Joi seară, sub amprenta harului și a veșniciei, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani a devenit loc de întâlnire între cer și pământ. Aici a avut loc concertul „Koinonia”, un eveniment religios de o rară intensitate, cum puține orașe au binecuvântarea să trăiască. În cadrul Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași, această întâlnire a fost mai mult decât un concert, a fost o epifanie sonoră, o adevărată liturghie a sufletului, în care fiecare notă a devenit rugăciune, iar fiecare voce un ecou al unei frumuseți cerești.
Concertul a fost prezentat cu blândețe de părintele Teodor Cenușă și soția sa, Iustina Irimia-Cenușă, manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani. Prin glasurile lor calde și bine așezate, spectatorii au fost călăuziți ca printr-o poartă de lumină, pășind cu inimile deschise în taina muzicii psaltice.
Prezentarea nu a fost doar o introducere, ci o chemare spre adânc. Cu cuvinte alese, rostite cu simțire și evlavie, cei doi au trezit în public nu doar curiozitatea, ci și dorul după frumusețea uitată a cântării sacre. Au țesut, între istorie și duh, un fir nevăzut care i-a legat pe toți cei prezenți într-o comuniune vie, începutul unei seri în care fiecare ascultător a devenit, fără să-și dea seama, un pelerin al inimii.
Pentru prima dată în istoria acestui festival, concertul inaugural s-a desfășurat în afara capitalei Moldovei. Și nu întâmplător. Pe 22 mai, în seara unei primăveri adânc pătrunse de har, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani a devenit un loc unde sufletul credincios a simțit, poate pentru o clipă, că este pelerin în Bizanțul de odinioară.
Sub numele grăitor de „Koinonia”, „comuniune” , concertul a adunat sub cupola sa sfințitoare vocile Ansamblului „Cappella Romana” din Portland, SUA, și ale Grupului „Emanuel Zmeu” al Protopopiatului Botoșani, într-o întâlnire sonoră și duhovnicească ce a unit continente și inimi.
Grupul „Emanuel Zmeu”, o surpriză minunată
Seara a început cu debutul public al Grupului „Emanuel Zmeu”, format în februarie 2025, care, sub îndrumarea prof. Gheorghe Bulboacă, a dăruit audienței cântări psaltice, imne care au evocat taina Sinodului de la Niceea, ecoul psalmilor versificați de Sfântul Ierarh Dosoftei și suflarea liturgică a vremurilor sfinte. A fost o adiere de curăție, o ofrandă adusă cu smerenie și lumină.
Apoi, vocile binecuvântate ale Ansamblului „Cappella Romana”, conduse de prof. dr. Alexander Lingas, au răsunat ca un ecou al veacurilor în sfințenie. Fiecare sunet, născut dintr-o smerenie străveche, a ridicat inimile spre Ierusalimul ceresc, purtând ascultătorii prin liturghiile de demult, prin Psalmodia biblică a celor ce au văzut și trăit taina prezenței divine.
Ansamblul Cappella Romana din Portland, o coloană de lumină către Cer
Într-o lume adesea copleșită de zgomot și grabă, Ansamblul Cappella Romana din Portland se înalță ca o coloană de lumină, purtând sufletele spre cer prin cântările sale bizantine. Mai mult decât un ansamblu muzical, Cappella Romana este o punte între timp și eternitate, între pământ și Împărăția cea neînserată.
Fiecare concert este o liturghie nesfârșită a sunetului, în care vocile, parcă desprinse din zidurile mânăstirilor athonite sau din adâncul unei catacombe străvechi, se înalță ca o rugăciune rostită de întreaga Biserică. Muzica lor nu este doar auzită. Este trăită, respirată, simțită în fiecare fibră a ființei.
Prin interpretările lor, bizantinul renaște în inimile ascultătorilor cu o prospețime ce pare de dincolo de timp. Fiecare ison vibrează ca o bătaie de inimă divină, iar melismele lor plutesc, tăcute și răsunătoare, ca niște aripi de îngeri peste adunarea mută de uimire.
Ansamblul Cappella Romana nu cântă doar despre Dumnezeu, ci și lui Dumnezeu, iar cei care le ascultă glasurile simt cum li se luminează sufletul, cum li se înmoaie inima, cum li se trezesc doruri de cer și de liniște veșnică.
Acolo unde ei cântă, locul se sfințește. Timpul se oprește. Și omul își amintește cine este: chip al lui Dumnezeu, chemat la frumusețea cea negrăită.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor botoșăneni care au umplut cu recunoștință sala teatrului. Cuvintele sale de final au fost o binecuvântare și o chemare la aducere-aminte: