Connect with us

Eveniment

Comunicat, Cătălin Silegeanu: Pe 8 martie, Botoșaniul a fost luat cu asalt de politicenii dornici de capital electoral

Publicat

Publicitate

Pe 8 martie, străzile din Botoșani au fost luate cu asalt de organizațiile politice dornice să capitalizeze electoral și această sărbătoare. Lalele nu au fost doar mesageri ai primăverii, ci și embleme ale fidelității politice: roșu vibrant pentru PSD și galben solar pentru PNL.

Scena se repetă de trei decenii, transformând o zi dedicată aprecierii femeilor într-un teatru politic, unde flori și promisiuni sunt aruncate în vânt cu aceeași nonșalanță. În acest carnaval electoral, primăriile din comune își deschid porțile larg pentru petreceri și evenimente, finanțate generos din visteria publică. Primarul devine gazda supremă, un veritabil DJ al simpatiei populare, mixând fonduri publice cu promisiuni colorate, în speranța de a-și securiza votul pentru încă un mandat. Dar, să ne întrebăm: de când admirația și respectul față de femei au fost reduse la o schemă de culori partizană? De când flori efemere și zâmbete prefabricate sunt considerate suficiente pentru a câștiga inimi și minți? Falsitatea acestei amabilități nu mai poate fi ascunsă sub petalele lalelelor.

Este timpul să ne întrebăm dacă nu cumva am ajuns să ne lăsăm păcăliți de un spectacol superficial, în care florile sunt alese nu pentru frumusețea lor, ci pentru potențialul lor propagandistic. Pe alocuri, 8 martie pare să fi devenit o parodie a ceea ce ar trebui să fie: o zi de recunoștință sinceră și de apreciere a femeilor din viețile noastre. În loc de asta, este confiscată de partidele politice în setea lor nesfârșită de putere și influență. Într-un an electoral, precum 2024, această practică capătă nuanțe și mai aprinse, transformând orice gest de apreciere într-un calcul politic. Să nu uităm că florile adevăratei aprecieri nu sunt colorate în roșu sau galben politic, ci în nuanțele autenticității și respectului sincer. Nu ne lăsăm înșelați de această falsă amabilitate.

Să căutăm să recunoaștem și să celebrăm valorile, realizările și luptele femeilor în fiecare zi, nu doar când calendarul politic și electoral ne spune. Este timpul să depășim acest circ politic și să ne reîntoarcem la esența a ceea ce ar trebui să fie 8 martie: o zi de celebrare autentică a femeilor, departe de umbrele propagandei electorale.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Duminică plină pentru jandarmi: Scandal pentru un câine și bătaie în Parcul Tineretului

Publicat

Publicitate

În ziua de duminică, 7 septembrie, în jurul orei 17.00, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat pe strada Aprodul Purice din municipiul Botoșani, în urma unui apel 112 prin care era sesizat un scandal între vecini.

Conflictul verbal a pornit de la niște neînțelegeri mai vechi privind lăsarea unui câine liber și fără botniță pe casa scării și s-a finalizat cu amenințări cu acte de violență din partea proprietarului câinelui la adresa vecinilor care i-au atras atenția.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, faptă care se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.
Tot duminică, dar trei ore mai târziu, un alt apel 112 i-a direcționat pe jandarmi în zona străzii Parcul Tineretului, unde a izbucnit o dispută între doi bărbați pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în urma căreia unul dintre ei l-a lovit pe celalalt cu pumnii în zona feței.

De această dată, jandarmii i-au întocmit agresorului, în vârstă de 38 de ani, acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe, pentru care Codul Penal prevede pedeapsa cu închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă.

În ambele cazuri, actele de sesizare vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

Recomandăm cetățenilor să solicite cu încredere sprijinul forțelor de ordine prin apel la numărul unic de urgență 112 în cazul producerii unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională, pentru ca intervenția acestora să aibă loc în cel mai scurt timp și să aibă efectul scontat.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO Credincioșii din Hrișcani, comuna Vlădeni, și-au întâmpinat noul păstor: Părintele Lucian Andrei Apopei a fost învestit

Publicat

Publicitate

Credincioșii din satul Hrișcani, comuna Vlădeni, au trăit sâmbătă un moment de profundă bucurie și spiritualitate: instalarea noului preot paroh, părintele Lucian Andrei Apopei, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, în prezența protopopului Petru Fercal.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, reprezintă inima spirituală a comunității din Hrișcani. Ridicată începând cu anul 2006 sub îndrumarea părintelui suplinitor Anastasie Mihai Ovidiu, locașul a cunoscut o evoluție continuă, ajungând în 2009 să devină parohie odată cu hirotonirea preotului Lăzărescu Ovidiu. Comunitatea a contribuit activ la dezvoltarea bisericii: termoizolație, amenajarea trotuarelor, mobilier și obiecte de cult, urmate de lucrările de pictură și clopotniță finalizate între 2011 și 2013, iar în 2014 au fost realizate lucrări suplimentare precum lumânărarul și schimbarea strănilor. Toate acestea au fost posibile datorită sprijinului enoriașilor și al Primăriei Vlădeni, sub conducerea primarului Murariu Voicu.

Noul preot, Lucian Andrei Apopei, vine cu o bogată experiență profesională și spirituală. Profesor de limba engleză de 9 ani la Școala Gimnazială nr. 1 Călărași, părintele Lucian este absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloaie” din Iași (unde a urmat și un master în Teologie sistematică) și al Facultății de Litere „Al. I. Cuza” din Iași, specializarea engleză-română.

Alături de el, soția sa, Roxana-Mirela, absolventă a Liceului de Muzică „Ștefan Luchian” din Botoșani și a Facultății de Litere „Al. I. Cuza”, specializarea germana-engleza, precum și a unui Master în Managementul Resurselor Umane, contribuie la viața comunității prin profesionalism și implicare. Roxana-Mirela lucrează de 9 ani într-o multinațională din București.

Slujba de instalare a fost un moment plin de emoție, rugăciune și comuniune sufletească. Protopopul Petru Fercal a binecuvântat comunitatea și pe noul preot, subliniind importanța continuității și a implicării în viața spirituală a satului. (VIDEO în articol)

Credincioșii din Hrișcani privesc cu speranță începutul acestei noi etape pastorale, convinși că prezența părintelui Lucian Andrei va aduce o nouă energie spirituală, educațională și culturală, continuând tradiția de credință și unitate a comunității. Satul are 48 de familii ortodoxe.

Publicitate

La finalul ceremoniei de învestire au luat parte la o agapă frățească, potrivit tradiției.

Scurt istoric

Biserica din Hrișcani îl are ca ocrotitor pe Sfântul  Ierarh Nicolae şi a fost ridicată începând cu anul 2006, sub îndrumarea părintelui suplinitor Anastasie Mihai Ovidiu din Mândreşti. În anul 2009, a fost hirotonit preot Lăzărescu Ovidiu pe seama acestei comunități,  biserica trecând de la rangul de filie la cel de parohie. Din 2010 încep lucrările de termoizolatie, trotuare, accesorizarea sfântului altar cu obiecte de cult necesare la săvârşirea sfintelor slujbe, mobilier, cât şi etapa pregătitoare pentru pictură. Din 2011 încep lucrările de pictură bisericească şi ridicarea unei clopotniţe. În 2012 se finalizează clopotniţă, iar în 2013 pictura bisericească, exceptând pridvorul. În 2014 preotul paroh împreună cu consiliul parohial şi enoriaşii au propus ridicarea unui lumânărar şi schimbarea strănilor. Lucrările au fost realizate în special cu sprijinul credincioşilor din sat și cu sprijinul consiliului local primarului din Vlădeni, Murariu Voicu.

Citeste mai mult

Eveniment

Polițiști din Botoșani, ,,încercați” cu bani ascunși între documente. Autorul este un șofer din Suceava

Publicat

Publicitate

1Botoșani/Dare de mită săvârșită de către un conducător auto denunțată de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani –Secția Poliția Rurală nr. 1 Botoșani

https://www.mai-dga.ro/arhive/67678

La data de 06.09.2025, ora 16:50 ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către polițiștii din cadrul IPJ Botoșani – Poliția Municipiului Botoșani – SPR 1 despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Vorona, județul Botoșani, au depistat și oprit în trafic o autoutilitară condusă de către un conducător auto în vârstă de 55 ani, din județul Suceava.

În urma controlului autoutilitarei, agenții de poliție au identificat în interior, o cantitate de 2,3 m3 de cherestea, fără ca șoferul să dețină aviz de însoțire pentru cantitatea respectivă de material lemnos.

Pentru ca agenții de poliție să nu dispună confiscarea materialului lemnos și sancționarea contravențională, conducătorul autoutilitarei le-a oferit cu titlu de mită, o bancnotă de 200 de lei, disimulată în asigurarea RCA.

Agenții de poliție au refuzat categoric propunerea conducătorului auto și au sesizat prin apel la sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800806806, înregistrând momentul cu dispozitivul body – cam din dotare.

Publicitate

Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, iar cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și stabilirea măsurilor legale ce se impun.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi. Amenzi de peste 20.000 de lei

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliția Orașului Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca și cauză nerespectarea regimului legal de viteză, în localitatea Darabani.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și controlate 31 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

 

Publicitate

Totodată, a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending