Connect with us

Eveniment

Consiliul Județean Botoșani și-a mutat sediul. Palatul Administrativ intră în reabilitare

Publicat

Publicitate

Consiliul Județean Botoșani s-a mutat în sediul de pe Calea Națională 28A, pentru ca Palatul Administrativ să poată intra în reabilitare.

„Consiliul Județean Botoșani va funcționa de astăzi într-un sediu nou, pe Calea Națională, într-o clădirea care a aparținut pe vremuri Uzinelor Textila și unde funcționează acum și ISU Botoșani. Noi, la Consiliul Județean, având experiența implementării proiectelor cu fonduri europene și naționale, știm cât de important este să respectăm termenii angajați în contracte și să predăm amplasamentul la timp constructorilor. Am făcut eforturi foarte mari pentru a elibera în termen de 90 de zile clădirea Palatului Administrativ, așa cum am promis la semnarea contractului de reabilitare prin PNRR. Scopul este de a ajuta echipa Instituției Prefectului să implementeze primul lor proiect cu finanțare europeană”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, felicitându-l totodată pe subprefectul Tiberiu Manolache, cel care a condus echipa de proiect și „care a demonstrat încă o dată dacă mai era cazul că este un bun cunoscător al fondurilor europene și bineînțeles a implementării lor”.
Procesul de identificare a unui nou sediu și de mutare a direcțiilor Consiliului Județean care activau în Palatul Administrativ a fost coordonat de către vicepreședintele Dorin Birta. „Am găsit cea mai bună soluție pentru Consiliul Județean și am făcut toate demersurile pentru a ne muta în timp util. Aparatul tehnic a fost deja mutat în noul sediu și în cursul zilelor de astăzi și mâine se va finaliza și mutarea conducerii executive. Este posibil ca în primele zile să apară mici disfuncționalități, pentru care ne cerem anticipat scuze. Sunt convins, însă, că în cel mai scurt timp vom face toate reglajele și vom continua să funcționăm la turație maximă așa cum am făcut-o pe întreaga durată a mandatului”, a declarat Dorin Birta.
Valoarea proiectului de reabilitare energetică a Palatului Administrativ este de 15,4 milioane de lei, din care 12,3 milioane lei sunt bani asigurați din PNRR. Termenul pentru implementarea proiectului este 25 octombrie 2025.
Reamintim că, anul trecut, a fost reabilitată fațada Palatului Administrativ, iar Consiliul Județean Botoșani a suportat 60% din valoarea totală a lucrărilor, respectiv 1,3 milioane de lei.
Palatul Administrativ Botoșani a fost construit în perioada 1970-1971 și a fost dat în folosință în 1972. În peste jumătate de secol de existență, clădirea nu a mai fost supusă unor lucrări ample de renovare.
Palatul Administrativ poartă semnătura lui Nicolae Porumbescu, fondatorul Școlii de arhitectură din Iași. Este una dintre cele mai reprezentative clădiri construite în România înainte de 1989, alături de Palatul Parlamentului, Casa Scânteii (Casa Presei), Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava sau Ansamblul Piața Unirii Iași.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO&VIDEO: Regal artistic la Festivalul francofon regional de artă teatrală „PAROLES ET THÉÂTRE”- ediția a XIV-a ‎

Publicat

Publicitate

Aula Magna a Colegiului Naţional „A. T. Laurian” a găzduit sâmbătă, 12 aprilie, ce-a de-a XIV-a ediţie a Festivalului francofon regional de artă teatrală „Parole et théâtre”.

La deschiderea oficială au participat  inspector școlar general, prof. Bogdan-Gheorghe Suruciuc, reprezentanţii conducerii celor trei licee organizatoare, membrii juriului, profesori invitaţi, elevi concurenţi şi voluntari, părinţi, susţinători, profesori organizatori.

Instituţiile organizatoare ale acestei ediţii a festivalului au fost Colegiul Naţional „A. T. Laurian” Botoşani, Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani și Asociaţia română a profesorilor de limbă franceză (ARPF) – filiala Botoşani.

Juriul a fost format din: Irina Mititelu – președinte al juriului, actor la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani, Andreea-Gabriela Suceveanu, profesor de artă muzicală Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani, Andreea Anghelache  profesor de franceză Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoşani, Manuela Drobotă, profesor-doctor specialitatea limba franceză Şcoala Gimnazială Nr. 12 Botoşani, Mihaela-Dorina Barbacaru, reprezentanta ARPF Botoşani, profesor de franceză Şcoala Gimnazială Nr. 12 Botoşani.

Concursul pentru participarea directă a fost organizat pe trei secţiuni: teatru, recitare artistică, interpretare vocal-instrumentală. Concursul a avut aproape 60 de momente artistice, unde au evoluat copii din mai mult de 25 de şcoli, iar întreg festivalul a fost un regal de „artă teatrală”.

„ Liceul de Artă „Ştefan ‎Luchian” Botoşani, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Colegiul Naţional „August Treboniu Laurian” și-au unit forțele și au organizat astăzi, 12 aprilie 2025, sub egida Asociaţiei Române a Profesorilor de limbă franceză (ARPF), filiala Botoşani, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului francofon regional de artă teatrală Paroles et théâtre.
Festivalul concurs constă în trei secțiuni de participare și este destinat elevilor de gimnaziu şi ‎de liceu, pasionați de limba franceză, muzică, poezie și teatru.
Reprezentațiile avute de tineri pe scenă, în cadrul concursului, au atras publicul spectator și au dovedit că limba franceză se studiază intens şi cu pasiune în unitățile de învățământ din județul Botoşani”, a apreciat șeful Inspectoratului Școlar Botoșani, inspector general Bogdan Suruciuc.
Vom reveni cu lista câștigătorilor.
 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Check-in-ul și biletul de îmbarcare ar putea fi eliminate. Schimbări majore propuse la călătoriile cu avionul

Publicat

Publicitate

Călătoriile cu avionul ar putea suferi transformări importante în viitorul apropiat. Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO), agenția specializată a ONU responsabilă cu reglementarea aviației civile la nivel global, propune un nou sistem digital care ar putea schimba radical modul în care pasagerii tranzitează aeroporturile, informează alba24.ro.

Noua inițiativă vizează introducerea unui „permis de călătorie” digital, menit să înlocuiască parțial documentele fizice actuale și să eficientizeze procesele de check-in, securitate și control al frontierelor. Permisul ar urma să conțină toate informațiile esențiale despre pasageri, fiind integrat într-un sistem digital securizat accesibil autorităților și companiilor aeriene.

Propunerea ICAO face parte dintr-un efort mai amplu de modernizare a infrastructurii aeriene globale și de creștere a siguranței și eficienței în contextul noilor provocări tehnologice și de securitate. Dacă va fi adoptată, măsura ar putea duce la un nou standard internațional pentru călătoriile cu avionul.

Acesta ar permite pasagerilor să stocheze informațiile din pașaport pe dispozitivele lor pentru a fi utilizate în călătorii. Pașaportul digital va elimina obligația de check-in și de bilet de îmbarcare. Modificările ar putea intra în vigoare în următorii trei ani, potrivit publicației TheTimes.

Schimbări majore propuse la călătoriile cu avionul

În prezent, cei care zboară trebuie să facă check-in, care poate fi realizat online sau la aeroport. Apoi li se eliberează un bilet de îmbarcare cu cod de bare. Acesta este scanat de pasageri în mai multe puncte din aeroport, inclusiv la poarta de acces spre avion, înainte de îmbarcare.

Schimbările ar face ca biletele de îmbarcare și necesitatea de a face check-in pentru zboruri să fie eliminate. În schimb, călătorii vor descărca un „permis de călătorie” pe telefonul lor când rezervă un zbor. Permisul va fi actualizat automat dacă se fac modificări la rezervare.

Publicitate

Pasagerii vor putea, de asemenea, să își încarce pașapoartele pe telefon și să treacă prin aeroporturi folosind fața acestora pentru verificare. În loc să facă check-in manual, care permite companiilor aeriene să știe cine intenționează să se îmbarce în zborurile lor, companiile aeriene vor fi alertate când pasagerii sosesc la aeroport și fața acestora este scanată.

Pentru ca planurile să fie implementate cu succes, sunt necesare modernizări ale infrastructurii aeroporturilor, inclusiv tehnologia de recunoaștere facială și capacitatea de a citi un pașaport de pe un dispozitiv mobil.

Schimbări propuse și în modul de gestionare a întârzierilor și zborurile de legătură

Modul în care sunt gestionate întârzierile și zborurile de legătură ar putea, de asemenea, să se schimbe.

Pasagerii care pierd zborurile de legătură din cauza întârzierilor care nu pot fi controlate ar putea primi automat o notificare pe telefoanele lor cu detalii despre noul zbor.

Permisul lor de călătorie s-ar actualiza automat și li s-ar permite îmbarcarea în noul zbor.

sursa: thetimes.com

Citeste mai mult

Educație

Ministrul Educației, despre temele pentru acasă: Ce recomandări are și ce ar trebui să facă diriginții

Publicat

Publicitate

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a făcut recomandări în ceea ce privește temele date elevilor pentru acasă. Potrivit acestuia, dirigintele ar trebui să se preocupe de coordonarea între profesori, „pentru a nu încărca mai mult decât este cazul copiii”, scrie alba24.ro.

Ministrul mai spune că „temele n-ar trebui la nivelul învățământului primar să depășească o oră pe zi, 2 ore la gimnaziu și la învățământul liceal.”

„Temele: am discutat și despre acest lucru, există reglementări, sunt reglementări mai vechi. Temele n-ar trebui la nivelul învățământului primar să depășească o oră pe zi, 2 ore la gimnaziu și la învățământul liceal. De aceea, îi încurajez pe profesori să se coordoneze între ei și pe diriginte să aibă grijă de această coordonare, pentru a nu încărca, într-adevăr, mai mult decât este cazul copiii”, a precizat Daniel David, potrivit edupedu.ro.

Recent, ministrul le-a transmis părinților îngrijorați că elevii primesc prea multe teme „să sesizeze dirigintele, directorul școlii” sau să se adreseze inspectoratului și în cele din urmă ministerului.

Citeste mai mult

Eveniment

O tânără de 25 de ani, din Ștefănești este de negăsit. Dacă aveți informații, sunați la 112

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei tinere, de 25 de ani, din orașul Ștefănești, care, la data de 11 aprilie a.c., in jurul orei 12:00, a părăsit domiciliul, iar până în prezent, nu a revenit.

Stoica Antonita are următoarele semnalmente: 1,70 m înălțime, 50 de kg, păr brunet.
Vestimentația la momentul plecării: bluză albastră, pantaloni de culoare neagră, în picioare purta șlapi de culoare albastră.

Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending