect munca agrară. Din acest punct de vedere, se dovedeşte a fi mai puţin o colindă legată de ciclul obiceiurilor familiale, aşa cum este socotită colinda obişnuită. Dar cum anul agrar nu poate fi despărţit de anul calendaristic, „Pluguşorul” este în acelaşi timp şi o colindă apropiată parţial de riturile renaşterii ciclice a naturii. Colinda agrară se înrudeşte strâns cu alte manifestări, pe bază de conţinut şi formă, cum ar fi „Semănatul” şi mai puţin sau deloc cu colinda de Crăciun. Conţinutul său agrar îl pune alături de alte rituri străvechi ale plugarilor. Ipoteza că Plugul sau Pluguşorul se lega odinioară de începutul anului calendaristic, care, la romani, coincidea cu începutul anului agricol, adică la 1 martie, a fost formulată în repetate rânduri.

Colindători cu Pluguşorul in comuna vrânceană Soveja.

Foto: (c)  TRAIAN NEGULESCU/Arhiva istorică AGERPRES

Acestui obicei i se spune Plug sau Plugul Mare (atunci când este practicat de bărbaţi, aceasta fiind şi forma cea mai veche), Pluguşor (peste tot), Pluguleţ, Plugarul, chiar Pluguşorul Mic (când este practicat de către tineri şi copii); local însă, obiceiul prezintă şi denumiri mai puţin cunoscute, cum ar fi ”Cu boii”, atestat în zona muntoasă a Neamţului, având caracter de unicat, boii fiind realizaţi din scândură şi pânză, în mărime naturală; în Botoşani, se spunea prin 1926, că se merge cu ”Hăi-hăi”, spre Suceava, cu ”Hăiul” sau cu ”Hăitul”, cu ”Hăitura” şi chiar ”De-a hăicăitul” sau cu ”Cetâratul”.

Practica are elemente dramatice, elemente epice şi laice (urările şi felicitările din final). În Vaslui, ceata Plugului Mare, cu patru boi, deschide porţile grădinilor, uşile de la beciuri, brăzdează, seamănă; ”în tot acest timp, un ins măsoară ograda cu o prăjină şi se ceartă cu altul de la un hat; apar îndată cei ce reprezintă autorităţile satului şi intervin pentru aplanarea conflictului, toate acestea alături de alte improvizaţii”, evidenţiază sursa citată. Astfel, „Pluguşorul” este epopeea grâului şi nu a porumbului, ceea ce constituie o dovadă a vechimii lui; funcţia magică şi rituală a obiceiului este dovedită şi prin faptul că, în unele sate din Botoşani, se colindă şi în faţa porţilor de la grajdurile animalelor sau chiar la fântână; în unele sate, se colindă numai la fântânile noi, construite în acel an, în zorii zilei de An Nou, la cererea gospodarului. În multe locuri încă, după ce este terminat colindul la fereastră, membrii cetei vin prin casă şi, cu un mic plug din lemn, trag brazde prin făina (altădată prin boabele de grâu) pusă anume de gospodari într-o albie sau covată, ceea ce pare a se lega de un străvechi rit de fecunditate; acest plug miniatural este semnalat în Oltenia şi Muntenia, dar apare rar şi în Moldova, cu precădere în zona Bacăului. „Pluguşorul” a fost semnalat în Dobrogea, mai ales în satele a căror populaţie provine în mare măsură din Moldova, atestat deopotrivă în judeţele Tulcea şi Constanţa, deci lângă Dunăre; aici, uneori, ceata de flăcăi şi de bărbaţi joacă la finele colindatului. Variantele existente au fost revigorate odată cu prezenţa masivă a mocanilor ardeleni în Dobrogea, mai arată sursa citată.

”Copiii semănau odată cu Pluguşorul” (Dolj, Mehedinţi, Vâlcea), în ”ziua de Anul Nou umblau copiii, dar mai rar”, ”când mergeau cu Pluguşorul, colindătorii (copii de 14-16 ani) făceau şi semănat cu diferite feluri de seminţe”, ”se amestecau seminţe de mai multe feluri: grâu, porumb, orz, ovăz, secară, cânepă, mei” (Olt), ”colindătorii aruncau cu seminţe prin obor, iar în casă făceau cruce cu boata în foc şi ziceau: ‘Câte cuie pe casă/ Atâţia galbeni pe masă/ Câte fire-n mătură/ Atâţia copii sub pătură/ Pe casă câte nuiele/ În obor atâtea mieluşele”’ (Mehedinţi), aminteşte lucrarea ”Sărbători şi obiceiuri. Volumul I. Oltenia”, Editura Enciclopedică, 2001.

”Seminţele se aruncau în casă peste oameni” (Bacău), ”în faţa celui mai bătrân din familie” (Bacău, Neamţ, Vaslui), ”în casă, în faţa icoanei şi pe oameni” (Bacău, Iaşi, Vrancea), se ura ”Sănătatea noului” şi ”La mulţi ani” (Galaţi), potrivit lucrării ”Sărbători şi obiceiuri. Volumul IV. Moldova”, Editura Enciclopedică, 2004.

”Sorcova” reprezintă o rămurică verde de măr sau de păr, împodobită cu hârtii de diferite culori, cu poleială şi beteală, eventual cu flori artificiale, purtată de copii mici, între 3 şi 12 ani, în dimineaţa Anului Nou, pe la casele oamenilor, urându-le acestora ani mulţi şi fericiţi. Se spune „a sorcovi” şi „a sorcovăi”; sorcovitul este început cu membrii familiei, apoi copiii se duc la rude şi la prieteni; uneori, copiii sorcovesc pe toţi cei întâlniţi în cale, atingându-i şi pe aceştia cu sorcova; sorcovitul încetează la amiază; copiii primesc în dar fuioare, turte şi faguri de miere, dar şi bani.

Sorcova este, de fapt, un însemn ritual purtat de colindători, cu semnificaţii benefice, apotropaice. Pentru a fi înverzite de Anul Nou, ramurile de măr, de păr, de trandafir se taie şi se pun în apă, la temperatura camerei, la date precise: fie la 21 noiembrie (Ovidenie), fie la 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei) (”Dicţionar de Simboluri şi Credinţe Tradiţionale Româneşti”). Practică augurală, constând în lovirea cu ramuri înverzite (înflorite) a celor colindaţi şi în rostirea unei urări care invocă sănătatea şi prosperitatea celui sorcovit; se întâlneşte mai ales în localităţile din Muntenia; copiii pun crenguţe în sticle cu apă, în seara Sfântului Andrei, iar de Anul Nou ele sunt înverzite; cu aceste crenguţe copiii sorcovesc în zorii zilei de An Nou pe toţi cei din casă şi pe la casele vecine, urând sănătate, bogăţie, fericire.

Jocul caprei constituie una dintre formele elementare ale teatrului popular. Costumaţia bogată, agilitatea jucătorilor, ritmul alert, versurile şi strigăturile fac din acest obicei un mic spectacol. „Pe durata jocului, capra dansează, consumând energii vitale, moare şi renaşte, simbolizând regenerarea ritualică şi continuitatea vieţii”, a explicat Marcel Lutic, etnograf din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei, citat pe site-ul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane- https://azm.gov.ro. Capra moare violent, prin lovire sau împuşcare şi renaşte simbolic. În unele sate din Bucovina, întâlnim mai multe capre sub forma unor cete (Ostra), iar în alte zone ale ţării, capra este singură, în prezenţa ciobanului, a unui moş şi a unei babe. Masca este alcătuită dintr-un cap de capră din lemn, cu maxilarul inferior mobil, care este tras cu o sfoară în timpul dansului. Cel mai importat în Jocul caprei este ca mişcările să fie realizate corect de la botul caprei, iar corpul să fie purtat într-o parte şi în alta de la jumătate, să se onduleze.

Foto: (c) CONSTANTIN CIOBOATA/AGERPRES FOTO

În Transilvania acest joc al caprei este cunoscut sub denumirea de „Turca”. Unul dintre colindători poartă mască şi prin dansuri şi gesturi transmite anumite mesaje. Acestea sunt explicate de liderul grupului, numit birău. Moartea şi învierea „turcii”, vestesc gazdei „trecerea comunităţii în noul an sub semnul restabilirii ordinii cosmice, cu alte cuvinte triumful vieţii asupra morţii, a luminii asupra întunericului, a fertilităţii şi fecundităţii asupra sterilităţii, a binelui asupra răului”, a detaliat profesorul etnograf Crăciun Parasca, conform sursei citate.

Ursul, animalul „înfierat”, purtat prin târguri şi pus să joace în curţi, spre hazul şi bucuria tuturor sătenilor, pare a fi deţinătorul unor însuşiri apotropaice, deoarece poate alunga bolile, farmecele, chiar şi pe diavol de la casa unde este jucat de ursari, precum şi în târla oilor, menţionează lucrarea ”Dicţionar de Simboluri şi Credinţe Tradiţionale Româneşti”. Unii cercetători înclină să creadă că prestigiul ursului derivă nu numai din mărimea şi puterea lui, ci şi din strania şi neliniştitoarea sa asemănare cu omul. Vânătorii ştiu că trupul unui urs jupuit dezvăluie forme tulburător de apropiate de acelea ale omului; de asemenea, ursul foloseşte locomoţia bipedă, are uneori gesturi, mişcări şi fapte care par a deriva dintr-o „înţelepciune” mai degrabă umană decât animală, explică lucrarea citată.

Foto: (c)   SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

”Ursul intra în scenă în paşi grei. Impulsionat de un harap, începea să se mişte din ce în ce mai sprinten în ritmul muzicii de tobă. Ursul se prăbuşea, harapul îl descânta. Ursul se trezea şi bătea din nou o Ursărească, Cerbul intra în scenă executând o suită de sărituri în pas sprinten. Unul dintre moşnegi îi cânta din gură, iar altul din fluier. Celălalt moşneag juca alături de Cerb. După ce Cerbul îşi sfârşea numărul, toţi moşnegii se prindeau alături de Cerb într-o Horă” (Vaslui), ”Ursarul bătea în ciur şi ursul sărea după muzică” (Bacău), arată lucrarea ”Sărbători şi obiceiuri. Volumul IV. Moldova”.

În seara Anului Nou (Sfântul Vasile), prima bucată, pe care un băiat sau o fată doreşte să o mănânce, să fie pusă pe mânecă, să se iasă apoi afară din casă şi, de unde se vor auzi că latră câinii, din acea parte de sat va lua soţie sau soţ – Vâlcea; în seara dinspre Anul Nou, unele fete din Bucovina iau trei cărbuni stinşi, o bucată de lut, una de pâine şi una de sare şi le pun pe toate în cruce pe o sită întoarsă cu plasa metalică în sus, iar în centru pun un ac sau un bold înfipt într-o bucată de pâine; după aşezarea obiectelor, învârtesc aţa (care este în urechile acului sau legată de bold) de două ori pe degetul arătător de la mâna dreaptă, ridică puţin acul sau boldul şi rostesc următoarele cuvinte: „Sânte Vasile!/ Spune-mi/ Vine mirele sau nu?/ De vine, / Să tragă la pâne/ Şi sare!/ De nu vine,/ Să tragă la lut şi la cărbune!”; dacă, după rostirea acestor cuvinte, firimitura în care este înfipt acul sau boldul se trage spre pâine sau sare, atunci înseamnă că mirele fetei respective va fi un om cu meşteşug (meseriaş), iar dacă se trage spre cărbune sau lut, mirele va fi agricultor; tot în această noapte şi tot în Bucovina, gospodarii fac cărbuni dintr-un lemn tare, de pildă din fag; înşiră un anume număr din aceşti cărbuni pe vatră şi le dau nume, de pildă: grâu, secară, porumb, orz, ovăz, cartofi etc.; a doua zi dimineaţă, care cărbune se află în întregime prefăcut în cenuşă, acea specie de recoltă va rodi mai bine peste vară, iar cărbunii care rămân nearşi arată ce specie nu va da recolte; care cărbune este prefăcut în cenuşă pe jumătate arată că acea specie va da recolte slabe; în multe cazuri, gospodarii se orientează la semănatul unor cereale după rezultatul din această noapte, evidenţiază Dicţionarul de Simboluri şi Credinţe Tradiţionale Româneşti.

În Maramureş, pentru a cunoaşte ce belşug vor avea în anul ce vine, femeile iau, în seara de Anul Nou, cărbuni aprinşi, pe care îi lasă să se stingă, nu înainte însă ca fiecărui cărbune să i se dea numele unei cereale sau al unor fructe; după ce se sting, cărbunele cu cea mai multă cenuşă pe el va indica ce fel de rod va fi mai bogat în acel an.

În satele din Munţii Apuseni, din Bihor, din Transilvania, din Teleorman, din Moldova şi din Bucovina, în seara dinspre Anul Nou, românii iau 12 foi de ceapă, le înşiră după ce pun în ele în mod egal sare măruntă, cam până la jumătatea foii, dau fiecărei foi numele unei luni din an şi apoi le lasă până a doua zi dimineaţa; în care foaie se află a doua zi mai multă apă, acea lună va fi mai ploioasă; în care foaie se află sare aşa cum a fost pusă, acea lună va fi secetoasă, cu arşiţă mare, iar foaia în care sarea va fi umedă doar pe jumătate, acea lună va fi schimbătoare. AGERPRES

Persoanele care-și fac asigurări de viață vor fi raportate la ANAF, din 1 ianuarie 2025. Se aplică prevederile ordonanței de urgență nr. 125 din octombrie 2024. Aceasta stabilește obligația pentru societățile de asigurare de a raporta mai multe date către Fisc, scrie alba24.ro.

Potrivit actului normativ, articolul IV Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală se completează după cum urmează:

După articolul 61.1 se introduce un nou articol, art. 61.2, cu următorul cuprins:

Articolul 61.2:

Entitățile care intră în sfera de autorizare, reglementare, supraveghere și control a Autorității de Supraveghere Financiară (…) au obligația să raporteze organului fiscal central, semestrial, lista persoanelor fizice rezidente care au contractat produse de asigurări de viață și alte produse financiare, tipurile de asigurări și alte produse financiare, precum și informații în legătură cu acestea.
Tipurile de asigurări de viață și alte produse financiare care fac obiectul obligației, formularul utilizat și termenele-limită ale raportării se aprobă prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității de Supraveghere Financiară.
Persoanele care-și fac asigurări de viață vor fi raportate la ANAF. Motivul
Nerespectarea obligației de raportare se va sancționa contravențional cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei.

Potrivit ordonanței, se respectă astfel Directiva 2010/24/UE privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de impozite, taxe și alte măsuri.

Agenția Națională de Administrare Fiscală va colecta date referitoare la asigurările de viață și alte produse financiare încheiate de persoanele fizice rezidente pe teritoriul României.

Comisia Europeană a cerut clarificări privind accesul la informațiile referitoare la asigurările de viață și alte produse financiare. De asemenea, se prevede posibilitatea furnizării unor astfel de informații care ar putea să facă obiectul asistenței la recuperare, potrivit hotnews.ro

Sunt cazuri în care românii primesc amenzi de circulație în străinătate și nu le plătesc. Iar autoritățile de peste hotare încearcă să recupereze sumele și constată că nu au ce recupera, mai notează sursa citată.

Chiar dacă poprirea pe asigurările de viață este interzisă prin Codul Civil, banii intră într-un cont bancar, pe care ANAF poate impune poprire.

Sfânta Cuvioasă Melania Romana – 31 decembie

Sfânta Melania a trăit pe vremea împăratului Honoriu (Flavius Honorius, 384-423). Purtând numele bunicii dinspre tată, Sfânta Melania s-a născut într-o familie din înalta societate, posesoare a unei averi imense. Părinții ei, Valerius Publicola și Caeionia Albina, făceau parte din oamenii de vază din senatul romanilor. Ei au avut doi copii: un fiu pe care l-au pierdut și o singura fiica: pe Melania. Toate speranțele și năzuințele de continuarea a neamului și de moștenirea averii erau puse alături de dragostea părinteasca în micuța și delicata copilă. Ca urmare a educației primite în familie, tânăra ar fi trebuit, conform dorinței părinților și vremii în care trăia, să devină o prințesă care, ca toate matroanele romane îmbrăcate în mătăsuri și împodobite de bijuterii, să își trăiască viața în înalta societate a Romei, în lux, huzur și abundență. Însă Melania (Sfânta Melania) iubea din toata inima pe Domnul și dorea să își trăiască viața în sfințenie, dar părinții au căsătorit-o la vârsta de 14 ani, împotriva voinței ei, cu un văr bogat pe nume Pinian. Neputând să se împotrivească hotărârii părinților, ea și-a rugat în repetate rânduri soțul pentru o viață în castitate și obține de la acesta promisiunea că vor lăsa împreună cele lumești doar după ce vor avea doi copii care să le moșteneasca averile. Sfânta Melania, (denumita cea Tânără spre a putea fi deosebită de bunica paternă ce purta numele de Sfânta Melania cea Bătrână) a avut cu Pinian o fetiță și un băiețel care s-au întors la Domnul încă de la naștere. Marcați profund de durerea pierderii ambilor copii, soții trăiesc în curăție, îmbrățișând trăirile unei vieți ascetice, dar rămân în continuare căsătoriți neputând să se împotrivească părinților. Înainte de moartea sa, Valerius Publicola, tatăl Melaniei le dă binecuvântarea de a trăi viața în sfințenie, după voința lor. Atunci Melania (Sfânta Melania) și Pinian, au lăsat fala lumească și au schimbat veșmintele de mătase cu o simplă îmbrăcăminte de in, apoi au început să dăruiască și să ajute. Sfânta Melania a părăsit cetatea şi s-a mutat în afara zidurilor cetății. Acolo trăia în viața de asceză, vindeca pe bolnavi, ajuta pe cei necăjiți şi sprijinea pe cei surghiuniţi. Apoi a vândut averea ei care era imens de mare. A luat cu ea mii de monede de aur pe care i-a folosit in scopuri caritabile ajutând oameni și copii sărmani, mănăstiri şi biserici. Ținea post foarte mult, la început mânca o dată la două zile, apoi o dată la cinci zile, câteodată doar duminica. Avea o scriere foarte frumoasă şi împodobită, grație educației alese. În urmă a plecat în Africa, unde a stat și a făcut acte de caritate timp şapte ani. După ce a împărţit averea ei şi acolo, s-a dus în Alexandria, un mare centru cultural și social al vremii. Din Alexandria s-a dus la Ierusalim unde a trăit într-o chilie. A strâns în jurul ei 90 de călugărite şi le ţinea pe cheltuiala ei cu tot ce le trebuia. În toată viața ei, Sfânta Melania a fost generoasa și a ajutat. Îmbolnăvindu-se foarte greu, a chemat pe Teofil episcopul Elefterupolei. S-a împărtăşit cu Sfintele Taine, şi-a luat rămas bun de la surorile ei de credință şi a rostit aceste ultime cuvinte: „Aşa s-a făcut, precum a hotărât Dumnezeu!” şi îndată şi-a dat Domnului sufletul ei. În Ierusalim se afla și astăzi această mănăstire, denumită mănăstirea Sfânta Melania. În cartierul creştin, Mănăstirea Sf. Melania Romana a fost înălţată pe locul unde Maica Domnului a privit răstignirea Fiului ei. Ziua Sfintei Melania se sărbătorește în fiecare an pe 31 Decembrie. Și nu întâmplător, în această zi de 31 Decembrie, toți pământenii își spun „La mulți ani !”.

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, luni seară, pronunţarea în dosarul în care Călin Georgescu a atacat decizia de anulare a alegerilor prezidenţiale, până la soluţionarea cererii de recuzare a judecătoarei Cristina Ardelean, scrie stiripesurse.ro.

Marina Alexandru, unul dintre avocaţii care au reprezentat interesele lui Călin Georgescu în acest proces, a afirmat că aşteaptă ca instanţa să pronunţe asupra cererilor de recuzare, apoi aşteaptă pronunţarea.

”S-au făcut câteva cereri de recuzare, după care a trebuit să discutăm pe cereri de intervenţie, pe probatorii, pe excepţii, am ieşit, într-un final, şi pe fondul cauzei. Instanţa, la acest moment, a rămas în pronunţare cu privire la fondul cauzei şi la întreaga situaţie juridică existentă în dosar.

Ce a spus Georgescu

Călin Georgescu a susţinut că, dacă judecătoarea care are de soluţionat acest dosar va face un ”salt în conştiinţă”, magistratul ”poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări”.

”Eu i-am sugerat acest lucru, fiecare femeie la rândul ei, şi ca mamă, este leoaică, aşa că am credinţa să spun că, dacă saltul în conştiinţă va fi al ei, poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări. Contează conştiinţa ei”, a afirmat Călin Georgescu.

Peste o mie de simpatizanţi ai lui Călin Georgescu s-au adunat, luni, pe treptele Curţii de Apel Bucureşti şi peste drum de instituţie, manifestându-se zgomotos. Totodată, aceştia au spus rugăciunea ”Tatăl nostru” şi ”Crezul” înainte de a intra în sală. Procesul a fost suspendat de două ori. Una dintre avocate i-a spus judecătoarei Cristina Ardeleanu că are ocazia ”să se mântuiască”.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea