Connect with us

Administratie

Constructor desemnat pentru stabilizarea digului de la Depozitul de deșeuri de la Stăuceni

Publicat

Publicitate

Depozitul din cadrul Centrului Integrat de Management al Deșeurilor (CMID) Stăuceni va fi consolidat! Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a semnat contractul privind proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare necesare punerii în siguranță a construcțiilor existente pe digul estic al Depozitului de Deșeuri de la Stăuceni. Este vorba de un contract în valoare de 11,5 milioane de lei, finanțat din Fondul de întreținere, înlocuire, dezvoltare.

„Lucrările de consolidare sunt necesare din cauza apariției unor alunecări de teren de adâncime, care ar putea pune în pericol depozitul și construcțiile existente pe digul de Est. Ne pasă de mediu și nu ne permitem să riscăm producerea unei poluări! Precizez că noi, Consiliul Județean, am solicitat procedură de urgență pentru realizarea acestui proiect, pentru scurtarea termenelor, dar, după cum bine știți, Comitetul pentru Situații de Urgență nu a fost de acord cu această solicitare. În aceste condiții, am urmat procedura standard, iar după finalizarea licitației am dat ordinul de începere a lucrărilor”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Lucrările vor fi executate de o asociere condusă de firma Athos Com, iar termenul contractual este de 12 luni, din care 4 luni proiectarea și 8 luni execuția.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Trenurile CFR trec la ora de iarnă. Care sunt regulile aplicate în noaptea de sâmbătă spre duminică

Publicat

Publicitate

Trenurile CFR trec la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică. CFR Călători anunță că, din 26 octombrie 2025, transportul feroviar de pasageri va funcționa pe ora Europei Orientale (EET), scrie alba24.ro.Trecerea la ora de iarnă se va face în noaptea de sâmbătă spre duminică, când ora 04:00 va deveni ora 03:00.

Compania feroviară precizează că schimbarea orei nu va modifica mersul trenurilor în vigoare, iar călătorii nu trebuie să își ajusteze planurile de călătorie, scrie Mediafax.

În noaptea de 25 spre 26 octombrie, când ceasurile vor fi date cu o oră înapoi, CFR Călători va aplica următoarele reguli:

  • Trenurile care pleacă după ora 4:00 dimineața vor respecta orele din Mersul Trenurilor, conform noului orar de iarnă (EET).
  • Trenurile aflate deja în circulație după ora 04:00 (ora de vară) vor opri în stațiile din parcurs și vor staționa până la ora de plecare prevăzută în noul orar. Excepție fac trenurile care mai au de parcurs o distanță scurtă până la destinație – acestea își vor continua mersul normal.

Având în vedere că țările vecine trec la ora de iarnă în aceeași zi, 26 octombrie 2025, trenurile internaționale vor circula conform orarului stabilit, fără modificări între stațiile de frontieră.

Astfel, CFR Călători recomandă pasagerilor să verifice orele de plecare și sosire ale trenurilor și să ajungă la timp în gări, respectând noul orar.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Parcul Sucevei din municipiul Botoșani va fi reabilitat și modernizat printr-un proiect verde transfrontalier

Publicat

Publicitate

Municipiul Botoșani va beneficia de o amplă reabilitare a Parcului Sucevei, în cadrul proiectului GREETS – „Transformări verzi transfrontaliere”, derulat în parteneriat cu municipiul Bălți (Republica Moldova). Proiectul este implementat prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021–2027 și are ca scop promovarea dezvoltării urbane durabile și a spațiilor publice prietenoase cu mediul.

Reprezentanții celor două municipalități s-au întâlnit recent pentru a discuta principalele aspecte ale proiectului și pașii concreți care vor fi urmați în perioada următoare.

În cadrul lucrărilor de modernizare, Parcul Sucevei va fi transformat într-un spațiu urban modern, accesibil și ecologic. Proiectul prevede:

reamenajarea aleilor și a zonelor verzi;
crearea unui loc de joacă neutru din punct de vedere climatic;
instalarea unor echipamente de joacă ecologice și echipamente de mișcare destinate adolescenților;
realizarea unui perete pentru grădină verticală;
amenajarea unei zone dotate cu binocluri statice pentru observarea păsărilor;
instalarea a 50 de căsuțe pentru păsări, menite să sprijine biodiversitatea urbană.
Prin aceste intervenții, autoritățile locale își propun nu doar să modernizeze infrastructura parcului, ci și să încurajeze comportamente ecologice și o mai bună relație a comunității cu mediul înconjurător.

„Reabilitarea Parcului Sucevei este un pas concret spre un oraș mai verde, mai prietenos cu locuitorii și cu natura. Colaborarea cu partenerii din Bălți demonstrează că transformările sustenabile pot fi realizate prin cooperare și viziune comună”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Lucrările vor începe după finalizarea etapelor administrative și de licitație, iar la final, Parcul Sucevei va deveni un exemplu de amenajare urbană modernă și sustenabilă, adaptată noilor cerințe de mediu și de calitate a vieții.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

ITM Botoșani reamintește angajatorilor obligația de raportare a suspendărilor pentru concedii medicale în REGES-Online

Publicat

Publicitate

Reprezentanții ITM Botoșani reamintesc angajatorilor faptul că prin H.G. nr. 295/2025 se instituie o nouă obligaţie în sarcina angajatorilor, să transmită în Registru şi suspendările în baza certificatelor medicale. Această obligaţie intervine de la data migrării la REGES-ONLINE.

Prin urmare, odată cu trecerea la REGES-ONLINE se transmit în Registru şi suspendările în baza certificatelor medicale, când transmiterea în Registru se face în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării la angajator a certificatului de concediu medical. Se transmite data de început şi data de sfârşit a suspendării, precum şi temeiul legal, respectiv articolul din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicat și actualizat, în baza căruia are loc suspendarea.

Pentru a putea face dovada datei la care salariatul a prezentat certificatul medical, recomandăm să se stabilească o procedură internă privind înregistrarea şi circuitul certificatelor medicale în cadrul companiei astfel încât aceste documente să ajungă în timp util la persoana desemnată pentru transmiterea datelor în Registru.

Netransmiterea datelor privind cazurile de suspendare în baza certificatelor medicale în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării la angajator a certificatului de concediu medical constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 lei la 5000 lei pentru fiecare situaţie de suspendare neînregistrată în Registru.

Care sunt pașii procedurali care trebuie urmați pentru a înregistra un concediu medical în REGES-Online?

Pentru a înregistra un concediu medical pentru boală obișnuită în REGES-Online, trebuie să urmați următorii pași procedurali:

Publicitate

1. Intră în contul de angajator.

2. Mergi la rubrica Contracte.

3. Click pe opțiunea Suspendare, apoi din nou pe Suspendare.

4. Selectează angajatul care va intra în concediu medical.

5. Introdu Temeiul Legal pentru suspendarea contractului, specificând „Legea 53/2003, art. 50 lit. b) – Concediu pentru incapacitate temporara de munca”.

6. Introdu data de început a concediului și data de sfârșit.

7. La rubrica alte detalii, poți menționa (fără să fie obligatoriu)> seria și numărul certificatului medical, data emiterii acestuia sau data înregistrării .

8. Apasă pe butonul Înainte, care va afișa o sinteză a modificărilor.

9. Dacă toate datele sunt corecte, click pe butonul Trimitere.

 

Este important de reținut că, în cazul prelungirii unui concediu medical, sistemul REGES-Online permite fie modificarea suspendării existente, fie închiderea și redeschiderea suspendării pe baza noului certificat medical.

 

Citeste mai mult

Cultura

Botoșani: Lansarea volumelor „Inoxidabil” de Constantin Iftime și „Medusa” de Rita Chirian

Publicat

Publicitate

Casa de Editură Max Blecher, în parteneriat cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, vă invită vineri, 24 octombrie 2025, de la ora 18:00, în Wenge Bistro (Botoșani, str. Octav Onicescu nr. 9), la lansarea volumelor „Inoxidabil” de Constantin Iftime și „Medusa” de Rita Chirian. Evenimentul va fi moderat de Vlad Sibechi.

Constantin Iftime (n. 1957) a publicat volumele de poezie „Vreau altă realitate. Artă, merg pe mâna ta” (2012), „Elefantul de câmpie” (2014) și „Zlătunoaia pentru toți” (2014), strânse în antologia „Aici nu va mai fi liniște oricum” (2016), romanul „Copiii sălbatici” (2016), „Eseul carnivor” (2013) și „Confesiuni violente (convorbiri cu Nicolae Breban)” (1994). Volumul „Inoxidabil” a apărut la Casa de Editură Max Blecher în 2024.

Rita Chirian (n. 1982) este doctor în Litere, cu teza „Sandalele lui Empedocle. Anatomia mutațiilor po(i)etice postcomuniste” (2012), scrie cronică și eseu și a tradus cărți din limbile franceză și engleză. A publicat volumele de poezie: „Sevraj” (2006), „poker face” (2010), „ Asperger” (2012) și „Casa fleacurilor” (2016) și „Medusa” (2024).

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending