Connect with us

Eveniment

Concert prepascal de pricesne în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Concești

Publicat

Publicitate

Duminică, 28 aprilie,  în biserica Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Concești, Protopopiatul Darabani, județul Botoșani, a avut loc Concertul prepascal de pricesne și cântări religioase specifice Postului Mare, intitulat sugestiv „Duminica la Florii”.

În cadrul evenimentului au cântat Grupul vocal „Datina străbună” al Școlii Gimnaziale „Dimitrie Pompeiu” din Broscăuți, coordonat de prof. Marilena Ciucur, Corul de copii și tineri al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Concești, coordonat de pr. Alin Constantin Aroșoaie, Corul „Haris” al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, dirijat de prof. Răzvan Sarafim, Sorina Avasiloaei și Denisa Georgiana Sănduleac.

„O duminică a Floriilor cu adevărat specială, cu o încărcătură spirituală și emoțională intensă, pe care am trăit-o cu bucurie alături de oamenii dragi de la mine din sat, oameni minunați pe care îi admir și respect pentru toată implicarea și susținerea lor”, a declarat interpreta Denisia Georgiana Sănduleac.

„O bucurie să fiu părtașă la un eveniment așa frumos într-o perioadă atât de semnificativă pentru creștini! Mulțumim pentru implicare și dăruire!”, a mărturisit Sorina Avasiloaei.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au emis un Cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, valabil până la ora 09:00.

 

Din această cauză, pe drumurile din Dorohoi, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Ibănești, Cristinești, George Enescu, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Mileanca, Pomârla, Darabani, Viișoara și Concești se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

 

✅️ Pentru prevenirea unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă.

 

Publicitate

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu

Publicat

Publicitate

Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste. A pătimit în cele mai dure carcere comuniste și nu a părăsit credința ortodoxă nici măcar în fața amenințării cu moartea. S-a născut în dată de 10 ianuarie 1905, în comuna Cavadinești, din fostul județ Covurlui, într-o familie simplă de agricultori. Rămânând orfan încă de mic, Constantin a fost crescut de bunica lui, o femeia săracă, însă deosebit de credincioasă. În anul 1919 începe cursurile Seminarul Teologic din Galați, iar apoi, din anul 1925, studiază la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. După terminarea studiilor, în 1929, s-a angajat cântăreț la Biserica Lucaci din Capitală, unde a funcționat aproape cinci ani, până în 1934. În 1934 s-a mutat la Huși, la solicitarea episcopului Nifon Criveanu care, la 15 august l-a hirotonit diacon, iar a doua zi – preot III la Catedrala Episcopală din Huși. Același episcop l-a numi director al Școlii de cântăreți din Huși și profesor de Sectologie, Catehism și Muzică vocală. Începând cu data de 1 noiembrie 1938, a solicitat transferul de la Huși la parohia nou înființată Parcul Călărași, din cartierul Vergului, fără biserică și fără casă parohială, într-un cartier muncitoresc și sărac. Aici, a ctitorit Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Rămânând văduv, părintele a îmbrățișat o viață de nevoință și rugăciune neîncetată. Pentru curajul său de a propovădui pe Hristos, în ziua de 10 ianuarie 1954, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost arestat de Securitate. Motivul – „activitate anticomunistă”. La 9 octombrie 1954, a fost condamnat la opt ani și trei luni de închisoare, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. După condamnare, părintele Sârbu a fost purtat prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962) și Dej (1955) și în lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959). La 4 decembrie 1961 a fost trimis cu domiciliu forțat în satul Viișoara, din Câmpia Bărăganului. Abia în dată de 25 februarie 1964, odată cu decretul de eliberare a deținuților politici, părintelui i s-a permis să plece unde dorește. Libertatea primită avea să fie însă una mai mult aparentă, el continuând a fi urmărit de Securitate. Întors în București, după multe piedici, în ziua de 8 aprilie 1964, Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu i s-a îngăduit să slujească în Biserica Sapienței, care fusese închisă timp de 40 de ani. În ziua de 18 octombrie 1975, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost operat de un medic de la Spitalul Elias. În ziua de 23 octombrie 1975, după Spovedanie și Împărtășanie, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a trecut la cele veșnice, pe patul de spital. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în data de 4 februarie 2025.

Citeste mai mult

Eveniment

Construirea solarelor și a serelor în grădină, exceptată de la autorizația de construire. Aviz favorabil în Camera Deputaților

Publicat

Publicitate

Conform unui proiect de lege care completează Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, s-a primit aviz favorabil în Camera Deputaților pentru a introduce, ca excepţie, lucrările de construire a solarelor şi serelor de legume amplasate pe terenurile aferente casei de locuit, curţi şi grădini, astfel încât să nu mai fie necesară autorizaţia de construire în acele cazuri. Anunțul a fost făcut de deputatul PSD de Alba, Voicu Vușcan, scrie alba24.ro.

„Astăzi, Comisia de Agricultură din Camera Deputaților a avizat favorabil că solariile de legume, fructe și flori amplasate pe terenurile casei de locuit, precum și curți și grădini din jurul acesteia, NU vor mai avea nevoie de autorizație de construire.

O măsură bună, care vine în sprijinul oamenilor care doresc să desfășoare această activitate” a transmis Voicu Vușcan.

Proiectul, care a trecut de Senat, completează Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Inițiatorii precizează, în expunerea de motive a proiectului, că Legea nr. 50/1991 ”reglementează foarte dur activitatea pe care o desfășoară gospodarii în propria grădină”.

Construirea solarelor și a serelor în grădină realizată fără autorizație de construire reprezintă contravenție și atrage sancțiuni cuprinse între 1.000 și 100.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei, potrivit formei actuale e legii amintite.

Publicitate

Concret, în prezent, gospodarii pot primi amenzi serioase dacă nu au autorizație de construire.

Camera Deputaților, care a avizat favorabil modificările, este decizională, ceea ce înseamnă că dacă trece de plen, modificarea devine aplicabilă.

Citeste mai mult

Cultura

Filmul „Jaful secolului”, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2026, prezentat la Alter-Native

Publicat

Publicitate

Filmul ‘Jaful secolului’, regizat de Teodora Ana Mihai, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2026 la categoria ‘Cel mai bun film internațional’, va fi prezentat la ediția a 33-a a Festivalului Internațional de Film de Scurt-metraj Alter-Native Târgu Mureș, care se va desfășura în perioada 5-9 noiembrie, alături de alte filme premiate internațional, unele prezentate în premieră în țara noastră.

‘Între 5 și 9 noiembrie, cea de-a 33-a ediție a Festivalului Internațional de Scurtmetraje Alter-Native va depăși din nou granițele filmului de scurtmetraj: unul dintre punctele forte ale evenimentului de la Târgu Mureș este faptul că, pe lângă competiția oficială, oferă spațiu și filmelor de lungmetraj maghiare și românești. Publicul festivalului va putea viziona anul acesta o selecție deosebit de bogată de producții din țară și din străinătate – inclusiv premiere în România, discuții profesionale și întâlniri cu realizatorii. În ofertă figurează ‘Jaful secolului’, regizat de Teodora Ana Mihai, a fost desemnat drept propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2026 la categoria ‘Cel mai bun film internațional’. Filmul, care explorează, prin drama unui jaf real de opere de artă, relațiile complexe dintre Est și Vest a obținut deja numeroase premii importante, fiind distins cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia, premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal la Festivalul de Film de la Tokyo (pentru interpretarea actriței Anamaria Vartolomei), precum și cu alte premii la festivalurile de la Sofia și Shanghai’, au anunțat organizatorii, miercuri, într-un comunicat de presă.

De asemenea, la Alter-Native va fi prezentă și creația lui Radu Jude, ‘Kontinental ’25’, filmat la Cluj-Napoca cu actrița Eszter Tompa, originară din Târgu Mureș în rolul principal, film care a câștigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

O altă peliculă ce va rula la Târgu Mureș este drama ‘Pădurea de molizi’, regizat de Tudor Giurgiu, care reconstituie tragedia de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941, pe baza mărturiilor supraviețuitorilor.

‘Regizorul a documentat timp de zece ani aceste evenimente, cu scopul de a readuce memoria istorică în conștiința colectivă prin intermediul filmului’, au menționat organizatorii Alter-Native.

Capul de afiș al programului de lung-metraje îl reprezintă filmul ‘Prieten tăcut’ al regizoarei Ildikó Enyedi, care a câștigat mai multe premii la Festivalul de Film de la Veneția, precum și Premiul cel mare al juriului Cine+ la Festivalului Internațional de Film La Roche-sur-Yon. Filmul va fi proiectat pentru a doua oară în România, premiera în cinematografe fiind programată pentru primăvara lui 2026.

Publicitate

O altă avanpremieră – cu cinci zile înaintea premierei oficiale din România – o reprezintă proiecția noului film artistic al regizorului maghiar laureat cu Oscar, Deák Kristóf, ‘Tot un drac’, care prezintă reîntâlnirea după zece ani a patru foști colegi de cămin.

‘Noul film al lui Attila Till, ‘Dar cum rămâne cu Tomi?’, care explorează consecințele sociale ale alcoolismului printr-o abordare sensibilă și profund umană, va fi prezentat pentru prima dată publicului din România. Pentru prima dată va fi inclus în programul festivalului Alter-Native un lungmetraj american: ‘Lumea va tremura’, în regia lui Lior Geller. La proiecție, care reprezintă premiera în România a filmului, va fi prezent și regizorul, însoțit la festival de către tatăl său care se întoarce în țara natală după 70 de ani’, se subliniază în comunicatul de presă.

Festivalul Alter-Native oferă și anul acesta documentare și filme de aventură precum ‘Emma și generalul cap-de-mort’, regizat de Iveta Grófová, câștigător al marelui premiu la Karlovy Vary, precum și documentarul lui Csibi László, ‘Libertate pe munte’, despre tradiția răspândită în centrul României de a viziona meciurile de fotbal pe munte în anii 80.

La Alter-Native 2025 va putea fi vizionat și filmul mut ‘Moartea lui Dracula’, primul film Dracula regizat și produs de transilvăneni, care va avea acompaniament muzical live.

‘Partitura scrisă special pentru acest eveniment va fi interpretată de către compozitorul Tibor Cári (clape), Attila J. Szabó (violoncel), Patricia Marchiș (saxofon) și Petra Pál (pian). O altă noutate a acestei ediții este prima proiecție de noapte a festivalului Alter-Native: vineri seara, în organizarea Asociației Growth Reaktor, vor fi proiectate filme horror destinate publicului de peste 18 ani, precum ‘Good Boy: Loial până la capăt’ de Ben Leonberg sau ‘Noapte de coșmar’ de David Moreau, considerat unul dintre cele mai palpitante filme de groază ale acestui sezon de toamnă’, se mai arată în comunicatul de presă.

În urma vizionării celor 959 de filme înscrise la cea de-a 33-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Scurt-metraj Alter-Native, care se va desfășura la Palatul Culturii din Târgu Mureș, juriul de preselecție a selectat 41 de scurtmetraje care vor intra în finala pentru marele premiu.

Festivalul Internațional de Film de Scurt-metraj Alter-Native este organizat de Uniunea Democrată a Tineretului Maghiar, co-organizator este Asociația Growth Reaktor, în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș, Universitatea de Arte din Târgu Mureș și Teatrul Național Târgu Mureș.

Finanțatori principali sunt Primăria Municipiului Târgu Mureș, Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii, Fundația Communitas, Fondul Bethlen Gábor (Ungaria). AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending