Connect with us

Eveniment

Comunicat PSD: Lucian Trufin: „Am primit o promisiune fermă de susținere din partea domnului ministru Marcel Boloș”

Publicat

Publicitate

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, susține finanțarea externă a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ȚARA DE SUS”, dând asigurări că va include teritoriul în Acordul de Parteneriat dintre România și Comisia Europeană, a anunțat senatorul botoșănean Lucian Trufin.

În calitate de inițiator al acestui proiect de dezvoltare, parlamentarul Lucian Trufin a solicitat susținerea MIPE încă din 2019, purtând discuții cu toți cei patru miniștri care s-au succedat la conducerea ministerului până în prezent.

„Doamna Roxana Mânzatu a înțeles această nevoie, iar în timpul mandatului său am organizat o întâlnire în Botoșani de promovare a acestui mecanism distinct de finanțare cu fonduri europene. A urmat domnul Ghinea, care ne-a ascultat, inițial ne-a mai și încurajat, dar nu ne-a oferit suma necesară pentru scrierea strategiei. Am prezentat apoi proiectul domnului Vîlceanu, care a apreciat inițiativa noastră, din perspectiva dimensiunilor teritoriului pe care îl reprezentăm, a voinței politice și administrative pe care am dovedit-o, însă, din păcate, draftul Acordului pe care Ministerul l-a trimis către Comisia Europeană, ITI „Țara de Sus” nu se regăsește. Au fost ani în care am parcurs fiecare etapă a proiectului, am reușit să unim forțele a nu mai puțin de 125 de primării și impreună am elaborat o strategie din fonduri proprii. În sfârșit, am primit o promisiune fermă de susținere din partea domnului ministru Marcel Boloș”, a explicat senatorul social-democrat.

Potrivit acestuia, Marcel Boloș a admis că teritoriul vizat de ITI „Țara de Sus” este una dintre cele mai sărace și vitregite microregiuni din Uniunea Europeană.

„Fiind un profesionist cu o vastă experiență în gestionarea proiectelor similare, domnul Boloș a apreciat inițiativa și perseverența membrilor asociației. El ne-a asigurat că va include „Țara de Sus” în Acordul de Parteneriat dintre MIPE și Comisia Europeană, și că va susține finanțarea scrierii unei strategii actualizate a proiectului. Sunt recunoscător și am încredere că sprijinul guvernamental de care ne bucurăm în această perioadă se va regăsi în bunăstarea oamenilor pe care îi reprezentăm”, a adăugat Lucian Trufin.

ADI „Țara de Sus” a fost constituită pe o perioadă nedeterminată, ca entitate privată de utilitate publică, în scopul implementării „Strategiei de dezvoltare durabilă a zonei – Proiect strategic bazat pe economie locală pentru perioada 2020 – 2035”.

Publicitate

Prin acest organism se urmărește atragerea fondurilor europene în mod direct de microregiuni, obiectivele vizate fiind dezvoltarea sectorului IMM, inovarea tehnologică, creșterea competitivității economiei, îmbunătățirea sistemului de sănătate, simplificarea cadrului legislativ și administrativ, crearea unei rețele de incubatoare de afaceri și parcuri științifice, modernizarea infrastructurii,  dezvoltarea parteneriatului public – privat, a regenerării urbane și rurale.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Restricții de circulație sâmbătă, la inaugurarea noului sediu ISU Botoșani

Publicat

Publicitate

Mâine, 13 septembrie, traficul rutier din municipiul Botoșani va fi restricționat temporar pentru buna desfășurare a activităților prilejuite de inaugurarea noului sediu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Potrivit autorităților, restricțiile se vor aplica astfel:

  • între orele 08:00 – 12:00, pe strada Ștefan cel Mare;

  • între orele 11:00 – 12:00, pe strada Uzinei.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului pentru fluidizarea traficului.

Reprezentanții instituțiilor de ordine și siguranță publică transmit că măsurile sunt necesare pentru a asigura protecția participanților la eveniment și desfășurarea acestuia în condiții optime.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Weekend plin de evenimente la Botoșani și Săveni: Jandarmii, la datorie pentru siguranța participanților

Publicat

Publicitate

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni, împreună cu partenerii instituționali, vor asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu participare numeroasă organizate în municipiul Botoșani, orașul Săveni și comuna Ibănești.

Sâmbătă, jandarmii vor lua măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale la prima ediție a evenimentului ,,Condu prudent”, organizat de Club Rotary Botoșani în parcarea magazinului Elvila, între orele 12.00 – 17.00.

Atât sâmbătă, cât și duminică, efectivele de jandarmerie vor fi alături de participanții la manifestările organizate de Asociația Arlechino Moldova în orașul Săveni, respectiv Crosul Săvenilor, competițiile de fotbal pentru copii – Daciada Arlechino, Festivalul Internațional de Folclor ,,Plaiuri Săvinene” și Festivalul Luminilor.

Sâmbătă, între orele 09.00 – 10.30, pe timpul desfășurării Crosului Săvenilor pe traseul Stadion – str. Oborului – str. Ștefan cel Mare – str. Dr. Ciucă – str. A.I. Cuza – str. Zorilor- str. Gh. Asachi – str. Mihail Kogălniceanu – str. 1 Decembrie 1918 – Stadion, vor fi luate măsuri de restricționare progresivă a circulației de către polițiștii rutieri, sens în care recomandăm conducătorilor auto să manifeste răbdare față de măsurile luate de autorități pentru siguranța participanților.

Duminică, jandarmii vor acționa pentru ca liniștea participanților la Acatistul Sfintei Cruci din municipiul Botoșani, organizat de Protopopiatul Botoșani la monumentul din apropierea bazarului și la manifestările religioase prilejuite de sfințirea crucii- monument Crucea Măgura din comuna Ibănești să nu fie tulburată de producerea unor incidente nedorite.

În afara acestor misiuni, ca de altfel în fiecare zi, jandarmii vor acționa împreună cu polițiștii botoșăneni pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională în mediul urban și rural, a traficului și consumului ilegal de substanțe psihoactive și vor interveni la apelurile făcute de cetățeni prin numărul unic de urgență 112.

Publicitate

Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct atunci când sesizează producerea unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur.

Citeste mai mult

Eveniment

13 septembrie: Pompierii botoșăneni marchează o zi cu dublă semnificație

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, 13 septembrie 2025, pompierii botoșăneni marchează o zi cu dublă semnificație. Pe lângă sărbătorirea Zilei Pompierilor din România, va avea loc și inaugurarea noului sediu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani și al Detașamentului de Pompieri Botoșani.

Evenimentul oficial de inaugurare va începe la ora 11:00, participanții fiind așteptați încă de la ora 10:30.

Această investiție se înscrie în programul național de modernizare a infrastructurii critice de intervenție, având ca obiectiv creșterea capacității de răspuns la dezastre și adaptarea la schimbările climatice. Noul sediu din Botoșani este al șaptelea finalizat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului riscurilor de dezastre” (P166302), finanțat printr-un acord de împrumut între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Tot în aceeași zi, după încheierea inaugurării, pâna la ora 17:00, la Detașamentul de Pompieri Botoșani, situat pe strada Uzinei nr. 3, din municipiul Botoșani, se va desfășura „Ziua Porților Deschise”. Publicul larg este invitat să participe la o serie de activități atractive și educative:
– puncte de informare preventivă;
– sesiuni de instruire în acordarea primului ajutor;
– expoziții de tehnică de intervenție și echipamente;
– jocuri interactive și trasee aplicative;
– coborâri pe tiroliană;
– surprize dedicate copiilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Rabla Auto 2025 demarează luni, cu etapa validării producătorilor auto

Publicat

Publicitate

Administrația Fondului pentru Mediu organizează în perioada 15 septembrie 2025, ora 10:00 – 17 septembrie 2025, ora 23:59, sesiunea de validare a producătorilor, în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, dedicat persoanelor fizice.

În ședința de Guvern din 11 septembrie 2025, a fost adoptată Hotărârea Guvernului privind Lista sumelor alocate categoriilor de proiecte prioritare finanțate din Fondul pentru mediu, inclusiv a bugetului noului Program Rabla Auto 2025. Noul ghid de finanțare al Programului Rabla Auto 2025 a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

Conform unui comunicat al AFM, condițiile de participare în Programul Rabla Auto 2025, precum și documentele pe care trebuie să le depună producătorii/dealerii auto pot fi găsite în ghidul de finanțare al programului.

Lista producătorilor validați rămâne valabilă și pentru noul program destinat persoanelor fizice, cu condiția semnării unui nou contract de participare cu AFM (anexa nr. 2 din ghid). Contractul va fi transmis prin aplicație de către AFM. Contractul se semnează electronic și se încarcă în aplicație în termen de 2 zile lucrătoare de la primirea notificării. Neîncărcarea contractului în termenul menționat echivalează cu refuzul de participare la program, precizează AFM.

Bugetul alocat programului este de 200 milioane lei. Valoarea ecotichetului este: 18.500 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
15.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice; 12.000 lei – pentru achiziționarea unui autovehicul nou hibrid; 10.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu propulsie termică (inclusiv GPL/GNC) sau a unei motociclete.

De asemenea, la finalul lunii septembrie urmează să fie lansată și sesiunea pentru persoane fizice în cadrul Programului.

Publicitate

‘Administrația Fondului pentru Mediu își exprimă angajamentul ferm pentru demararea, în cel mai scurt timp, a unuia dintre cele mai așteptate programe de finanțare, destinat sprijinirii persoanelor fizice în vederea achiziționării de autovehicule noi, cu un impact redus asupra mediului. Prin alocarea unui buget de 200 de milioane de lei, se pot aduce pe piață aproximativ 15.000 autovehicule noi reducând emisiile poluante și îmbunătățind calitatea vieții prin protejarea mediului înconjurător’, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, citat în comunicat. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending