Connect with us

Eveniment

Culmea TUPEULUI: Un bărbat s-a prezentat beat la examenul pentru permisul de șofer profesionist

Publicat

Publicitate

Se visa șofer profesionit și s-a pregătit pentru examenul auto cu câteva pahare de alcool.

Un bărbat de 60 de ani din județul Dolj s-a prezentat la proba pentru obținerea permisului de conducere, categoria C, mirosind puternic a alcool.

Polițistul examinator a cerut să fie testat. Rezultatul – 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Candidatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice și anunțat, pe loc, că a picat examenul.

Sursa: digi24.ro

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Electrica Furnizare scade prețul la energie pentru clienții casnici din 1 iulie. Cum vor arăta facturile

Publicat

Publicitate

Electrica Furnizare a anunțat noile tarife valabile în oferta „Stabil 30” pentru consumatorii casnici, aplicabile de la 1 iulie, când schema de plafonare a prețurilor va înceta, relatează alba24.ro.

Prețul energiei active va fi de 0,782 lei/kWh (cu tariful de transport inclus). La acesta se vor adăuga tarifele reglementate și taxele specifice fiecărei zone de distribuție, astfel că prețul final facturat va varia între 1,43 și 1,51 lei/kWh.

Compania precizează că oferta este destinată clienților casnici care își doresc un preț fix pe o perioadă determinată, într-un context în care piața de energie revine la mecanismele concurențiale obișnuite.Prețul este fix și garantat până la 31 decembrie 2025, notează economica.net.

Pentru clienții Electrica Furnizare din zonele deservite de Distribuție Energie Electrica Romania (DEER), prețurile finale sunt de circa 1,50 lei/ kWh. La un consum mediu de 120 kWh lunar, factura va fi de aproximativ 150 de lei, potrivit estimării prezentate de companie.

În oferta din luna mai, prețul era de 0,842 lei/kWh pentru energia activă. Acum este mai mic cu 6 bani.

Luni, 30 iunie, este ultima zi în care se mai aplică prețurile plafonate, în funcție de consum (0,68 sau 0,80 sau 1,3 lei/kWh). Din iulie, intră în vigoare prețurile din contractul inițial sau cele ce vor încheiate pe noile oferte.

Publicitate

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, prin ordonanță de urgență, acordarea de tichete electronice de energie, în valoare de 50 de lei lunar, pentru consumatorii vulnerabili. Această măsură de protecție socială se aplică în perioada  1 iulie 2025 – 31 martie 2026. Voucherele se acordă pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei și pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 lei.

Citeste mai mult

Eveniment

Un nou COD GALBEN de vânt a fost emis pentru județul Botoșani. Este valabil până la ora 21:00

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis un cod galben de intensificări ale vântului, valabil astăzi, între orele 11:00 – 21:00, în județul Botoșani. În acest interval, vântul va sufla cu viteze de 50-70 km/h.

În aceste condiții, ISU Botoșani a transmis că echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Pentru a preveni situațiile de urgență, ISU Botoșani recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

✔ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

✔ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

✔ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

Publicitate

✔ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

✔ nu atingeți firele căzute la pământ.

„Reamintim faptul că, în condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind interzisă. Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la locuințe, anexe gospodărești, păduri, rețele de electricitate etc”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoşani, Dorina Lupu.

Pentru a preveni incendiile, nu trebuie aruncate resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile și nici pe terenuri cu vegetație uscată.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani, județul cu cea mai mare sumă medie plătită pentru alocațiile copiilor în luna mai 2025: 342,56 lei pe beneficiar

Publicat

Publicitate

Județul Botoșani se află pe primul loc în țară la valoarea medie a alocațiilor de stat pentru copii achitate în luna mai 2025, cu o sumă de 342,56 lei pe beneficiar, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

La nivel național, valoarea totală a alocațiilor plătite în mai a fost de 1,213 miliarde de lei, suma medie pe beneficiar fiind de 334,88 lei. Au beneficiat de acest sprijin peste 3,6 milioane de copii din întreaga țară.

Cele mai mari sume medii plătite după Botoșani au fost în județele Caraș-Severin (342,26 lei) și Sălaj (339,16 lei). Pe de altă parte, cei mai mulți beneficiari s-au înregistrat în București (369.870 copii), Iași (203.429), Suceava (138.507), Constanța (127.052), Cluj (126.000) și Bacău (122.975).

Alocația de stat are caracter universal și se acordă tuturor copiilor cu vârsta de până la 18 ani, dar și tinerilor majori care continuă studiile liceale sau profesionale până la finalizarea acestora.

Oficialii ANPIS subliniază că acest sprijin financiar rămâne una dintre principalele măsuri de sprijinire a familiilor cu copii, contribuind la reducerea inegalităților și la susținerea educației în rândul tinerilor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Aeroportul Suceava introduce abonamente de PARCARE la 24 de lei pe zi, pentru pasagerii care își lasă mașina între 6 și 15 zile

Publicat

Publicitate

Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a anunțat că vine în sprijinul pasagerilor care pleacă în vacanță sau în călătorii mai lungi, introducând un nou tip de abonament de parcare. Începând din această săptămână, șoferii care își lasă mașina în parcarea aeroportului între 6 și 15 zile vor beneficia de un tarif fix de doar 24 de lei/zi.

Măsura este menită să le ofere călătorilor o alternativă accesibilă și sigură la serviciile de taxi, transport în comun sau transfer de la parcările private, eliminând stresul legat de drumurile către și de la aeroport. Abonamentul este deja disponibil la automatele pentru plata parcării, iar pasagerii pot achita suma aferentă la ieșirea din parcare.

Pentru autovehiculele parcate mai puțin de 6 zile sau mai mult de 15 zile, se aplică în continuare tarifele standard: primele 30 de minute gratuite, 5 lei/oră pentru prima și a doua oră, respectiv 2 lei/oră după a doua oră.

Parcarea Aeroportului Suceava este iluminată și monitorizată permanent cu un sistem modern de supraveghere video, pentru siguranța autovehiculelor lăsate pe termen mai lung.

Conducerea aeroportului subliniază că această inițiativă face parte din eforturile continue de a îmbunătăți serviciile oferite pasagerilor și de a le asigura o experiență de călătorie mai simplă și mai plăcută.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending