Connect with us

Actualitate

Comemorarea a 70 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani organizează duminică, 4 mai 2025, începând cu orele 13.00, comemorarea a 70 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu și sfințirea casei memoriale a muzicianului din comuna natală.

Obiectivul muzeal a fost recent restaurat în cadrul proiectului ‘History and Music – Values that Bring Us Together’ (MUHIS, 1.HARD/2.1/101), finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, lucrările de reabilitare infrastructurală finalizându-se în 2023.

Manifestările se vor desfășura în incinta Casei Memoriale ‘George Enescu’ din Liveni, fiind organizate în colaborare cu Protopopiatul Dorohoi și Primăria Comunei George Enescu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Actualitate

Aplicație MAI pentru citirea cărților de identitate electronice. Nicio instituție nu mai trebuie să ceară adeverință de domiciliu

Publicat

Publicitate

Cartea electronică de identitate: datele de pe cipul Cărții Electronice de Identitate (CEI) pot fi citite de către instituții cu ajutorul aplicației dezvoltate de Ministerul Afacerilor Interne. Detalii despre funcționarea acesteia și utilizarea documentului au fost prezentate de către managerul municipiului Alba Iulia, Lucian Morgovan, scrie alba24.ro.

”Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor a dezvoltat aplicația, care prin intermediul telefonului mobil, permite citirea datelor aflate pe cipul Cărții Electronice de Identitate (CEI).

Aplicația folosește cele mai înalte standarde de securitate, citirea informațiilor se face folosind tehnologia NFC, informațiile putând fi accesate doar după introducerea PIN-ului de către deținătorul cărții de identitate și a CAN-ului (Card Access Number), inscripționat pe fața CEI, în dreapta-jos.

Din acest moment nu trebuie să mai existe instituție în România care să nu poată citi informațiile de pe CEI (în special adresa), fără a mai avea nevoie de dispozitive suplimentare”, anunță Lucian Morgovan.

Potrivit sursei citate, toate ghișeele din Primăria Municipiului Alba Iulia, au fost dotate cu cititoare care au permis (cu ajutorul calculatorului) citirea adresei de domiciliu, informație care pe noile CEI se află stocată doar electronic.

Aplicația este, pentru moment, doar pentru sistemele cu Android, urmând să fie disponibilă și pentru iOS.

Publicitate

UPDATE: MAI a lansat aplicația din 29 septembrie

”Începând de astăzi, 29 septembrie 2025, este disponibilă aplicația mobilă care citește datele de domiciliu din noua Carte Electronică de Identitate. Aceasta este un instrument digital modern și sigur, care permite citirea rapidă a datelor din Cartea Electronică de Identitate (CEI), inclusiv adresa de domiciliu stocată în cip”, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne.

Disponibilitate

Aplicația este disponibilă gratuit în Google Play ( https://play.google.com/store/apps/details?id=com.dgcti.ropki.ceireader ) și, în curând, și în App Store.

Utilitate

Cetățenii pot folosi RoCEIReader pentru a vizualiza simplu și securizat datele din CEI, inclusiv când au nevoie de dovada domiciliului.

Autoritățile publice și instituțiile private pot utiliza aplicația pentru verificarea rapidă și sigură a adresei de domiciliu, eliminând birocrația și reducând timpul de procesare a solicitărilor.

Securitate

RoCEIReader respectă cele mai înalte standarde de securitate cibernetică, asigurând protecția deplină a datelor personale.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu în municipiul Botoșani de la o lumânare lăsată nesupravegheată. O femeie de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

Publicitate

O lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu în balconul unui apartament de pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani. S-a întâmplat în această seară.

 

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că ardeau, cu flacără și degajări mari de fum, bunurile din balconul apartamentului. Proprietara, în vârstă de 62 de ani, a fost găsită în interior. Aceasta a suferit o intoxicaţie cu fum și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Îngrijorați de faptul că se simțea miros de fum și pe casa scării, 25 de locatari au ieșit afară.

 

Incendiul a fost stins în scurt timp, iar apartamentul, situat la etajul I, dar și casa scării, au fost aerisite.

 

Publicitate

Astfel de evenimente pot fi evitate dacă respectați următoarele măsuri:

 

▪️ asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

▪️ nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;

▪️ amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură;

▪️ nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;

▪️ stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;

▪️ nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Citeste mai mult

Eveniment

Demolare la Clinceni! FC Botoșani spulberă Metaloglobus și urcă direct pe locul 2 în Superligă

Publicat

Publicitate

FC Botoșani și-a confirmat forma bună și a bifat o nouă victorie importantă în Superligă. Echipa pregătită de Leo Grozavu s-a impus cu 2-0 în fața celor de la Metaloglobus București, pe stadionul din Clinceni, într-o partidă contând pentru etapa a 11-a.

Meciul a început în forță pentru botoșăneni, iar în minutul 27, Zoran Mitrov a deschis scorul cu un șut precis, aducându-și echipa în avantaj. Gazdele au încercat să revină în joc, dar ocaziile mari au aparținut tot moldovenilor. În finalul primei reprize, Sebastian Mailat a avut două momente notabile: în minutul 45+1 a trimis în bară, iar două minute mai târziu a înscris, dar golul i-a fost anulat pentru ofsaid.

După pauză, FC Botoșani a continuat să domine și să profite de greșelile adversarului. În minutul 62, Tarek Aggoun de la Metaloglobus a fost eliminat, lăsându-și echipa în inferioritate numerică. Doar două minute mai târziu, George Cîmpanu a executat perfect o lovitură liberă și a dus scorul la 2-0, închizând practic meciul.

Până la fluierul final, botoșănenii au gestionat inteligent partida, menținându-și avantajul și ratând șansa de a se desprinde și mai clar pe tabelă.

Situația din clasament

Succesul obținut la Clinceni urcă echipa din Botoșani până pe locul secund în Superliga, cu 22 de puncte, la doar două lungimi de liderul Universitatea Craiova. Moldovenii au acum un bilanț solid, cu 20 de goluri marcate și doar 10 primite în primele 11 etape.

De partea cealaltă, Metaloglobus rămâne într-o situație critică. Echipa antrenată de Mihai Teja se află pe ultima poziție a clasamentului, cu doar 3 puncte adunate și fără nicio victorie în actuala stagiune.

Publicitate

Confruntare în premieră

Partida de luni a fost prima întâlnire directă dintre Metaloglobus și FC Botoșani, iar diferența de valoare s-a văzut clar pe teren. Dacă ilfovenii își propun să evite retrogradarea, botoșănenii au arătat din nou că pot fi o candidată serioasă la play-off și chiar la podium.

Citeste mai mult

Administratie

Anunț de Interes public: Comuna Roma caută constructori pentru dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale

Publicat

Publicitate

Administrația publică a comunei Roma anunță scoaterea la licitație a lucrărilor de proiectare (faza Proiect tehnic și detalii de execuție), asistență din partea proiectantului și execuție lucrări „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final în comuna Roma cu localitățile aparținătoare”.

Contractul are ca obiect realizarea Proiectului tehnic de execuție, inclusiv detalii tehnice de execuție, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru realizarea rețelei de distribuție cu țeavă PE 100 SDR 11, cu lungimea totală de 15.823 m.

Descrierea lucrărilor este disponibilă în Documentația tehnică pentru autorizarea lucrărilor de construcții (D.T.A.C.) din cadrul documentației de atribuire. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 10 zile. Autoritatea contractantă va răspunde solicitărilor de clarificări înainte cu 6 zile de data limită de depunere a ofertelor.

Valoarea totală estimată: 7.576.285,11 RON.

Contractul are ca obiect realizarea Proiectului tehnic de execuție, inclusiv detalii tehnice de execuție, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru realizarea rețelei de distribuție cu țeavă PE 100 SDR 11, cu lungimea totală de 15.823 m.

Racordarea sistemului de distribuție propus pentru UAT Roma se va realiza în conducta de distribuție gaze naturale, cu presiune medie, aflată în curs de execuție, amplasată pe teritoriul comunei Brăești, județul Botoșani, conform avizului tehnic de principiu nr. 4/30.07.2024. Amplasarea conductelor de distribuție se va face numai în domeniul public, cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/1991 și a Normelor Tehnice de Proiectare și Execuție Sisteme de Alimentare cu Gaze Naturale (NTPEE-2018).

Publicitate

Durata: 56 de luni, începând cu emiterea Ordinului de începere a serviciilor/lucrărilor, și este structurată astfel:

  • 2 luni – perioada de proiectare,

  • 18 luni – perioada de execuție și asistență tehnică din partea proiectantului,

  • 36 de luni – perioada de garanție de bună execuție.

Sursa de finanțare: Programul Național „Anghel Saligny”, buget local și alte surse legal constituite.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending