Connect with us

Eveniment

Consultant economic, despre măsurile anunțate de Bolojan: „Se pot implementa reforme numai dacă suntem cu cuțitul la os”

Publicat

Publicitate

Consultantul economic Adrian Negrescu consideră că măsurile de reformare a autorităților locale anunțate de Guvern sunt binevenite. Referitor la obligativitatea de plată a amenzilor si a taxelor, specialistul menționează că „este un comportament absolut elementar”, relatează ADEVĂRUL.

Adrian Negrescu: Este normal ca toți românii să-și plătească la timp taxele.

Referitor la propunerea prin care românii nu vor mai putea să cumpere mașini, să obțină autorizații de construcție sau să își recupereze permisul dacă nu își achita datoriile, Adrian Negrescu menționează că „este normal ca toți românii să își plătească la timp taxele”.

„Este un comportament absolut elementar menit să ajute statul și să ne ajute pe noi. Pentru că din taxele și impozitele pe care noi trebuie să le plătim avem bani din care să construim drumuri, asigurăm iluminat public, asigurăm servicii de sănătate, educație pentru copiii noștri tot ceea ce ține de viața noastră de zi cu zi.

În condiționarea eliberării unor acte administrative de plata impozitelor mi se pare un lucru salutar și aș extinde-o inclusiv la zona asigurărilor obligatorii de locuințe care în România sunt ignorate în continuare cu o nonșalanță și o iresponsabilitate ieșită din comun. Sunt doar 30% din locuințele din România asigurate împotriva unor dezastre. În condițiile în care vedem fenomene meteo din ce în ce mai grave. Aș condiționa acest lucru, asigurarea obligatorie a locuinței”, a declarat consultantul economic pentru Adevărul.

În ceea ce privește condiționarea asigurării fondurilor pentru administrațiile locale de performanță, Negrescu arată că aceasta măsură este esențială:

Publicitate

„Și cred că va veni de la sine acest fenomen pentru că primăriile odată cu debutul anului 2026 își vor vedea veniturile scăzând semnificativ, de la bugetul central, probabil, nu vor mai primi alocări cum au primit în anii anteriori iar din încasările din taxe și impozite, în condițiile scăderii economiei, probabil vor încasa mai puțini bani. Singura șansă a primăriilor este să-și restructureze activitatea, administrația locală să fie mai eficientă, să cheltuiască mai puțin și în felul acesta să ofere servicii mai de calitate. Numai împinși de la spate de realitatea economică vom putea face reforme. În România se pot implementa reforme numai dacă suntem cu cuțitul la os, ca să zic așa, din punct de vedere financiar”.

„Românii vor înțelege”

Întrebat cum vor fi percepute de români măsurile anunțate de Guvern, specialistul a afirmat:

„Românii, cred eu, vor înțelege fiindcă suntem într-o situație cum n-am mai avut în ultimii 14 ani și că trebuie să strângem cureaua. Dacă mai avem de unde până să nu ne asfixiem din cauza acestor curbe de sacrificiu. Pentru mulți români va fi un fel de misiune imposibilă să se descurce financiar, dar asta este realitatea economică. Singura veste bună este Comisia Europeană care ne va monitoriza de acum încolo odată la șase luni în privința economiei. Deci nu vor mai fi posibile derapajele financiare care s-au făcut în anii trecuți. Mai mult decât atât, la Summit-ul EcoFeed, miniștrii de finanțe din Europa au impus un mecanism de alertă care prevede ca în cazul în care vom depăși cheltuielile statului cu un anumit procent în următorii cinci ani de zile, se va aprinde becul roșu la Bruxelles. Din această perspectivă vom fi întrebați ce se întâmplă la București. Altfel spus, nu vom mai putea cheltui deșănțat banul public în funcție de interesele electorale”.

Premierul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării Cseke Attila au anunțat, joi, pachetul de măsuri pentru administrația locală. Astfel, primăriile vor primii bugete în funcție de performanțǎ, proiectul Anghel Salingy va fi finanțat doar pentru proiectele în faza avansatǎ, vor exista grile noi de salarizare la primării și consilii județene, iar numărul de posturi se va diminua.

Alte măsuri se referă la ridicarea permisului de conducere dacǎ amenzile rutiere nu sunt plătite în 90 de zile, imposibilitatea de a achiziționa o mașina, de a radia una sau de a obține autorizații de construcție fără plata datoriilor. De asemenea, autoritățile vor sǎ folosească drone pentru depistarea construcțiilor ilegale.

Sursa: ADEVĂRUL

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Când vine pensia pe noiembrie, prin Poșta Română sau pe card: Va fi o mică întârziere. Calendarul plăților sociale

Publicat

Publicitate

Când vine pensia pe noiembrie: Pensionarii vor primi pensia prin poștă cu o mică întârziere, deoarece data de 1 noiembrie cade într-o zi de sâmbătă, scrie alba24.ro

Astfel, deși teoretic livrarea pensiilor începe în 1 noiembrie, primele plăți vor fi făcute începând cu luni, 3 noiembrie 2025, pentru cei care primesc banii prin Poșta Română.

Pensionarii care primesc banii acasă prin poștaș își vor încasa pensiile începând cu 3 noiembrie și până în 15 octombrie.

Este vorba despre pensiile de limită de vârstă, de invaliditate, de urmaș și de pensiile anticipate.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a atras atenția asupra diferențelor mari de costuri suportate de Casa Națională de Pensii pentru plata pensiilor prin Poșta Română, comparativ cu varianta viramentelor bancare.

Potrivit acestuia, pentru jumătate dintre pensionarii care aleg să primească banii cash, costurile cu poșta sunt de zece ori mai mari decât comisioanele bancare plătite pentru pensiile virate pe card.

Publicitate

Deși nu susține restricții privind modalitatea de plată, acesta spune că pensionarii sunt încurajați să opteze pentru plata pe card.

Când vine pensia pe noiembrie pe card: Pentru cei care primesc pensiile în cont bancar, în luna noiembrie, viramentele se vor face în intervalul obișnuit, de 11-13 ale lunii.

Cel mai probabil, banii vor fi disponibili miercuri 12 noiembrie.

Și aici se aplică o reducere de 10% pentru pensiile care depășesc 3.000 de lei.

Calendarul plăților sociale: Alocațiile pentru copii

În a doua săptămână a lunii, statul virează în conturile părinților alocațiile de stat pentru copii și indemnizația de creștere a copilului.

Alocațiile pentru copii se acordă, în 2025, astfel:

  • 719 lei/lună pentru copiii până la doi ani (sau până la trei ani în cazul copilului cu handicap);
  • 292 lei/lună pentru copiii cu vârste între doi și 18 ani, precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează liceul sau o școală profesională;
  • 719 lei/lună pentru copiii cu handicap cu vârsta între trei și 18 ani.

Indemnizația de creștere a copilului este plătită tot pe 7 noiembrie, cu o diminuare de 10% pentru cazurile cu venituri suplimentare declarate.

În zilele de joi și vineri, 13 și 14 noiembrie 2025, se vor vira și indemnizațiile de handicap pentru adulți și copii

Citeste mai mult

Eveniment

Motocicleta Poliției, acroșată pe strada Marchian, din municipiul Botoșani. Șoferiță amendată și lăsată fără permis

Publicat

Publicitate

Astăzi, în jurul orei 15:30, pe strada Marchian, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, în care a fost implicată motocicleta din dotarea Biroului Rutier.

Din primele verificări a reieșit faptul că o tânără de 26 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Marchian, la schimbarea benzii de circulație ar fi acroșat motocicleta din dotarea Poliției.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omenești.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Conducătoarea auto va fi sancționată contravențional pentru utilizarea telefonului mobil fără dispozitivul „mâini libere” și pentru neasigurarea la schimbarea benzii de circulație cu amendă în valoare de peste 800 de lei.

De asemenea, i se va suspenda exercitarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Jandarmii botoșăneni, în acțiune: Peste 13.500 de lei amenzi aplicate în weekend

Publicat

Publicitate

În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a acționat în vederea menținerii unui climat de siguranță publică în zona de responsabilitate.

Efectivele de jandarmerie participante la misiunile de ordine publică au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 13500 de lei, în special pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, dar au fost aplicate sancțiuni și pentru nerespectarea normelor legale privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii, comercializare de țigarete de contrabandă sau încălcarea legislației pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor de tutun.

Sâmbătă noapte, unui bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice și care tulbura liniștea locuitorilor de pe strada Calea Națională, din apropierea intersecției cu strada Sucevei, i-a fost confiscată boxa portabilă pe care o folosea la intensitate mare.

De asemenea, un bărbat în vârstă de 18 ani a fost depistat în municipiul Botoșani în timp ce avea asupra sa un plic transparent autosigilant, care conținea cristale de culoare brun-maronie, existând suspiciunea că ar face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv, drept pentru care au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
Nu în ultimul rând, efectivele de jandarmerie au procedat la legitimarea a aproximativ 200 de persoane, care au fost controlate în aplicația e-DAC de verificare a documentelor de identitate, în vederea identificării unor eventuale cazuri de persoane urmărite la nivel local și național.

Citeste mai mult

Cultura

Povești în mișcare la Ipotești: Tinerii transformă literatura în film

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” oferă anual rezidențe pentru scriitori, artiști și cercetători, în baza dosarelor de concurs.

  Una dintre rezidențe este oferită anul acesta scriitoarei și regizoarei Adina Popescu şi editorului și regizorului de film Iulian Manuel Ghervas. Adina Popescu și Manuel Ghervas se află la Ipotești în perioada  25 octombrie – 3 noiembrie și propun  un atelier intensiv de film, arte vizuale şi multimedia pentru adolescenții din Botoşani. 

  Atelierele se vor desfășura la Ipotești, în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie, unde istoria locului, întreg ansamblul muzeal, poveştile familiei Eminovici și cadrul natural îi vor inspira pe elevi în crearea de povești. Beneficiari sunt 20 de adolescenți din Botoşani, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, interesați de film şi de literatură și selectați cu sprijinul cadrelor didactice locale. Artiștiii în rezidență le vor acorda un suport creativ şi profesional de tip mentorat care să le deschidă o nouă perspectivă.

Adolescenții vor participa la un workshop intensiv în care se vor familiariza cu limbajul cinematografic – de la idee, concept şi scenariu, la filmarea propriu-zisă și folosirea mijloacelor tehnice, decupaj şi montaj, scopul final fiind realizarea unor filme scurte şi diferite ca gen (scurtmetraj de ficţiune, booktrailer, video art sau eseu cinematografic), pornind de la texte literare clasice sau din literatura contemporană. Prin exerciții practice, vor adapta şi reinterpreta aceste texte şi vor transpune idei literare în forme vizuale, folosindu-se de ,,decorul” Memorialului şi cel al satului Ipoteşti.

Totodată, în cadrul atelierului, vor avea loc și câteva proiecții de film (în mod special ecranizări) care vor fi discutate împreună cu copiii, pentru ca ei să înțeleagă la un mod concret cum se ajunge de la un text literar/ carte la film.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending