Connect with us

Eveniment

Copiii unei familii din Tudor Vladimirescu au fost la un pas să dea foc la casă

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, în urmă cu puțin, într-o gospodărie din localitatea Tudor Vladimirescu. Depozitul de furaje a fost cuprins de flăcări după ce copiii familiei l-au incendiat din joacă.

Mama a observat flăcările și a sunat după ajutor, îngrijotată fiind de faptul că incendiul s-ar putea extinde la casă și adăpostul de animale.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că ardeau aproximativ trei tone de furaje și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se propage la alte furaje, dar și la construcțiile din gospodărie.

În scopul preîntâmpinării unor evenimente generate de jocul copiilor cu focul, recomandăm celor care îi au în grijă, însușirea regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor și respectarea strictă a acestora.

Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:

▪ înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;

Publicitate

▪ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;

▪ nu îi permiteţi accesul, nesupravegheat, în depozite de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri, clădiri dezafectate etc., cu mijloace care pot produce incendii;

▪ nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune.

De asemenea, învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

▪ dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;

▪ dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru urgențe 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;

▪ să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;

▪ dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;

▪ atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

Supravegheați copiii în permanenţă!

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tentativă de fraudă folosind identitatea DNSC

Publicat

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra unei noi tentative de înșelătorie care circulă online sub forma unei așa-zise citații oficiale.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituției, documentul fals utilizează identitatea vizuală a DNSC, inclusiv sigla instituției și însemnele Uniunii Europene, este ‘semnat’ în mod fraudulos cu numele directorului DNSC și afișează neautorizat logo-urile EUROPOL și EC3 – European Cybercrime Centre.

De asemenea, face referire la proceduri inexistente privind returnarea unor fonduri în criptoactive.

‘DNSC nu comunică cu cetățenii prin astfel de documente și nu solicită acțiuni individuale în nume propriu. Nu răspundeți, nu contactați ‘reprezentanții’ menționați și nu divulgați informații personale sau financiare!’, atenționează DNSC.

Reprezentanții DNSC vin și cu o serie de sfaturi, respectiv verificarea, din surse oficiale, a autenticității informațiilor și raportarea oricărei suspiciuni către DNSC.

‘Acest tip de conținut fraudulos evidențiază importanța verificării riguroase a documentelor primite și a informării din surse oficiale’, mai notează DNSC. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Legea care interzice comercializarea articolelor pirotehnice către minori a fost promulgată de președinte

Publicat

Publicitate

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat vineri legea care interzice comercializarea articolelor pirotehnice către minori și persoane fără autorizație. Actul normativ vine după mai bine de șase ani de dezbateri și urmărește reducerea incidentelor provocate de folosirea necorespunzătoare a petardelor și artificiilor, scrie alba24.ro.

Inițiatorul proiectului, deputatul PSD Mihai Weber, a subliniat urgența și importanța acestei măsuri, amintind că doar în perioada sărbătorilor de iarnă 2024-2025, nu mai puțin de 565 de persoane – majoritatea copii și tineri – au fost victime ale accidentelor provocate de materiale pirotehnice, suferind răni grave sau chiar mutilări permanente.

„Este LEGE! Siguranța copiilor, pe primul loc!”, a transmis Mihai Weber într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.

„Sunt bucuros că inițiativa mea privind interzicerea comercializării articolelor pirotehnice către minori și persoane neautorizate, dar și pedepse mai aspre pentru cei care nu respectă regulile, a devenit realitate.”

Legea aduce modificări importante Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, atât în ceea ce privește accesul la produsele pirotehnice, cât și în ceea ce privește sancțiunile aplicabile pentru utilizarea necorespunzătoare a acestora, scrie G4Media..

Proiectul a fost depus în Parlament în noiembrie 2018, a fost votat de Senat în martie 2019, iar în Camera Deputaților a trecut prin mai multe amânări și rapoarte suplimentare până la votul final din 7 mai 2025.

Publicitate

Noua lege intră în vigoare în perioada imediat următoare și va impune controale mai stricte asupra modului în care articolele pirotehnice sunt vândute și utilizate, în special în contextul sărbătorilor, când incidența accidentelor crește semnificativ.

Autoritățile speră ca prin aceste măsuri să prevină noi tragedii și să crească nivelul de siguranță publică.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 19 ani, din Havârna, depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au oprit pentru control, pe D.C. 1 D, în localitatea Havîrna, un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, din județul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție, s-a stabilit faptul că autoturismul era radiat din circulație din luna iunie a.c.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România”.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Bicicliști amendați pentru că au încălcat regulile de circulație

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare abateri ale bicicliștilor.

 

Activitățile au fost desfășurate în zonele cu risc ridicat de producerea accidentelor, 10 biciliști fiind suprinși de polițiști încălcând regulile de circulație.

 

Față de aceștia a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, în valoare de peste 7.000 lei.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending