Connect with us

Eveniment

Cu cât se scumpesc carburanții de la 1 ianuarie 2025. Intră în vigoare o nouă majorare a accizei

Publicat

Publicitate

Din prima zia anului viitor, 2025, benzina și motorina vor avea prețuri mai mari, în urma creșterii accizelor cu aproximativ 6%, conform unui document al Ministerului Finanțelor. Astfel, prețul benzinei va crește cu 0,17 lei pe litru, iar cel al motorinei cu 0,16 lei pe litru.

Pe parcursul acestui an, accizele au fost majorate în două etape, la 1 ianuarie și 1 iulie, cu un total de 0,72 lei pentru benzină și 0,65 lei pentru motorină. Noile scumpiri vor fi resimțite imediat, din prima zi a anului 2025. Spre exemplu, un plin de 50 de litri va costa cu 8,5 lei mai mult.

Pentru a sprijini transportatorii, autoritățile au decis prelungirea ajutorului de stat de 20 de bani pe litru pentru motorina achiziționată, măsură valabilă până la 30 iulie 2025.

Justificarea măsurii de către Guvern

Conform notei de fundamentare a proiectului, această măsură este necesară pentru a limita creșterile prețurilor la transportul de mărfuri și persoane, prevenind astfel majorările în lanț ale altor produse și servicii. Totodată, se dorește menținerea competitivității transportatorilor români și evitarea migrației spre alimentarea cu carburant în alte țări.

Impactul economic și fiscal

Publicitate

Accizele la carburanți reprezintă o taxă indirectă inclusă în prețul combustibililor, reglementată atât de legislația europeană, cât și națională. Ele au rolul de a genera venituri pentru bugetul de stat, dar și de a încuraja utilizarea eficientă a energiei și reducerea emisiilor de carbon.

În 2024, nivelul accizelor în România este următorul:

  • Benzină fără plumb: aproximativ 2,6 lei/litru.
  • Motorină: aproximativ 2,4 lei/litru.
  • GPL: aproximativ 1,2 lei/litru.

Pe lângă accize, prețul final al carburanților include și TVA (19%), dar și alte costuri legate de piață, precum prețul petrolului și cheltuielile de distribuție.

Această majorare va adăuga presiune asupra șoferilor și industriei transporturilor, într-un context economic deja dificil, marcat de inflație și incertitudini.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Numărul pensionarilor din România a scăzut ușor în octombrie. Pensia medie a fost de 2.775 de lei

Publicat

Publicitate

Numărul total al pensionarilor din România a ajuns, în luna octombrie 2025, la 4.692.612 persoane, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Față de luna precedentă, se înregistrează o scădere ușoară, cu 198 de persoane mai puțin.

Valoarea totală a drepturilor de pensie plătite în octombrie s-a ridicat la 13,021 miliarde de lei, în timp ce pensia medie la nivel național a fost de 2.775 de lei.

Cea mai numeroasă categorie rămâne cea a pensionarilor ieșiți la limita de vârstă, care însumează 3.775.635 de persoane, dintre care 2.156.560 sunt femei. Pensia medie pentru această categorie a fost de 3.104 lei.

În ceea ce privește pensiile anticipate, acestea au fost acordate unui număr de 2.552 de persoane, cu o pensie medie de 3.656 de lei, iar pensiile anticipate parțiale au revenit la 69.543 de beneficiari, care au primit, în medie, 2.620 de lei.

De asemenea, 399.873 de persoane au beneficiat de pensii de invaliditate, cu o pensie medie de 1.102 lei. Dintre acestea, 45.934 de persoane au fost încadrate în gradul I de invaliditate, unde pensia medie s-a situat la 964 de lei.

În octombrie, pensiile de urmaș au fost acordate unui număr de 443.911 persoane, valoarea medie fiind de 1.501 lei. Totodată, 98 de pensionari au primit ajutor social, în sumă medie de 540 de lei.

Publicitate

O categorie aparte este cea a pensionarilor proveniți din agricultură, în număr de 540.718 persoane, care au încasat o pensie medie de doar 720 de lei – de aproape patru ori mai mică decât media națională.

Citeste mai mult

Eveniment

Aproape 1,5 milioane de români sărbătoriți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Publicat

Publicitate

Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc sâmbătă onomastica, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Potrivit datelor comunicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, este vorba despre 833.749 de bărbați și 636.687 de femei.

Dintre bărbații sărbătoriți cei mai mulți poartă numele de Mihai – 366.626 și Gabriel – 335.611.

Alături de aceștia se sărbătoresc sâmbătă cei care poartă numele de Mihail – 61.110 de persoane, Mihaita/Mihăiță/Mihaiță – 29.133, Gavril – 16.123 și Mihnea – 11.854.

Se mai întâlnesc următoarele prenume: Gabi – 4.070, Gabita/Găbiță/Gabiță – 101, Gavriil – 290, Gavrila/Gavrilă – 5.643, Michi – 89, Mihaila/Mihăilă – 599, Mihalache – 1.258, Mihalcea – 61, Mihu – 64, Misa/Mișa – 52, Misu/Mișu – 1.065.

În ceea ce privește sărbătoritele zilei, cele mai multe poartă numele Mihaela – 367.561 și Gabriela – 257.782.

Publicitate

De asemenea, își serbează onomastica și cele care se numesc Gabi – 3.396 de persoane, Gabita/Găbița/Gabița – 184, Gavrila – 9, Michi – 12, Mihaiela – 6.435, Mihaila – 752, Mihaita/Mihaița/Mihăița – 536, Misa/Mișa – 19 și Misu/Mișu – 1.

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri este sărbătorit în ziua de 8 noiembrie. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor la DOROHOI. Amenzi pe capete

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Dorohoi au organizat o acțiune cu efective mărite, pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, fiind vizate locurile in care se formează aglomerări de persoane, precum și zona localurilor publice.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost controlate 44 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale in valoare de 2.600 de lei.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșănean reținut pentru furturi repetate din magazine

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt din magazine.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, in perioada august – prezent, ar fi sustras în repetate rânduri produse din diferite categorii de pe rafturile mai multor magazine din municipiul Botoșani.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

FOTO: arhivă, rol ilustrativ

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending