Connect with us

Actualitate

Copiii care fac sport de performanță vor primi tichete din ianuarie 2023. Legea a fost adoptată de Parlament. Condiții

Publicat

Publicitate

Un proiect de lege adoptat de Parlament prevede acordarea unor tichete de 150 de lei pe lună copiilor care fac sport de performanță. Măsura este menită să sprijine juniorii de la cluburi sportive care participă la competiții naționale și internaționale, relatează alba24.ro.

Actul normativ a primit vot final la Camera Deputaților și va merge la promulgare.

Proiectul completează Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul introducerii „tichetelor de sportiv”.

În expunerea de motive, se arată că, “încă de la începerea activității sportive, copiii și juniorii care practică sportul de performanță au întâmpinat și întâmpină greutăți din punct de vedere financiar în ceea ce privește achiziționarea echipamentului sau materialelor sportive, achiziționarea alimentelor sau la medicație necesare efortului depus, toate acestea fiind destul de costisitoare, precum și transportul aferent participării la pregătirea zilnică sau la competițiile locale, județene, naționale și internaționale, necesare practicării sportului de performanță”.

Cine va putea beneficia de tichet de sportiv și pentru ce vor fi folosite

Copiii și juniorii legitimați la cluburile sportive înființate conform prezentei legi, care participă la competiții sportive oficiale naționale și internaționale beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma unor bonuri de valoare, denumite tichete de sportive, se arată în textul legii.

Tichetele de sportiv pot fi utilizate numai pe teritoriul României și sunt destinate achiziției de articole și echipamente sportive specific disciplinei sportive practicate, transport între localități, suplimente nutritive sau recuperare medical.

Publicitate

Condiții de utilizare a tichetelor de sportiv

Fiecare beneficiar are dreptul la un singur tichet de sportiv pe lună, valoarea nominală a acestuia fiind de 150 lei.

Tichetul de sportiv are perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii.

Fiecare tichet de sportiv este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă și cuprinde cel puțin următoarele:

  • a) emitentul și datele sale de identificare
  • b) valoarea nominală a tichetului de sportive
  • c) spațiu pentru înscrierea numelui, a prenumelui și a codului numeric  personal ale sportivului care este în drept să utilizeze tichetul de sportive
  • d) interdicția de a utiliza tichetul de sportiv în alte scopuri decât în scopul activității sportive
  • e) seria și numărul legitimației de sportiv cu menționarea numelui structurii sportive la care acesta este legitimat și categoria de vârstă
  • f) elementele de identitate vizuală ale structurii sportive și ale Ministerului Sportului

Legea, aplicată din 1 ianuarie 2023

Tichetele de sportiv nu înlocuiesc alte forme de venit oferite de structurile sportive.

Legea se aplică începând cu 1 ianuarie 2023, iar fondurile necesare pentru plata tichetelor de sportiv se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sportului.

Guvernul urmează să aprobe Normele metodologice de aplicare (în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii), să identifice sursa de finanțare a tichetelor de sportiv și să includă sumele respective în Legea bugetului de stat pe anul 2023.

Guvernul nu a susținut acest proiect, anul trecut, la momentul inițierii acestuia. Motivul invocat a fost că nu era precizată sursa de finanțare și că adoptarea inițiativei legislative ”ar influența negativ ținta de deficit bugetar asumată în anul 2021 de 7% din PIB, stabilitatea macroeconomică și ratingul de țară în relația cu organismele internaționale.”

Proiectul a fost inițiat de 53 de parlamentari PSD. A fost adoptat în 26 octombrie, de Camera Deputaților, for decizional, cu 237 de voturi ”pentru” și 18 abțineri.

sursă: cdep.ro

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

ITM Botoșani: Controale și sancțiuni în domeniul muncii și securității în august 2025

Publicat

Publicitate

În luna august 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani a efectuat 38 de controale în domeniul relațiilor de muncă, fiind constatate mai multe nereguli și aplicate măsuri pentru remedierea acestora. Au fost dispuse 58 de măsuri, iar 8 angajatori au primit amenzi în valoare totală de 154.000 lei.

În cadrul controalelor, au fost depistate șase persoane care lucrau nedeclarat: o persoană fără contract individual de muncă și cinci ale căror contracte nu fuseseră înregistrate la registrul general de evidență a salariaților. În acest caz, s-au aplicat trei amenzi în valoare totală de 120.000 lei.

Cele mai frecvente deficiențe constatate au fost:

  • neînregistrarea datelor angajaților în registrele oficiale la timp;

  • lipsa unei copii a contractului individual de muncă la locul de muncă;

  • neplata orelor suplimentare;

    Publicitate
  • neeliberarea documentelor aferente încetării activității salariaților.

Inspectoratul a continuat și activitățile de eliberare de certificate și adeverințe, fiind emise în luna august 104 certificate/rapoarte, 4 adeverințe și 12 carnete de muncă. Totodată, au fost preluate 85 de registre electronice de evidență a salariaților.

În domeniul securității și sănătății în muncă, au fost efectuate 37 de controale la agenți economici, fiind constatate 41 de nereguli. Au fost aplicate 6 amenzi, în valoare totală de 44.000 lei, și 33 de avertismente. În această perioadă, au fost înregistrate 3 accidente de muncă cu incapacitate temporară de muncă.

Cele mai frecvente probleme identificate au fost:

  • nepurtarea echipamentului individual de protecție;

  • semnalizare incompletă privind securitatea și sănătatea în muncă;

  • necomunicarea evenimentelor de muncă;

  • lipsa supravegherii stării de sănătate a angajaților.

În total, valoarea amenzilor aplicate de ITM Botoșani în luna august 2025 a fost de 198.000 lei.

Citeste mai mult

Eveniment

Beat la volan în Bucecea: Tânăr prins cu alcoolemie de 0,95 mg/l

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul public din localitatea Bucecea, un autoturism condus de un tânăr, de 25 ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Accident spectaculos și alcoolemie de 0,82 mg/l. Tânăr din Botoșani, cercetat penal

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Copălău, s-ar fi produs un accident rutier.

 

Polițiștii s-au deplasat la locul indicat, iar la scurt timp, au identificat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile.

 

Întrucât conducătorul auto ( un tânăr de 24 ani, din localitatea Chițoveni) emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Publicitate

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămarea corporală din culpă.

Citeste mai mult

Eveniment

A sfidat legea și a atacat-o pe soție: Bărbat din comuna Mihai Eminescu, reținut pentru violență în familie

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 ani, din comuna Mihai Eminescu, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și violență în familie.

 

Din cercetări a reieșit faptul că acesta, în aceeași zi, ar fi încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție împotriva sa, prin aceea că ar fi pătruns în locuința soției sale și ar fi agresat-o fizic pe aceasta, creându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

 

Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending