Connect with us

Eveniment

Concurs dedicat tinerilor, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Reducerea Dezastrelor. Condiții și premii

Publicat

Publicitate

11-13 octombrie: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează un concurs dedicat tinerilor, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Reducerea Dezastrelor. Pe lângă informațiile utile pe care tinerii le pot acumula, aceștia pot câștiga un rucsac de urgență cu un conținut minimal necesar supraviețuirii în caz de dezastre.

Concursul, intitulat  „Reducem riscurile, ajutăm comunitatea”, a fost lansat vineri, 11 octombrie, la ora 08:00 și va dura până în data de 13 octombrie 2024, ora 23:59.

Acesta urmărește verificarea cunoașterii informațiilor de bază privind riscurile de dezastre, precum și a regulilor privind pregătirea și comportarea în caz de dezastru.

Concursul este împărțit în două categorii de vârstă. Prima se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, iar a doua celor între 18 și 25 de ani.

Condiții de participare

Potrivit regulamentului, are drept de participare orice persoană fizică cu cetățenie română și/sau străină care îndeplinește cumulativ toate condițiile de mai jos:

Publicitate
  • are domiciliul legal sau un drept de ședere legal în România, pe toată perioada de desfășurare a concursului și pe perioada de revendicare a premiului câștigat;
  • are vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani, raportată la data de 06.10.2024;
  • are un cont personal de Google sau Google Classroom valabil;
  • în cazul în care este desemnată câștigătoare a Concursului, este de acord cu publicarea numelui său pe paginile web și pe cele de social media pe care este promovat Concursul;
  • confirmă că a citit și a înțeles prezentul Regulament și că este de acord în totalitate cu termenii și condițiile precizate de acesta, aspect confirmat prin participarea la Concurs;
  • participarea la Concurs implică faptul că răspunsurile furnizate vor fi utilizate pentru elaborarea, de către Organizator, de statistici privind nivelul de cunoaștere al riscurilor la nivelul categoriilor de vârstă 14-17, respectiv 18-25 ani.

Nu pot participa la acest concurs angajații organizatorului și unităților subordonate acestuia și copiii acestora.

Cum se face înscrierea

Concursul este organizat exclusiv în mediul online, prin intermediul serviciilor Google. Înscrierea la concurs se face prin completarea unui formular aferent categoriei de vărstă a celui interesat.

  • Formularul de înscriere pentru categoria 14-17 ani poate fi găsit AICI.
  • Formularul de înscriere pentru categoria 18-25 ani poate fi găsit AICI.

Cei care doresc să participe trebuie să dețină un cont de gmail, care să permită completarea unuia dintre chestionare.

În cazul în care o persoană a completat mai multe formulare, utilizând mai multe conturi Google, va fi luat în considerare doar primul formular completat și transmis.

Premii și desemnarea câștigătorilor

La finalul concursului, IGSU va acorda 10 premii – 5 premii pentru grupa de vârstă 14-17, respectiv 5 premii pentru grupa de vârstă 18-25 ani.

Premiul constă într-un rucsac de urgență cu un conținut minimal necesar supraviețuirii în caz de dezastre, pus la dispoziție de către Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale.

Premiile vor fi acordate prin tragere la sorți, care se va organiza în termen de 7 zile lucrătoare de la data încheierii concursului la sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din București. Se vor extrage câte 5 câștigători, precum și 5 rezerve pentru fiecare grupă de vârstă dintre persoanele care au transmis formulare completate corect, în perioada de desfășurare a concursului.

Participanții desemnați câștigători vor fi contactați de către IGSU, la adresa de e-mail furnizată, în maximum 3 zile lucrătoare de la data extragerii, în vederea validării datelor de identificare.

foto: IGSU

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările privind timpii de conducere, pauzele și perioadele de odihnă, abateri care pot genera riscuri majore în trafic.

Reprezentanții poliției atrag atenția că astfel de controale vor continua, scopul principal fiind prevenirea accidentelor rutiere și creșterea siguranței pe drumurile publice.

Citeste mai mult

Eveniment

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât prevenirea infracțiunilor stradale, cât și creșterea gradului de siguranță rutieră.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 117 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind suma de 60.000 de lei.

Totodată, polițiștii rutieri au scos din trafic șase conducători auto care reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, acestora fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule, conform legislației în vigoare.

De asemenea, au fost oprite din circulație trei autovehicule care nu prezentau siguranță, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea deficiențelor constatate.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza comportamentului suspect, conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru două substanțe interzise. Acesta a fost transportat ulterior la o unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate probe biologice, care vor stabili cu exactitate prezența sau absența substanțelor în organism.

În urma controlului efectuat în autoturism, polițiștii au descoperit o armă de tip airsoft, de agrement, care a fost ridicată. Pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tânărul a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

În funcție de rezultatele analizelor biologice, polițiștii vor dispune măsurile legale care se impun.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Intervenție de urgență pe DN 29A, între Darabani și Păltiniș. Drumarii acționează din cauza ghețușului și a zloatei

Publicat

Publicitate

Lucrătorii Secția Drumuri Naționale Botoșani intervin în aceste momente pentru asigurarea circulației rutiere pe DN 29A, la kilometrul 79–80, pe sectorul de drum dintre Darabani și Păltiniș.

Intervenția a fost necesară după ce, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute, dispozitivul de scurgere a apelor și canalul podețului din zonă s-au colmatat. În urma acestui fenomen, pe partea carosabilă s-au acumulat cantități semnificative de zloată și ghețuș, care îngreunează circulația și pot pune în pericol siguranța rutieră.

Echipele Districtul Darabani au semnalizat zona afectată și acționează cu material degivrant și utilaje specifice pentru degajarea carosabilului și restabilirea traficului în condiții normale.

Situația este agravată de faptul că întreaga regiune a Moldovei se află sub atenționare meteorologică Cod galben de ger, iar în zona Darabani sunt prognozate temperaturi minime care pot coborî până la –20 de grade Celsius.

Reprezentanții drumurilor naționale le recomandă șoferilor să circule cu prudență sporită în zona de intervenție, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte semnalizarea temporară instituită de drumari.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending